Author Archives: Claudiu Vrinceanu

Claudiu Vrinceanu
Lucrez în fiecare zi cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup. Mii de fondatori si executivi care au nevoie de o voce puternică. Hai să-i ajutăm #împreună prin proiecte, consultanță, comunități și platforme prin care să schimbăm România.
Books Featured

Presentation Zen: lasa spatii goale in prezentarile cu slide-uri

Ca elev, am crescut intr-o atmosfera in care dainuia ideea ca o compunere de trei pagini are sanse sa primeasca o nota mai mare decat o lucrare de o fila. Trebuia sa scriu mult, sa intind coarda intrigii pana la pagina a doua ca sa am sanse reale la nota maxima. Am intalnit aceasta abordare de “scoala veche” si la facultate, mai ales in randul colegilor: mai mult inseamna mai bine. “Ce ai scris in atatea pagini?”, intreb curios. Raspunsul primit seamana cu o friptura de pui imbucata pe stomacul plin. “Am adaugat informatii din cursul urmator, profesorul trebuie sa vada ca am invatat”.

Ca jurnalist, vad cum obiceiurile vietii profesionale nu sunt diferite foarte mult de metehnele de pe bancile scolii. In organizarea conferintelor Wall-Street.ro, tin foarte mult la crearea unei sinergii editoriale intre continutul livrat de prezentatori. Ma intalnesc cu fiecare speaker inainte de eveniment si, printre altele, insist asupra unui detaliu semnificativ: prezentarea trebuie sa fie scurta, sa nu depaseasca 10 slide-uri: avem la dispozitie 15-20 de minute pentru discurs, interactiunea cu publicul este cea mai importanta, iar ascultatorii isi pierd concentrarea daca vom depasi acest prag. Ei bine, practica omoara intelegerea agreata inainte de marele “examen”: publicul este “indopat” cu cel putin 20 slide-uri, cu mult text . Auditoriul are nevoie de multe informatii si trebuie sa vada ca eu, vorbitorul, cunosc cel mai bine subiectul despre care vorbesc. Si astfel publicul primeste mai mult decat este nevoie, iar interactiunea dispare.

Ca in multe alte situatii de interactiune sociala, atunci cand trebuie sa sustinem prezentari eficiente, a sti cand trebuie sa ne oprim este o arta. Si despre acest lucru – de ce lungimea conteaza – vorbeste Garr Reynolds in cartea “Presentation Zen”, o unealta utila care imbina principiile solide ale designului cu invataturile filozofiei Zen.

Pentru a-mi ajuta viitori parteneri care vor fi speakeri la conferintele Wall-Street.ro, voi pune pe masa la fiecare intalnire aceasta carte, astfel incat sa gasim impreuna calea spre crearea unor prezentari mai simple si mai eficiente.

Steve Jobs, ale carui prezentari contineau elemente desprinse din „estetica Zen”, a inteles foarte bine cum poate fi dobandita simplitatea. Ganditi in termeni „reductivi”, nu „aditivi” – este o lectie de simplitate din “Presentation Zen”, o carte pe care o veti citi pe nerasuflate, iar apoi o veti rasfoi, de fiecare data cand veti prezenta o idee colegilor intr-o scurta sedinta la birou, la scoala, la un pitch important, in cadrul unei conferinte de afaceri ori in fata consiliului director.


Idei mari din “Presentation Zen”:

• Restrictiile si limitarile nu reprezinta inamicul, ci va sunt un aliat nemaipomenit.

• Daca publicul dumneavoastra ar tine minte doar un singur lucru, care ar trebui sa fie acesta?

• Creati idei care sa aiba priza la public, mizand pe simplitate, utilizand excemple si povesti, cautand elemente surpriza si stimuland emotiile oamenilor

• Designerii buni utilizeaza din plin spatiul gol

• Cine spune ca logoul dumneavoastra trebuie sa apara pe fiecare slide?

• Nu va luati prea mult in serios! Inveseliti-va!

• Un slide nu trebuie sa contina mai mult de sase cuvinte. Niciodata!

• Nu va cenzurati. Daca sunteti pasionat de subiect, atunci aratati-le-o oamenilor.


Cunostintele, aplicate:

O lucrare despre arta comunicarii, cartea “Presentation Zen” este utila celor care vor sa conceapa diferit prezentarile. Timpurile pe care le traim sunt in schimbare, activam profesional intr-o noua economie, iar exigentele publicului sunt diferite. Auditoriul – universitar sau de afaceri – nu mai trebuie “chinuit” cu informatii inutile. Simplitatea in design si naturaletea pe parcursul sustinerii sunt esentiale.

Cartea, dintr-o privire:

Titlu: “Presentation Zen”
Autor: Garr Reynolds
Editura: Publica
Colectia: Branding
Lungime: 240 pagini
Traducere: Mihaela Sofonea
Prefata: Guy Kawasaki
Pret: 80,75 lei

Read More
Featured

Cele mai fumoase drumuri: Transfagarasan vs Transalpina

Daca un turist strain m-ar ruga sa ii explic cum e cu tranzitia postcomunista, l-as duce anul viitor pe cele doua sosele regina, Transfagarasan si Transalpina. Aici ar intelege istorie si cum trecerea la capitalism ramane o afacere inca in desfasurare.

Am plecat cu masina pe un traseu bine stabilit. Traversam rapid Autostrada Bucuresti-Pitesti, ne oprim vreme de jumatate de ceas in Curtea de Arges, lasam in urma fantana mesterului Manole pentru drumul care incepe in comuna Bascov. Stim ca i se spune “drumul printre nori si munti”, dar pana a intelege alegerea numelui avem nevoie de rabdare: padurile de foioase ne tin o ora in suspans. Inca strabatem primul segment al drumului.

Cu norii si crestele in minte suntem surprinsi de hidrocentrala de la Vidraru. Un popas scurt ne da ragaz sa vorbim despre barajele tarii “vizitate” in copilarie. La barajul inalt de 307 m suntem inconjurati de Muntii Pleasa si Vidraru. Aerul devine tot mai placut, coniferele intra in mariaj cu foioasele, insa spectacolul serpentinelor e limitat de carpelile si gropile unui drum rau. Nu ne descurajam: am vazut noi la Top Gear ca drumul dintre nori e ca-n palma, ca pe L’Alpe d’Huez sau pe Col du Galibier din Turul Frantei.

De la Vidraru pana la Cabana Capra, locul in care am rezervat cazare pentru prima noapte, sunt 34 de kilometri. Un drum pe care il parcurgi cu un interes mai mare decat primii 40 de kilometri (Curtea de Arges – Vidraru): adio, drum cu hartoape, pe geam vedem creste tot mai inalte, prima turma de oi si cativa magari blanzi si fara griji.

La altitudinea de 1.585 m si 5 ore distanta de Bucuresti gasim Cabana Capra, odinioara un loc de vanatoare al lui Nicolae Ceausescu. “Daca aveti sansa, veti vedea si capre negre”, ne spune tanarul care ne-a intampinat la receptie. Mult spus “intampinat”. Cabana parea pustie, neprietenoasa, iar tanarul care ne-a cazat era si barman, poate chiar el ne-a pregatit mic dejunul sec de a doua zi. Nu stim daca era vorba despre caprele negre urmase ale celor pe care trebuia sa le vaneze fostul dictator, insa noi nu le-am vazut. Nesansa sau doar siluetele nobile ale caprelor negre au disparut de tot?

La Cabana Capra gasim un exemplu al tranzitiei in care beneficiem de asistenta financiara, dar in lipsa unor modele care sa aiba ca unic scop profitul. Complexul turistic, modernizat dupa o finantare SAPARD de vreo 200.000 de euro, nu ofera nimic pe masura pretului platit pentru o noapte de cazare (170 de lei).

Nu stam mult in cabana. Ne petrecem toata ziua pe platoul de la Balea Lac, situat la 4 kilometri distanta de Cabana Capra. Vederea panoramica, cerul senin, soarele prietenos si vantul calm ne fac sa ne rupem de telefonul mobil, iar cand acesta suna avem o senzatie placuta: ne intrebam daca roamingul este activat.

La cei 37 de ani ai sai, Transfagarasan, cu adevarat un drum printre nori, este un loc de scapare pentru ecologistii indragostiti de munte, o platforma pentru etalarea calcaielor cocotate, o plaja verde destinata abdomenelor umflate care arunca cutiile golite de bere si…pradatorilor de masini. Ne socheaza ca la peste 2.000 de metri inaltime gasim masina descuiata, cu amprentele unor pungasi amatori. Uitam de incident pentru ca preferam pestii pradatori, dar ne multumim cu un pastrav, specialitate casei la restaurantul Cabanei Balea Lac. Incheiem pranzul cu un desert de-al locului: placinta cu afine. Cazarea te costa la cabana 260 de lei, iar un pranz pentru patru persoane sare usor de 100 de lei.

Mii de turisti ajung aici la fiecare sfarsit de saptamana, iar partea frumoasa la Balea Lac o vezi mai ales cand pleaca cei care au venit pe Transfagarasan fara sa inopteze. Pe seara, incercam un bulz traditional cu multa branza de burduf. Costa 10 lei, dar e “mult mai gufstos decat o pizza”, asa cum ne avertizeaza doamna care l-a gatit.

A doua zi incepe la 8 dimineata, cu mic dejunul deloc ofertant de la Cabana Capra, dupa care ne continuam traseul pe patru roti inspre partea nordica a drumului dintre nori. Lasam in urma lacul glaciar Balea si vin serpentinele pe coborare. Dupa 13 kilometri, cea mai spectaculoasa parte a Transfagarasanului se incheie la Cascada Balea. Pe geam vedem din nou foioasele, crestele Transfagarasanului ne raman in minte, insa doar pana cand poposim la Sibiu, unde pregatim ziua a III-a si asaltul celei mai inalte sosele din tara: Transalpina, un drum construit pentru prima oara de armatele romane.

Din Sibiu ajungem in Sebes, iar de aici traseul este simplu: incepem cu Jina, coboram inspre Sugag. Mai departe, incepe urcusul, pe un drum nu tocmai bun, dar salbatic. Trecem de barajele Tau si Oasa si mergem in directia Novaci.

Chiar de unde incepe partea spectaculoasa a Drumului Regelui, soseaua devine tot mai buna. Preferam sa il avem in minte pe Carol al II-lea, cel care a inagurat drumul in 1938, si nu pe ministrul Anca Boagiu ori pe omul de afaceri Nelu Iordache, patronul Romstrade, firma care a modernizat soseaua de promenada.

Am plecat de acasa cu intrebarea “Transalpina, mai frumoasa decat Transfagarasan?”. Raspunsul pare a fi ca cele doua drumuri nu pot fi comparate. Evident, vorbim de epoci diferite, de alta dimensiune a costurilor financiare si umane. Pentru ca imi plac crestele muntilor si caprele negre mai mult decat un platou in care sute de masini sunt inconjurate de oraseni care danseaza pe “Cu ce m-am ales din viata”, inclin spre Transfagarasan. Ca admirator al regalitatii si al perioadei interbelice, ar trebui sa prefer Transalpina in detrimentul drumului dintre nori. Grea intrebare.

Pe serpentinele insiruite de pe Transalpina, DN 67C, nu te-ai plictisi nici daca ai face de doua ori intr-o zi drumul dus-intors. Ai adesea sentimente ca esti in Turul Frantei. Nici nu e greu. Drumul seamana cu soselele inalte din Alpi, iar cicloturismul pare ca are potential in zona.

Dupa ce ajungem in punctul cel mai inalt, din Pasul Urdele (la 2.145 m), coboram inspre Ranca. Aici apar primele pensiuni si cabane. Mancam la o pensiune – Valea Mariei – un business privat, cu pastravarie chiar langa terasa. Imi place sa cred ca pensiunea este rezultatul celui de-al doilea val al tranzitiei, in care au luat nastere spatii de cazare care au ca unic scop profitul. Peisajul e numai bun pentru o siesta dupa un platou cu branzeturi si pastrav cu nuci si ceapa. Si aici pranzul pentru doua persoane face aproximativ 100 de lei.

Mai departe, trecem prin Novaci, iar de aici coordonatele sunt simple: Horezu, Ramnicu- Valcea, Pitesti, Bucuresti. 

Prin doua drumuri spectaculoase am legat cu masina Muntenia de Transilvania, iar apoi Transilvania de Oltenia. Cele doua sosele de promenada ne-au amintit de romani, perioada interbelica si comunism. Privite din punct de vedere geografic si istoric pe trei planuri, cele doua drumuri pot fi si o oglinda a tranzitiilor care au caracterizat Romania dupa 1989. O dualitate formata din scobituri in sosea si drumuri modernizate, cabane cu iz invechit, de Stat, care concureaza cu pensiuni capitaliste, pradatori de masini si oameni de incredere.

Care sosea e mai frumoasa ramane un raspuns la fel de subiectiv precum e raportarea la anii tranzitiei. Dar asta nu ma impiedica sa va invit sa povestiti aventurile voastre de anul acesta din Transfagarasan si Transalpina si sa votati: drumul dintre nori sau cel al Regelui? Daca nu le-ati strabatut inca, va sfatuiesc sa o faceti. Cele doua drumuri se vor deschide anul viitor, in luna mai (Transalpina) si iunie (Transfagarasan).

Read More
Antreprenoriat Featured

Arta iubirii si antreprenoriatul: care este legatura?

[dropcap]C[/dropcap]ititorului care a lecturat inainte cartea „Arta de a iubi” ii sunt familiare ideile de mai jos, insa probabil ca il va suprinde felul in care sunt puse intr-o lumina comparativa cu starea de spirit a oamenilor care vor sa schimbe viitorul: antreprenoriatul.

Este oare antreprenoriatul o arta? Foarte multi intreprinzatori de succes spun ca este si ca implica efort si cunoastere. Ori este doar o senzatie placuta pe care o experimentezi daca ai sansa sau un context favorabil? La fel ca tanjirea dupa iubire, multi oameni considera antreprenoriatul important, un scop in sine, insa putini se gandesc ca ar putea avea ceva de invatat despre ce inseamna sa fii antreprenor. Cum ne multumim sa urmarim filme ori piese de teatru despre povesti de dragoste, asa ne rezumam doar la a citi si invidia reusitele celor care au intrat in antreprenoriat si au avut succes.

In urma cu cativa ani am descoperit cartea „Arta de a iubi”, scrisa de Erich Fromm. Lucrarea nu reprezinta un ghid superficial despre dragoste, ci o lucrare psihologica si filosofica respectata inca de la aparitia ei, din urma cu 60 ani. Imi amintesc ideile din carte de fiecare data cand invitatii emisiunii Start-Up Wall-Street explica ascultatorilor de ce antreprenoriatul este o arta. Cum multi dintre voi ati sarbatorit zilele acestea Valentine’s Day ori Dragobetele, ar fi utila o paralela intre arta antreprenoriatului si practica iubirii, cu ajutorul lui Erich Fromm, desigur.

De multe ori auzim ca antreprenoriatul este o atitudine, la fel cum iubirea nu inseamna doar o relatie cu o anumita persoana, ci tot „o atitudine, o orientare a caracterului”, care determina modul de corelare a unei persoane cu lumea in intregul ei, nu doar cu un obiect al iubirii. La fel cum avem intraprenoriat, antreprenoriat economic, social, politic, netantreprenoriat, se intampla sa traim mai multe tipuri de iubire, in functie de natura obiectului iubit: frateasca, materna, erotica, de sine ori de Dumnezeu.

Sa ducem ideea de atitudine un pic mai departe, catre un lucru mai concret. Iubirea este o activitate, nu o stare pasiva. Ceea ce vreau sa spun este ca, in mod general, caracterul activ al iubirii se bazeaza pe ideea ca a iubi inseamna in primul rand a da, si nu a primi. Ce inseamna a da in iubire are o semnificatie diferita pentru fiecare dintre voi, insa din perspectiva economica intalnim o activitate capabila de actul daruiririi: antreprenoriatul social, care consta in construirea unor afaceri etice, durabile, cu un impact social pozitiv.

Am observat ca multi antreprenori wanna-be cauta retete de tipul „cum sa devin antreprenor”. Isi pun intrebari clasice de genul „in ce domeniu sa investesc ca tanar antreprenor?”. Multi dintre ei raman profund dezamagiti dupa ce primesc raspunsuri generale. Asa o fi si cu iubirea, ca in antreprenoriat: e o traire personala, pe care nimeni nu o poate avea decat prin sine insusi si pentru sine insusi, cum spunea Fromm. Totusi, putem dezbate reperele care stau la baza practicii iubirii sau caile de abordare a antreprenoriatului, care pot fi utile in invatarea artei de a iubi ori de a deveni intreprinzator – evident, doar in cazul in care am scapat de dorinta de a primi „retete”.

Ma gandesc sa spun, mai bine, cate ceva despre cerintele generale ale oricarei arte, fie ca vorbim despre cea a iubirii ori a antreprenoriatului. In primul rand, avem nevoie de disciplina. Fromm spune ca „nu voi fi niciodata bun intr-un domeniu daca nu il practic disciplinat; tot ceea ce fac numai daca „am chef”, poate fi cel mult un hobby dragut si amuzant, dar nu voi ajunge niciodata maestru in arta respectiva”. Fara o asemenea disciplina, viata unui antreprenor devinae haotica. Sa ne amintim de ideile lui Malcolm Gladwell, care insista intr-una din cartile sale pe o teza simpla: este gresit sa pretindem ca succesul este o chestiune ce tine numai de meritul individual, ci este mai degraba un produs al lumii in care “exceptionalii” au crescut. Un context care da sansa unica de a profita de el si de a munci din greu. Este vorba de un ingredient care are legatura cu disciplina, “munca”, care merita adus in discutie prin studiul psihologic la care Gladwell face referire: regula celor 10.000 de ore, conform careia pentru a deveni un antreprenor mai bun, un atlet mai performant ori un artist desavarsit, atunci cariera ta trebuie construita pe 10.000 de ore in care sa fi lucrat constiincios pentru firma ta, sa fi alergat 3 ore pe zi, vreme 10 ani, ori sa iti fi pus talentul in practica vreme de un deceniu, cu timpul mediu pe zi de mai sus.

Un al doilea factor este concentrarea, o conditie necesara pentru stapanirea unei arte, fie ca vorbim despre iubire, tamplarie, pictura ori antreprenoriat. In al treilea rand, un antreprenor are nevoie de rabdare: omul modern are senzatia ca pierde ceva daca nu obtine rezultatele in graba. Uitati-va la cei mai cunoscuti intreprinzatori: cati dintre ei au reusit abia dupa ani buni de rabdare antreprenoriala? Majoritatea dintre ei!

Este aproape imposibil sa inveti orice arta, fara o preocupare majora pentru stapanirea acelei arte. Daca o anumita arta nu este extraordinar de importanta pentru el, un tanar, sa zicem un ucenic, nu o va invata niciodata. Fromm spune ca „va ramane, in cel mai fericit caz, un bun diletant, dar nu va deveni niciodata maestru”. Si, ar trebui sa privim situatia intr-un mod realist: si Romania este plina de multi antreprenori diletanti, acei „oameni de afaceri” care au legatura mai mult cu mediul politic, decat cu cel de business. Ei nu vor intelege ca preocuparea reprezinta o conditie foarte necesara pentru arta antreprenoriala, ca pentru orice arta.

Despre ce este necesar pentru practicarea oricarei arte, ar mai fi multe de spus. De asemenea, ar mai fi multe analogii intre arta antreprenoriatului si cea a iubirii, pe care va invit sa le propuneti si voi aici, la sectiunea de Comentarii. Pana atunci, va invit sa urmariti emisiunile Start-Up Wall-Street, in fiecare miercuri, la ora 12. Veti asculta povesti si veti descoperi acele calitati care au o insemnatate deosebita pentru capacitatea de a crea proiecte antreprenoriale.

Sursa foto: mirror.berardocollection.com

 

Read More
Books

Creeaza-ti propria lume. Care este legatura dintre autism si economie

Tocmai ce am terminat lectura uneia dintre cele mai bune si neobisnuite carti de economie pe care le-am descoperit in ultima vreme. Tyler Cowen, profesor la George Mason University, care m-a impresionat in cadrul unei conferinte sustinute la Bucuresti in urma cu doua saptamani, a scris „Creeaza-ti propria economie”, o carte cu o insemnatate speciala pentru vremurile de restriste economica pe care le traim provocand cititorul sa inteleaga puterea individului de a se impune si de a schimba intreaga lume, astfel incat sa creeze o viata mai buna in loc sa se dea batut in fara recesiunii.

Multi oameni prefera sa citeasca cronici de carte in loc sa lectureze cartile in sine. Nu stiu daca se intampla si in cazul vostru, dar parcurgerea unei cronici de carte dureaza doar cateva minute, iar la final simti, pe buna dreptate sau nu, ca ai invatat ceva ori ca ai capacitatea de a vorbi despre cartea respectiva. Explicatia este simpla: cautarea placerii de a incepe si de a termina din nou ne determina sa cautam fragmente culturale de dimensiuni reduse in contextul in care cultura a devenit mult mai ieftina si mai accesibila decat inainte. Cowen numeste acest fenomen ”noua cultura a franturilor”, in care tendinta de a adopta fragmente culturale de dimensiuni reduse ne ajuta sa incercam lucruri noi. Ideea generala parca este desprinsa dintr-o poveste: cand accesul nu reprezinta o problema, avem tendinta sa alegem lucrurile scurte, dulci si marunte, iar cand accesul este dificil, suntem inclinati sa ne luptam pentru productiile ample si neobisnuite.

Aceasta esta doar una din numeroasele povesti economice pe care Tyler Cowen le descrie in cartea sa, caci, spune el, daca vrei sa iti creezi propria economie, povestile au un rol semnificativ. Practic, profesorul Tyler Cowen pleaca de la ipoteza ca oamenii isi creeaza propria economie la nivel mental si sunt programati sa gandeasca in termeni narativi, fiind dotati cu o memorie extrem de buna atunci cand vine vorba de povesti.

Raportul dintre consumatori si comercianti a inregistrat o mutatie fundamentala in ceea ce priveste puterea in noua economie, explica Tyler Cowen, balanta inclinandu-se in favoarea consumatorilor. Astfel, noi, consumatorii, transformam calupurile mai ample in fragmente marunte, comparativ cu ce intalnim pe internet in fiecare moment, chiar daca, asa cum Cowen a spus la Bucuresti in urma cu doua saptamani, internetul este in prezent doar un element aditional al economiei vechi (in sensul in care un retaileri are si site), insa nucleul dur va fi in viitor internetul, iar elementul suplimentar va fi constituit de catre economia offline (un magazin online va avea si un punct de desfacere).

Titlul cartii te duce cu gandul la tot felul de solutii pentru iesirea din criza financiara ori la secrete care v-ar permite sa crearea propriei economii, un mod de organizare sociala si politica perfecta, insa Tyler Cowen se concentreaza extraordinar de mult (exagerat de mult, cred eu) asupra autismului. Da, ati citit bine. Intr-o carte despre economie, profesorul Tyler Cowen analizeaza intr-o maniera profunda profilul celor care au un stil cognitiv autistic, un tipar cognitiv extrem de raspandit, care il include si pe autorul cartii, plus multi alti oameni de succes. Economistul Cowen descrie in cartea sa ca una dintre trasaturile autismului este „tendinta autistilor de a impune o structura aditionala informatiei, prin efectuarea unor operatii de aranjare, organizare, clasificare, colectare, memorare, categorizare si enumare”. Astfel, autistii iubesc informatia in mod excesiv, fiind niste oameni care manifesta o mare pasiune pentru informatie. Atunci cand citesti explicatiile de mai sus te intrebi daca nu ai si tu un stil cognitiv autistic, insa lucrurile nu sunt departe de acest punct: in esenta, non-autistii, adica majoritatea dintre noi, utilizam unelte si bunuri de capital – computerele, internetul – pentru a reproduce sau imita anumite abilitati ale autistilor, care sunt centrate pe absorbtia informatiilor, procesarea acestora si ordonarea lor mentala.

Care este legatura dintre autism si economie? Foarte simplu spus, aceasta legatura se concentreaza asupra respectului fata de individ. Mai concret, continutul cartii „Creeaza-ti propria economie” transmite mesajul ca avem de invatat multe de la autisti si, mai mult decat atat, face lobby pentru o intelegere superioara si mai profunda asupra autismului prin sustinerea unui „individualism autentic si bazat pe respect, ce se adreseaza tuturor fiintelor omenesti.”

Dar sa lasam deoparte teza stilului cognitiv autistic si sa incheiem aceasta scurta cronica de carte cu o perspectiva economica analizata de catre Tyler Cowen in a doua parte a lucrarii sale care deconspira, in sfarsit, un economist cu origini in scoala de economie austriaca. Ma refer aici la citarea si explicarea viziunii libertariene si conservatoare a lui Friederich A. Hayek, care sustinea ca o ordine bogata si in mare masura neplanificata poate inflori atunci cand „societatea este guvernata de un set relativ de reguli abstracte si, in mod ideal, de o constitutie.” Hayek , considerat unul dintre primii neuroeconomisti, credea totodata ca argumentele politice trebuie sa se intemeieze pe intelegerea neurologiei umane. Despe ce este vorba, de fapt? Va invit sa descoperiti explicatiile in cartea „Creeaza-ti propria economie”, caci centrarea noastra culturala asupra franturilor nu inseamna ca trebuie sa neglijam imaginea de ansamblu, chiar daca internetul ne capteaza atentia intr-o foarte mare masura.

Idei mari din „Creeaza-ti propria economie”


• Valoarea si puterea creatoare a individului reprezinta forta de propulsie absoluta a prosperitatii in lumea moderna, forta care poate aduce cele mai bune lucruri in viata.

• Cantitatea de informatie care se indreapta spre noi a explodat, insa la fel si calitatea filtrelor noastre. Nu exista suprasaturatie informationala, ci doar filtre care dau gres.

• Nu exista o corelatie stransa intre cat de bine se poate cunoaste mintea pe sine si cat de bine poate face un guvern planuri mai ample pentru societate.

• Multe din realizarile umane au loc doar pentru ca ne autosugestionam – adesea impotriva ratiunii – ca suntem, de fapt, mai inteligenti, mai intelepti sau mai buni decat alti oameni.

• Frumusetea, puterea si nobletea potentiala a ordonarii mentale este o tema fundamentala in istoria ideilor occidental, fapt demonstrat in carte.

Cunostintele, aplicate:


Cartea explica de ce valoarea si puterea creatoare a individului creeeaza forta de propulsie absoluta a prosperitatii in lumea moderna, adica forta care poate aduce cele mai bune lucruri in viata. Tyler Cowen traverseaza cu argumente campurile societatii, tehnologiei, politicii, economiei, culturii si ale internetului, mizand mai ales pe ideea de descoperire a sinelui.

Cartea, dintr-o privire:


Titlu: „Creeaza-ti propria economie”
Autor: Tyler Cowen
Editura: Publica
Colectia: Economie
Traducator: Mihaela Sofonea
Lungime: 288 pagini
Pret: 49 lei

 

Read More
Economie Featured

Cele 7 motive absurde care se opun privatizarii

Pentru o economie care are ca nevoi reducerea deficitului bugetar, atragerea capitalului strain si eficientizarea marilor companii, vanzarea activelor statului este singura solutia sanatoasa. Cum misiunea FMI tocmai ce a plecat de la Bucuresti inchizand ochii (pentru a nu stiu cata oara in trei ani de zile) in fata noilor amanari ale intentiilor de vanzare a companiilor de stat, am incercat sa identific motivele invocate de guvernanti pentru tergiversarea privatizarii, un punct fundamental al reformelor economice. Pe langa clasicul si puerilul “nu ne vindem tara”, am gasit sapte pretexte, toate politice, fara niciun caracter tehnic. Cum refuzurile de mai jos au doar temei politic, ma cuprinde o teama solida cu privire la destinul privatizarilor pe care va propun sa o descoperiti la finalul articolului, dupa ce vom analiza cele sapte argumente exclusiv politice. Sa incepem cu primul.

Domeniul X intra in categoria sectoarelor strategice. Imi e greu de inteles de ce, spre exemplu, turismul ar trebui sa fie privat, iar energia nu. Reprezentantii guvernamentali sau, mai enervant, unii consultanti asa-zis independenti, aduc in discutie ca principal argument pentru pastrarea unui anumit domeniu in proprietatea statului sintagma “sector strategic”. Reticenta cu privire la privatizarea sectoarelor “strategice” apare in discursul politicenilor populisti si am auzit-o in dese randuri la microfoanele guvernantilor in ultimii douazeci de ani. Imi aduc aminte doar de fostul premier Emil Boc care, chipurile, ar fi sustinut vanzarea unor pachete minoritare de actiuni la companii de importanta strategica, precum Romgaz, cu o conditie: statul sa pastreze controlul companiilor “strategice”. Care erau explicatiile excluderii de la privatizare a unor zone ale economiei – de altfel, lipsita de orice baza rationala? Statul ar urma, astfel, sa pastreze participatiile majoritare pentru avea “un cuvant greu de spus” in energie si alte sectoare importante. Avem aici de-a face o viziune etatista aberanta care ne aminteste de tarile africane de tip socialist.

Privatizarea nu e un scop in sine. Din observatiile mele, atunci cand un guvernant se fereste sa urmeze o cale corecta, in situatia in care evita o solutie pe care nu o poate duce la capat, propune mai multe variante distincte de cea optima. “Nu avem un singur raspuns la aceasta problema. Eu va propun sa urmam calea X, solutia Y si ar trebui sa ne inspire, de asemenea, rezolvarea Z”. In fata unui astfel de discurs, populatia ramane impresionata. De fapt, situatia de fata ne arata un guvern incapabil si lipsit de dorinta de a pune in practica singura cale de urmat. In cazul nostru: privatizarea. Ce explicatii ne da politicianul care respinge, pur si simplu, atragerea capitalului privat, fie acesta strain sau autohton? “Privatizarea nu trebuie sa fie un obiectiv in sine. Avem si alte variante de lucru.” Care sunt variantele, am vazut in ultimii patru-cinci ani. Eu, unul, nu am descoperit un drum ocolitor mai sanatos decat privatizarea, care elimina arieratele, importa capital si tehnologie si, mai tangibil, capabil sa asimileze nevoile clientilor.

Cetatenii vor protesta. “Nu vrem privatizare”- striga angajatii din anumite organizatii, indeosebi personalul din companiile in care puterea sindicatelor este mare. Angajatii unor companii sau regii de stat se opun privatizarii, ba chiar ameninta cu greva si, in consecinta, politicienii in cautare de popularitate subscriu lozinicilor anti-mediul privat. Intalnim astfel de mesaje in 2012 din partea unor angajati care nu si-au mai primit banii de luni de zile, semn ca o firma neprivatizata nu este eficienta. Ei bine, eu sunt absolut convins ca publicul romanesc a evoluat, iar angajatii companiilor de stat au inteles pe propria piele diferentele de performanta dintre o companie de stat si una privatizata. Problema este si de aceasta data in curtea managementului companiilor de stat si mai ales la guvernanti, care pot influenta constiinta sociala a salariatilor de la stat. Dar cine sa explice chestiunile esentiale oricarui cetatean despre avantajele proprietatii private ori despre insanatosirea finantelor publice prin vanzarea activelor statului pentru reducerea deficitului bugetar daca guvernantii nostri nu au fost in stare sa comunice publicului larg masurile de austeritate din urma cu doi ani?

Mandria nationala. Guvernantii manifesta reticenta in fata privatizarii companiilor ineficiente care inghit in fiecare an fonduri de stat de ordinul sutelor de milioane de euro pentru ca…ei sunt patrioti. Auzim in dese randuri explicatii fundamentate naiv pe teza mandriei nationale ce sustin mentinerea in proprietatea de stat a unui cadavru, Tarom-ul spre exemplu, doar pentru a promova imaginea Romaniei in exterior. Pe baza unui patriotism schilod si fara logica economica, avem aspiratia de a fi prezenti pe aeroporturile Europei, ignorand cum ungurii au falimentat Malev-ul, bulgarii au esuat cu operatorul lor national, iar Olimpic-ul grecilor si-a inchis portile de imbarcare cu pierderi enorme dupa ce a incercat sa mearga pe cont propriu. Atata timp cat ne vom umfla in pene in continuare pentru ca Tarom-ul nostru sa aterizeze cu tricolorul pictat pe coada avionului pe pistele Heathrow ori pe cele din Charles de Gaulle, soarta unei companiii de stat cu perderi de milioane de euro este sortita esecului.

Compania are pierderi. Cine o cumpara? Pe principiul “Fata mea e urata, mai bine o tin in casa”, statul respinge lepadarea de anumite gauri negre si de sursele mari de capusare. O argumentatie fricoasa si fara perspective economice pe termen lung. In mod evident, cand o firma pierde bani privatizarile vor merge destul de greu, insa o echipa de consultanti independenti poate identifica diverse formule de a scoate companiile cu pierderi de sub umbrela statului. Nu sunt adeptul ideii ca statul sa accepte orice varianta, insa, avand in vedere pierderile unei companii, ma intreb: cat mai poate valora aceasta dupa inca trei ani de colectivizare?

Criza financiara. Acesta este, iarasi, un motiv aruncat in discutie frecvent de catre cei care se opun privatizarilor sau doar le prefera pe cele cu dedicatie catre un grup de interese transformat de azi pe maine in “strategic”. Auzim in dese randuri cum turbulentele de pe pietele financiare si deprecierea puternica a actiunilor vor intarzia planurile de privatizare ale guvernului. Despre care planuri vorbim? Sa luam un singur exemplu: jocurile de noroc, un domeniu stabil si in vremuri bune, si in vremuri grele, care poate fi privatizat mai usor. Unele tari pot depasi volatilitatile de pe piete, cum se intampla, pentru exemplu, cu planurile Spaniei de a privatiza loteria de stat, ce-i drept o companie cu profit in crestere. In cazul nostru, ramanem in brate cu Loteria Romana, institutie tentata de drumul insolventei pavat deja de Hidroelectrica, asta dupa ce, in primul rand, cheltuielile “gaurii negre” au crescut prin achizitii supraevaluate, si, in al doilea rand, in conditiile in care operatorul de jocuri de noroc are petitori.

Greaua mostenire. In final, o regula respectata cu sfintenie de toate guvernele post-decembriste: prima conferinta de presa a unui ministru, primele acuze adresate inaintasilor. Ce face un guvernant debusolat fara solutii si lipsit de intentia de a privatiza activele statului? Continua autismul economic si da vina pe greaua mostenire lasata de predecesori. Sa ne uitam doar la programul de guvernare al guvernului USL, care isi propune “continuarea procesului de privatizare, mai ales acolo unde si atunci cand privatizarea aduce responsabilitate si chibzuinta in gestionarea activelor economice si a resurselor, dar dupa finalizarea auditului asupra activitatii guvernului precedent si clarificarea situatiei reale, tehnice si economice a societatilor supuse acestui proces”. Practic, noul sef da vina pe actiunile celui care l-a precedat si asa am rezolvat criza: intreprinderile de stat vor ramane neprivatizate, desi existau mijoacele tehnice necesare. Ati intalnit obsesia fata de “greaua mostenire” si la privat? Ma indoiesc. Sa analizam doar primele zeci de minute care au urmat dupa depunerea jurmantului de catre premierul Victor Ponta. Stiti cat dureaza procesul de predare-primire a tot ce inseamna guvernarea unei tari? Nu mai mult de o ora, atat au stat impreuna in Palatul Victoria Mihai Razvan Ungureanu si presedintele PSD in urma cu trei luni, cand s-a produs cedarea de putere. Chiar si aceste zeci de minute inseamna prea mult pentru politicieni, care ar prefera sa nu se vada deloc in astfel de momente. Pentru o simpla dar relevanta comparatie, tranzitia este profunda in mediul de business in situatia unei schimbari de management. Pe baza unor exemple foarte proaspete, ma refer doar la cazul celor mai mari banci din Romania, unde presedintii care urmeaza sa fie inlocuiti isi exercita functia mai multe luni in paralel cu acomodarea celor care urme.

Pe fondul celor sapte motivatii de mai sus pe care ma astept sa le auzim in continuare din gurile guvernantilor, in contextul recentelor doua luni de criza politica, dar mai ales prin prisma ultimilor trei ani de inactiune politica, am o singura ingrijorare: ca vom ajunge la situatia in care privatizarea sa fie respinsa prin referendum. Cu sau fara cvorum, cu sau fara avizul si erata Curtii Constitutionale a Romaniei.

Read More
Books Economie

Cea mai valoroasa hartie – Biletul de iesire din criza

Au trecut aproape cinci ani de la primele zvacniri ale crizei economice (colapsul bancii de investitii Bear Stearns, apoi inchiderea a doua fonduri de investitii BNP Paribas) si in literatura economica romaneasca abia numaram pe degetele de la o mana titluri relevante care sa ne explice pe indelete economia crizelor. Una dintre primele lucrari despre criza financiara de pe meleagurile noastre, care intr-o tara normala si cu adevarat preocupata de problemele economice ar trebui sa devina un titlu de succes, este ”Biletul de iesire din criza”, scrisa de Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu.

Inainte sa citesc cartea, titlul m-a dus cu gandul la doua lucruri simple. In primul rand, a venit de la sine o comparatie intre titlul cartii si un bilet de externare, pe care pacientii il primesc atunci cand ies din spital mai mult ori mai putin vindecati, iar apoi mintea mi-a zburat la un bilet de tren. Voi dezvolta aceste doua metafore.

Comparatia cu biletul de externare imi aminteste de o intamplare in care un oarecare doctor incurcase stanga cu dreapta atunci cand descria diagnosticul unui pacient dupa o interventie chirurgicala in raportul medical. Rinichiul drept sau stang? Ce importanta are acest detaliu pentru un tanar eliberat de povara unui spital de stat? Recunosc ca am inceput cartea cu o intrebare dubla: autorul, angajat de 16 ani la banca centrala, e de stanga ori de dreapta? Adrian Vasilescu descrie parghiile crizei din perspectiva unui etatist ori din pozitia unui neoliberal? Cartea “Biletul de iesire din criza” recomanda intr-un mod evident interventia statului si reglementarea ca solutii pentru iesirea din criza. Foarte multe argumente din carte tradeaza palaria etatista a lui Adrian Vasilescu: “Pietele nu sunt perfecte”, “o bunastare decenta, iata tinta ce trebuie urmarita”, “o buna reglementare a pietelor e mai mult decat necesara, e obligatorie”, “problema nu este daca statul trebuie ori nu sa intervina in economie, ci cum anume sa intervina fara sa faca mai mult rau decat bine”. Mai profund, autorul propune solutii economice de tip struto-camila, utopice chiar, care mizeaza pe o noua filosofie economica, de natura sa pozitioneze pietele (care ar trebui sa fie libere, insa nu si in opinia reprezentantului BNR) si statul intr-un raport de parteneriat: “pentru a lupta cu aceasta criza, e nevoie ca statele si pietele sa-si dea mana intr-un demers comun de salvare a economiilor” sau “Statul trebuie sa intervina si sa ajute piata sa functioneze bine”. Un bilet de externare contine sfaturi, dar mai ales restrictii din partea medicului specialist, care conform argumentatiei din cartea lui Adrian Vasilescu este intruchipat de institutiile etatiste. Intr-o perioada in care ineficienta interventiei statului si esecul sistemelor politizate sunt evidente, un bilet de iesire din criza pecetluit de parafa etatista nu este credibil, in opinia mea, insa de inteles daca ideea este lansata de catre un reprezentant al bancii centrale care nu va arunca niciodata statul in afara ecuatiilor economice.

Adrian Vasilescu citeaza in cartea sa multi economisti, preponderent pe cei americani, care vorbesc in cartile lor despre criza actuala. Insa, selectia lor este evident influentata de convingerile autorului: este vadita pasiunea domniei sale pentru “marele economist” Keynes, care “a fost reconfirmat” si care ofera si solutia pentru problemele actuale: “investitia este plata de astazi pentru veniturile viitorului”. Lista continua cu mai multi economisti de stanga contemporani: “marele Krugman”, “lucidul” Roubini sau “ingrijoratul” Stiglitz. Il gasim totusi citat in cateva randuri si pe Milton Friedman, ale carui carti au fost repuse totusi in rafturile bibliotecilor, de unde au fost date jos textele lui Keynes, asa ca pretutdineni s-a recurs la interventia masiva a statului in economie, dupa cum insista Adrian Vasilescu.

Spuneam mai sus ca titlul cartii m-a dus cu gandul si la un bilet de tren pentru o calatorie pe drumul cat mai lin al iesirii din criza. Adrian Vasilescu scrie fluent, reusind un melanj placut intre strictetea unui limbaj academic, relaxarea data de detasarea proprie pozitiei pe care o ocupa in cadrul bancii centrale (observator/comunicator) si mai ales trasaturile unui fost jurnalist cu zeci de ani de experienta. Ceea ce reuseste autorul este sa ofere explicatii si solutii la criza (din pacate, exclusiv keynesiste) pe un ton plastic si accesibil chiar si unui public mai putin specializat. Iar comparatiile dintre tendintele economice si fenomene specifice cailor ferate sunt clare, fara echivocuri si absolut savuroase: “Productia renunta la trenurile personal si urca in trenuri rapid.”, “Americanii au gonit cat au putut de tare cu locomotiva lor.”, “Trenul pornise. Trenul globalizarii economiei de piata”, “Iata ca nici bogata America, ahtiata dupa consum, nu-si putea permite sa lase imprumuturile sa alerge numai cu rapidul, fara oprire.”, “Consumul europenilor a inceput sa alerge cu viteza unui tren rapid”, “Problema e legata direct de locul pe care l-ar ocupa in acest tren tara noastra. La ce clasa vom calatori?”, “Incercam sa prindem un alt tren, dupa care alergam dupa multe vreme. Trenul dezvoltarii durabile.”, “Consumatorul, care devenise un tren rapid al cresterii economice, incepea sa fie si un semn de ameliorare a traiului de zi cu zi”, “Trenul consumului alerga repede”. Nu stiu cat de mult ii place lui Adrian Vasilescu sa calatoreasca cu trenul, insa metaforele sale devoaleaza o pasiune pentru acest vehicul. Legatura dintre trenuri si economie ramane interesanta si poate ca ar trebui continuata si prin intermediul altor teorii economice: pentru a evita o noua serie de opriri in mijlocul campului, de preferat sa calatorim intr-o economie de tip TGV (tren de mare viteza), consider ca ar trebui sa luam in considerare si argumentarea neoliberalilor, a libertarienilor. O propunere deschisa pentru viitoarele carti depre economia crizelor scrise dintr-o perspectiva mai echilibrata ideologic.

Cu siguranta, cele mai interesante pasaje ale cartii sunt cele in care Adrian Vasilescu descrie o noua normalitate economica care rezida din regenerarea gandirii economice in societatea noastra. Un pas mare, cum este descris in carte, catre o noua conceptie despre cresterea economica si despre optimizarea structurilor economice: “E timpul, deci, sa ne pregatim pentru intrarea intr-o noua normalitate, cea a lumii de dupa criza, ce va fi radical schimbata.” O teza care se apropie de noul slogan Wall-Street.ro, “pentru noua economie”, conform caruia provocarile trebuie innoite permanent.

Idei mari din “Biletul de iesire din criza”:

• Munca performanta. Cand un adevar esential – care impune pastrarea unui echilibru intre bani si baza lor, munca performanta – incepe sa fie ignorat, criza nu mai poate evitata.

• Nimic nu va mai fi cum a fost. Ne indreptam catre o noua normalitate. „Nu va fi ca in arhitectura. In lume, nenumarate orase, strazi, centre istorice, sunt cladite dupa metoda retro. (…) Daca insa in arhitectura un astfel de procedeu da rezultate bune, in economie ar fi catastrofal. Va fi nevoie de proiecte noi.”

• Daca vrem sa obtinem in economie, cat mai curand, nu doar un ritm al cresterii care sa grabeasca iesirea din criza, ci si un PIB cu o structura noua, cu valori adaugate care sa aduca bunastare pentru o mai mare parte a populatiei, „una din conditiile cardinale este intoarcerea la respectul pentru lucrul bine facut.”

• Trebuie sa intelegem ca nu vom putea reface societatea daca, intai si intai, nu vom regenera conceptia despre munca, daca „nu vom invata lectia lucrului bine facut”.

• Fara pesiunea japoneza (Japonia a fost rapusa de criza in 1990), o relaxare s-a facut simtita pe mai multe piete, mai ales in America. „Fara batalia cu japonezii, pentru productivitate, preturi competitive, consumuri reduse de materii prime si resurse energetice, dar mai ales pentru produse tot mai bune, stacheta tehnologica a coborat treptat”.

• Despre importanta educatiei si a unei temeinice pregatiri. „Piata este departe de a fi doar un spatiu de comert. Trebuie sa fie si un spatiu cultural”.

Cunostintele, aplicate:

Intr-o perioada in care economistii lumii cauta si astazi raspunsuri si explicatii, o lucrare despre economia crizelor si despre cum va arata aceasta in urmatorul ciclu economic este binevenita. Totusi, cartea “Biletul de iesire din criza” este utila indeosebi celor care vor sa inteleaga resorturile crizei din perspectiva unui adept al interventionismului care explica, spre exemplu, doar de ce sistemul bancar poate fi aparat, nu si care sunt costurile asociate acestei actiuni.

Cartea, dintr-o privire:

Titlu: “Biletul de iesire din criza”
Autor: Adrian Vasilescu
Editura: Curtea Veche
Colectia: Profit
Lungime: 280 pagini
Pret: 38 lei

Sursa foto: agentiadecarte.ro

Read More
Uncategorized

Lucruri mici cu bucurii mari care-mi inveselesc inima

Am citit despre un clasament al lucrurilor mici cu bucurii mari care-iti inveselesc inima. Am stat azi pe ganduri si iata-le mai jos pe ale mele 25 lucruri mici, dar care ma fac sa ma simt tare bine.

1. Cafeaua de dimineata (cat mai dimineata posibil), de pe drum, in masina care ma duce intr-un loc, departe.

2. Cand termin de facut curat, fac baie si apoi ma tolanesc in asternuturile curate.

3. Mirosul de vinete din bucatarie. Cu mama.
4. Cand primesc codul de confirmare de la operatorul aerian ori de la hotelul la care am facut o rezervare.

5. Cand vad o trupa preferata ca revine pe scena si mai face un bis la bis, cand credeam ca seara se incheiase.

6. Un mojito bun.

7. Cand sunt in pat la tara, aud cocosul din curte si am “libertatea” sa dorm cat vreau.

8. Cand am o revelatie ori cand imi dau seama ca am un obicei pe care il regasesc si la altii.

9. Cand rasucesc, rasucesc si scot din sticla dopul de pluta. Acel sunet, da!

10. Mirosul de pomi infloriti de langa terenul de baschet. Doar in lunile aprilie si mai.

11. Cand mananc vara cirese multe, alaturi de cat mai multe persoane dragi.

12. Mirosul primilor stropi de ploaie intr-o si de vara calda rau.

13. Cand pun mana unui bebe pe degetele mele. Si compar cele doua maini.

14. O zi doar cu Seinfeld.

15. Cand citesc pe tren revistele mele.

16. Cand simt ca am ales un cadou perfect .

17. Prima coborare pe partie din an.

18. O zacusca buna cu un pepsi rece.

19. Cand revin in camera si vad ca patul e aranjat.

20. Ratzele din parcurile bucurestene.

21. Mirosul de gazon, inainte de un meci de fotbal.

22. Orice cuplu simpatic de batranei.

23. Orice ora de somn dupa pranz (e tot mai rar obiceiul asta).

24. Un fresh de grefe.

25. Cand ii fac cu ochiul unui copil necunoscut, iar el sau ea nu se satura sa imi raspunda cu semne, cand nu conteneste sa ma priveasca drept in ochi.

Care sunt ale tale lucruri mici cu bucurii mari care-ti inveselesc inima?

Sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu

Read More
Economie

Sfaturi pentru politicienii certati cu logica economica

[dropcap]I[/dropcap]nstabilitatea politicienilor este blamabila, dar ne-am obisnuit cu ipocrizia politica. L-am ascultat pe Victor Ponta pe tema esecului privatizarii Oltchim, am stat curios sa vad reactia Opozitiei si am inchis televizorul. Nimic nou: economia este aruncata in vijelia promisiunilor electorale la finele unui al treilea trimestru din cel mai dificil an al crizei actuale, iar temele discursive care au legatura cu proprietatea privata lipsesc cu desavarsire. Dar stau si ma intreb dupa aproape 10 zile de balci cu pseudo-privatizari: cu ce am gresit eu de toti guvernantii sunt certati cu logica economica?

Tocmai ce am primit confirmarea de la Victor Ponta, nimeni altul decat cel care a intrat ieri noapte, la inceput de octombrie, in grupul premierilor – alaturi de Emil Boc si Mihai Razvan Ungureanu – cu echipe de looser-i intr-ale privatizarilor, cu oameni precum Remus Vulpescu, seful OPSPI, sau Daniel Chitoiu, ministrul Economiei: guvernul a luat act de anularea licitatiei pentru vanzarea actiunilor detinute de stat la Oltchim si de faptul ca procesul de privatizare a esuat, fiind necesar ca circul din ultimele zece zile sa inceteze.

Dar sa ne concentram asupra economiei, caci natura malformatiei la nivel de logica este 100% economica: niciun politician din Romania (si aici ii numesc doar pe Ponta, Vulpescu, Ungureanu, Boc, Diaconescu, Chitoiu, Videanu) nu isi doreste privatizarea reala a resurselor publice. Toti politicienii vad privatizarea exclusiv din punct de vedere electoral, ca o parghie de reducere a somajului, si absolut deloc ca o metoda sanatoasa de rentabilizare, orientata catre competitivitate economica, capitol la care suntem penultimii in Uniunea Europeana: ma refer aici doar la frecvent pomenita “urgenta numarul 1” a Guvernului, prin Ministerul Economiei, in calitate de actionar majoritar, aceea de a plati cat mai rapid salariile restante. Cea mai vadita infrangere economica a politicianului roman este in anii de criza contemporana incapacitatea lui de a pune in practica un program de privatizare prin care sa obtina maximizarea cantitatii si calitatii activitatii antreprenoriale.

Cum se intampla, totusi, ca politicienii romani esueaza sistematic intr-un proces fundamental de reforma structurala? Pe langa clasicul si puerilul “nu ne vindem tara”, am gasit in telenovela Diaconescu-Ponta-Vulpescu-Oltchim trei pretexte, toate politice, fara niciun caracter tehnic, pe care le reiau in randurile de mai jos, o solutie economica si o tema de reflectie simpla.

Primul pretext: domeniul petrochimiei intra in categoria sectoarelor strategice. Imi e greu de inteles de ce, spre exemplu, sistemul bancar ar trebui sa fie privat, iar productia de polioli nu. De ce lesia si soda sunt produse strategice pentru tara? Reprezentantii guvernamentali sau, mai enervant, unii consultanti asa-zis independenti, aduc in discutie ca principal argument pentru pastrarea unui anumit domeniu in proprietatea statului sintagma “sector strategic”. Reticenta cu privire la privatizarea sectoarelor “strategice” apare in discursul politicenilor populisti si am auzit-o in dese randuri la microfoanele guvernantilor in ultimele zile: “Oltchim este o tema care poate afecta securitatea nationala” si este firesc ca decidentii politici sa incerce sa cunoasca cat mai multe lucruri pentru a putea adopta deciziile corecte.

Al doilea pretext: privatizarea Oltchim nu e un scop in sine. Sa fie clar pentru toata lumea: domnii Ponta, Chitoiu si Vulpescu si-au dorit o privatizare reala la Oltchim in egala masura cu intentia lui Mihai Razvan Ungureanu de a vinde Cuprumin: DELOC. Din observatiile mele, atunci cand un guvernant se fereste sa urmeze o cale corecta, in situatia in care evita o solutie pe care nu o poate duce la capat, propune mai multe variante distincte de cea optima. “Nu avem un singur raspuns la aceasta problema. Eu va propun sa urmam calea X, solutia Y si ar trebui sa ne inspire, de asemenea, rezolvarea Z”. In fata unui astfel de discurs, populatia ramane impresionata: “guvernantii au avut intentii bune, dar e mai bine ca Oltchim sa fie trecuta in lichidare voluntara; societatea trebuie sa intre in administrare speciala.” De fapt, situatia de fata ne arata un guvern incapabil si lipsit de dorinta de a pune in practica singura cale de urmat. In cazul nostru: privatizarea reala. Ce explicatii ne da politicianul care respinge, pur si simplu, atragerea capitalului privat, fie acesta strain sau autohton? “Privatizarea nu trebuie sa fie un obiectiv in sine. Avem si alte variante de lucru.” Care sunt variantele, am vazut zilele acestea. Eu, unul, nu am descoperit un drum ocolitor mai sanatos decat privatizarea, care elimina arieratele, importa capital si tehnologie si, mai tangibil, capabil sa asimileze nevoile clientilor.

Al treilea motiv este etern: greaua mostenire. O regula respectata cu sfintenie de toate guvernele post-decembriste: avem conferinta de presa a unui ministru, auzim si acuze adresate inaintasilor. Ce face un guvernant debusolat fara solutii si lipsit de intentia de a privatiza activele statului? Continua autismul economic si da vina pe greaua mostenire lasata de predecesori. Sa ne uitam doar la argumentatia lui Victor Ponta: Dan Diaconescu a fost “in combinatie” cu unii membrii PDL in cazul privatizarii Oltchim, precum Adriean Videanu, Cristian Boureanu si Constantin Roibu, fostul director al combinatului, acestia sperand ca vor da o lovitura Guvernului USL. Ati intalnit obsesia fata de “greaua mostenire” si la privat? Ma indoiesc.

Sa continuam cu putina logica economica: va propun, in final, o solutie concreta la situatia Oltchim si o tema de reflectie pentru perioada ce urmeaza. Ambele ii vizeaza pe angajatii combinatului, insa perspectivele sunt diferite.

O solutie in care cred este cea sindicalista, pentru care pledeaza economistul Hans-Hermann Hoppe (foto) – vezi Constitutia si strategia libertatii:

 

Posesiunea activelor se cuvine a fi imediat transferata catre cei care le utilizeaza – pamantul agricultorilor, fabricile muncitorilor, strazile celor ce le intretin sau rezidentilor, scolile profesorilor, birourile birocratilor etc.”. Practic, metoda se rezuma la vanzarea activelor detinute si administrate ineficient de stat catre producatorii Oltchim, nimeni altii decat angajatii combinatului din Ramnicu-Valcea. Argumentatia economica este simpla: recunoasterea drepturilor de proprietate ale salariatilor asupra unei cote-parti din activele intreprinderii este insotita de beneficii economice pentru populatie in general: astfel, va lua nastere “un nou capitalist-intreprinzator din randul celor care au deja o experienta de ordin tehnologic in productie.

 

 

In final, tema de reflectie promisa: pentru cei care se intreaba ce sunt si ce fac sindicatele, avem un raspuns. Ele formeaza vocea care face follow-up la mesajele guvernantilor. Liderul salariatilor de la Oltchim tocmai ce ne-a descris cum guvernul a invatat din acest esec si ca va face societatea mult mai atractiva pentru un investitor strategic. Cat de hilara este alaturarea dintre un potential investitor privat si un lider sindical, un reprezentant al sindicatelor cu misiunea de a lupta impotriva capitalismului, nimeni altul decat cel care afirma ca, in prima faza, cu Dan Diaconescu a fost bine, pentru ca, licitand o suma mare, nu a lasat o firma straina sa cumpere compania, stiind intentiile acestora. Nu-i asa ca dupa acest balci cu privatizari, sindicatele au devenit si mai puternice, iar sloganul “nu ne vindem tara” este tot mai accentuat?

Read More
Antreprenoriat Featured

Ce au in comun sportivii de la Olimpiada si antreprenorii: 10 lucruri de invatat

Primii ne inspira, iar ceilalti sunt necesari pentru ca o economie in care ei au o pondere mai mare reactioneaza mai sanatos la socurile externe. Vorbim despre campionii pe care i-am urmarit in ultimele doua saptamani la Jocurile Olimpice si de antreprenori. Devii sau te nasti antreprenor? Exista anumite gene proprii campionilor din sport sau antrenamentul inseamna totul pentru un sportiv? Indiferent de raspunsuri, fiecare dintre noi avem cel putin o caracteristica dintre cele de mai jos in comun cu sportivii ori cu antreprenorii, plus multe altele de invatat de la ei.

Caracterul ager. Spre deosebire de companiile mari, cu proceduri interminabile si formale, antreprenorii, mai ales proprietarii de IMM-uri, au capacitatea de a lua anumite decizii mai rapid. Asa cum o firma antreprenoriala reuseste sa implementeze o schimbare rapid in ceea ce priveste produsele ori serviciile noi, la fel am vazut reactii prompte in sporturile individuale (boxul, spre exemplu) sau in competitiile de echipa (handbal feminin, vezi ultimele minute ale semifinalei Muntenegru-Spania).

Capacitatea de a vedea succesul. “Invinsii vizualizeaza efectele esecului. Invingatorii vad recompensele succesului”, afirma un dramaturg englez (via “Reguli de baza pentru antreprenori”). Daca analizam discursurile campionilor olimpici, iese in evidenta exercitiul lor anterior bazat pe crearea unei imagini de tip “preview” in care publicul ii ovationeaza dupa un mare succes. Sportivii campioni, caci doar despre ei vorbim aici, cauta in anumite momente dificile urmatorul exercitiu de imaginatie: inchid ochii si isi inchipuie obiectivul atins, adica clipa succesului. Am observat acest lucru si in cazul antreprenorilor, care isi pun mereu in minte obiective, mai ales de natura materiala: de exemplu, in urma cu aproape 20 de ani, cand a lansat Gecad Net, Radu Georgescu visa la o vila cu piscina, precum vazuse in serialul Dallas, sau pe Eugen Saulea, fondatorul a trei companii cu afaceri de circa 6,9 milioane de euro, l-a ambitionat o cina la un restaurant care la acea vreme era unul dintre cele de “fite” din Bucuresti.

Calitatea de a merge mai departe. Cristi Manafu, Evensys, spunea in emisiunea Start-Up Wall-Street ca cea mai mare calitate a unui antreprenor este sa stie “sa nu rateze un esec”. O stim de la antreprenori: esecurile te aduc pe pamant, te aduc pe drumul cel bun si, cu cat le faci mai la inceput, e mai bine si te pot indrepta. Daca le faci mai tarziu, risti sa te prabusesti de la o inaltime mai mare. La fel, Radu Florescu de la Saatchy&Saatchy sfatuia antreprenorii sa mearga din esec in esec fara a-si pierde entuziasmul. In egala masura, am intalnit la Jocurile Olimpice din Londra zeci de povesti care ilustreaza spiritul olimpic. Memorabila este atleta turca Merve Aydin, care la cursa de 800 de metri s-a accidentat, dar a continuat cursa, in aplauzele celor aproximativ 80.000 de oameni de pe stadion. Asemenea unui antreprenor ajuns intr-un moment in care simte ca ar trebui sa renunte, sportiva a parcurs o tura de teren cu probleme la glezna, iar cand a trecut linia de finis s-a prabusit pe pista, in lacrimi.

Mentoratul. Tinerii sportivi mizeaza in dese randuri pe sustinerea primita din partea celor mai experimentati, de preferat olimpici retrasi din activitate. Fie ca vorbim despre mentoratul propriu-zis (Mihai Covaliu si echipa masculina de sabie care a luat medalia de argint) sau despre modele aspirationale (Catalina Ponor, care se “juca in copilarie de-a Milosovici”), aceste relatii sunt comparabile cu cele dintre un tanar antreprenor si indrumatorul sau. Indeosebi pentru situatiile dificile, antreprenorii isi gasesc un mentor, pe cineva care a trecut prin situatii asemanatoare. Toate acestea merita cel putin pentru un sfat gratuit de tipul “Mergi mai departe” sau “Renunta la produsul X si schimba ceva” primit de la un mentor.

Analizarea detaliilor. Nu exista o echipa participanta la Jocurile Olimpice care sa creeze asteptari mai mari decat Dream Team-ul de baschet al Statelor Unite ale Americii. Aceste expectatii sunt intemeiate: echipele de baschet ale SUA au castigat 19 dintre cele 24 de finale de la Jocurile Olimpice. In ciuda acestui renume, atentia la detalii este obsesiva pentru jucatorii si antrenorii din sportul cu balonul la cos. De exemplu, cand echipa de baschet masculin a SUA a pierdut doar un singur sfert in grupe in fata Tunisiei, au fost disecate toate statisticile acelei parti din meci. Pentru Dream Team-ul american fiecare partida consta in imbunatatirea jocului si in concentrarea asupra drumului catre aurul olimpic. La fel e si comportamentul antreprenorilor, care lucreaza neintrerupt la propriile afaceri. Fie ca lucreaza la dezvoltarea afacerii in totalitatea ei, ori ca se concentreaza pe administrarea de zi cu zi, o regula este de invatat de la antreprenori: ocupa-te necontenit de acele lucruri care trebuie facute pentru a-ti satisface clientii!

Expertiza. Ati urmarit-o pe Alina Dumitru vorbind despre judo? Atunci cand explica metode de punctare ca Wazari, Yuko sau Ippon, discursul sau este modest si, in acelasi timp, profesionalizat. Si nu ma refer doar la explicatiile tehnice, ci mai ales la implicarea si legitimitatea cu care sunt descrise detaliile sportului pe care il practica. La fel se intampla si in gimnastica, sport in care numele campionilor devin, spre exemplu, denumirile unor sarituri inventate de acestia. Se spune ca un expert este omul care a facut toate erorile posibile intr-un anume domeniu. Asa se intampla si cu o mica dar insemnata parte dintre antreprenori, care ajung sa fie credibili prin propriile inventii si creatii sau doar prin faptul ca au devenit experti in domeniul lor de activitate.

Atentia fata de competitori. Cand apare concurenta? Doar atunci cand cel putin un furnizor este dornic si capabil sa initieze activitati ale caror rezultate sa atraga cererea, devenind astfel o amenintare pentru ceilalti in lupta concurentiala. Intr-o piata libera, competitia ii va determina pe ceilalti furnizori sa desfasoare o activitate mai performanta. Din discutiile si interviurile luate antreprenorilor, am observat ca acestia sunt preocupati permanent si intens de competitori nu doar la nivel profesonial, cat si din punct de vedere personal. La fel de apropiata este relatia dintre sportivii campioni care se lupta pentru aceleasi medalii. Ne referim aici, in primul rand, la studierea in amanunt a adversarilor, si, in a doua situatie, la relatiile de amicitie dintre sportivi (vezi legatura apropiata dintre atletii jamaicani Usain Bolt si Yohan Blake) sau relatiile dintre firme care activeaza in acelasi domeniu (situatii in care, ca antreprenor, poti primi un telefon de la un competitor ce iti propune sa il ajuti cu o serie de comenzi pe care el nu le mai poate onora).

Orientarea catre ceilalti. Cele mai mari acte de caritate sunt facute de antreprenori la ora actuala. Richard Branson oferea un sfat simplu si de usor de tinut minte: “Fa ceva deosebit si ajuta-i pe altii. Gandeste-te mereu ca poti ajuta pe cineva.” Si la noi, in Romania, intr-o perioada tulbure, de reasezare a economiei, antreprenoriatul social incepe sa devina o solutie pentru cei care au curajul sa porneasca afaceri ce nu urmaresc neaparat profitul, ci mai ales generarea de “valoare sociala”, adica rezolvarea problemelor comunitatilor din care fac parte. Fara a ignora beneficiile de imagine ale acestor proiecte, marii sportivi si-au creat propriile institutii care au ca scop schimbarea lumii, chiar daca intr-o mica masura. Asa au luat nastere Fundatia “Nadia Comaneci”, Fundatia “Usain Bolt” sau Fundatia “Michael Phelps”.

Familia. Inainte de toate, antreprenorii cred in familiile lor. Chiar daca unele se destrama, familiile antreprenorilor formeaza una din temeliile succesului profesional. Mai ales in faza de inceput a afacerii, membrii familiei sunt cei mai apropiati suporteri ai unui antreprenor. Indreptarea catre cei apropiati a facut sa creeze multe business-uri de familie, inclusiv in Romania. Le cunoastem cu totii, sunt sute de afaceri de familie de succes. Ca o comparatie, intalnim relatii de familie transformate in proiecte castigatoare si in sport, inclusiv la Jocurile Olimpice din Londra: surorile Williams, care au luat aurul olimpic la tenis dublu feminin, fratii americani Bob si Mike Bryan, castigatorii medaliei de aur in proba de dublu masculin din cadrul competitiei de tenis, ori fratii Alistair si Jonathan Brownlee, care au cucerit medaliile de aur, respectiv bronz, in cursa olimpica de triatlon.

Relatia cu Statul. Vad trei situatii in care aceasta caracteristica ii asemuieste pe antreprenori cu sportivii campioni la Olimpiada. Prima situatie: asa cum intreprinzatorii sunt agresati din toate unghiurile de taxarea inabusitoare, si veniturile lunare ale sportivilor angajati la anumite cluburi sunt impozitate dupa bunul plac al statului. Nu analizez aici premiile obtinute de sportivii medaliati, care intra in categoria de venituri neimpozitabile de stat. A doua situatie: in masura in care un antreprenor are succes in piata sa, adica face profit, el este invitat la plata taxelor urmata apoi de redistributionism. In aceeasi masura, un sportiv cu performante olimpice este adus in prim plan alaturi de politicenii-pasionati de sport si confiscat la nivel imagologic. A treia situatie vizeaza implicarea statului in sport, care, si in opinia mea, ar trebui sa lipseasca cu desavarsire si sa fie inlocuita de un sistem format in intregime din cluburi private. Implicarea statului in sport (ajutoare date anumitor sportivi) este comparabila cu interventiile acestuia in economie (subventii, ajutoare de stat), va sa zica amestecuri in activitatile antreprenorilor.

Cu siguranta, mai sunt multe alte lucruri pe care sportivii de la Olimpiada le au in comun cu antreprenorii. Sau lucruri care ii deosebesc. Va invit sa le scrieti aici pe baza experientelor si observatiilor voastre.

Read More
Economie

Cazul Cristian Sima: pericolele capitale care ameninta piata libera

Asa cum din balciul privatizarii Oltchim la televizor multi au tras doar concluzii lipsite de logica economica (privatizarile nu sunt un scop in sine, consultantii poarta vina esecului, compania din Ramnicu Valcea face parte dintr-un sector strategic care trebuie protejat), imi e teama ca circul brokerului fugar Cristian Sima va genera mai multe ineptii care vor clatina bazele pietei de capital si, mai grav, vor trimite la colt argumentatia economica sanatoasa. Cele trei pericole sunt dezvoltate pe scurt mai jos.

1. Povestea lui Cristian Sima reprezinta un studiu de caz graitor care arata ca institutiile etatiste de reglementare (in cazul de fata, CNVM, comisia care supravegheaza piata de capital romaneasca) sunt incapabile sa protejeze interesele investitorilor, asa cum o poate face doar institutia pietei libere. Organizatii ca SEC (in Statele Unite, vezi cazul Bernard Madoff) ori precum CNVM devin tot mai irelevante, iar unii oameni incep sa inteleaga acest lucru.

Spre exemplu, CNVM – o institutie construita exclusiv prin numiri politice – a inchis ochii in cazul FNI, cand nu a reusit sa protejeze zeci de mii de persoane. Dar sa revenim la povestea contemporana cu noi: Cristian Sima – exclus din breasla brokerilor in mai 2008 – s-a metamorfozat intr-un personaj acceptat de institutiile statului. In primul rand, institutiile etatise ar fi trebuit sa se sesizeze atunci cand angajatii WBS Romania prestau servicii (preluari de ordine, emailuri, telefoane) pentru WBS Consulting. In al doilea rand, de ce institutiile statului au inchis ochii atunci cand un pseudo-broker respins de comunitatea pietei de capital a preluat conducerea Bursei de la Sibiu? De ce in Romania anului 2012 exista suspiciuni cu privire la un politician ca Viorel Hrebenciuc, care ar fi contactat un oficial CNVM aflat la Frankfurt cu guvernatorul BNR, o alta autoritate de reglementare (sic!), si pe fostul presedinte al Comisiei si le-a cerut sa amane AGA de la bursa din Sibiu?

In tot acest context cu scenariu de telenovela proasta, cea mai periculoasa amenintare este ca odata incheiata povestea fugii lui Cristian Sima, piata de capital romaneasca sa fie guvernata de o reglementare si mai perversa. Iar acest lucru este foarte posibil, din nenorocire: chiar Daniel Daianu, procurorul care ataca statornic principiile liberalismului economic si, paradoxal, unul dintre pagubitii lui Cristian Sima, mizeaza pe o legiferare mai constrangatoare. Intr-o interventie telefonica in emisiunea Special B1 in care eu am ridicat problema reglementarii pietei de capital creatoare de victime in piata financiara, profesorul Daniel Daianu a spus raspicat: “Trebuie sa existe o reglementare si supraveghere mai severa a pietelor financiare”. Un raspuns nostim din partea unei victime a sistemului etatist ce permite unui individ sa fie in acelasi timp jucator pe piata de capital si presedinte de bursa. In mod indirect, toata povestea cu iz politic a lui Cristian Sima a fost posibila si prin orbirea deliberata a institutiilor de reglementare, care au garantat corectitudinea, specializarea si siguranta care l-ar fi caracterizat pe brokerul-turist din Islanda. Unii colegi din presa se intreaba daca se impune o reglementare mai stricta a intermediarilor de investitii? Pentru cei care mizeaza pe un raspuns afirmativ, ii sfatuiesc sa ia in calcul mai degraba o reglementare exclusiv privata, caci supravegherea etatista isi arata esecul de douazeci de ani incoace.

2. Cea de-a doua mare primejdie poate fi capitala pentru bursa romaneasca: supraexpunerea unui pseudo-broker fugar in media are (ne)sansa sa ingroape imaginea unei piete, care si asa sufera din punct de vedere al increderii. Asa cum multi dintre cetateni nu au inteles din povestea Oltchim-Dan Diaconscu ca vietile noastre ar trebui sa depinda mai putin de guvernanti si mai mult de economia privata, este firesc sa ne temem ca piata de capital poate fi perceputa de publicul larg ca un joc de poker.

Pentru ca aceasta modificare regresiva sa se opreasca imediat, este nevoie de o trezire la realitate a entitatilor implicate in piata de capital: in primul rand, noi, jurnalistii de business, trebuie sa continuam procesul de educatie financiara (prin interviuri, analize, conferinte, etc.), iar ziaristii generalisti si liderii de opinie de la TV sa nu mai compare bursa cu un cazinou; in al doilea rand, este obligatoriu ca brokerii sa comunice transparent, inteligent si perseverent cu media pentru a crea o voce unica a pietei de capital; in al treilea rand, institutiile etatiste de reglementare si supraveghere sa aleaga una din urmatoarele doua cai: administrarea de specialisti privati alesi prin concurs, nu pe linie politica, ori retragerea treptata din ringul pietei de capital.

3. Al treilea mare pericol este mai subtil, cu efecte pe termen lung si care poate diviza cititorii in functie de propriile convingeri. In opinia lui Cristian Sima, din biblioteca unui trader nu ar trebui sa lipseasca cateva carti fundamentale de macroeconomie (cele scrise de Keynes, Stiglitz, Roubini, Greenspan si Paul Volcker). Adica lucrari care propun interventionism, reglementare puternica si … utilizarea matematicii in economie. Ei bine, eu consider (si nu sunt singurul, veti vedea la finalul articolului) ca biblioteca oricarui trader, finantist sau economist ar trebui sa aiba cartile economistilor austrieci Mises, Rothbard sau Hayek. Foarte pe scurt, pentru austrieci, folosirea matematicii in economie este daunatoare pentru ca sincronizeaza marimi eterogene din punct de vedere temporal si al creativitatii antreprenoriale. Acest lucru nu a fost inteles de Cristian Sima (care, dupa propriile declaratii, folosea 40% economie, 60% matematica) si probabil de unul dintre clientii sai de top, economistul interventionist Daniel Daianu. Emotia mea este ca, in conditiile in care televiziunile il vor promova masiv pe acest expert in analiza grafica si algoritmi, perceptia publica il poate propulsa pe Sima drept un model al eficientei expertizei tehnice si al matematicii ca baza a logicii economice.

Read More
1 40 41 42 43