Comunicare Featured

Cea mai tare miscare de marketing a verii: ce au in comun brandurile Simona Halep si Dedeman

Tenisul, un sport bazat pe individualitati, are nevoie de campioni mari, usor de pozitionat prin campanii inteligente de publicitate. Simona Halep, numarul 3 mondial in ierarhia WTA, detine calitatile unui brand autentic si dinamic. Un brand aflat in plin proces de slefuire, Simonei Halep ii va fi la indemana sa se asocieze cu firme care cauta cresterea prin investitii in marketing. Parteneriatul semnat cu Dedeman reprezinta un pas interesant in evolutia imaginii celui mai in voga sportiv roman al momentului.

Am participat la evenimentul in care cele trei parti implicate – Simona Halep, Dedeman si agentia McCann Erickson – au anuntat detalii despre parteneriat. Cred ca asocierea dintre cele doua branduri este potrivita datorita mai multor elemente pe care Dedeman (brandul si fondatorii companiei) si Simona Halep le au in comun.

1. Firma Dedeman a fost creata  in septembrie 1992, la Bacau. Simona Halep s-a nascut tot in septembrie, dar cu un an mai devreme, in 1991. Pentru Simona Halep, 2009 este anul in care face primii pasi in turneele de senioare. 2009 este un moment foarte important pentru fondatorii Dedeman: ei deschid atunci primul magazin din Bucuresti, abia la 17 ani de la crearea firmei.

2. Ramanem in zona cronologica, inseram un gram de inflacarare si vorbim despre schimbarile importante din vietile noastre 🙂 . 2010 este anul in care, pentru a-si continua ascensiunea in tenis, Simona Halep isi face operatia de micsorare a bustului. Tot in 2010 Dedeman face un pas indraznet pe zona de comunicare: campania “Fa o schimbare in viata ta” realizata de McCann Erickson si premiata cu Grand Effie. Campania a avut de la inceput un obiectiv ambitios: pozitia de lider pe piata magazinelor de bricolaj pana la finalul anului 2010 si cresterea vanzarilor cu minimum 15%, in ciuda declinului pietei. Daca familiile prezentate in publicitate sunt de obicei armonioase si fericite, cei de la McCann au cautat sa creeze cupluri “reale”, care au si emotii negative.

3. Sa revenim la tenis si business 🙂 . Citesc in cartea “Cei care schimba jocul” ca drumul spre succes este, potrivit lui Dragos Paval, mai degraba o serie de pasi mici, un “proces iterativ de-a lungul caruia antreprenorul experimenteaza si testeaza in lumea reala pe viu”. Acelasi lucru il intalnim in cariera Simonei Halep. Cel mai bun exemplu este faptul ca ea nu a castigat inca un turneu de Gland Slam. Cati pasi mici a facut pana aici si cat va mai avea de urmat pana la primul mare succes!

4. Simona Halep a inceput colaborarea cu belgianul Wim Fissette pentru a vedea “cum se lucreaza in strainatate”. ” Toti antrenorii romani sunt foarte buni, dar eu am vrut sa schimb pentru ca am zis sa fac o schimbare sa vad si eu cum este la un nivel mai inalt si cum se lucreaza in strainatate”, spune Simona Halep. Cine crede ca Dedeman este o companie inchisa, creata exclusiv ca un model de retailer romanesc, se inseala. “Dedeman a gasit inspiratia pentru un nou mod de magazine in pietele dezvoltate, in retelele mari de bricolaj din Spania, Italia si alte tari din Europa, pe care fratii le-au vizitat in incercarea de a gasi un raspuns la intrebarile despre viitor.” (“Cei care schimba jocul”)

5. Daca Dedeman este o afacere de familie in adevaratul sens al conceptului, putem afirma acelasi lucru si despre evolutia Simonei Halep. Ea este un proiect de familie. Ea este rezultatul unei increderi totale din partea parintilor ei. Este cunoscut faptul ca parintii Simonei Halep s-au imprumutat la banci pentru ca ea sa faca performanta.

6. Cand Aneta Bogdan (Brandient) l-a intrebat pe Dragos Paval, in cadrul auditarii din rebranding, despre valorile personale in care crede si ce anume a transferat in businessul sau, acesta i-a raspuns simplu: “harnicia” (“Branding pe frontul de Est”). Harnicia este cea mai importanta valoare a brandului Dedeman. Cat despre brandul Simonei Halep, eu cred ca acesta este construit pe urmatoarele doua valori: harnicie si disciplina.

7. Ultima asemanare dintre cele doua branduri a fost descrisa excelent de catre Dragos Paval, in conferinta de saptamana aceasta: ”Desi venim din domenii total diferite, sunt multe lucruri prin care ne asemanam, iar aici ma refer la ambitia, la pasiunea pe care o punem in tot ceea ce facem si la dorinta de a ne depasi de fiecare data limitele. Noi credem ca niciun vis nu este de neindeplinit daca te dedici trup si suflet, iar Simona ne dovedeste acest lucru prin fiecare meci disputat”.

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
Antreprenorii vorbesc: imaginea negativa a esecului, un obstacol
Cei mai buni din business: ei sunt cei are merita aplauze in continuare

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Patru erori in dezbaterea “Lapte Napolact de import”: una este la un pas sa dea in foc!

Producatorul Napolact este in centrul atentiei pe tema controversatei stiri despre presupusa renuntare la producatorii de lapte din Ardeal, in...

Close