HAI SĂ OFERIM O VOCE PUTERNICĂ

ANTREPRENORILOR

Fondatorii și managerii firmelor din România au nevoie de o voce comună care să le fie ascultată

Cea mai valoroasa hartie – Biletul de iesire din criza

Oct 24,2012 / By Claudiu Vrinceanu / No Comment

Au trecut aproape cinci ani de la primele zvacniri ale crizei economice (colapsul bancii de investitii Bear Stearns, apoi inchiderea a doua fonduri de investitii BNP Paribas) si in literatura economica romaneasca abia numaram pe degetele de la o mana titluri relevante care sa ne explice pe indelete economia crizelor. Una dintre primele lucrari despre criza financiara de pe meleagurile noastre, care intr-o tara normala si cu adevarat preocupata de problemele economice ar trebui sa devina un titlu de succes, este ”Biletul de iesire din criza”, scrisa de Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu.

Inainte sa citesc cartea, titlul m-a dus cu gandul la doua lucruri simple. In primul rand, a venit de la sine o comparatie intre titlul cartii si un bilet de externare, pe care pacientii il primesc atunci cand ies din spital mai mult ori mai putin vindecati, iar apoi mintea mi-a zburat la un bilet de tren. Voi dezvolta aceste doua metafore.

Comparatia cu biletul de externare imi aminteste de o intamplare in care un oarecare doctor incurcase stanga cu dreapta atunci cand descria diagnosticul unui pacient dupa o interventie chirurgicala in raportul medical. Rinichiul drept sau stang? Ce importanta are acest detaliu pentru un tanar eliberat de povara unui spital de stat? Recunosc ca am inceput cartea cu o intrebare dubla: autorul, angajat de 16 ani la banca centrala, e de stanga ori de dreapta? Adrian Vasilescu descrie parghiile crizei din perspectiva unui etatist ori din pozitia unui neoliberal? Cartea “Biletul de iesire din criza” recomanda intr-un mod evident interventia statului si reglementarea ca solutii pentru iesirea din criza. Foarte multe argumente din carte tradeaza palaria etatista a lui Adrian Vasilescu: “Pietele nu sunt perfecte”, “o bunastare decenta, iata tinta ce trebuie urmarita”, “o buna reglementare a pietelor e mai mult decat necesara, e obligatorie”, “problema nu este daca statul trebuie ori nu sa intervina in economie, ci cum anume sa intervina fara sa faca mai mult rau decat bine”. Mai profund, autorul propune solutii economice de tip struto-camila, utopice chiar, care mizeaza pe o noua filosofie economica, de natura sa pozitioneze pietele (care ar trebui sa fie libere, insa nu si in opinia reprezentantului BNR) si statul intr-un raport de parteneriat: “pentru a lupta cu aceasta criza, e nevoie ca statele si pietele sa-si dea mana intr-un demers comun de salvare a economiilor” sau “Statul trebuie sa intervina si sa ajute piata sa functioneze bine”. Un bilet de externare contine sfaturi, dar mai ales restrictii din partea medicului specialist, care conform argumentatiei din cartea lui Adrian Vasilescu este intruchipat de institutiile etatiste. Intr-o perioada in care ineficienta interventiei statului si esecul sistemelor politizate sunt evidente, un bilet de iesire din criza pecetluit de parafa etatista nu este credibil, in opinia mea, insa de inteles daca ideea este lansata de catre un reprezentant al bancii centrale care nu va arunca niciodata statul in afara ecuatiilor economice.

Adrian Vasilescu citeaza in cartea sa multi economisti, preponderent pe cei americani, care vorbesc in cartile lor despre criza actuala. Insa, selectia lor este evident influentata de convingerile autorului: este vadita pasiunea domniei sale pentru “marele economist” Keynes, care “a fost reconfirmat” si care ofera si solutia pentru problemele actuale: “investitia este plata de astazi pentru veniturile viitorului”. Lista continua cu mai multi economisti de stanga contemporani: “marele Krugman”, “lucidul” Roubini sau “ingrijoratul” Stiglitz. Il gasim totusi citat in cateva randuri si pe Milton Friedman, ale carui carti au fost repuse totusi in rafturile bibliotecilor, de unde au fost date jos textele lui Keynes, asa ca pretutdineni s-a recurs la interventia masiva a statului in economie, dupa cum insista Adrian Vasilescu.

Spuneam mai sus ca titlul cartii m-a dus cu gandul si la un bilet de tren pentru o calatorie pe drumul cat mai lin al iesirii din criza. Adrian Vasilescu scrie fluent, reusind un melanj placut intre strictetea unui limbaj academic, relaxarea data de detasarea proprie pozitiei pe care o ocupa in cadrul bancii centrale (observator/comunicator) si mai ales trasaturile unui fost jurnalist cu zeci de ani de experienta. Ceea ce reuseste autorul este sa ofere explicatii si solutii la criza (din pacate, exclusiv keynesiste) pe un ton plastic si accesibil chiar si unui public mai putin specializat. Iar comparatiile dintre tendintele economice si fenomene specifice cailor ferate sunt clare, fara echivocuri si absolut savuroase: “Productia renunta la trenurile personal si urca in trenuri rapid.”, “Americanii au gonit cat au putut de tare cu locomotiva lor.”, “Trenul pornise. Trenul globalizarii economiei de piata”, “Iata ca nici bogata America, ahtiata dupa consum, nu-si putea permite sa lase imprumuturile sa alerge numai cu rapidul, fara oprire.”, “Consumul europenilor a inceput sa alerge cu viteza unui tren rapid”, “Problema e legata direct de locul pe care l-ar ocupa in acest tren tara noastra. La ce clasa vom calatori?”, “Incercam sa prindem un alt tren, dupa care alergam dupa multe vreme. Trenul dezvoltarii durabile.”, “Consumatorul, care devenise un tren rapid al cresterii economice, incepea sa fie si un semn de ameliorare a traiului de zi cu zi”, “Trenul consumului alerga repede”. Nu stiu cat de mult ii place lui Adrian Vasilescu sa calatoreasca cu trenul, insa metaforele sale devoaleaza o pasiune pentru acest vehicul. Legatura dintre trenuri si economie ramane interesanta si poate ca ar trebui continuata si prin intermediul altor teorii economice: pentru a evita o noua serie de opriri in mijlocul campului, de preferat sa calatorim intr-o economie de tip TGV (tren de mare viteza), consider ca ar trebui sa luam in considerare si argumentarea neoliberalilor, a libertarienilor. O propunere deschisa pentru viitoarele carti depre economia crizelor scrise dintr-o perspectiva mai echilibrata ideologic.

Cu siguranta, cele mai interesante pasaje ale cartii sunt cele in care Adrian Vasilescu descrie o noua normalitate economica care rezida din regenerarea gandirii economice in societatea noastra. Un pas mare, cum este descris in carte, catre o noua conceptie despre cresterea economica si despre optimizarea structurilor economice: “E timpul, deci, sa ne pregatim pentru intrarea intr-o noua normalitate, cea a lumii de dupa criza, ce va fi radical schimbata.” O teza care se apropie de noul slogan Wall-Street.ro, “pentru noua economie”, conform caruia provocarile trebuie innoite permanent.

Idei mari din “Biletul de iesire din criza”:

• Munca performanta. Cand un adevar esential – care impune pastrarea unui echilibru intre bani si baza lor, munca performanta – incepe sa fie ignorat, criza nu mai poate evitata.

• Nimic nu va mai fi cum a fost. Ne indreptam catre o noua normalitate. „Nu va fi ca in arhitectura. In lume, nenumarate orase, strazi, centre istorice, sunt cladite dupa metoda retro. (…) Daca insa in arhitectura un astfel de procedeu da rezultate bune, in economie ar fi catastrofal. Va fi nevoie de proiecte noi.”

• Daca vrem sa obtinem in economie, cat mai curand, nu doar un ritm al cresterii care sa grabeasca iesirea din criza, ci si un PIB cu o structura noua, cu valori adaugate care sa aduca bunastare pentru o mai mare parte a populatiei, „una din conditiile cardinale este intoarcerea la respectul pentru lucrul bine facut.”

• Trebuie sa intelegem ca nu vom putea reface societatea daca, intai si intai, nu vom regenera conceptia despre munca, daca „nu vom invata lectia lucrului bine facut”.

• Fara pesiunea japoneza (Japonia a fost rapusa de criza in 1990), o relaxare s-a facut simtita pe mai multe piete, mai ales in America. „Fara batalia cu japonezii, pentru productivitate, preturi competitive, consumuri reduse de materii prime si resurse energetice, dar mai ales pentru produse tot mai bune, stacheta tehnologica a coborat treptat”.

• Despre importanta educatiei si a unei temeinice pregatiri. „Piata este departe de a fi doar un spatiu de comert. Trebuie sa fie si un spatiu cultural”.

Cunostintele, aplicate:

Intr-o perioada in care economistii lumii cauta si astazi raspunsuri si explicatii, o lucrare despre economia crizelor si despre cum va arata aceasta in urmatorul ciclu economic este binevenita. Totusi, cartea “Biletul de iesire din criza” este utila indeosebi celor care vor sa inteleaga resorturile crizei din perspectiva unui adept al interventionismului care explica, spre exemplu, doar de ce sistemul bancar poate fi aparat, nu si care sunt costurile asociate acestei actiuni.

Cartea, dintr-o privire:

Titlu: “Biletul de iesire din criza”
Autor: Adrian Vasilescu
Editura: Curtea Veche
Colectia: Profit
Lungime: 280 pagini
Pret: 38 lei

Sursa foto: agentiadecarte.ro

Uncategorized

Lucruri mici cu bucurii mari care-mi inveselesc inima

Oct 24,2012 / By Claudiu Vrinceanu / No Comment

Am citit despre un clasament al lucrurilor mici cu bucurii mari care-iti inveselesc inima. Am stat azi pe ganduri si iata-le mai jos pe ale mele 25 lucruri mici, dar care ma fac sa ma simt tare bine.

1. Cafeaua de dimineata (cat mai dimineata posibil), de pe drum, in masina care ma duce intr-un loc, departe.

2. Cand termin de facut curat, fac baie si apoi ma tolanesc in asternuturile curate.

3. Mirosul de vinete din bucatarie. Cu mama.
4. Cand primesc codul de confirmare de la operatorul aerian ori de la hotelul la care am facut o rezervare.

5. Cand vad o trupa preferata ca revine pe scena si mai face un bis la bis, cand credeam ca seara se incheiase.

6. Un mojito bun.

7. Cand sunt in pat la tara, aud cocosul din curte si am “libertatea” sa dorm cat vreau.

8. Cand am o revelatie ori cand imi dau seama ca am un obicei pe care il regasesc si la altii.

9. Cand rasucesc, rasucesc si scot din sticla dopul de pluta. Acel sunet, da!

10. Mirosul de pomi infloriti de langa terenul de baschet. Doar in lunile aprilie si mai.

11. Cand mananc vara cirese multe, alaturi de cat mai multe persoane dragi.

12. Mirosul primilor stropi de ploaie intr-o si de vara calda rau.

13. Cand pun mana unui bebe pe degetele mele. Si compar cele doua maini.

14. O zi doar cu Seinfeld.

15. Cand citesc pe tren revistele mele.

16. Cand simt ca am ales un cadou perfect .

17. Prima coborare pe partie din an.

18. O zacusca buna cu un pepsi rece.

19. Cand revin in camera si vad ca patul e aranjat.

20. Ratzele din parcurile bucurestene.

21. Mirosul de gazon, inainte de un meci de fotbal.

22. Orice cuplu simpatic de batranei.

23. Orice ora de somn dupa pranz (e tot mai rar obiceiul asta).

24. Un fresh de grefe.

25. Cand ii fac cu ochiul unui copil necunoscut, iar el sau ea nu se satura sa imi raspunda cu semne, cand nu conteneste sa ma priveasca drept in ochi.

Care sunt ale tale lucruri mici cu bucurii mari care-ti inveselesc inima?

Sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu

Economie

Sfaturi pentru politicienii certati cu logica economica

Oct 24,2012 / By Claudiu Vrinceanu / No Comment

[dropcap]I[/dropcap]nstabilitatea politicienilor este blamabila, dar ne-am obisnuit cu ipocrizia politica. L-am ascultat pe Victor Ponta pe tema esecului privatizarii Oltchim, am stat curios sa vad reactia Opozitiei si am inchis televizorul. Nimic nou: economia este aruncata in vijelia promisiunilor electorale la finele unui al treilea trimestru din cel mai dificil an al crizei actuale, iar temele discursive care au legatura cu proprietatea privata lipsesc cu desavarsire. Dar stau si ma intreb dupa aproape 10 zile de balci cu pseudo-privatizari: cu ce am gresit eu de toti guvernantii sunt certati cu logica economica?

Tocmai ce am primit confirmarea de la Victor Ponta, nimeni altul decat cel care a intrat ieri noapte, la inceput de octombrie, in grupul premierilor – alaturi de Emil Boc si Mihai Razvan Ungureanu – cu echipe de looser-i intr-ale privatizarilor, cu oameni precum Remus Vulpescu, seful OPSPI, sau Daniel Chitoiu, ministrul Economiei: guvernul a luat act de anularea licitatiei pentru vanzarea actiunilor detinute de stat la Oltchim si de faptul ca procesul de privatizare a esuat, fiind necesar ca circul din ultimele zece zile sa inceteze.

Dar sa ne concentram asupra economiei, caci natura malformatiei la nivel de logica este 100% economica: niciun politician din Romania (si aici ii numesc doar pe Ponta, Vulpescu, Ungureanu, Boc, Diaconescu, Chitoiu, Videanu) nu isi doreste privatizarea reala a resurselor publice. Toti politicienii vad privatizarea exclusiv din punct de vedere electoral, ca o parghie de reducere a somajului, si absolut deloc ca o metoda sanatoasa de rentabilizare, orientata catre competitivitate economica, capitol la care suntem penultimii in Uniunea Europeana: ma refer aici doar la frecvent pomenita “urgenta numarul 1” a Guvernului, prin Ministerul Economiei, in calitate de actionar majoritar, aceea de a plati cat mai rapid salariile restante. Cea mai vadita infrangere economica a politicianului roman este in anii de criza contemporana incapacitatea lui de a pune in practica un program de privatizare prin care sa obtina maximizarea cantitatii si calitatii activitatii antreprenoriale.

Cum se intampla, totusi, ca politicienii romani esueaza sistematic intr-un proces fundamental de reforma structurala? Pe langa clasicul si puerilul “nu ne vindem tara”, am gasit in telenovela Diaconescu-Ponta-Vulpescu-Oltchim trei pretexte, toate politice, fara niciun caracter tehnic, pe care le reiau in randurile de mai jos, o solutie economica si o tema de reflectie simpla.

Primul pretext: domeniul petrochimiei intra in categoria sectoarelor strategice. Imi e greu de inteles de ce, spre exemplu, sistemul bancar ar trebui sa fie privat, iar productia de polioli nu. De ce lesia si soda sunt produse strategice pentru tara? Reprezentantii guvernamentali sau, mai enervant, unii consultanti asa-zis independenti, aduc in discutie ca principal argument pentru pastrarea unui anumit domeniu in proprietatea statului sintagma “sector strategic”. Reticenta cu privire la privatizarea sectoarelor “strategice” apare in discursul politicenilor populisti si am auzit-o in dese randuri la microfoanele guvernantilor in ultimele zile: “Oltchim este o tema care poate afecta securitatea nationala” si este firesc ca decidentii politici sa incerce sa cunoasca cat mai multe lucruri pentru a putea adopta deciziile corecte.

Al doilea pretext: privatizarea Oltchim nu e un scop in sine. Sa fie clar pentru toata lumea: domnii Ponta, Chitoiu si Vulpescu si-au dorit o privatizare reala la Oltchim in egala masura cu intentia lui Mihai Razvan Ungureanu de a vinde Cuprumin: DELOC. Din observatiile mele, atunci cand un guvernant se fereste sa urmeze o cale corecta, in situatia in care evita o solutie pe care nu o poate duce la capat, propune mai multe variante distincte de cea optima. “Nu avem un singur raspuns la aceasta problema. Eu va propun sa urmam calea X, solutia Y si ar trebui sa ne inspire, de asemenea, rezolvarea Z”. In fata unui astfel de discurs, populatia ramane impresionata: “guvernantii au avut intentii bune, dar e mai bine ca Oltchim sa fie trecuta in lichidare voluntara; societatea trebuie sa intre in administrare speciala.” De fapt, situatia de fata ne arata un guvern incapabil si lipsit de dorinta de a pune in practica singura cale de urmat. In cazul nostru: privatizarea reala. Ce explicatii ne da politicianul care respinge, pur si simplu, atragerea capitalului privat, fie acesta strain sau autohton? “Privatizarea nu trebuie sa fie un obiectiv in sine. Avem si alte variante de lucru.” Care sunt variantele, am vazut zilele acestea. Eu, unul, nu am descoperit un drum ocolitor mai sanatos decat privatizarea, care elimina arieratele, importa capital si tehnologie si, mai tangibil, capabil sa asimileze nevoile clientilor.

Al treilea motiv este etern: greaua mostenire. O regula respectata cu sfintenie de toate guvernele post-decembriste: avem conferinta de presa a unui ministru, auzim si acuze adresate inaintasilor. Ce face un guvernant debusolat fara solutii si lipsit de intentia de a privatiza activele statului? Continua autismul economic si da vina pe greaua mostenire lasata de predecesori. Sa ne uitam doar la argumentatia lui Victor Ponta: Dan Diaconescu a fost “in combinatie” cu unii membrii PDL in cazul privatizarii Oltchim, precum Adriean Videanu, Cristian Boureanu si Constantin Roibu, fostul director al combinatului, acestia sperand ca vor da o lovitura Guvernului USL. Ati intalnit obsesia fata de “greaua mostenire” si la privat? Ma indoiesc.

Sa continuam cu putina logica economica: va propun, in final, o solutie concreta la situatia Oltchim si o tema de reflectie pentru perioada ce urmeaza. Ambele ii vizeaza pe angajatii combinatului, insa perspectivele sunt diferite.

O solutie in care cred este cea sindicalista, pentru care pledeaza economistul Hans-Hermann Hoppe (foto) – vezi Constitutia si strategia libertatii:

Posesiunea activelor se cuvine a fi imediat transferata catre cei care le utilizeaza – pamantul agricultorilor, fabricile muncitorilor, strazile celor ce le intretin sau rezidentilor, scolile profesorilor, birourile birocratilor etc.”. Practic, metoda se rezuma la vanzarea activelor detinute si administrate ineficient de stat catre producatorii Oltchim, nimeni altii decat angajatii combinatului din Ramnicu-Valcea. Argumentatia economica este simpla: recunoasterea drepturilor de proprietate ale salariatilor asupra unei cote-parti din activele intreprinderii este insotita de beneficii economice pentru populatie in general: astfel, va lua nastere “un nou capitalist-intreprinzator din randul celor care au deja o experienta de ordin tehnologic in productie.

In final, tema de reflectie promisa: pentru cei care se intreaba ce sunt si ce fac sindicatele, avem un raspuns. Ele formeaza vocea care face follow-up la mesajele guvernantilor. Liderul salariatilor de la Oltchim tocmai ce ne-a descris cum guvernul a invatat din acest esec si ca va face societatea mult mai atractiva pentru un investitor strategic. Cat de hilara este alaturarea dintre un potential investitor privat si un lider sindical, un reprezentant al sindicatelor cu misiunea de a lupta impotriva capitalismului, nimeni altul decat cel care afirma ca, in prima faza, cu Dan Diaconescu a fost bine, pentru ca, licitand o suma mare, nu a lasat o firma straina sa cumpere compania, stiind intentiile acestora. Nu-i asa ca dupa acest balci cu privatizari, sindicatele au devenit si mai puternice, iar sloganul “nu ne vindem tara” este tot mai accentuat?

Antreprenoriat Featured

Ce au in comun sportivii de la Olimpiada si antreprenorii: 10 lucruri de invatat

Oct 24,2012 / By Claudiu Vrinceanu / No Comment

Primii ne inspira, iar ceilalti sunt necesari pentru ca o economie in care ei au o pondere mai mare reactioneaza mai sanatos la socurile externe. Vorbim despre campionii pe care i-am urmarit in ultimele doua saptamani la Jocurile Olimpice si de antreprenori. Devii sau te nasti antreprenor? Exista anumite gene proprii campionilor din sport sau antrenamentul inseamna totul pentru un sportiv? Indiferent de raspunsuri, fiecare dintre noi avem cel putin o caracteristica dintre cele de mai jos in comun cu sportivii ori cu antreprenorii, plus multe altele de invatat de la ei.

Caracterul ager. Spre deosebire de companiile mari, cu proceduri interminabile si formale, antreprenorii, mai ales proprietarii de IMM-uri, au capacitatea de a lua anumite decizii mai rapid. Asa cum o firma antreprenoriala reuseste sa implementeze o schimbare rapid in ceea ce priveste produsele ori serviciile noi, la fel am vazut reactii prompte in sporturile individuale (boxul, spre exemplu) sau in competitiile de echipa (handbal feminin, vezi ultimele minute ale semifinalei Muntenegru-Spania).

Capacitatea de a vedea succesul. “Invinsii vizualizeaza efectele esecului. Invingatorii vad recompensele succesului”, afirma un dramaturg englez (via “Reguli de baza pentru antreprenori”). Daca analizam discursurile campionilor olimpici, iese in evidenta exercitiul lor anterior bazat pe crearea unei imagini de tip “preview” in care publicul ii ovationeaza dupa un mare succes. Sportivii campioni, caci doar despre ei vorbim aici, cauta in anumite momente dificile urmatorul exercitiu de imaginatie: inchid ochii si isi inchipuie obiectivul atins, adica clipa succesului. Am observat acest lucru si in cazul antreprenorilor, care isi pun mereu in minte obiective, mai ales de natura materiala: de exemplu, in urma cu aproape 20 de ani, cand a lansat Gecad Net, Radu Georgescu visa la o vila cu piscina, precum vazuse in serialul Dallas, sau pe Eugen Saulea, fondatorul a trei companii cu afaceri de circa 6,9 milioane de euro, l-a ambitionat o cina la un restaurant care la acea vreme era unul dintre cele de “fite” din Bucuresti.

Calitatea de a merge mai departe. Cristi Manafu, Evensys, spunea in emisiunea Start-Up Wall-Street ca cea mai mare calitate a unui antreprenor este sa stie “sa nu rateze un esec”. O stim de la antreprenori: esecurile te aduc pe pamant, te aduc pe drumul cel bun si, cu cat le faci mai la inceput, e mai bine si te pot indrepta. Daca le faci mai tarziu, risti sa te prabusesti de la o inaltime mai mare. La fel, Radu Florescu de la Saatchy&Saatchy sfatuia antreprenorii sa mearga din esec in esec fara a-si pierde entuziasmul. In egala masura, am intalnit la Jocurile Olimpice din Londra zeci de povesti care ilustreaza spiritul olimpic. Memorabila este atleta turca Merve Aydin, care la cursa de 800 de metri s-a accidentat, dar a continuat cursa, in aplauzele celor aproximativ 80.000 de oameni de pe stadion. Asemenea unui antreprenor ajuns intr-un moment in care simte ca ar trebui sa renunte, sportiva a parcurs o tura de teren cu probleme la glezna, iar cand a trecut linia de finis s-a prabusit pe pista, in lacrimi.

Mentoratul. Tinerii sportivi mizeaza in dese randuri pe sustinerea primita din partea celor mai experimentati, de preferat olimpici retrasi din activitate. Fie ca vorbim despre mentoratul propriu-zis (Mihai Covaliu si echipa masculina de sabie care a luat medalia de argint) sau despre modele aspirationale (Catalina Ponor, care se “juca in copilarie de-a Milosovici”), aceste relatii sunt comparabile cu cele dintre un tanar antreprenor si indrumatorul sau. Indeosebi pentru situatiile dificile, antreprenorii isi gasesc un mentor, pe cineva care a trecut prin situatii asemanatoare. Toate acestea merita cel putin pentru un sfat gratuit de tipul “Mergi mai departe” sau “Renunta la produsul X si schimba ceva” primit de la un mentor.

Analizarea detaliilor. Nu exista o echipa participanta la Jocurile Olimpice care sa creeze asteptari mai mari decat Dream Team-ul de baschet al Statelor Unite ale Americii. Aceste expectatii sunt intemeiate: echipele de baschet ale SUA au castigat 19 dintre cele 24 de finale de la Jocurile Olimpice. In ciuda acestui renume, atentia la detalii este obsesiva pentru jucatorii si antrenorii din sportul cu balonul la cos. De exemplu, cand echipa de baschet masculin a SUA a pierdut doar un singur sfert in grupe in fata Tunisiei, au fost disecate toate statisticile acelei parti din meci. Pentru Dream Team-ul american fiecare partida consta in imbunatatirea jocului si in concentrarea asupra drumului catre aurul olimpic. La fel e si comportamentul antreprenorilor, care lucreaza neintrerupt la propriile afaceri. Fie ca lucreaza la dezvoltarea afacerii in totalitatea ei, ori ca se concentreaza pe administrarea de zi cu zi, o regula este de invatat de la antreprenori: ocupa-te necontenit de acele lucruri care trebuie facute pentru a-ti satisface clientii!

Expertiza. Ati urmarit-o pe Alina Dumitru vorbind despre judo? Atunci cand explica metode de punctare ca Wazari, Yuko sau Ippon, discursul sau este modest si, in acelasi timp, profesionalizat. Si nu ma refer doar la explicatiile tehnice, ci mai ales la implicarea si legitimitatea cu care sunt descrise detaliile sportului pe care il practica. La fel se intampla si in gimnastica, sport in care numele campionilor devin, spre exemplu, denumirile unor sarituri inventate de acestia. Se spune ca un expert este omul care a facut toate erorile posibile intr-un anume domeniu. Asa se intampla si cu o mica dar insemnata parte dintre antreprenori, care ajung sa fie credibili prin propriile inventii si creatii sau doar prin faptul ca au devenit experti in domeniul lor de activitate.

Atentia fata de competitori. Cand apare concurenta? Doar atunci cand cel putin un furnizor este dornic si capabil sa initieze activitati ale caror rezultate sa atraga cererea, devenind astfel o amenintare pentru ceilalti in lupta concurentiala. Intr-o piata libera, competitia ii va determina pe ceilalti furnizori sa desfasoare o activitate mai performanta. Din discutiile si interviurile luate antreprenorilor, am observat ca acestia sunt preocupati permanent si intens de competitori nu doar la nivel profesonial, cat si din punct de vedere personal. La fel de apropiata este relatia dintre sportivii campioni care se lupta pentru aceleasi medalii. Ne referim aici, in primul rand, la studierea in amanunt a adversarilor, si, in a doua situatie, la relatiile de amicitie dintre sportivi (vezi legatura apropiata dintre atletii jamaicani Usain Bolt si Yohan Blake) sau relatiile dintre firme care activeaza in acelasi domeniu (situatii in care, ca antreprenor, poti primi un telefon de la un competitor ce iti propune sa il ajuti cu o serie de comenzi pe care el nu le mai poate onora).

Orientarea catre ceilalti. Cele mai mari acte de caritate sunt facute de antreprenori la ora actuala. Richard Branson oferea un sfat simplu si de usor de tinut minte: “Fa ceva deosebit si ajuta-i pe altii. Gandeste-te mereu ca poti ajuta pe cineva.” Si la noi, in Romania, intr-o perioada tulbure, de reasezare a economiei, antreprenoriatul social incepe sa devina o solutie pentru cei care au curajul sa porneasca afaceri ce nu urmaresc neaparat profitul, ci mai ales generarea de “valoare sociala”, adica rezolvarea problemelor comunitatilor din care fac parte. Fara a ignora beneficiile de imagine ale acestor proiecte, marii sportivi si-au creat propriile institutii care au ca scop schimbarea lumii, chiar daca intr-o mica masura. Asa au luat nastere Fundatia “Nadia Comaneci”, Fundatia “Usain Bolt” sau Fundatia “Michael Phelps”.

Familia. Inainte de toate, antreprenorii cred in familiile lor. Chiar daca unele se destrama, familiile antreprenorilor formeaza una din temeliile succesului profesional. Mai ales in faza de inceput a afacerii, membrii familiei sunt cei mai apropiati suporteri ai unui antreprenor. Indreptarea catre cei apropiati a facut sa creeze multe business-uri de familie, inclusiv in Romania. Le cunoastem cu totii, sunt sute de afaceri de familie de succes. Ca o comparatie, intalnim relatii de familie transformate in proiecte castigatoare si in sport, inclusiv la Jocurile Olimpice din Londra: surorile Williams, care au luat aurul olimpic la tenis dublu feminin, fratii americani Bob si Mike Bryan, castigatorii medaliei de aur in proba de dublu masculin din cadrul competitiei de tenis, ori fratii Alistair si Jonathan Brownlee, care au cucerit medaliile de aur, respectiv bronz, in cursa olimpica de triatlon.

Relatia cu Statul. Vad trei situatii in care aceasta caracteristica ii asemuieste pe antreprenori cu sportivii campioni la Olimpiada. Prima situatie: asa cum intreprinzatorii sunt agresati din toate unghiurile de taxarea inabusitoare, si veniturile lunare ale sportivilor angajati la anumite cluburi sunt impozitate dupa bunul plac al statului. Nu analizez aici premiile obtinute de sportivii medaliati, care intra in categoria de venituri neimpozitabile de stat. A doua situatie: in masura in care un antreprenor are succes in piata sa, adica face profit, el este invitat la plata taxelor urmata apoi de redistributionism. In aceeasi masura, un sportiv cu performante olimpice este adus in prim plan alaturi de politicenii-pasionati de sport si confiscat la nivel imagologic. A treia situatie vizeaza implicarea statului in sport, care, si in opinia mea, ar trebui sa lipseasca cu desavarsire si sa fie inlocuita de un sistem format in intregime din cluburi private. Implicarea statului in sport (ajutoare date anumitor sportivi) este comparabila cu interventiile acestuia in economie (subventii, ajutoare de stat), va sa zica amestecuri in activitatile antreprenorilor.

Cu siguranta, mai sunt multe alte lucruri pe care sportivii de la Olimpiada le au in comun cu antreprenorii. Sau lucruri care ii deosebesc. Va invit sa le scrieti aici pe baza experientelor si observatiilor voastre.

Economie

Cazul Cristian Sima: pericolele capitale care ameninta piata libera

Oct 24,2012 / By Claudiu Vrinceanu / No Comment

Asa cum din balciul privatizarii Oltchim la televizor multi au tras doar concluzii lipsite de logica economica (privatizarile nu sunt un scop in sine, consultantii poarta vina esecului, compania din Ramnicu Valcea face parte dintr-un sector strategic care trebuie protejat), imi e teama ca circul brokerului fugar Cristian Sima va genera mai multe ineptii care vor clatina bazele pietei de capital si, mai grav, vor trimite la colt argumentatia economica sanatoasa. Cele trei pericole sunt dezvoltate pe scurt mai jos.

1. Povestea lui Cristian Sima reprezinta un studiu de caz graitor care arata ca institutiile etatiste de reglementare (in cazul de fata, CNVM, comisia care supravegheaza piata de capital romaneasca) sunt incapabile sa protejeze interesele investitorilor, asa cum o poate face doar institutia pietei libere. Organizatii ca SEC (in Statele Unite, vezi cazul Bernard Madoff) ori precum CNVM devin tot mai irelevante, iar unii oameni incep sa inteleaga acest lucru.

Spre exemplu, CNVM – o institutie construita exclusiv prin numiri politice – a inchis ochii in cazul FNI, cand nu a reusit sa protejeze zeci de mii de persoane. Dar sa revenim la povestea contemporana cu noi: Cristian Sima – exclus din breasla brokerilor in mai 2008 – s-a metamorfozat intr-un personaj acceptat de institutiile statului. In primul rand, institutiile etatise ar fi trebuit sa se sesizeze atunci cand angajatii WBS Romania prestau servicii (preluari de ordine, emailuri, telefoane) pentru WBS Consulting. In al doilea rand, de ce institutiile statului au inchis ochii atunci cand un pseudo-broker respins de comunitatea pietei de capital a preluat conducerea Bursei de la Sibiu? De ce in Romania anului 2012 exista suspiciuni cu privire la un politician ca Viorel Hrebenciuc, care ar fi contactat un oficial CNVM aflat la Frankfurt cu guvernatorul BNR, o alta autoritate de reglementare (sic!), si pe fostul presedinte al Comisiei si le-a cerut sa amane AGA de la bursa din Sibiu?

In tot acest context cu scenariu de telenovela proasta, cea mai periculoasa amenintare este ca odata incheiata povestea fugii lui Cristian Sima, piata de capital romaneasca sa fie guvernata de o reglementare si mai perversa. Iar acest lucru este foarte posibil, din nenorocire: chiar Daniel Daianu, procurorul care ataca statornic principiile liberalismului economic si, paradoxal, unul dintre pagubitii lui Cristian Sima, mizeaza pe o legiferare mai constrangatoare. Intr-o interventie telefonica in emisiunea Special B1 in care eu am ridicat problema reglementarii pietei de capital creatoare de victime in piata financiara, profesorul Daniel Daianu a spus raspicat: “Trebuie sa existe o reglementare si supraveghere mai severa a pietelor financiare”. Un raspuns nostim din partea unei victime a sistemului etatist ce permite unui individ sa fie in acelasi timp jucator pe piata de capital si presedinte de bursa. In mod indirect, toata povestea cu iz politic a lui Cristian Sima a fost posibila si prin orbirea deliberata a institutiilor de reglementare, care au garantat corectitudinea, specializarea si siguranta care l-ar fi caracterizat pe brokerul-turist din Islanda. Unii colegi din presa se intreaba daca se impune o reglementare mai stricta a intermediarilor de investitii? Pentru cei care mizeaza pe un raspuns afirmativ, ii sfatuiesc sa ia in calcul mai degraba o reglementare exclusiv privata, caci supravegherea etatista isi arata esecul de douazeci de ani incoace.

2. Cea de-a doua mare primejdie poate fi capitala pentru bursa romaneasca: supraexpunerea unui pseudo-broker fugar in media are (ne)sansa sa ingroape imaginea unei piete, care si asa sufera din punct de vedere al increderii. Asa cum multi dintre cetateni nu au inteles din povestea Oltchim-Dan Diaconscu ca vietile noastre ar trebui sa depinda mai putin de guvernanti si mai mult de economia privata, este firesc sa ne temem ca piata de capital poate fi perceputa de publicul larg ca un joc de poker.

Pentru ca aceasta modificare regresiva sa se opreasca imediat, este nevoie de o trezire la realitate a entitatilor implicate in piata de capital: in primul rand, noi, jurnalistii de business, trebuie sa continuam procesul de educatie financiara (prin interviuri, analize, conferinte, etc.), iar ziaristii generalisti si liderii de opinie de la TV sa nu mai compare bursa cu un cazinou; in al doilea rand, este obligatoriu ca brokerii sa comunice transparent, inteligent si perseverent cu media pentru a crea o voce unica a pietei de capital; in al treilea rand, institutiile etatiste de reglementare si supraveghere sa aleaga una din urmatoarele doua cai: administrarea de specialisti privati alesi prin concurs, nu pe linie politica, ori retragerea treptata din ringul pietei de capital.

3. Al treilea mare pericol este mai subtil, cu efecte pe termen lung si care poate diviza cititorii in functie de propriile convingeri. In opinia lui Cristian Sima, din biblioteca unui trader nu ar trebui sa lipseasca cateva carti fundamentale de macroeconomie (cele scrise de Keynes, Stiglitz, Roubini, Greenspan si Paul Volcker). Adica lucrari care propun interventionism, reglementare puternica si … utilizarea matematicii in economie. Ei bine, eu consider (si nu sunt singurul, veti vedea la finalul articolului) ca biblioteca oricarui trader, finantist sau economist ar trebui sa aiba cartile economistilor austrieci Mises, Rothbard sau Hayek. Foarte pe scurt, pentru austrieci, folosirea matematicii in economie este daunatoare pentru ca sincronizeaza marimi eterogene din punct de vedere temporal si al creativitatii antreprenoriale. Acest lucru nu a fost inteles de Cristian Sima (care, dupa propriile declaratii, folosea 40% economie, 60% matematica) si probabil de unul dintre clientii sai de top, economistul interventionist Daniel Daianu. Emotia mea este ca, in conditiile in care televiziunile il vor promova masiv pe acest expert in analiza grafica si algoritmi, perceptia publica il poate propulsa pe Sima drept un model al eficientei expertizei tehnice si al matematicii ca baza a logicii economice.

Books Featured

Exceptionalii si The Tipping Point: Malcolm Gladwell

Oct 24,2012 / By Claudiu Vrinceanu / 1 Comment

Malcolm Gladwell ajunge repede pe lista autorilor preferati si acolo iti va ramane in urmatorii ani, caci sigur va mai scrie carti actuale, sau, daca nu, cel putin mai sunt lucrari inca netraduse in limba romana. E unul dintre acei tineri autori cu radacini in jurnalism care scriu nu doar pentru carieristii din marketing, cat mai ales pentru managerii care cauta o evolutie profesionala sanatoasa.

In cele doua titluri ale sale pe care le-am citit – “Exceptionalii – povestea succesului” si “The Tipping Point” (ambele traduse de Editura Publica) – , am gasit o formula ampla pentru o carte de business, cu abordari multiple, pe placul meu: o abordare psihologica, combinata cu cea istorica, o perspectiva antropologica, cuplata cu cea sociologica. Marturisesc ca tocmai ultimele doua abordari m-au facut sa devin un admirator perseverent al lui Gladwell: insusindu-si bine tehnica de management a studiilor si evenimentelor, autorul american reuseste sa simplifice analize sociologice profunde, iar conceptele si aplicarea acestora il incadreaza in sociologia pop.

Din prima carte a lui Malcolm Gladwell care mi-a ajuns in mana – “Exceptionalii” – , am aflat prin studii de caz si exemple diverse cum nu reuseste cel mai destept, ca succesul nu inseamna doar suma deciziilor si eforturilor pe care le facem noi insine. Exceptionali sunt cei carora li s-au oferit oportunitati. Simplu si descurajator, nu? Dar cati dintre acestia au avut puterea si prezenta de spirit sa profite de ele? Pentru Bill Gates, a fost vorba de un context favorabil, dar nu cumva, translatand exemplele lui Gladwell in mediul de business romanesc, cartea norocoasa a lui Florin Talpes ori a lui Radu Georgescu a fost ca cei doi antreprenori s-au nascut exact cand trebuia, dar indeosebi in tara potrivita?

Malcolm Gladwell insista in cartea sa pe o teza simpla: este gresit sa pretindem ca succesul este o chestiune ce tine numai de meritul individual, ci este mai degraba un produs al lumii in care “exceptionalii” au crescut. Un context care da sansa unica de a profita de el si de a munci din greu. Si pentru ca am ajuns la ingredientul “munca”, merita adus in discutie un studiu psihologic la care Gladwell face referire: regula celor 10.000 de ore, conform careia pentru a deveni un antreprenor mai bun, un atlet mai performant ori un artist desavarsit, atunci cariera ta trebuie construita pe 10.000 de ore in care sa fi lucrat constiincios pentru firma ta, sa fi alergat 3 ore pe zi, vreme 10 ani, ori sa iti fi pus talentul in practica vreme de un deceniu, cu timpul mediu pe zi de mai sus.

Regula lui Malcolm Gladwell nu inseamna ca, daca un bucatar incepator va gati vreme de 10.000 de ore in urmatorii 10 ani, atunci va ajunge chef la cel mai luxos restaurant din oras, insa merita aplicata in cazurile oricarui tanar ambitios, care poate a gasit si oportunitatea de a deveni exceptional. Pentru un jurnalist – blogger, de exemplu, sa scrie 3 ore pe zi vreme 10 ani ar rezulta continut transpus in zeci de mii de insemnari. Ceea ce nu ar garanta succesul, insa daca acele 3 ore pe zi ar fi alocate si pentru training, intalniri periodice cu un mentor, cuplate cu dezvoltarea abilitatilor new media, atunci povestea nu ar mai parea atat de demobilizatoare.

Dupa ce termini de citit cartea lui Gladwell (“Outliers”, in engleza), realizezi cat de putine lucruri stiai despre oamenii exceptionali din spatiul public, dar si despre cei din jurul tau, despre barbati si femei ale caror experiente si comportament se situeaza dincolo de ceea ce este normal si previzibil. Iti vei imagina ca de-acum vei percepe succesul intr-un mod diferit de cel anterior, pe care il gaseai fundamental gresit.

A doua carte a lui Gladwell pe care am lecturat-o, insa prima scrisa de autorul american, “The Tipping Point”, se bazeaza pe aceleasi idei care rezulta din analize sociologice simplificate, insa care ar pune mai degraba umarul la succesul companiei ori organizatiei pe care o reprezinti, si nu neaparat la succesul personal, precum se intampla in “Exceptionalii”. In esenta, “The Tipping Point” cauta principiile dupa care circula zvonurile din gura-n gura, insa despre aceasta carte voi vorbi intr-un articol viitor alaturi de “Blink”, care a fost tradusa foarte recent tot la Editura Publica.

1 … 56 57 58