Antreprenoriat

VIDEO – Cele două modele de business prin care Ivatherm se internaționalizează

Am analizat in cadrul proiectului Start-Up Bridge strategia de internaţionalizare a producătorului de dermocosmetice Ivatherm. Compania a avut anul trecut o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro, cu 50% mai mari decât în 2017.

Compania care produce dermatocosmetice cu apă termală de la Herculane este prezentă pe 16 pieţe, iar în alte cinci ţări produsele sub brandul Ivatherm sunt în curs de înregistrare. Află informații din materialul video de mai sus despre cele două modele de business prin care Ivatherm se internaționalizează.

„Exporturile reprezintă astăzi 40% din vânzări, dar din 2020 pieţele externe vor depăşi piaţa locală “, spune Rucsandra Hurezeanu, CEO şi fondator al companiei. Cea mai importantă regiune ca pondere a vânzărilor pentru Ivatherm este Asia-Pacific, urmată de Orientul Mijlociu şi Europa.

În opinia mea, avem nevoie de cât mai mulți antreprenori români prezenți pe piețele externe. Trebuie să susținem mai mult internaționalizarea firmelor locale! Internaționalizarea, prin construcția de lideri de business regionali, este o temă care produce valoare pentru toată lumea. Toți stakeholderii – guvernanți, consultanți, angajați – au de câștigat pe termen lung.

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
Ce au in comun sportivii de la Olimpiada si antreprenorii: 10 lucruri de invatat
Legatura dintre internationalizare si incredere: profilul firmelor care exporta

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Parteneriat: Contabilitate online pentru IMM-urile din StartUp Nation

V-am mai povestit aici, pe blogul meu, despre platforma digitală Keez, care îmi ține evidența contabilă, la care am acces...

Close