Economie

Tabloul de bord/inovare 2019: nu doar că ne obișnuim cu ultimul loc, dar continuăm să scădem

Faptul că România se clasează constant pe ultimul loc în Uniunea Europeană la inovare creează deja riscul să ne obișnuim cu aceste ierarhii, să nu le mai luăm în considerare ori să nu le mai analizăm cauzele și consecințele. În ceea ce privește cel mai recent tablou de bord european privind inovarea din 2019, publicat de Comisia Europeană (CE), cred că trei lucruri merită dezbătute: 1. România este țara care, alături de Slovenia, a înregistrat cele mai puternice scăderi ale performanțelor în domeniul inovării. Adică, nu doar că suntem la coada clasamentului la capitolul inovare, dar evoluția anuală este și cea mai slabă.

2. România a “performat” cu mult sub 50% față de media înregistrată la nivelul Uniunii Europene. Altfel spus, suntem mult sub media celorlalte state, ceea ce ne plasează, alături de Bulgaria, în grupul țărilor modest inovatoare.

3. Comisia Europeană a început să analizeze inovarea inclusiv la nivel regional (Regional Innovation Scoreboard), nu doar național, și din această analiză aflăm că toate regiunile de dezvoltare ale României sunt modest inovatoare, cu scăderi pe linie, cu excepția București-Ilfov (regiune moderat inovatoare -7,9%), Nord-Vest (scădere de 9,8%), Centru (-10,8%), Nord-Est (-19%), Sud-Est (-19.5%), Sud-Muntenia (-16,8%), Sud-Vest Oltenia (-16,4%), Vest (-5,7%).

Tabloul de bord european privind inovarea 2019: principalele constatări

  • Pe baza punctajelor obținute, țările UE se încadrează în patru grupe de performanță: lideri în materie de inovare, inovatori puternici, inovatori moderați și inovatori modești. Suedia este liderul în materie de inovare la nivelul UE în 2019, fiind urmată de Finlanda, Danemarca și Țările de Jos. Regatul Unit și Luxemburg și-au pierdut statutul de „lideri în materie de inovare”, alăturându-se altor țări din categoria „inovatorilor puternici”, în timp ce Estonia face parte, pentru prima dată, din grupul „inovatorilor puternici”.

  • Din 2011 până în prezent, performanțele în materie de inovare ale UE au crescut, în medie, cu 8,8 %, 25 de țări ale UE sporindu-și performanțele în acest domeniu. Cele mai bune performanțe s-au înregistrat în Lituania, Grecia, Letonia, Malta, Regatul Unit, Estonia și Țările de Jos, în timp ce România și Slovenia au înregistrat cele mai puternice scăderi ale performanțelor în acest domeniu.
  • La nivel mondial, UE a depășit Statele Unite. Superioritatea performanțelor UE față de Brazilia, India, Rusia și Africa de Sud rămâne considerabilă. Cu toate acestea, China vine din urmă, cu o viteză de trei ori mai mare decât cea cu care cresc performanțele UE. UE a pierdut teren în comparație cu Japonia și Coreea de Sud.
  • În anumite domenii specifice de inovare, țările din UE cu cele mai bune rezultate sunt: Danemarca– resurse umane și mediul propice inovării; Luxemburg – sisteme de cercetare atractive; Franța – finanțare și sprijin; Germania – investiții ale întreprinderilor; Portugalia – IMM-uri inovatoare;Austria – crearea de legături; Malta – capital intelectual; Irlanda – impacturi asupra ocupării forței de muncă și asupra vânzărilor.
Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
Tendinte private equity în Romania
Magnificent! Bono: Capitalismul antreprenorial scoate oamenii din saracie

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Studiu Start-Up Bridge: Ce nevoi au firmele românești în procesul de internaționalizare

Firmele trebuie să treacă granița în mod direct dacă economia României își propune să devină o forță regională, iar impactul...

Close