Antreprenoriat Featured Start-Up

Cine este antreprenorul? Q&A cu un sarb, un slovac, un turc si un polonez

In Monte Carlo, la competitia internationala Ernst&Young dedicata antreprenorilor – World Entrepreneur Of The Year –  am vorbit si cu cei mai tari antreprenori din Serbia, Slovacia, Turcia si Polonia. Desi am avut oportunitatea sa-i intervievez pe oricare dintre cei 49 de finalisti din 47 de tari, am vrut sa-i cunosc pe antreprenorii din tarile vecine. Pe langa orientarea catre pietele externe, o trasatura particulara care m-a surprins in mod placut, am incercat sa aflu ce inseamna pentru ei sa fii …antreprenor.

Darko Budec, Antreprenorul Anului in Serbia

“Antreprenorul este persoana care gandeste intr-un mod diferit si care este foarte consecvent pentru atingerea ambitiilor sale de business.”


Darko Budeč
, din Serbia, este inginer electronist pasionat de design interior. In 1992 el a combinat pasiunile sale si a creat o companie care produce corpuri de iluminat si ofera solutii de iluminat. Buck, compania pe care a fondat-o, creeaza solutii de iluminat eficiente energetic care sunt vandute in 26 de tari.

Mare dreptate au cei care spun ca antreprenorii sunt incapatanati in sens pozitiv. 🙂 Darko Budeč: “Am intalnit 10 antreprenori din Serbia unul mai bun decat celalalt. Ei sunt un model in afaceri pentru mine. In rest, nu am antreprenori preferati. Sunt concentrat pe activitatea mea, imi place ce fac si nu am timp sa ma raportez la marii antreprenori din strainatate.”

 Vladimir Levarsky, Antreprenorul Anului in Slovacia

 “In primul rand, un antreprenor de succes trebuie sa aiba un spirit personal caracterizat prin energie si viziune. In al doilea rand, este esentiala echipa din jurul sau.”

In 1995, fostul profesor de matematica Vladimír Levársky a fondat Lighting Company OMS, o firma cu sase angajati si cu o investitie initiala de doar 17.000 de euro. Astazi, OMS este unul dintre marile nume din industria produselor de iluminat. Compania produce corpuri de iluminat interior si exterior, iar clientii companiei sunt banci, hoteluri, spitale, birouri si stadioane. OMS are mai mult de 1.050 de angajati, cu venituri anuale de aproximativ 73 milioane de euro. Aproximativ 98% din produsele companiei sunt exportate. De asemenea, Vladimír Levársky este patronul echipei de fotbal FK Senica, care joaca in prima liga slovaca.

V-am spus ca antreprenorii sunt ambitiosi, da? 🙂 Vladimír Levársky: “Nu am antreprenori preferati, desi i-am citit pe toti. Spre exemplu, nu am citit biografia lui Steve Jobs, ci doar articole despre practicile sale de business. Prefer sa merg pe drumul meu decat sa am modele in business.”

 Sukru Bozluolcay, Antreprenorul Anului in Turcia

“Antreprenorii trebuie sa fie mandri de realizarile profesionale, sa nu fie timizi cu rezultatele lor si sa vorbeasca deschis despre acestea. Cunosc multi antreprenori de succes in Romania, inclusiv in industria de servicii medicale.”


Sükrü
Bozluolçay, antreprenorul anului in Turcia, este fondatorul Bozlu Holding, un grup de 18 de companii din industria serviciilor medicale, cum ar fi analize de laborator, electronica medicala, medicina nucleara si radioterapie. Grupul are, de asemenea, propriile clinicile de oncologie. Veniturile grupului Bozlu se ridica la 120 milioane astazi de dolari.

Ewald Raben, Antreprenorul Anului in Polonia

“Antreprenorul este persoana care gaseste noi oportunitati in domeniul sau de activitate si care are mereu raspuns la intrebarea Incotro se indreapta industria mea? Cea mai importanta provocare pentru antreprenorii polonezi se rezuma in prezent la modalitatile prin care isi poate creste afacerea in piete noi. Acesta este cel mai actual subiect din comunitatea antreprenorilor din Polonia.”


Ewald
Raben a deschis o filiala a companiei sale de familie cu sediul in Olanda, in Polonia, in 1991, cu doar 12 de angajati. Compania a devenit astazi o multinationala in logistica, cu 4.500 de angajati doar in Polonia si 8.000 care lucreaza in 10 tari din Europa. Veniturile Raben Group au crescut de la 5 milioane de euro in 1991 la aproape un miliard in 2012.

Ca sa fie clar: antreprenorii sunt ambitiosi, inclusiv cei din Polonia. 🙂 “Suntem o afacere de familie si nu vrem sa mergem pe bursa. Nu am un antrepreprenor care sa-mi fie model, dar imi place Jack Welch, fondatorul Generali Electric.”

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
Entrepreneurship&Innovation Weekly Digest: Bravo, Mavenhut!
Cine face parte din Grupul de lucru pentru IMM-uri si Antreprenoriat

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Malcolm Gladwell ne pregateste ceva: cartea David si Goliat

[dropcap]M[/dropcap]alcolm Gladwell este pe punctul de a publica cartea “David si Goliat”, care va patrunde in metodele surprinzatoare prin care...

Close