Tag Archives: emag

Antreprenoriat Featured Start-Up

Ce invatam din povestea LiveRail – Facebook: un start-up are nevoie de 7-8 ani pentru un exit de succes

Preluarea LiveRail de catre gigantul Facebook este o tranzactie reper pentru multi antreprenori: fondatorii companiei au crescut un proiect, i-au dat tractiune internationala si l-au vandut unui strategic cu renume global. Si cat de mare este reputatia Facebook!

Tranzactia ne poate ajuta sa intelegem mai bine cat timp trebuie sa investesti pentru a implementa o strategie de succes de la start-up la exit. Altfel spus, care este media varstei companiilor care atrag investitii sau se listeaza printr-un IPO? In Statele Unite, o piata matura, firmele cumparate din zona de online/tehnologie au, in medie, o varsta de sapte ani de zile, in timp companiile care devin publice realizeaza un IPO dupa 8,25 ani de la infiintare. (Techcrunch.com)

Cum stau la acest capitol firmele fondate de antreprenori roman? Ce putem invata din experientele celor care fac exit-uri de succes?

Am analizat cateva dintre tranzactiile relevante ale companiilor din tech fondate de romani si, surpriza (sau nu?!),  acestea se incadreaza in media de 7-8 ani – timpul scurs de la infiintare pana la exit. Cu cateva exceptii, bineinteles.

  • Facebook a preluat compania de publicitate video online LiveRail, intr-o tranzactie estimata la 400-500 milioane dolari. Printre cofondatorii se afla si doi romani, Andrei Dunca (foto) si Sergiu Biris. LiveRail a fost fondata in 2007 => exit de succes la 7 ani de la infiintare.
  • HootSuite, o platforma pe care o folosesc companiile pentru managementul social media, a cumparat la inceputul anului 2014 UberVu, firma dezvoltata de antreprenorii romani Vladimir Oane, Dan Ciotu si Dragos Ilinca. Compania a fost creata, de asemenea, in urma cu 7 ani.
  • In ianuarie 2012, romanul Emi Gal si echipa de la Brainient mai “ridicau” 1.8 milioane dolari, moment in care au deschis birouri in New York pentru a fi mai aproape de Madison Street, locul unde se impart miliardele din advertisingul american. Compania a fost fondata in 2008, iar un exit total nu ar fi surprinzator daca s-ar intampla anul acesta sau in 2015, la 7 ani de la momentul lansarii.
  • Cel mai rasunator exit al anului trecut a fost preluarea Avangate de catre Francisco Partners. Compania a fost fondata in 2006 de catre Radu Georgescu ca divizie a Gecad Epayment, cu 7 ani inainte de marele exit!

andreidunga

Haideti sa ne concentram si asupra “campionilor” din .ro, cele mai tari trei branduri din online-ul romanesc, in opinia mea.

  • Iunie 2006: fondul de investitii american Tiger intra in actionariatul eJobs Group si Neogen. eJobs a fost creata in 1999, iar Neogen in 2000. Statistica tine cu noi: fondatorii celor doua site-uri au muncit 7 ani pentru a ajunge la un prim exit.
  • Aprilie 2009: Asesoft cumpara 51% din eMag, afacere fondata in 2001.

Atat eJobs, cat si eMag au mai avut exit-uri ulterioare catre Ringier, respectiv Naspers, ceea ce ne arata o perioada mai lunga de munca pentru antreprenori de la momentul lansarii pana la exit-ul complet.

Fara sa avem un track-record cu multe povesti de succes generatoare de statistici mai complexe, putem concluziona, totusi, ca marile proiecte antreprenoriale din online au avut nevoie de 7-8 ani pentru a evolua de la un start-up la faza de crestere, etapa tradusa printr-un exit catre un investitor financiar sau strategic.

Evident, exista tranzactii incheiate mai repede sau mai tarziu in raport cu pragul de 7 ani de la crearea companiei. Sa nominalizam doar cinci exemple. 1. Start-up-ul romanesc Summify a fost achizitionat de reteaua Twitter, la trei ani de la crearea de catre romanii Mircea Pasoi si Cristian Strat. 2. Paravion.ro, site de rezervari bilete de avion, a fost achizitionat de catre fondul de investitii GED in 2010, la cinci ani dupa lansare.  3. Romanul Alex Negrea si Clement Cazalot, francez de origine, au atras o investitie de 2 mil. dolari pentru docTrackr la aproape doi ani de la infiintare. 4. Fondul 3TS Capital Partners a investit in InternetCorp la cinci ani de la fondarea publisher-ului online. 5. Site-ul autovit.ro a fost vandut catre Naspers la zece ani de la creare.

Read More
Featured

ecomTEAM: 5 motive sa vii la Brasov pe 2-3 aprilie

[dropcap]S[/dropcap]aptamana viitoare, mai exact pe 2 si 3 aprilie, mergem la Brasov, unde vom organiza ecomTEAM, evenimentul primaverii pe zona de online care va reuni echipa jucatorilor reprezentativi in e-commerce.

Iata, mai jos, doar 5 motive pentru care ar trebui sa nu ratezi editia din acest an a ecomTEAM:

1. Pentru ca are loc la Brasov, mai aproape de toate zonele de comert electronic ale tarii. 🙂 Ne-am simtit bine la Timisoara anul trecut, evenimentele de business din Bucuresti ies foarte OK, insa atmosfera de la Brasov pare promitatoare pentru a “diseca” tendintele si miscarile din e-commerce-ul romanesc.


2. Pentru discutiile de pe „culoar”, din pauze, de la petrecere si de dupa conferinte&workshopuri, care faciliteaza noi afaceri si parteneriate.

3. Pentru “careul de vorbitori straini, specialisti in domenii precum social media, usability, SEO, design web, crearea de continut, PPC, eMail marketing, strategie. Darko Čengija va sustine workshop-ul de usability. De la David Sottimano vei putea invata lucruri utile despre SEO, el avand o experienta vasta in marketing corporate, SEO si vanzari. Alison Battisby, cea care sustine workshop-ul de social media, este consultant in domeniu cu o experienta de sase ani in cadrul unor agentii de top din Londra. John Heffernan va sustine o prezentare despre SEO in cadrul conferintei din prima zi a evenimentului. El este director de vanzari pentru digital in cadrul Foundry Communications, unul dintre jucatorii majori intre agentiile britanice de design si are peste 15 ani de experienta in domenii precum SEO, PPC, social media, crearea de continut, dezvoltare si design web, marketing pe eMail.

4. Pentru a afla, comenta si interpreta concluziile studiului “Comertul electronic: evolutie sau revolutie?”, realizat exclusiv pentru ecomTEAM. Daniel Enescu, fondator Daedalus Group, va prezenta concluziile studiului.

 

5. Pentru dezbateri exclusive alaturi de “greii” comertului electronic din Romania: eMag, elefant.ro, F64.ro, Floridelux.ro, Metro, Carrefour, Google, PayU, etc.

Ne vedem la ecomTEAM! 🙂

Read More
Featured

Un proiect de educatie/saptamana: eMag Academy

[dropcap]V[/dropcap]oi prezenta saptamanal pe blog cate un program de educatie relevant pentru comunitatea de business, dar mai ales pentru angajati si antreprenori, pentru ca educatia reprezinta un proiect pe care ar trebui sa ni-l asumam fiecare individual.

Proiectul din aceasta saptamana ii are ca actori principali pe cei de la eMag si pe Maastricht School of Management si se numeste eMag Academy.

Un comunicat sec ne spune ca eMag  investeste in dezvoltarea industriei de e-commerce inaugurand primul MBA de business online din Romania, in cadrul caruia vor preda profesori romani si straini, specialisti in principalele verticale ale afacerilor online. Programul va fi destinat in prima faza doar angajatilor eMag, insa in planurile retailerului online se numara si deschiderea acestuia catre public si parteneriate cu principalele institutii de invatamant superior.

“Online-ul a avut o evolutie foarte buna in ultimii ani in Romania insa, pentru a duce lucrurile la urmatorul nivel, avem nevoie de know-how si de cat mai multi specialisti in industrie”, spune Iulian Stanciu, general manager eMag.

eMag Academy a reprezentat o investitie de 500.000 de euro, fiind cel mai mare proiect de training al unei companii romanesti.

Un articol mai amplu, scris de Alex Goaga, ne dezvaluie mai multe motivatii si contextul acestui proiect de educatie.

 

Read More