Tag Archives: IMM

Antreprenoriat Featured

Incurajarea antreprenoriatului: ce este de facut

Sunt un sustinator implicat al Romanian Business Leaders (RBL), organizatie care propune Guvernului sa continue colaborarea institutionala pentru scopul fundamental de crestere a numarului de tineri educati si cu initiativa, intr-un mediu de business curatat de coruptie si birocratie.

 

„Atitudinea antreprenoriala este cea mai buna cale de a accelera evolutia Romaniei, in contextul global de astazi. De gandire antreprenoriala este nevoie in majoritatea planurilor de functionare ale societatii: economie, comunitate, educatie, politica, administratie. Pentru tineri, ocazia de a-si porni propriul business este o forma esentiala de libertate si poate fi motivul cel mai puternic de a ramane in tara”, anunta Romanian Business Leaders.

 

Concret, pentru INCURAJAREA ANTREPRENORIATULUI, RBL propune crearea unui Program National pentru Antreprenoriat, construit pe urmatoarele directii:

 

(1) declararea unor domenii prioritare pentru finantarea initiativelor antreprenoriale: agricultura, industrii creative (printre care si IT&C), turism si cercetare-dezvoltare;

(2) infiintarea unui organism public-privat care sa grupeze toate programele de finantare ale statului pentru start-up-uri si intreprinderi mici si mijlocii (IMM);

(3) digitalizarea Romaniei pentru debirocratizare si reducerea coruptiei;

(4) simplificarea reglementarilor fiscale si de functionare a start-up-urilor si IMM-urilor.

Read More
Featured

Cum sta Romania dupa valoarea adaugata a IMM-urilor

Romania ocupa locul 17 in Uniunea Europeana in ceea ce priveste valoarea adaugata totala a firmelor mici si mijlocii si ultimul loc dupa numarul de IMM-uri active, releva datele unui studiu realizat de Fundatia Post-Privatizare.

Cu o contributie de 0,7% la valoarea adaugata totala din UE28, Romania este in urma Greciei (0,93%) si inaintea Ungariei (0,68%), tari care au un numar superior de IMM-uri. Raportul neconcordant dintre ponderea valorii adaugate si potentialul demografic al Romaniei reflecta decalajul mare de dezvoltare, productivitate si competitivitate al IMM-urilor romanesti.

Valoarea adaugata este indicatorul de performanta al IMM-urilor care a evoluat cel mai bine si constant pozitiv dupa depasirea punctului de inflexiune marcat de anul de criza 2009. Totusi valorile anuale, desi in crestere, inregistreaza rate de variatie din ce in ce mai mici de la un an la altul.

Potrivit studiului, in Romania sunt 426.295 de IMM-uri active in economia nefinanciara, cea mai mica densitate de IMM-uri din UE28, acestea avand 2,71 milioane de angajati. Romania ocupa astfel, locul 8 in Uniunea Europeana ca pondere in totalul angajatilor din IMM. De asemenea, valoarea adaugata realizata de IMM-uri este de 25,8 miliarde de euro.

In Romania exista 21,3 de firme mici si mijlocii la o mie de locuitori, media in UE fiind de 42,7 de firme. Cele mai mari densitati sunt inregistrate in Cehia, cu 95,9 IMM la o mie de locuitori, Portugalia (73,5 IMM/1.000 locuitori), Malta (73 IMM/1.000 locuitori) si Slovacia (70,2 IMM/1.000 locuitori).

IMM-urile sursa majora pentru locurile de munca din Uniunea Europeana

IMM-urile sunt sursa principala de locuri de munca in Uniunea Europeana, ele angajand un numar total de 88,8 milioane de salariati, adica mai mult de 66% din totalul fortei de munca din economie. In ceea ce priveste noile locuri de munca create in perioada post-criza, un rol mai accentuat il joaca micile intreprinderi, acestea fiind asigurate in proportie de 85% de startup-uri.

Read More
Antreprenoriat Featured

Cine face parte din Grupul de lucru pentru IMM-uri si Antreprenoriat

Grupul de lucru pentru IMM-uri si Antreprenoriat din Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei este coordonat de Dragos Anastasiu, General Manager Eurolines si este format din 18 membri:

Ioannis Alfieris, Director General Accord Electronics
Peter Barta, CEO Fundatia Post-Privatizare
Elena Bocan, Head of Corporate Division Credit Agricole
Stephan Braune, Best Omnibus
Laurentiu Dinu, Managing Partner, EU Advisors
Florin Porojan Gheaja, General Manager Franke Romania
Marius Ghenea, Proprietar, PC Fun
Sorin Nicolescu, Director General Olimpic International Turism
Sorin Panturu, Managing Partner Mackenzie Capital Group
Felix Patrascanu, CEO FanCourier
Dragos Petrescu, General Manager City Grill
Liviu Rogojinaru, Vicepresedinte CNIPMMR
Dora Surugiu, Managing Director MsM Romania
Florin Tancu, Director General Weco Travel
Irina Zugravu, Managing Partner VAPRO
Sergiu Negut, Managing Partner Mindit
Bogdan Tudor, Director Executiv Class IT
Radu Ionescu, Senior Associate EY Romania

Grupul de Lucru din care fac parte unii dintre cei mai cunoscuti antreprenori romani are drept obiectiv ca Romania sa fie tara europeana cu cel mai prietenos mediu de afaceri pentru antreprenori pana in 2020 si cere ca statul sa implice mediul de business in toate initiativele pentru dezvoltarea antreprenoriatului, pentru a atinge impreuna acest obiectiv.

De anul viitor, grupul va fi coordonat de catre Felix Patrascanu.

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei este o initiativa privata, non-politica, formata din organizatiile cele mai reprezentative pentru mediul de afaceri din Romania. Scopul sau este de a oferi o baza coerenta pentru consultare cu Guvernul si alte institutii publice pe teme care au impact asupra climatului economic si de afaceri din Romania.

Read More
Antreprenoriat Featured

Entrepreneur Of The Year chiar vine in Romania. Participi?

Antreprenorii romani au un motiv serios sa isi scoata in evidenta spiritul competitiv, sa iasa mai mult in fata si sa fie atenti la ce, cum si cand comunica: Entrepreneur Of The Year (EOY), program derulat de compania de consultanta EY ajunge in sfarsit si in Romania.

Cunosc foarte bine proiectul, am participat anul trecut la finala internationala EOY de la Monte Carlo, asa ca il recomand antreprenorilor romani care vor sa demonstreze cat sunt de buni in functie de cele sase criterii ale competitiei: spiritul antreprenorial, performanta financiara, directia strategica, inovarea, impactul global si integritatea si puterea personala de influentare.

Proiectul debuteaza miercuri, 14 mai 2014, de la ora 9:30, la Hotel Athenee Palace Hilton,  cand vor fi prezentate toate detaliile competitiei prin care se va desemna antreprenorul roman de succes ce va reprezenta Romania in editia internationala de la Monte Carlo, in 2015: criterii de eligibilitate, etapele procesului de selectie si juriul care va asigura selectia. La eveniment vor fi prezenti Bogdan Ion, Country Managing Partner EY Romania, Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM-uri, precum si reprezentantul EY care coordoneaza editia internationala a competitiei Entrepreneur of the Year.

eoy

Printre castigatorii titlului World Entrepreneur Of The Year din anii anteriori se numara antreprenori care au schimbat paradigma industriilor in care opereaza si au impus noi standarde. Printre acestia se numara Guy Laliberté, fondator si CEO al Cirque du Soleil – considerat initiatorul unui nou model de business care a revolutionat industria circului sau Wayne Huizenga, presedintele Huizenga Holdings Inc – considerat singura persoana din lumea corporatista responsabila cu listarea a sase companii la bursa din New York si fondatorul a trei companii clasificate in Fortune 500 la nivel global.

Blogul vrinceanu.ro, promotor al antreprenoriatului in Romania, este unul dintre partenerii si ambasadorii proiectului Entrepreneur Of The Year! 🙂

 

Read More
Antreprenoriat Featured

Cele doua secrete ale lui Marius Stefan, fondatorul Autonom Rent-a-Car

1. Fii pregatit pentru schimbare.

“Cel mai greu moment ca antreprenor a fost la inceputul anului 2009, cand totul s-a blocat dintr-o data: telefoanele nu mai sunau si nu mai primeam emailuri din partea clientilor. Am creionat un plan de revenire si ne-am tinut de el. Strategia de a vinde catre persoane juridice a inceput sa dea roade inca din primavara.”

Marius Stefan explica de la minutul 09’55’’ la 11’41’’schimbarea de strategie implementata alaturi de fratele sau, Dan Stefan, la Autonom Rent-a-Car.

 

2. Sa faci pariuri mici in zone diferite.

 “Sfatul meu pentru antreprenori: faceti pariuri mici in zone diferite. Incercati mai multe lucruri fara sa va riscati toti banii pe care-i aveti. In absolut toate afacerile pe care le-am pornit, planul de afaceri cu care am inceput nu a fost respectat niciodata. Niciodata clientii care isi doreau serviciile mele nu erau acolo unde ma asteptam initial. Ca antreprenori, incepem businessurile cu o idee, dar in majoritatea cazurilor aceasta idee nu este cea mai buna. Conteaza mai mult adaptabilitatea si flexibilitatea la conditiile pietei.”

Dupa ce a absolvit un MBA in Statele Unite, Marius Stefan a revenit in Romania si a fondat o companie de inchirieri masini alaturi de fratele sau, Dan Stefan. La inceput, compania de inchirieri de masini s-a dezvoltat cu ajutorul persoanelor fizice, insa in timpul crizei a fost regandita activitatea si s-a facut trecerea la persoane juridice. In timpul crizei, in 2009, compania a reusit sa inregistreze o crestere de peste 27%.

Alte recomandari si ganduri ale antreprenorului Marius Stefan

i) “Am avut norocul sa cresc intr-o familie de antreprenori. Parintii mei au facut pasul spre antreprenoriat imediat dupa Revolutie. Firma lor exista si acum, cu venituri de 2 milioane de euro. Au pornit cu afaceri in comertul de carte, pe fondul nevoii mari de cunoastere de la inceputul anilor ’90.”

ii) “Imi doresc sa am un impact in societate prin educatie. Cum la nivelul educatiei de stat nu pot produce nimic nou,  voi schimba ceva prin influentarea oamenilor care lucreaza cu noi: clienti, angajati, furnizori sau alte firme mici si mijlocii.”

iii) “Promovez un mod de lucru intraprenorial in cadrul Autonom Rent a Car. Fiecare director de agentie are autonomie, de aici si numele companiei, conduce un centru de profit si este direct responsabil de rezultatele diviziei. Noi vedem businessul ca o retea de afaceri mici. Salariile directorilor de agentie sunt decente pentru ca au, de asemenea, o cota din profitul obtinut. De multe ori ajung sa castige mai mult decat un director de sucursala bancara.”

iv) “In antreprenoriat trebuie sa-ti monitorizezi businessul tot timpul si sa vezi daca esti in rand cu obiectivele propuse initial.”

v) “Am stat de vorba cu antreprenori care s-au extins in strainatate si majoritatea m-au sfatuit acelasi lucru: nu intra pe o piata externa pana cand nu te-ai consolidat la tine in tara.”

vi) “Ca antreprenor pornesti la drum cu o doza mare de credibilitate. Pornesti cu ea, dar este foarte usor sa o pierzi. Trebuie sa tratezi afacerile in mod onest pentru a-ti pastra credibilitatea.”

vii) “Fii foarte atent la previziunile de cash-flow. Poti sa arati foarte bine la nivel contabil, dar sa nu mai ai bani in banca.”

viii) “Ponderea IMM-urilor in totalul afacerilor din Romania este foarte scazuta in comparatie cu Polonia sau Ungaria. Problema principala ramane de mentalitate si de educatie. Atata timp cat sistemul de educatie va fi foarte rigid, nu vom avea un antreprenoriat continuu in Romania.”

 

 

Read More
Featured Start-Up

Cifrele care explica cel mai bine problemele IMM-urilor din Romania

[dropcap]O[/dropcap] realitate tot mai dureroasa pentru antreprenorii romani care confirma o problema structurala: din ce in ce mai multe IMM-uri intra in insolventa.

Pe fondul restrictiilor de finantare care au persistat in ultimii 3-4 ani si care au avut un caracter mai pronuntat pentru IMM-uri, companiile mari si foarte mari au jucat progresiv un rol din ce in ce mai semnificativ de “banci comerciale” pentru clientii acestora, preferand sa accepte termene de incasare exinse, potrivit unui studiu Coface.

Astfel, IMM-urile au transferat in ultimii ani o parte insemnata a creditului bancar catre cel commercial (credit furnizor), acest lucru intensificand relatiile dintre companiile private, care au inceput sa imbrace o forma financiara semnificativa, nu doar una cu caracter comercial.

Tabelul de mai jos ilustreaza cel mai bine indicatorii financiari pentru IMM-uri si indica un risc sistemic in crestere.

De asemenea, numarul firmelor cu cifra de afaceri mai mare de 1 milion de euro, care au intrat in insolventa in primul semestru din anul curent, este de 414 de companii, aproape de doua ori mai mare decat cel inregistrat in aceeasi perioada a anului anterior.

 

Read More
Featured

Micro-agribusinessul in Romania: 7 cifre-cheie

[dropcap]A[/dropcap]gricultura reprezinta un domeniu tot mai tentant pentru actualii si viitori antreprenori, asa ca merita sa analizam cateva date din raportul privind sectorul IMM din Romania, realizat de catre Fundatia Post-Privatizare.

1. Numarul afacerilor in agricultura a avut una dintre cele mai ridicate rate de crestere, cu peste 20.700 de noi entitati infiintate in anul 2012. Cifra reprezinta 16.5% din numarul total de firme aparute, clasand sectorul pe locul al doilea dupa comert.

2. Agricultura a cunoscut o dinamica pozitiva in ultimii ani, crescand ca importanta pentru intreprinderile mici si mijlocii. Microintreprinderile si intreprinderile mici au contribuit semnificativ la cresterea totala de 2.9% inregistrata pentru perioada 2010-2011.

3. Pe fondul cresterii numarului de intreprinderi, a crescut numarul de angajati in 2011, inregistrand un plus de 2.4% fata de anul precedent.

4. Resursele naturale si initiativele de finantare de la bugetul de stat contribuie la atractivitatea sectorului. Pentru acesta, rata de absorbtie a fondurile europene este de 50%, aproximativ de trei ori mai mare decat media nationala.

5. In pofida cresterii vizibile pe parcursul crizei, ponderea cifrei de afaceri pentru sectorul agricol reprezinta doar o fractiune din volumul total, insumand 3.7%.

6. De asemenea, in ceea ce priveste aportul la crearea locurilor de munca, IMM-urile din agricultura angajeaza cei mai putini salariati dintre principalele sectoare de activitate, cu doar 3.3%.

7. Contributia acestora, insa, inregistreaza cifre promitatoare. Profitabilitatea unui angajat din acest domeniu este dubla fata de media nationala, cu o valoare de peste 25.000 de lei.

Rezultatele sectorului exemplifica potentialul neexploatat, care ar putea beneficia, in prima instanta, de fonduri suplimentare pentru dezvoltare, care vor fi disponibile in perioada de programare 2014-2020. Raportul Fundatiei Post-Privatizare a precedat raportul Comisiei prezidentiale pentru agricultura lansat la 1 iulie 2013 si este disponibil aici.

 

 

Read More
Antreprenoriat Featured

Antreprenorii nu se lasa: 8 din 10 ar lua-o de la inceput

[dropcap]I[/dropcap]mbucurator: tot mai multe companii abordeaza comunitatea antreprenoriala careia ii aloca cercetari de piata pentru a intelege comportamentul microintreprinderilor, vitale pentru dezvoltarea economica, dar confruntandu-se in acelasi timp cu probleme serioase.

Astfel, potrivit unei cercetari comandate de Regus, 80% dintre antreprenorii romani ar lua-o din nou de la inceput, in ciuda dificultatilor si a lipsei de sprijin din partea statului. La nivel global, procentul acestora se ridica la 85%.

Cea mai recenta cercetare Regus, care cuprinde peste 26.000 de persoane din conducerea superioara si proprietari din peste 90 de tari, confirma ca antreprenorii romani, prompti si flexibili, considera birocratia (87%) ca cel mai mare inhibitor pentru pornirea unei afaceri in prezent. Lipsa suportului guvernamental (85%), dificultatile de accesare a creditelor (76%) si starea economiei (67%) le urmeaza. Peste jumatate dintre antreprenorii romani au citat ca un obstacol important, de asemenea, dominarea pietei de catre marile corporatii.

„Antreprenorii sunt motivati, de neoprit! Cine stie in ce stare ar putea fi economia daca acestia ar decide sa aleaga calea sigura si sa faca reduceri, precum o mare parte dintre competitorii lor mai mari si, dupa cum se poate demonstra, cu mult mai multe resurse.  Provocarile cu care se confrunta nu sunt noi, cei mai multi afirma nu au simtit un impact major din partea initiativelor de sprijinire ale statului, in ciuda initiativelor lansate de guvern”, spune Ramona Iacob, Regus Market Team Leader.

Cei chestionati au calificat viata antreprenoriala ca pe o “experienta extrema, pentru care iti trebuie nervi de otel”. “ “Generam circa jumatate din bunastarea natiunii, dar avem parte numai de o mica fractiune din atentia statului!  Cu toate acestea, administrarea propriei mele afaceri a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o si as face-o din nou oricand.”

 

IMM-urile sunt „motoare de dezvoltare” numarand pana la 99 la suta din companii si 40 – 50 la suta din PIB.[1] La nivel global, 50 la suta din toate locurile de munca sunt generate de IMM-uri,[2] dar, in ciuda acestui fapt, acestea atrag doar un mic procent din investitia generala din G20.[3]


[1] Brown S, Harris K, Toward an Understanding of Consumer Perspectives on Experiences, Journal of Services Marketing, 24, 2012

[2] Sursa: Ernst & Young

[3] Sursa: Ernst & Young

Provocarile principale ale antreprenorilor Global Romania
Lipsa accesului la credite

76%

76%

Birocratia

74%

87%

Lipsa suportului guvernamental

61%

85%

Conditii economice actuale

55%

67%

Dominatia pietei de catre marile corporatii

48%

52%

Read More
Antreprenoriat Featured Start-Up

Micii antreprenori, sub lupa cifrelor: 6 realitati

[dropcap]A[/dropcap]sa cum am obisnuit cititorii blogului meu si pe utilizatorii care ajung intamplator aici, imi propun sa public toate studiile relevante care sunt de interes pentru antreprenori.

Pe langa analiza consultantilor de la PwC, Family Business Survey Romania, am remarcat in aceasta saptamana studiul Coface care arata realitatea IMM-urilor romanesti. Astfel, potrivit Coface, numarul microintreprinderilor care au intrat in insolventa in ultimii doi ani a crescut anual cu 14,5%, peste avansul la nivelul tuturor companiilor din economie, de pana in 10%. Mai mult, ponderea firmelor mici in totalul insolventelor s-a marit de la 78% in 2010 la 85% in 2012, si este asteptata o majorare a numarului microintreprinderilor in insolventa si in acest an, cu 20%, dupa modificarile fiscale prin care acestea sunt obligate sa plateasca impozit de 3% pe venituri.

“2012 este primul an cand rata de crestere a insolventei este mai mare decat cea a inmatricularilor noi. Anul trecut, numarul firmelor nou inmatriculate a crescut cu 2%, in timp ce ritmul de intrare in insolventa a avansat cu 14%. Alta noutate adusa de anul 2012 este ca peste 50% din companii au solicitat singure insolventa, pana acum creditorii solicitau insolventa”, a declarat directorul general al Coface Romania, Constantin Coman.

Practic, 80.000 de firme sunt “pe buza” insolventei, iar cum acestea au in medie 5 angajati, atunci 400.000 de oameni ar putea fi afectati de o eventuala intrare in incapacitate de plata a societatilor unde lucreaza.

Sectoarele in care activeaza microintreprinderile

Distributia sectoriala a microintreprinderilor prezinta un grad ridicat de concentrare, 68% dintre acestea activand in cinci sectoare: Comertul cu amanuntul (24%), Comertul cu ridicata si distributia (14%), Alte activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor (13%), Constructii (10%) si Transporturi (7%).

Printre sectoarele de activitate cu un grad ridicat de risc, mentionam: Industria extractiva; Industria metalurgica; Industria alimentara si a bauturilor. Top III al sectoarelor de activitate cu un grad scazut de risc este reprezentat de: IT, Sanatate si asistenta sociala; Alte activitati de servicii prestate in principal intreprinderior.

 

 Microintreprinderile sub lupa Coface: 6 cifre negative

Coface a calculat principalii indicatori financiari ai companiilor romanesti pe clase diferite de marime, in baza declaratiilor financiare depuse la Ministerul Finantelor pentru activitatea desfasurata in anul 2011. In baza acestei analize, s-a constatat ca microintreprinderile:

  • Inregistreaza cel mai ridicat grad de indatorare, respectiv 99% (ca pondere a datoriilor totale in active);
  • Reprezinta singurul sector care inregistreaza o capitalizare negativa;
  • Au cea mai ridicata rata a pierderii, respectiv -4,5%;
  • Inregistreaza cea mai extinsa durata medie de incasare a creantelor, respectiv 172 de zile, cu doua luni mai mare decat cea inregistrata inainte de criza financiara;
  • Inregistreaza cel mai scazut procent de acoperire al datoriilor totale prin cifra de afaceri, respectiv 37%.

Sursa informatii: Coface.ro, Mediafax.ro, Wall-Street.ro

 

 

Read More
Antreprenoriat Featured

Ce au in comun sportivii de la Olimpiada si antreprenorii: 10 lucruri de invatat

Primii ne inspira, iar ceilalti sunt necesari pentru ca o economie in care ei au o pondere mai mare reactioneaza mai sanatos la socurile externe. Vorbim despre campionii pe care i-am urmarit in ultimele doua saptamani la Jocurile Olimpice si de antreprenori. Devii sau te nasti antreprenor? Exista anumite gene proprii campionilor din sport sau antrenamentul inseamna totul pentru un sportiv? Indiferent de raspunsuri, fiecare dintre noi avem cel putin o caracteristica dintre cele de mai jos in comun cu sportivii ori cu antreprenorii, plus multe altele de invatat de la ei.

Caracterul ager. Spre deosebire de companiile mari, cu proceduri interminabile si formale, antreprenorii, mai ales proprietarii de IMM-uri, au capacitatea de a lua anumite decizii mai rapid. Asa cum o firma antreprenoriala reuseste sa implementeze o schimbare rapid in ceea ce priveste produsele ori serviciile noi, la fel am vazut reactii prompte in sporturile individuale (boxul, spre exemplu) sau in competitiile de echipa (handbal feminin, vezi ultimele minute ale semifinalei Muntenegru-Spania).

Capacitatea de a vedea succesul. “Invinsii vizualizeaza efectele esecului. Invingatorii vad recompensele succesului”, afirma un dramaturg englez (via “Reguli de baza pentru antreprenori”). Daca analizam discursurile campionilor olimpici, iese in evidenta exercitiul lor anterior bazat pe crearea unei imagini de tip “preview” in care publicul ii ovationeaza dupa un mare succes. Sportivii campioni, caci doar despre ei vorbim aici, cauta in anumite momente dificile urmatorul exercitiu de imaginatie: inchid ochii si isi inchipuie obiectivul atins, adica clipa succesului. Am observat acest lucru si in cazul antreprenorilor, care isi pun mereu in minte obiective, mai ales de natura materiala: de exemplu, in urma cu aproape 20 de ani, cand a lansat Gecad Net, Radu Georgescu visa la o vila cu piscina, precum vazuse in serialul Dallas, sau pe Eugen Saulea, fondatorul a trei companii cu afaceri de circa 6,9 milioane de euro, l-a ambitionat o cina la un restaurant care la acea vreme era unul dintre cele de “fite” din Bucuresti.

Calitatea de a merge mai departe. Cristi Manafu, Evensys, spunea in emisiunea Start-Up Wall-Street ca cea mai mare calitate a unui antreprenor este sa stie “sa nu rateze un esec”. O stim de la antreprenori: esecurile te aduc pe pamant, te aduc pe drumul cel bun si, cu cat le faci mai la inceput, e mai bine si te pot indrepta. Daca le faci mai tarziu, risti sa te prabusesti de la o inaltime mai mare. La fel, Radu Florescu de la Saatchy&Saatchy sfatuia antreprenorii sa mearga din esec in esec fara a-si pierde entuziasmul. In egala masura, am intalnit la Jocurile Olimpice din Londra zeci de povesti care ilustreaza spiritul olimpic. Memorabila este atleta turca Merve Aydin, care la cursa de 800 de metri s-a accidentat, dar a continuat cursa, in aplauzele celor aproximativ 80.000 de oameni de pe stadion. Asemenea unui antreprenor ajuns intr-un moment in care simte ca ar trebui sa renunte, sportiva a parcurs o tura de teren cu probleme la glezna, iar cand a trecut linia de finis s-a prabusit pe pista, in lacrimi.

Mentoratul. Tinerii sportivi mizeaza in dese randuri pe sustinerea primita din partea celor mai experimentati, de preferat olimpici retrasi din activitate. Fie ca vorbim despre mentoratul propriu-zis (Mihai Covaliu si echipa masculina de sabie care a luat medalia de argint) sau despre modele aspirationale (Catalina Ponor, care se “juca in copilarie de-a Milosovici”), aceste relatii sunt comparabile cu cele dintre un tanar antreprenor si indrumatorul sau. Indeosebi pentru situatiile dificile, antreprenorii isi gasesc un mentor, pe cineva care a trecut prin situatii asemanatoare. Toate acestea merita cel putin pentru un sfat gratuit de tipul “Mergi mai departe” sau “Renunta la produsul X si schimba ceva” primit de la un mentor.

Analizarea detaliilor. Nu exista o echipa participanta la Jocurile Olimpice care sa creeze asteptari mai mari decat Dream Team-ul de baschet al Statelor Unite ale Americii. Aceste expectatii sunt intemeiate: echipele de baschet ale SUA au castigat 19 dintre cele 24 de finale de la Jocurile Olimpice. In ciuda acestui renume, atentia la detalii este obsesiva pentru jucatorii si antrenorii din sportul cu balonul la cos. De exemplu, cand echipa de baschet masculin a SUA a pierdut doar un singur sfert in grupe in fata Tunisiei, au fost disecate toate statisticile acelei parti din meci. Pentru Dream Team-ul american fiecare partida consta in imbunatatirea jocului si in concentrarea asupra drumului catre aurul olimpic. La fel e si comportamentul antreprenorilor, care lucreaza neintrerupt la propriile afaceri. Fie ca lucreaza la dezvoltarea afacerii in totalitatea ei, ori ca se concentreaza pe administrarea de zi cu zi, o regula este de invatat de la antreprenori: ocupa-te necontenit de acele lucruri care trebuie facute pentru a-ti satisface clientii!

Expertiza. Ati urmarit-o pe Alina Dumitru vorbind despre judo? Atunci cand explica metode de punctare ca Wazari, Yuko sau Ippon, discursul sau este modest si, in acelasi timp, profesionalizat. Si nu ma refer doar la explicatiile tehnice, ci mai ales la implicarea si legitimitatea cu care sunt descrise detaliile sportului pe care il practica. La fel se intampla si in gimnastica, sport in care numele campionilor devin, spre exemplu, denumirile unor sarituri inventate de acestia. Se spune ca un expert este omul care a facut toate erorile posibile intr-un anume domeniu. Asa se intampla si cu o mica dar insemnata parte dintre antreprenori, care ajung sa fie credibili prin propriile inventii si creatii sau doar prin faptul ca au devenit experti in domeniul lor de activitate.

Atentia fata de competitori. Cand apare concurenta? Doar atunci cand cel putin un furnizor este dornic si capabil sa initieze activitati ale caror rezultate sa atraga cererea, devenind astfel o amenintare pentru ceilalti in lupta concurentiala. Intr-o piata libera, competitia ii va determina pe ceilalti furnizori sa desfasoare o activitate mai performanta. Din discutiile si interviurile luate antreprenorilor, am observat ca acestia sunt preocupati permanent si intens de competitori nu doar la nivel profesonial, cat si din punct de vedere personal. La fel de apropiata este relatia dintre sportivii campioni care se lupta pentru aceleasi medalii. Ne referim aici, in primul rand, la studierea in amanunt a adversarilor, si, in a doua situatie, la relatiile de amicitie dintre sportivi (vezi legatura apropiata dintre atletii jamaicani Usain Bolt si Yohan Blake) sau relatiile dintre firme care activeaza in acelasi domeniu (situatii in care, ca antreprenor, poti primi un telefon de la un competitor ce iti propune sa il ajuti cu o serie de comenzi pe care el nu le mai poate onora).

Orientarea catre ceilalti. Cele mai mari acte de caritate sunt facute de antreprenori la ora actuala. Richard Branson oferea un sfat simplu si de usor de tinut minte: “Fa ceva deosebit si ajuta-i pe altii. Gandeste-te mereu ca poti ajuta pe cineva.” Si la noi, in Romania, intr-o perioada tulbure, de reasezare a economiei, antreprenoriatul social incepe sa devina o solutie pentru cei care au curajul sa porneasca afaceri ce nu urmaresc neaparat profitul, ci mai ales generarea de “valoare sociala”, adica rezolvarea problemelor comunitatilor din care fac parte. Fara a ignora beneficiile de imagine ale acestor proiecte, marii sportivi si-au creat propriile institutii care au ca scop schimbarea lumii, chiar daca intr-o mica masura. Asa au luat nastere Fundatia “Nadia Comaneci”, Fundatia “Usain Bolt” sau Fundatia “Michael Phelps”.

Familia. Inainte de toate, antreprenorii cred in familiile lor. Chiar daca unele se destrama, familiile antreprenorilor formeaza una din temeliile succesului profesional. Mai ales in faza de inceput a afacerii, membrii familiei sunt cei mai apropiati suporteri ai unui antreprenor. Indreptarea catre cei apropiati a facut sa creeze multe business-uri de familie, inclusiv in Romania. Le cunoastem cu totii, sunt sute de afaceri de familie de succes. Ca o comparatie, intalnim relatii de familie transformate in proiecte castigatoare si in sport, inclusiv la Jocurile Olimpice din Londra: surorile Williams, care au luat aurul olimpic la tenis dublu feminin, fratii americani Bob si Mike Bryan, castigatorii medaliei de aur in proba de dublu masculin din cadrul competitiei de tenis, ori fratii Alistair si Jonathan Brownlee, care au cucerit medaliile de aur, respectiv bronz, in cursa olimpica de triatlon.

Relatia cu Statul. Vad trei situatii in care aceasta caracteristica ii asemuieste pe antreprenori cu sportivii campioni la Olimpiada. Prima situatie: asa cum intreprinzatorii sunt agresati din toate unghiurile de taxarea inabusitoare, si veniturile lunare ale sportivilor angajati la anumite cluburi sunt impozitate dupa bunul plac al statului. Nu analizez aici premiile obtinute de sportivii medaliati, care intra in categoria de venituri neimpozitabile de stat. A doua situatie: in masura in care un antreprenor are succes in piata sa, adica face profit, el este invitat la plata taxelor urmata apoi de redistributionism. In aceeasi masura, un sportiv cu performante olimpice este adus in prim plan alaturi de politicenii-pasionati de sport si confiscat la nivel imagologic. A treia situatie vizeaza implicarea statului in sport, care, si in opinia mea, ar trebui sa lipseasca cu desavarsire si sa fie inlocuita de un sistem format in intregime din cluburi private. Implicarea statului in sport (ajutoare date anumitor sportivi) este comparabila cu interventiile acestuia in economie (subventii, ajutoare de stat), va sa zica amestecuri in activitatile antreprenorilor.

Cu siguranta, mai sunt multe alte lucruri pe care sportivii de la Olimpiada le au in comun cu antreprenorii. Sau lucruri care ii deosebesc. Va invit sa le scrieti aici pe baza experientelor si observatiilor voastre.

Read More