Antreprenoriat

Pentru o zi simt că trăiesc în Suedia: două tranzacții relevante pentru tech-ul românesc (FintechOS – Series A, Medicai – Sacha Dragic + ROCA X)

Semne bune pe final de an pentru ecosistemul de investiții tech românesc. Atât la nivelul firmelor de tehnologie care dezvoltă idei disruptive și sunt la început de drum, cât și pentru firmele de tip scaleup, companii tech cu operațiuni inclusiv pe piețele externe. Două vești bune care anunță investiții interesante sunt anunțate astăzi. Pentru o zi, simt că suntem în Suedia 🇸🇪 (Suedia, fabrică de unicorni, este recunoscută ca un hub sănătos pentru startup-uri și scaleup-uri de tehnologie: în 14 ani a produs 263 de exituri evaluate la 23,7 miliarde de dolari). Sau în Olanda🇳🇱. Sau în UK 🇬🇧. Adică țările în care se anunță zilnic două-trei tranzacții similare. De această dată, vorbim despre două investiții relevante ridicate de proiecte antreprenoriale pornite în România 🇷🇴. Primul, un studiu de caz pe care l-am studiat anul acesta la Start-Up Bridge – studiu de caz de internaționalizare (foto). Al doilea, un startup tech creat de Mircea Popa, alături de care am lucrat în comunicarea publică a acestei tranzacții.

 

  1. FintechOS ridică o rundă Series A de 14 mil. dolari

FintechOS primește o investiție totală de 14 milioane de dolari pentru a-și continua creșterea în Europa și pentru a se extinde în SUA și SE Asiei.

Finanțarea a fost condusă de Digital East Fund al Earlybird Venture Capital (fondul care a investit și în UiPath înainte să ajungă unicorn!) și OTB Ventures, cu participarea de tip follow-on a investitorilor existenți Gapminder Ventures și Launchub. Capitalul suplimentar de tip Serie A va fi utilizat de FintechOS pentru a continua procesul de creștere a veniturilor recurente anuale ale companiei de 450% și pentru extinderea sa în Europa, Asia de Sud-Est și piața din SUA. (Mai multe informații)

2. Medicai atrage o investiție de 0,5 milioane de euro de la D Moonshots ( Sacha Dragic) și ROCA X

Medicai, start-up-ul de tehnologie care își propune să schimbe modul în care colaborează echipele medicale multidisciplinare cu pacienții lor printr-o platformă online, a primit o investiție de 500.000 de euro într-o rundă de finanțare condusă de Sacha Dragic, fondatorul grupului Superbet, prin intermediul fondului de investiții D Moonshots.

La această rundă de investiții a mai participat ROCA X, fond de investiții în tehnologie dedicat ideilor disruptive. Până la această tranzacție, Medicai a mai atras o finanțare de la fondul de investiţii de capital de risc GapMinder.

Asistența juridică a tranzacției a fost asigurată de casa de avocatură Bulboacă și Asociații. Societatea de avocatură a fost alături de fondul de investiții D Moonshots prin consultanță juridică bazată pe pregătirea și asistarea în negocieri, execuția documentelor, asistență în procesul juridic de due dilligence și asistență în structurarea, semnarea și implementarea tranzacției.

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
De la capat: sa construim o cultura a esecului
Treburi utile: ce poti invata de la Bogdan Comanescu

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
[Guest post] Scaleup? 5 lucruri importante pentru procesul de recrutare

Investitorii finanțează și investesc în echipe, nu în idei de afaceri. Oamenii buni construiesc produse inovatoare, atrag clienți mari și...

Close