HAI SĂ OFERIM O VOCE PUTERNICĂ
ANTREPRENORILOR
Fondatorii și managerii firmelor din România au nevoie de o voce comună care să le fie ascultată
Featured

Alergam pentru fosti sportivi care au nevoie de ajutor

Duminica, 17 mai, voi alerga cu Daniel Bindea (coleg de cursa lunga, developer InternetCorp, omul din spatele super-aplicatiei de mobile Wall-Street.ro) la Semimaratonul Bucuresti (21 km), pentru a sustine cauza fostilor sportivi care au nevoie de ajutor. Astfel, pentru fiecare alergator care participa la OMV Petrom Bucharest Half Marathon 2015 si alege sa sustina cauza Fundatiei Olimpice Romane la inscriere, URSUS Cooler va dona cate 20 de lei pentru fiecare kilometru alergat in cadrul curselor pentru adulti. Pam-pam! Eu si Daniel vom alerga impreuna 42 de kilometri => 840 de lei. Cine mai intra in competitie?

 

Pentru cine alergam? Pentru fostii sportivi care au nevoie de ajutor. Andreea Chelaru este unul dintre ei. In varsta de 29 de ani, isi aminteste cum o aterizare nereusita in sala de antrenamente i-a schimbat complet viata in urma cu 15 ani, lasand-o in imposibilitatea de a se deplasa singura.

 

Campania este sustinuta de catre URSUS Cooler, brand care este alaturi de fostii sportivi si sustine fiecare kilomentru alergat in beneficiul acestora. Mecanismul este menit sa incurajeze inscrierea alergatorilor pentru cauza Fundatiei Olimpice Romane si sa ofere un ajutor concret acelor sportivi care au nevoie de ajutor, printr-o donatie de 20 de lei, pentru fiecare kilometru parcurs, in limita a 5.000 de euro. In plus, echipa URSUS este alaturi de Fundatia Olimpica Romana si prin participarea a 40 de angajati, care vor alerga pentru a sustine aceasta cauza.

Mihai Barsan, Ursus Breweries

 

“Uitam uneori ca in spatele medaliilor si titlurilor se afla mii de ore de antrenamente si sacrificii. Chiar de mai putine ori se intampla sa ne gandim la acei sportivi nevoiti sa renunte la efortul de-o viata in urma unor accidente care vor lasa intotdeauna urme”, declara Mihai Barsan (foto), vice-presedinte Marketing Ursus Breweries.

 

Andreea Raducan va fi lider de echipa pentru alergatorii Fundatiei Olimpice Romane. I s-au alaturat Sandra Izabasa, Alina Dumitru, Monica Rosu, Corina Ungureanu, precum si alti sportivi dornici sa isi arate sprijinul pentru colegi de breasla, care au nevoie de ajutor.

Read More
Antreprenoriat Featured

Romania, un mediu PRO-business? Mai degraba peste …30 de ani

Studiul EY Barometrul antreprenoriatului romanesc 2015 arata ca 34% dintre antreprenorii romani care au raspuns se asteapta ca Romania sa ofere un mediu prietenos pentru dezvoltarea afacerilor intr-un orizont mediu de timp (5-10 ani), in timp ce 21% dintre ei se asteapta ca acest lucru sa se intample intr-un orizont scurt de timp (3-5 ani).

Daca 55% dintre antreprenori indica un orizont de maxim 10 ani, 19% dintre antreprenori sunt mult mai pesimisti: ei considera ca Romania are nevoie de cel putin 30 de ani pentru a deveni un mediu pro-business.

 

Aspectele fiscale – cel mai important obstacol pentru antreprenori

 

Aproape 50% dintre respondenti indica aspectele de natura fiscala, precum impredictibilitatea reglementarilor, complexitatea fiscalizarii si nivelul taxelor, ca reprezentand cel mai mare obstacol in crearea si dezvoltarea unei afaceri in Romania.

Brosura ESO A4 RO 2015 10 mai.indd

De asemenea, din analiza cuvintelor utilizate de antreprenori pentru a indica obstacolele cele mai importante in dezvoltarea afacerilor, se observa faptul ca lipsurile le marcheaza activitatea, fie ca este vorba despre lipsa predictibilitatii fiscale, a resurselor umane calificate, a sustinerii antreprenorilor de catre administratiile locale si centrale, lipsa incubatoarelor de afaceri sau a resurselor financiare.

Educatia si cultura antreprenoriala – singurul pilon cu evolutie majoritar pozitiva

 

La fel ca la editia anterioara a studiului, dintre cei 5 piloni care sprijina dezvoltarea antreprenoriatului, educatia si formarea antreprenoriala reprezinta singurul factor perceput de majoritatea antreprenorilor ca avand o evolutie pozitiva: 62% dintre antreprenori considera ca acest factor s-a imbunatatit in Romania in ultimul an, fata de 58% in editia din 2014.

Pe de alta parte, 42% dintre respondenti au indicat o imbunatatire a culturii antreprenoriale. 37% cred ca ajutorul oferit de organizatiile specializate in dezvoltarea antreprenoriatului a cunoscut o evolutie pozitiva iar 30% ca accesul la finantare s-a imbunatatit. Doar 20% dintre respondenti considera ca reglementarea si fiscalizarea au cunoscut o evolutie pozitiva in 2014.

 

Read More
Featured

Legea business angels: cine castiga?

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei considera ca adoptarea Legii Business Angels de catre Parlament este un pas important in dezvoltarea cadrului legislativ pentru finantarea startup-urilor in Romania. Prin Grupul de Lucru pentru Antreprenoriat, Coalitia a fost implicata direct in procesul de elaborare a legii si a contribuit cu puncte de vedere ale unor investitori individuali deja activi in Romania.

Aproximativ 500 de companii ar putea beneficia in urmatorul an de fonduri totale de 5-10 milioane euro din partea investitorilor de tip business angels, in urma adoptarii legii, cele mai interesante fiind afacerile cu potential de crestere din IT, servicii si turism, apreciaza oamenii de afaceri.

2
“Cred ca se vizeaza in jur de 500 de companii pentru investitii business angels in urmatoarele 12 luni si vor fi implicate sume cuprinse intre cinci si 10 milioane euro global. Cand va ajunge la maturitate piata, probabil va permite mai mult”, a declarat Florin Jianu, fostul ministru delegat pentru IMM-uri si turism, la o conferinta organizata de Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei.

 

La randul sau, Marius Ghenea, unul dintre cei mai cunoscuti antreprenori din Romania, apreciaza ca investitiile de tip business angels se vor grupa pe zonele de afaceri cu potential mare de crestere si care au nevoie de capital, precum cele din domeniile IT si tehnologie, servicii sau turism.

“Consideram ca cel mai mult vor avea de castigat zonele cu potential mare de crestere, pentru ca daca tot fac o investitie de acest tip, sa fie una cu potential, nu o afacere care se dezvolta putin si are randamente mici”, a spus Marius Ghenea, investitor in mai multe afaceri IT.

El a afirmat ca toti cei care actioneaza deja ca business angels vor utiliza legislatia adoptata, insa acestia sunt foarte putini, tinta reala fiind managerii de corporatii sau antreprenorii care au acumulat “niste fonduri” si au experienta, know-how si viziune asupra unei afaceri.

 

3

“Este o investitie foarte riscanta, ne punem sperantele si banii in mainile unui antreprenor pentru ca noi credem in el, dar sunt si investitii care pot aduce randamente frumoase si, in acest mod, putem sa ajutam la dezvoltarea business-ului din Romania, pentru ca altfel banii care stau nu produc nimic”, a mai spus Marius Ghenea.
Legea business angels prevede ca un investitor persoana fizica poate contribui cu minim 3.000 de euro si maxim 200.000 euro la o afacere a unei companii tinere, pentru maxim 49% din capitalul acesteia. Investitorul este scutit de impozit pe veniturile din dividende timp de cinci ani si pe veniturile din diferenta pretului pe partile sociale detinute atunci cand va iesi din afacere, dar nu mai devreme de trei ani de la dobandirea participatiei.

Read More
Antreprenoriat Featured

Ce pot face bancherii impreuna cu antreprenorii si cu media

Am fost onorat sa fiu speaker astazi la o conferinta adresata bancherilor cu ocazia lansarii studiului “Bancile si Cresterea Economica – Lectiile trecutului pentru un viitor mai bun”. Studiul, elaborat de catre Deloitte la cererea CPBR, este o analiza a situatiei sectorului bancar din Romania si un set de lectii ale trecutului impreuna cu concluzii, prioritati si directii de actiune pentru viitor. Concluziile studiului au fost prezentate de Oana Petrescu, Partener si Razvan Nicolescu, Senior Advisor la Deloitte Romania. Printre vorbitori s-au numarat Enache Jiru, secretar de stat din Ministerul de Finante, Daniel Daianu – Membru al Academiei Romane si al Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei, Costin Borc – CEO Lafarge Romania, Anca Vlad (presedinte Fildas) si Steven van Groningen – Presedinte CPBR si Raiffeisen Bank.

Contextul prezentarii mele:

Statisticile arata ca, de la debutul crizei si pana in prezent, mai mult de 35% dintre micile intreprinderi si-au restrans activitatea si doar 14% dintre IMM-uri au reusit sa-si creasca cifra de afaceri. Cu toate acestea, bancile si-au indreptat tot mai mult finantarile catre sectorul IMM, pe fondul unei indatorari excesive a populatiei.

 

Intrebarea cheie care merita adresata este cum tine pasul industria financiara cu diversitatea modelelor de business „emerging” in economie (disruptii tehnologice, economia colaborativa, personalizarea serviciilor, etc.). Pornind de la aceasta intrebare, am identificat 10 nevoi ale antreprenorilor care se pot transforma in oportunitati pentru bancheri.

 

  1. Tailored banking/Industry-Specific Solutions

 

Din interviurile acordate de antreprenori si din interventiile acestora in cadrul conferintelor de business, reiese o nevoie accentuata de personalizare a ofertei bancare si de specializare a fortei de munca din institutiile financiare.

 

Pe scurt, antreprenorii vor servicii bancare tailor-made bazate pe o intelegere mai profunda a mecanismelor de business in care sunt angrenate companiile.

 

  1. Consultanta personalizata pentru antreprenori

 

Antreprenorii vor sa primeasca mai mult decat servicii si produse bancare: intreprinzatorii mici si mijlocii au nevoie si de consultanta din partea bancherului, si nu orice fel de consultanta, ci una personalizata. (recomand studiul Boston Consulting Group: BCG’s interviews with corporate clients show that these companies are increasingly looking for highly customized advice from their bankers as well as support in navigating through complex financial challenges, rather than simply seeking an institution from which to buy standard products.)

 

  1. Costuri mai mici si flexibilitate mai mare

 

Un studiu citat de Consiliul Fiscal arata ca aproape un sfert din IMM-urile din Romania, care reprezinta 99,6% din companiile active pe plan local, spun ca dobanzile mari sunt principala bariera in obtinerea finantarii. Totusi, vestea buna este ca bancile au inceput sa ieftineasca inclusiv creditele corporate, care au ajuns la dobanzi de 5,2% pe an, cu doua puncte procentuale mai putin fata de nivelul de acum un an.

 

  1. Simplificarea proceselor si accelerarea mecanismelor decizionale

 

„Castigatori vor fi cei rapizi si nu cei mari” imi spunea un bancher roman. Bancile trebuie sa stea mai des de vorba cu clientii, trebuie sa simplifice procesele interne astfel incat raspunsul la solicitarile de credit sa vina mult mai repede. Pentru unii antreprenori raspunsul rapid este poate mai important decat costul creditului.

 

De cealalta parte, gradul de transparenta trebuie crescut, antreprenorii ar trebui sa vina la banca nu doar cand lucrurile merg rau. De asemenea, antreprenorul roman nu mai trebuie sa fie un „one man show”, isi permite si ar trebui sa isi construiasca echipe de profesionisti.

 

conferintabanci

  1. Crearea de comunitati antreprenoriale impreuna cu institutii media

 

Bancile ar trebui sa isi educe antreprenorii si sa isi creeze piata daca vor sa fac banking in Romania, declara in 2013 guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu.

 

Cu scopul de a creste gradul de transparenta si incredere in relatia cu banca, bancile pot crea, in opinia mea, comunitati antreprenoriale alaturi de platforme de continut, cum sunt ziarele de business.

 

“Un punct foarte important este momentul in care te adresezi bancilor. Multi antreprenori fac greseala de a nu fi interesati de disciplina si la inceput nu tin contabilitatea bine, mai degraba nu vor sa plateasca taxe. Sunt mai putin interesati sa se educe, sunt foarte entuziasmati de tot ceea ce fac. Insa le recomand sa invete. Aceste aspecte, invatarea si discplina fac mult mai accesibila accesarea unei finantari din partea unei banci”, afirma, la conferinta Antreprenor, caut finantare, Dragos Petrescu, fondatorul City Grill.

Pornind de la declaratiile de mai sus, sunt absolut convins ca dezvoltarea unor comunitati formate din antreprenori este o solutie pentru ca bancherii sa-si “creeze piata” despre care vorbea Mugur Isarescu.

  1. Implicarea antreprenorilor in crearea de servicii bancare

 

Implicarea antreprenorilor in businessul bancilor este importanta si nu exista inca in Romania. Spre exemplu, 60 de firme noi au sansa sa construiasca viitorul serviciilor bancare prin intermediul unui proiect pentru antreprenori lansat de Barclays. Desfasurat pe parcursul trei ani, Barclays Accelerator se concentreaza pe imbunatatirea experientei bancare pentru clienti adoptand din solutiile firmelor tehnologice si agentiilor de comunicare.

 

  1. Finantari bancare pentru proiectele validate de platforme de crowd-funding

Validarea prin crowdfunding ar trebui sa inclocuiasca garantiile palpabile atunci cand o banca vrea sa finanteze un proiect de business. Am semnale din piata ca o banca din Top 3 initiaza un proiect in acest sens.

 

  1. Aparitia unei banci etice

Muhammad Yunus, cunoscut ca parintele antreprenoriatului social, crede ca oamenii nu sunt facuti sa caute joburi, ci sa le creeze. In 2006, Yunus si institutia de microcredite pe care a creat-o in Bangladesh, Grameen Bank, au castigat Premiul Nobel pentru Pace “pentru eforturile lor, prin microcreditare, de a crea dezvoltare economica si sociala de jos.

Intrebare pentru viitor: Cum ar fi sa vedem o banca „etica”, care sa finanteze inclusiv proiecte de antreprenoriat social, si in Romania?

  1. Parteneriate intre banci si companii din tehnologie

 

Intr-o perioada in care investitorii si antreprenorii din Sillicon Valley pregatesc mai multe inovatii disruptive care sa revolutioneze serviciile bancare, preluarea unor tehnologii din industria tehnologica reprezinta o solutie care sa asigure un avans in banking.

Intrebare pentru viitor: cati bancheri din Romania au fost in Sillicon Valley?

 

        10. Bancile creatoare de content

 

Cand am participat la Entrepreneur of the Year la Monte Carlo, in 2013, am fost suprins in mod placut sa aflu de existenta unei televizuni de business online detinuta de Jyske Bank, una dintre cele mai mari banci din Danemarca.

Estimez ca vom vedea si la noi banci care sa investeasca (mai mult) in continut relevant pentru clienti si pentru potentialii parteneri de business.

Foto: magdamunteanu.ro

Read More
Featured

Idea for the Long Run. Adversar la alergarea de cursa lunga: propria ta persoana, la nivelul din trecut

Asa cum scria Haruki Murakami in cartea Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga, “important este sa te auto-depasesti de la o zi la alta, sa fii mai bun decat erai ieri.” Daca este sa existe un adversar la alergarea de cursa lunga, acela nu va fi altul decat propria ta persoana, la nivelul din trecut. Acesta este spiritul pe care l-am regasit si la Emilian Croitoru, Cristian Hadar si Ionut Gheorghe, trei bancheri romani de la Erste Group Bank pe care i-am intalnit in cadrul Maratonului International de la Viena, competitie la care am participat cu totii.

 
Iata mai jos 8 idei simple (Ideas for the Long Run) care surprind, in opinia mea, o paralela intre pasiune, sport si performanta in business:

 

  1.   „Pas cu pas”

 

“M-am apucat de alergat acum cinci ani si am luat-o pas cu pas. Am inceput cu o tura de lac in Tineretului. Desi alergam greu la inceput, am trecut apoi la un traseu de doua ture de lac. Au urmat apoi o stafeta de 10 km, un semi-maraton, un maraton intreg si tot asa. Am evoluat pas cu pas. In sport nu poti sa sari etape.” (Emilian Croitoru)

 

2. Planificarea, element comun pentru business si alergat

 

“Planificarea este la fel de importanta in sport si in afaceri. Personal, eu am stabilite cursele la care particip cu foarte mult timp inainte. Am trei curse pe care mi le doresc foarte tare si le-am asezat in calendar. La fel este si in business: este esential sa ai predictibilitate pentru activitatile din urmatorii trei ani.”

  

      3. Serios acum: chiar credeai ca poti face un maraton de unul singur/de una singura?

 

„Voluntarii din timpul curselor sunt niste eroi. Eu fac si foarte multe alergari montane. Intalnesc voluntarii noaptea, la temperaturi de 3 grade. Ei stau in padure si ajuta alergatorii. Am cel mai mare respect pentru acesti oameni. De asemenea, nici in business nu ai cum sa faci totul de unul singur. De exemplu, ce facem noi la Erste se bazeaza pe faptul ca suntem corelati cu alte echipe din banca”.

 

       4. Managementul situatiilor neprevazute

 

“In orice cursa, mai ales cele montane, oricat de mult planific, exista foarte mult lucruri intempestive. Practic, trebuie sa gasesc o solutie de rezolvare pentru fiecare situatie neprevazuta: incepand cu vremea, care nu este conform prognozei, echipamentul sau o durere pe care nu o anticipam. Si in proiectele de business avem foarte multe lucruri care nu se intampla conform planului”.

 

       5.  It’s all about you and your …. cheerleaders

 

“Inainte de toate, trebuie sa te simti confortabil cu tine insuti, doar cu gandurile tale, iar planificarea pe termen mediu si lung, fara sa te astepti la rezultate imediate, ca in business, este esentiala. Este suficient sa te antrenezi temeinic si vei reusi sa alergi singur primii 30 km ai unui maraton. Restul de 12 km ii faci in cursa datorita de ajutorului primit de la public. Ai o responsabilitate a ta – iti faci treaba la antrenamente – iar restul depinde de ceilalti.” (Ionut Gheorghe)

 

       6.  Mai intai alergi cu picioarele, dupa care alergi cu capul si apoi cu inima

 

“Motivatia si partea mentala reprezinta cheia succesului in alergat. Pe langa asta, eu fac foarte mult cross-training: alerg, inot, merg cu bicicleta. Am grija foarte mult la alimentatie si odihna. Incerc sa nu ma concentrez doar pe partea de antrenament fizic pur. Ca o paralela cu businesssul, activitatea mea la Erste are tangenta cu foarte multe domenii din banca si multi clienti interni. Trebuie sa ne pregatim atat pentru ce facem noi si sa intelegem, in acelasi timp, ce fac altii pentru a-i sprijini cat mai bine. Orice scurtatura ori pauza de antrenament se simte in urmatorul concurs. Am invatat lectia asta deja si incerc sa o evit”.

 

       7. NU rata nicio alergare!

 

“M-a inspirat biografia lui Rafael Nadal, unde el marturiseste ca indiferent de ora la care se culca, nu rateaza niciun antrenament pentru ca nu vrea sa i se sadeasca in minte samanta ca exista posibilitatea sa rateze un antrenament. Practic, se creeaza o rutina care incepe sa-ti placa.” (Cristian Hadar)

alergatfamilie

       8. Back to Basics: Your Family, Dude!

 

“In mintea mea nu puteam sa nu termin maratonul pentru ca sotia si fiul meu ma asteptau la final. Ultimele sute de metri le-am alergat impreuna cu copilul meu :)”, afirma Ionut, potrivit caruia este foarte important sa ajungi sa ai un echilibru intre viata profesionala, viata de familie si pasiunea ta, in cazul de fata, alergatul. “Daca nu le ai pe toate trei, este foarte greu sa rezisti psihic in conditiile actuale, in care presiunea este ridicata.” (Ionut Gheorghe, in foto mai sus)

Read More
Antreprenoriat Featured

Mega-tendinta: intarirea spiritului antreprenorial

Intarirea spiritului antreprenorial se numara printre cele sase mega-tendinte care redefinesc lumea in care traim identificate de EY, alaturi de convergenta digitala, crearea unei piete globale, cresterea cererii de resurse globale, redefinirea domeniului sanatatii si urbanizarea

Antreprenoriatul “de impact”

 
Cresterea si prosperitatea economica, precum si maturizarea rapida a economiilor raman dependente in mare masura de activitatea antreprenoriala. Chiar daca o parte din activitatea antreprenoriala de la nivel global este inca motivata de necesitate, antreprenoriatul “de impact”, odinioara concentrat in pietele mature, devine acum un motor esential de expansiune economica in pietele cu crestere rapida. In unele cazuri, acesti intreprinzatori infiinteaza companii inovatoare si scalabile, care capitalizeaza nevoile locale si inspira si alti antreprenori.

ey-megatrends-2015

Aspecte cheie ale acestei mega-tendinte:

  • Motorul activitatii antreprenoriale in pietele cu crestere rapida se deplaseaza de la necesitate la oportunitate.

 

  • Antreprenorii de impact vor continua sa infiinteze afaceri cu caracter transformational, atat in pietele cu crestere rapida, cat si in cele mature.

 

  • Noul profil al antreprenorului la nivel global este mai degraba tanar si/sau de gen feminin; Aproape 50% din antreprenorii din lume au intre 25 si 44 de ani; aproximativ 126 de milioane de femei lanseaza sau conduce o companie in 67 de tari din lumea intreaga.

 

  • Se dezvolta din ce in ce mai multe medii care sustin cresterile de tip antreprenorial, prin accesul la finantare, reglementare si fiscalitate adecvate, prin sistemul de educatie si prin sprijinirea dezvoltarii culturii antreprenoriale.

 

  • Accesul la finantare ramane cel mai mare obstacol.

 

Read More
Antreprenoriat Featured Start-Up

Pasiunile din conturile romanilor: constructii, design si culinar

Romanii care si-au transformat hobby-ul intr-o afacere castiga venituri suplimentare de peste 5.000 de lei pe an, cu un varf in Bucuresti si Ilfov de circa 10.000 de lei, releva un studiu Visa Europe.

Cele mai profitabile hobby-uri sunt in domeniul constructiilor, renovarilor si decoratiunilor interioare (5.887 lei), urmate de cele in design (5.834 lei), fotografie (5.778 lei), domeniul culinar (5.509 lei) si ingrijirea copiilor (5.487 lei).

pasiune

Pasiunea reprezinta principala motivatie pentru aproape 60% dintre romanii care au pornit o afacere dintr-un hobby, in comparatie cu media europeana de 43%. Aproape o treime dintre cei care au participat la sondaj (29%) au avut ca principal motiv schimbarea activitatii fata de cea de la locul de munca, iar 26% au spus ca doresc sa lucreze pentru ei insisi.

“Patru din zece romani care ar putea sa-si deschida o afacere dintr-un hobby sunt ingrijorati de birocratia excesiva legata de administrarea firmei. In alte tari din Europa, oamenilor le este teama mai mult de posibilitatea de a nu primi comenzi suficiente. Ingrijorarile privind gestionarea cheltuielilor sunt comune pentru majoritatea IMM-urilor din Romania”, a declarat Catalin Cretu, director regional Visa Europe pentru Romania, Croatia si Slovenia.

Trei din patru romani care au un hobby pot obtine venituri suplimentare de pe urma pasiunii lor, iar patru din zece romani spun ca vor opta pentru o astfel de varianta in viitor.

Sursa foto: Wealthartisan.com

Read More
Antreprenoriat Featured

Cate firme exista in Romania: 1990-2015

Din numarul total de firme active in Romania, peste 64% sunt societati cu raspundere limitata (SRL) care au, in medie, un asociat (cel mai frecvent, barbat cu varsta cuprinsa intre 40 si 49 ani) si desfasoara, in principal, activitati de comert, constructii si transporturi, releva date oferite de Oficiul National al Registrului Comertului.

 

In marea lor majoritate (91,6%), societatile cu raspundere limitata fac parte din categoria microintreprinderilor, avand in medie 2 salariati, un capital social mediu de 49.718 lei si realizand o cifra de afaceri medie de 212.617 lei. Cele mai multe societati cu raspundere limitata (SRL) au sediul social in municipiul Bucuresti si judetul Cluj.

 

Alte concluzii interesante:

 

  • Peste 2.600.000 de firme infiintate din 1990 pana in 2015
  • Centrele initiativei antreprenoriale din Romania – Bucuresti si Cluj
  • Durata medie de activitate a unui SRL – 9 ani, 9 luni si 22 zile, iar a unui PFA – 5 ani, 8 luni si 16 zile
  • Profilul antreprenorului roman – barbat, 40-49 de ani, din mediul urban, activ in domeniul comertului, constructiilor si transporturilor
Read More
Antreprenoriat Featured

Cat rezista pe piata antreprenorii din judetul tau

In perioada decembrie 1990 – martie 2015, la oficiile registrului comertului de pe langa tribunalele judetene si tribunalul municipiului Bucuresti, au fost efectuate 17.557.104 operatiuni, dintre care: 2.601.090 (14,81%) inmatriculari, 13.825.680 (78,75%) mentiuni si 1.130.334 (6,44%) radieri, releva o analiza interesanta a Oficiului National al Registrului Comertului.

Durata medie de existenta a persoanelor juridice radiate din registrul comertului prezinta la nivel teritorial fluctuatii minime, de cateva luni, fata de media la nivel national (9 ani, 9 luni si 22 zile). Fac exceptie judetele Mehedinti unde se inregistreaza o durata medie de existenta de 10 ani, 11 luni si 12 zile si Ilfov cu 8 ani, 3 luni si 15 zile.

duratamedie0

 

  • Persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si familiale radiate, cu sediul profesional in sapte judete, au avut o existenta cu peste un an mai mica decat media nationala: Bihor (3 ani, 9 luni si 26 zile), Timis (3 ani, 11 luni si 5 zile), Ilfov (4 ani, 2 luni si 27 zile), Harghita si Bucuresti (4 ani si 6 luni), Gorj si Galati (4 ani, 7 luni si 13 zile).

 

duratamedie1

 

  • In alte sapte judete a fost inregistrata o durata medie de existenta cu peste un an mai mare decat media nationala: Maramures (8 ani, 7 luni si 24 zile), Teleorman (7 ani, 9 luni si 7 zile), Arad (7 ani, 8 luni si 22 zile), Calarasi (7 ani, 5 luni si 4 zile), Ialomita (7 ani si 1 zi), Bacau (7 ani) si Tulcea (6 ani, 10 luni si 2 zile).

 

Cate firme exista in Romania: 1990-2015

Read More
Featured

Cum alearga romanii pasionati de running

Dintre romanii care practica alergarea, o frecventa mai ridicata, de cel putin 2-3 ori pe luna, se regaseste la aproximativ 66%, releva un studiu Quantix.

De asemenea, 38% dintre cei care alearga au mai putin de un an “vechime”. Cei mai multi pasionati de running alearga singuri (60%), doar 2 la suta dintre acestia fiind inscrisi intr-un club. Majoritatea femeilor care alearga prefera compania altor persoane.

Locurile preferate pentru alergat sunt in aer liber, 61% alearga in parcuri si doar 22% pe banda in salile de sport. O proportie de 61% dintre persoanele din mediul urban din Romania, care s-au declarat interesate de sport, au practicat alergarea in ultimul an.

Studiul a fost realizat online pe un esantion de 882 respondenti din mediul urban si releva faptul ca 89 la suta din populatia urbana cu varsta 18-70 de ani este conectata la sport (practica, citeste sau se uita la sport).

Read More
1 32 33 34 35 36 58