Economie Trends

Trei lucruri care mi-au atras atenția din studiul anului despre IT&C-ul românesc

IT&C-ul a ajuns să genereze aproape 7% din PIB. Numărul firmelor tech locale care scalează se dublează în fiecare lună. Asta-i formidabil. 

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, a prezentat astăzi rezultatele celui mai amplu studiu (finanțat de ANIS și realizat de Roland Berger) al industriei realizat până în prezent. Printre subiectele abordate se numără evoluția industriei de software și servicii, analiza sectorială comparativă a României cu alte țări, contribuția industriei la economia României, precum și impactul unor posibile scenarii de dezvoltare a industriei. Mi se pare foarte bun, eu estimez că un astfel de studiu reprezintă o investiție de 50.000-100.000 de euro. E bine că vedem analize similare în România în mod constant, mai ales că știu ce muncă este în spate, din ce am învățat și eu în studiile care le-am realizat până acum.

Pe lângă cifra cheie comunicată astăzi in media – 13,6 mld. euro (impactul industriei de software și servicii în economia României), personal mi-au atras atenția și următoarele lucruri. 

CONTEXT. IT-ul este prin excelență o piață internațională, așa că ar trebui să reprezinte pentru numeroase țări o prioritate strategică datorită potențialului său de a genera venituri din export și de a atrage capital.

Un indicator cheie care trebuie urmărit este poziția netă comercială pe piețele internaționale. De ce-i important acest indicator? Pentru că se referă la dimensiunea relativă a exporturilor și importurile de servicii tech, rezultând într-un sold al balanței comerciale de servicii software mai mic sau mai mare în raport cu alte țări.

  1. Din punct de vedere al exporturilor, industria IT aduce a două cea cea mai mare contribuție la exporturi, sunt 2,6 miliarde de euro pe an. Practic, exportăm mult mai mult decât importăm. România este un exportator net de servicii informatice, acestea având, după transportul rutier (de mărfuri și de persoane), cea mai mare pondere în total exporturi de servicii
  2. Orientarea puternică a companiilor din sector către piețele internaționale se reflectă în creșterea accelerată a valorii exporturilor – de circa 1,7 ori mai mare față de creșterea înregistrată în cazul exporturilor de servicii de transport rutier. 
  3. Această dinamică accelerată a condus la o creștere continuă a soldului pozitiv al balanței comerciale de servicii informatice (în prezent, acestea reprezintă circa 30% din soldul balanței comerciale de servicii), cu efecte pozitive în ceea ce privește atenuarea deficitului de cont curent. Totuși, importurile de servicii informatice rămân importante, crescând într-un ritm mai alert față de exporturi. În acest context, consolidarea sectorului IT național devine și mai importantă. De asemenea, serviciile informatice au a doua cea mai mare contribuție la exporturile totale de servicii ale României – Soldul negativ al contului curent ar fi cu 25% mai mare în lipsa aportului serviciilor informatice.

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
Ce este Kurzarbeit: ce trebuie să știe managerii și antreprenorii
RAPORT: pornesti o afacere mai usor in Bucuresti sau Timisoara decat in Craiova sau Constanta

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Three good news from the Romanian venture capital market

In 2021 the Romanian venture capital market broke the €100M barrier of venture deals for the first time in the...

Close