Author Archives: Claudiu Vrinceanu

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
Start-Up Video

VIDEO. Potenţial de inovare în HealthTech. Studiu de caz: Oncochain

Am lucrat, cunoscut și interacționat direct cu peste 500 de antreprenori români doar anul acesta. În calitate de ambasador al competiției Startupperul Anului, disponibilă în premieră și pentru antreprenorii români, am cunoscut echipe și start-up-uri faine, Oncochain fiind unul dintre acestea. Mădălin-Marius Margan este co-fondator al proiectului.

Read More
Antreprenoriat

Unilever cumpără frufru: 10 lucruri care chiar contează

1/ Gigantul Unilever preia pachetul majoritar de acțiuni (75%) al frufru. Fondatorul afacerii, Mihai Simiuc, își va păstra întreaga participație de 25%, urmând să rămână la conducerea businessului.

Read More
Economie

Tabloul de bord/inovare 2019: nu doar că ne obișnuim cu ultimul loc, dar continuăm să scădem

Faptul că România se clasează constant pe ultimul loc în Uniunea Europeană la inovare creează deja riscul să ne obișnuim cu aceste ierarhii, să nu le mai luăm în considerare ori să nu le mai analizăm cauzele și consecințele. În ceea ce privește cel mai recent tablou de bord european privind inovarea din 2019, publicat de Comisia Europeană (CE), cred că trei lucruri merită dezbătute:

Read More
Antreprenoriat

Studiu Start-Up Bridge: Ce nevoi au firmele românești în procesul de internaționalizare

Firmele trebuie să treacă granița în mod direct dacă economia României își propune să devină o forță regională, iar impactul investițiilor românești în străinătate merită analizat sistematic pentru a înțelege locul țării noastre în diplomația economică regională.

Read More
Economie

Investiții străine mai mici în companiile din România

Doi indicatori importanţi la care trebuie să ne uităm constant sunt volumul investiţiilor străine directe şi valoarea capitalului social subscris în societăţi noi cu participare străină, care reflectă atractivitatea mediului de afaceri românesc şi percepţia investitorilor străini.

Read More
Antreprenoriat

Ce fel de rezultate obții din mentorat

Mentoratul este cel mai de impact mod prin care liderii de business îi pot sprijini pe antreprenori să devină jucători cheie sau lideri în piețele lor. Din gestionarea a peste 200 de relații de mentorat în ultimii 6 ani și din practica personală, echipa Antreprenoria a observat  că rezultatele unei conversații de mentorat de business pentru antreprenori sunt de următoarele feluri:

Read More
Antreprenoriat

Patru proiecte noi în M&A-ul românesc: o investiție seed atrasă de un startup global + Show me the Money*3

La nivel global apetitul pentru fuziuni și achiziții atinge un record al ultimilor 10 ani, în România perspectivele sunt pozitive, ba chiar veștile bune apar cu o frecvență săptămânală pe zona aceasta, tot mai ofertantă, de M&A (Mergers and Acquisitions). Cum în prezent preocuparea mea profesională se concentrează pe creșterea firmelor locale (Growth, Growth, Growth) și în zona tranzacțiilor, este obligatoriu să fiu conectat cu tot ce mișcă pe nișa asta, așa că profit de context și vă prezint pe blogul meu patru noutăți care merită analizate de orice fondator român.

Read More
Economie

Decalajele se adâncesc: 79% din business-ul românesc, produs de 4% din companii

La începutul lui 2018, numărul companiilor în distress a ajuns la 51% din totalul companiilor de impact, inversând, pentru prima dată balanța între companii sănătoase și companii în dificultate. Deși numărul companiilor de impact crește comparativ cu anul precedent, procentul de 4% al acestora în piață rămâne neschimbat, iar valoarea lor ca pondere în economie crește exponențial.

Read More
Antreprenoriat

Numar record de firme înființate în domeniul consultanței. Care sunt explicațiile?

Cu peste 3.250 societăți comerciale nou-apărute, anul 2018 a însemnat un număr record de companii înființate în domeniul consultanței pentru afaceri și management, indică datele oficiale ale Registrului Comerțului consultate de specialiștii Termene.ro, cea mai complexă platformă care oferă informații actualizate în timp real despre firmele din România. Valoarea este una spectaculoasă, dacă se ține cont de faptul că din anul 2004 până în anul 2017 doar într-un singur an a fost depășită valoarea de 2.500 de noi companii înființate (anul 2013). 

<!–more–>

În opinia specialiștilor Termene.ro, printre principalele explicații ale tendinței de creștere se numără  faptul că de la 1 ianuarie 2018 s-a dat liber veniturilor din consultanță și management prin eliminarea condiției privind realizarea de venituri, altele decât cele din consultanță și management, în proporție de cel puțin 80% din veniturile totale, creșterea cererii în rândul firmelor pentru serviciile de consultanță, programele de finanțare guvernamentală și faptul că tot mai mulți români au devenit consultanți după ce au acumulat experiență profesională în marile companii. 

 

Mai mult, din datele prezentate care cuprind și primul trimestru al anului curent se poate observa că există toate premisele ca recordul din anul 2018 să fie depășit de numărul de firme ce se vor înregistra în acest domeniu în anul 2019, cel puțin 4.000 dacă trendul rămâne constant.

Avem un trend relativ linear: între anii 2004 și 2017 au fost create anual între 1.500 și 2.500 de companii care activează în sfera activităților de consultanță în management și afaceri, avem un an 2018 când topurile sunt date peste cap, în care recordul este depășit cu mai bine de 750 de compnaii și mai mult de atât, avem premisele unui an 2019 cand  putem înregistra un nou record, poate peste 4000 de companii”, a declarat Adrian Dragomir, CEO si fondator Termene.ro.

 Profilul companiilor de consultanță din România

 

92% din companiile care activează în domeniul activităților de consultanță pentru afaceri și management au maximum doi angajați și doar 8% dintre acestea au peste doi angajați. Mai mult, cele 8% companii cu peste doi angajați generează peste trei sferturi din cifra de afaceri a întregului domeniu.

În general, companiile care activează în domeniul activităților de consultanță pentru afaceri și management sunt companii de mici dimensiuni unde deseori întâlnim antreprenorul de tip freelancer. Acesta poate fi propriul său angajat sau poate fi angajat în altă companie (în domenii conexe precum domeniul bancar, contabilitate sau audit), dar în timpul liber să activeze în noua sa companie.

 

România: să dai sfaturi despre afaceri, de opt ori mai profitabil decât să faci afaceri

Studiul realizat de Termene.ro a scos în evidență mai multe motive pentru care există acest trend pe piață, însă din punctul de vedere al analiștilor, trei dintre acestea reprezintă adevăratele repere ale domeniului.

 

Profitabilitatea extrem de ridicată pe care companiile din domeniul consultanței în management o obțin poate fi unul dintre principalele motive pentru care tot mai mulți antreprenori se orientează spre acest domeniu.  Dacă media profitabilității companiilor la nivel național nu depășește 5%, la nivelul domeniului de activitate aceasta este de aproape 8 ori mai ridicată, fiind de peste 38%. Astfel, la 100 de lei încasați, un antreprenor obține în medie 5 lei profit, dar dacă acesta activează în domeniul analizat, profitul este de 38 de lei. Cu alte cuvinte, în România este de opt ori mai profitabil să dai sfaturi despre afaceri decât să faci afaceri propriu – zis.

 

Un al doilea motiv vizibil în cifrele analizate de analiștii Termene.ro este faptul că cererea pentru serviciile de consultanță în management și afaceri este în plină creștere.  Dacă anul 2016 a însemnat o ușoară scădere a pieței, anul 2017 a însemnat o creștere in forță, cu peste 10% a acesteia, lucru ce a putut îndemna mulți antreprenori să se orienteze spre acest tip de activitate.

Și programele din fonduri guvernamentale si europene au stat la baza valului de companii nou înființate în acest domeniu economic. Întrebarea la care companiile care apelează la firme de consultanță este – oare câte astfel de companii s-au realizat strict pentru a răspunde unei nișe create 100% din fonduri publice și câte au puterea de a rezista și conta cu adevărat în domeniul în care activează? În același timp, rămâne în responsabilitatea celui ce apelează la o firmă de consultanță să determine valoarea adăugată pe care i-o poate aduce o astfel de colaborare. „Noi, la Termene.ro, ne-am dat seama că de foarte multe ori este mult mai eficient din punct de vedere al managementului resurselor să realizezi anumite proiecte prin externalizare. Desigur, procesul de selecție al colaboratorilor noștri a fost destul de riguros și asta ne-a adus rezultate mult mai predictibile”, declară Adrian Dragomir, CEO al Termene.ro.

 

Evoluția profitului mediu înregistrat de companiile din domeniul analizat este un alt factor care a determinat antreprenorii să deschidă astfel de afaceri. Cu o medie de doi angajați – deseori cei doi asociați, aceste companii au înregistrat în anul 2017 un profit de aproape 250 mii lei. Eliminând salariile, dar și alte costuri de funcționare, rezultă un venit mediu lunar de aproximativ 10.000 lei/asociat, ceea ce face domeniul extrem de atractiv.

 

Eliminând marile companii din domeniu, activitățile de consultanță pentru afaceri și management presupun costuri mici de operare, salariile reprezentând adesea cel mai mare cost.

Termene.ro: Câte firme de consultanță au un risc de a intra în insolvență

Numărul mare de companii înființate în ultimul an în acest domeniu și nu numai, creează impresia unui mediu concurențial puternic și lasă loc unei oferte foarte mari de astfel de servicii. Totuși, realitatea din teren este cu totul alta față de cea existentă pe hârtie.

 

Deși pe foaie aceste companii sunt solvabile și lichide, în medie, peste 90% din totalul activelor deținute este de natură circulantă, creanțele și disponibilul de numerar fiind cel mai des întâlnit activ în domeniul serviciilor.

 

  • Creanțele reprezintă sumele pe care o companie le are de încasat de la clienții săi. În momentul în care suma este încasată, ea se transformă în disponibil de numerar.
  • Disponibilul de numerar reprezintă suma pe care o companie o are în casă sau în conturi. Această sumă se poate diminua în orice moment, fiind sursa cu care se alimentează absolut toate plățile pe care societatea le face. De asemenea, la final de an suma se poate transforma în dividende.

 

Din 100 de companii care activează în domeniul consultanței, doar 29 au un risc scăzut de a intra în insolvență, 34 au un risc ridicat, iar pentru 37 riscul nu poate fi determinat, fiind societăți noi care nu au raportat suficiente informații astfel încât să poată fi calculat riscul.

 

În concluzie, deși domeniul serviciilor de consultanță în management și afaceri a „explodat”, doar una din trei societăți are un risc scăzut de a intra în insolvență. Mai mult, domeniul este de așa natură încât și o firmă al cărui risc este relativ scăzut poate intra rapid în insolvență în cazul în care asociații sunt persoane de rea credință sau urmăresc doar valorificarea unei nișe de piață și nu creșterea unei afaceri sustenabile.

 

 

 

 

Read More
Antreprenoriat Start-Up

Două chestii tari despre evaluarea de 10 MLD. $ a UiPath: creșterea exponențială și un PR bun pentru România

UPDATE 13 iulie 2020: UiPath a “ridicat” o finanțare de 225 milioane de dolari într-o investiție de tip Series E, tranzacție care evaluează compania la 10,2 miliarde de dolari (pe larg, pe CNBC)

Cine sunt noii investitori: Alkeon Capital (care au condus această rundă) + Accel, Coatue, Dragoneer, IVP, Madrona Venture Group, Sequoia Capital, Tencent, Tiger Global, Wellington și T. Rowe Price Associates, Inc.

Argumentele de mai jos (scrise în urmă cu un an) rămân valabile, în opinia mea. Până atunci, haideți creștem ecosistemul antreprenorial + îl promovăm prin PR și content: The most active investors in Romanian tech ecosystem based on financing rounds (overview first semester 2020)

Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/

———

Informația că UiPath a primit o nouă rundă de investiții, Series D, în valoare de 568 de milioane de dolari, este, cu siguranță, știrea primului semestru ca relevanță și inspirație pentru mediul de business românesc. UiPath intră, astfel, în clubul companiilor evaluate la 7 miliarde de dolari, fiind probabil cea mai valoroasă companie de AI software din lume.

Read More
1 11 12 13 14 15 58