Medicai, start-up-ul de tehnologie care își propune să schimbe modul în care colaborează echipele medicale multidisciplinare cu pacienții lor printr-o platformă online, a primit o investiție de 500.000 de euro într-o rundă de finanțare condusă de Sacha Dragic, fondatorul grupului Superbet, prin intermediul fondului de investiții D Moonshots.
La această rundă de investiții a mai participat ROCA X, fond de investiții în tehnologie dedicat ideilor disruptive. Până la această tranzacție, Medicai a mai atras o finanțare de la fondul de investiţii de capital de risc GapMinder.
Asistența juridică a tranzacției a fost asigurată de casa de avocatură Bulboacă și Asociații. Societatea de avocatură a fost alături de fondul de investiții D Moonshots prin consultanță juridică bazată pe pregătirea și asistarea în negocieri, execuția documentelor, asistență în procesul juridic de due dilligence și asistență în structurarea, semnarea și implementarea tranzacției.
“Adopția rapidă din ultimele luni și feedbackul primilor medici de pe platformă ne-a dat atât nouă, cât și investitorilor încrederea necesară pentru a duce platforma la nivelul următor. Faptul că am reușit într-un timp scurt să ajungem la 150 de doctori și 20% dintre ei folosesc aplicația în fiecare zi arată clar că există o nevoie reală. Credem în nevoia de a aduce o abordare multidisciplinară în medicină, mai ales pentru afecțiunile grave, dar pentru că acest lucru să se întâmple, trebuie să dăm tuturor acces la un mod mai bun de a stoca, transmite și colabora pe datele medicale”, a declarat Mircea Popa, fondator și CEO al Medicai.
Prin platforma Medicai, pacientul are posibilitatea să își stocheze foarte ușor CD-urile sau stick-urile cu imagini, să le vizualizeze și să le depoziteze pe termen lung. De acolo, utilizatorul poate să dea acces mai multor doctori. Mai departe, Medicai se integrează cu clinicile medicale și le permite să trimită analizele imagistice pacienților direct prin platforma proprie sau să colaboreze cu alte clinici. Astfel, Medicai reprezintă o platformă de imagistică online în care medicii pot colabora direct în cloud, între ei și împreună cu pacienții lor, iar tehnologia bazată pe Inteligență Artificială accelerează munca doctorilor. Toate acestea fiind la o fracțiune din prețul tehnologiilor de azi și foarte accesibile, Medicai, practic, democratizează imagistica medicală.
[…] echipele medicale multidisciplinare cu pacienții lor printr-o platformă online, a primit o investiție de 500.000 de euro într-o rundă de finanțare condusă de Sacha Dragic, fondatorul grupului Superbet, prin […]