Category : Featured

Books Featured

Economia intr-o lectie: ce se vede si ce nu se vede

Cand in Romania vor fi milioane de tablete si e-reader-e, iar cartile in format electronic vor deveni procuparea tinerilor, o lucrare ar trebui sa fie, in opinia mea, prima din biblioteca digitala cu titluri economice. „Economia intr-o lectie”, de Henry Hazlitt, ar trebui sa stea si peste cativa ani la sectiunea “Now reading” a tabletelor, precum astazi ar fi necesar sa fie cea mai la indemana carticica despre stiinta economica de pe rafturile bibliotecii din lemn a oricarui tanar student viitor economist.

Henry Hazlitt, libertarian adept al Scolii Austriece, e un economist foarte interesant pentru oricine: genul care stie sa scrie pe intelesul unei majoritati, nu doar intr-un limbaj academic accesibil doar celor specializati. Aceasta apropiere de cititor se bazeaza mai ales pe stilul unei scriituri construite dupa ani buni in jurnalistica: Hazlitt si-a inceput cariera la The Wall Street Journal, apoi a semnat numeroase articole pentru publicatii de renume ca The New York Sun, Newsweek ori The New York Times.

Cartea “Economia intr-o lectie” porneste de la o ipoteza vie si in zilele noastre, ale carei manifestari le observam inclusiv in spatiul romanesc: in stiintele economice au loc mai multe erori de gandire decat in orice alt domeniu de studiu cunoscut omului. Factorii cei mai importanti care dau nastere la erori economice in fiecare zi sunt, in primul rand, interpretarea unei idei sau propuneri in favoarea propriilor interese si, in al doilea rand, eroarea omiterii consecintelor secundare. Concret, daca de efectele unei politicii de stat va beneficia un singur grup, oamenii avantajati, a se citi „economistii”, vor avea un interes direct, vor pleda in favoarea acestei propuneri. De asemenea, omul, in speta noastra economistul, tinde sa vada doar efectele imediate ale unei anumite politici publice, nu si consecintele pe termen lung pe care acea politica le-ar putea crea acelui grup in particular, dar si asupra tuturor grupurilor.

„Economia intr-o lectie”, o carte care a facut celebra teoria “ce se vede si ce nu se vede” enuntata anterior de Frederic Bastiat, propune o abordare care ar fi utila si in zilele noastre in analiza politicilor publice: sa vedem problema in ansamblu si nu pe fragmente, acesta fiind de fapt scopul stiintei economice.

Lectia de economia din aceasta carte, expusa intr-o forma generala, explica modul in care multe lucruri ce par adevarate atunci cand studiem un singur grup economic se dovedesc iluzii cand sunt luate in considerare interesele tuturor, fie ca sunt producatori, fie ca sunt consumatori. Interpretarea unei politici doar din perspectiva unui singur grup de oameni inseamna sinucidere economica.

O carte mica, dar cu idei mari, „Economia intr-o lectie” poate fi un cadou potrivit pentru studenti, jurnalisti, politicieni, indeosebi pentru viitorii economisti. Iar cei care doresc sa continue sa citeasca despre stiinta economica ar trebui sa urmeze chiar sfatul lui Henry Hazlitt: sa se orienteze catre lucrari de dimensiuni si dificultate medii.

Idei mari din “Economia intr-o lectie”:

• Cum poti sa intelegi mai bine presupusul miracol al cheltuielilor publice: fiecare dolar utilizat pentru cheltuieli publice trebuie obtinut prin perceperea unui impozit.

• In stiinta economica, latura deductiva este la fel de importanta ca si faptele pe care ea se sprijina.

• Cu cat este mai mare felia din venitul national prelevat prin impozite, cu atat mai mare va fi gradul de descurajare a productiei si a ocuparii fortei de munca in sectorul privat.

• Sa acorzi ajutor de somaj inseamna a plati celor care beneficiaza de pe urma lui o suma mai mare decat ar obtine pe piata libera pentru eforturile lor.

• Inflatia favorizeaza anumite grupuri pe o perioada scurta de timp, dar afectandu-i pe ceilalti: pe termen lung consecintele sunt dezastruoase asupra intregii comunitati.

• Profiturile nu se obtin prin cresterea preturilor, ci prin efectuarea de economii si prin cresterea eficientei, rezultatul fiind ajustarea costurilor de productie.


Cunostintele, aplicate:

Este o carte utila, in primul rand, intermediarilor de idei – profesori, jurnalisti, lideri de opinie, analisti – care ar trebui sa ia in considerare mai ales consecintele secundare si sa fie preocupati de efectele unei anumite politici economice ori ale unui proiect dat, pe termen lung si asupra intregii societati. In al doilea rand, este relevanta pentru orice antreprenor care este hartuit constant de catre stat: el va intelege mai profund, nu doar pe propria piele, de exemplu, mecanismele impozitarii draconice.


Cartea, dintr-o privire:


Titlu: 
“Economia intr-o lectie”
Autor: Henry Hazlitt
Editura: Publishing Libertas
Colectia: Laissez faire
Lungime: 204 pagini
Traducere: Madalina Badea, Alina Danielescu
Prefata la editia in limba romana: Florin Rusu
Pret: hard copy – 20 de lei + este disponibila gratuit pe site-ul ecol.ro

Read More
Economie Featured

O gluma buna: statul, mai disciplinat decat sectorul privat

Au trecut doar doua saptamani de la primul articol despre absurditatile economice care ne inconjoara zi de zi. Cu titlu de reimprospatare a obiectivelor demersului meu, va spun ca seria de articole – publicate cu o frecventa cel putin bilunara – poarta numele “Careul de prosteala economica” si va contine analiza succinta a patru subiecte (intamplari, declaratii, cazuri, politici publice, decizii ori programe guvernamentale, fenomene economice de actualitate). Ultimele zile au fost abundente cu idei neigienice din punct de vedere economic si cu abuzuri ale statului, asa ca a fost usor sa aleg patru situatii (trei romanesti si una din strainatate). Daca aveti alte exemple la ordinea zilei, nu ezitati sa le transmiteti la finalul articolului, in sectiunea de Comentarii!

Ineptia cu pierderile din economie care provin din sectorul privat. Chiar cu o zi inainte de startul campaniei electorale – perioada in care politicienii se descatuseaza cu promisiuni populiste – un secretar de stat si-a dat jos masca de economist si a continuat sa-si verse ciuda pe tot ce inseamna piata libera. OK, accept ca un intelectual etatist este constant in exprimarea opiniilor despre dinamica economiei, dar comentariile ilogice din punct de vedere economic nu trebuie lasate necondamnate. Caci, daca ne uitam pe ce au scris ziarele, plus ce au difuzat televiziunile zilele trecute, declaratia de mai jos a ramas fara rasunet: „Pierderile din economie sunt 10% din sectorul de stat si 90% din sectorul privat. Este nevoie de introducerea disciplinei financiare si in sectorul privat. Statul este mult mai disciplinat financiar decat sectorul privat, se restructureaza mai greu, mai incet, cum poate, sub presiune, dar o face” (Liviu Voinea, secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice).

Asa cum era previzibil, in guvern sunt multi actori socialisti care cred ca pot manipula foarte usor poporul. Fara tact, birocratul incearca sa-i explice angajatului “de la particular” ca sectorul privat autohton trebuie sa se disciplineze financiar pentru ca 90% din pierderile din economie provin din acest segment. Intr-o perioada in care vedem cum spagile guverneaza, spre exemplu, companiile feroviare – o gaura a pierderilor de miliarde de euro, ticalosirea mediului privat si orice asemanare cu deficientele celui de stat reprezinta o blasfemie economica. O defaimare care nu este de curand pusa in limbajul politicienilor romani: spre exemplu, un pseudo-liberal, Sebastian Vladescu, face parte, in opinia mea, din grupul guvernantilor anti-capitalism, el afirmand anul trecut ca cetatenii si antreprenorii sunt vinovati de prelungirea recesiunii. Ce nu inteleg acesti birocrati – liberali, democrati-liberali sau social-democrati – este simplu de tot: un grad tot mai sporit de implicare a statului in economie este daunator si favorizeaza situatii in care mediul privat are de pierdut. Pana atunci, antreprenorii, cei mai reprezentativi actori din mediul privat, vor fi persecutati si aratati cu degetul.

NU mai privatizam nimic! Ramanem in preajma corului cu argumente anti-proprietate privata. Presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta au decis – guvernantii nostri mai iau si decizii (sic!) – sa amane privatizarea CFR Marfa si listarea pe Bursa a 10% din Transgaz (TGN), argumentul fiind practic acelasi vehiculat in ultimul deceniu: „nu este momentul prielnic”. Consecventa in materie de inactiune politica este evident: “Am avut noroc ca Petrom nu s-a vandut pe Bursa in 2011! Acum nu mai vindem” (Traian Basescu). O sa fiu foarte succint si o sa va demonstrez ce inseamna prefacatoria promisiunilor publice, incompatibile cu faptele lor pentru insanatosirea economiei. Va mai amintiti ce predica seful statului in urma cu exact doi ani de zile? Ca este un adept al vanzarii pe Bursa a societatilor de stat sau unor parti din actiunile companiilor, si ca ar incepe cu CFR Marfa si ar continua cu pachete mici de la Transelectrica, Transgaz, Romgaz, estimand veniturile la buget la 6-7 miliarde.

Cum arata, de fapt, argumentul guvernantului care refuza sa ia mana de pe gaurile negre ale bugetului public? “Privatizarea nu trebuie sa fie un obiectiv in sine. Avem si alte variante de lucru.” Care sunt optiunile, am vazut in ultimii cinci ani si ma repet: eu, unul, nu am descoperit un drum ocolitor mai sanatos decat privatizarea, care elimina arieratele, importa capital si tehnologie.

Reglementarile din telecom. Este cunoscut faptul ca mediul privat are neplaceri atunci cand statul intervine cu reglementari extinse. Unii guvernanti au aflat acest adevar, insa raman la stadiul cautarii de solutii pentru mistuirea sectorului privat: “Reglementarea mediului concurential in telecom trebuie sa tina cont de castigurile operatorilor, care, daca vor cobori sub un anumit nivel, vor reduce capacitatea investitionala in directia dezvoltarii retelelor”. Influenta reglementarii in telecom este neindoielnica: un operator de telecomunicatii a inregistrat deja scaderi mai ales din cauza impactului noilor tarife de interconectare stabilite de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii. “In Romania, excluzand impactul deciziilor de reglementare, am inregistrat al doilea trimestru consecutiv in care veniturile au crescut, pe fondul unui avans de 40% al incasarilor multimedia mobile”, asa arata comentariile din raportul financiar al France Telecom, care a inregistrat erodari ale veniturilor in Romania.

Taxa de internare in spitalele din Grecia. Asa cum v-am obisnuit, al patrulea studiu de caz din “careul de prosteala economica” provine din strainatate, iar de aceasta data vom comenta, pe scurt, imaginatia statului in ceea ce priveste fiscalitatea: pacientii spitalelor de stat din Grecia ar putea plati o taxa de internare de 25 de euro si de un euro pentru eliberarea unei retete, daca guvernul nu reuseste anul urmator sa-si atinga tintele fiscal. Ma uit la cum evolueaza deciziile in ceea ce priveste proiectul de lege a sanatatii din Romania si ma tem ca acest sistem de taxare a vizitelor in spitale sa nu ajunga si in Romania. De altfel, acest pericol este mereu prezent intr-un sistem in care sanatatea este in mainile statului. Asa cum v-am mai povestit, doar anul acesta am platit de trei ori pentru servicii de sanatata: contributii la sanatate, abonament la servicii medicale private si “atentii” date medicilor dintr-un spital de stat. Asadar, este esential sa imi doresc o pondere mai mare a sectorului privat in domeniul sanitar.

Ne uitam la situatia din Grecia si trebuie sa reflectam, fara prejudecati politice, asupra a ceea ce vrem de la domeniul medical: o piata aparent libera in care statul se comporta ca un arbitru-jucator, inventator de taxe pe retete medicale, sau un sistem ce are de-a face doar cu piata libera si proprietatea privata.

 Acest articol face parte din seria “Careul de prosteala economica” de pe Wall-Street.ro.

Read More
Featured

Atitudine deschisa a romanilor fata de antreprenoriat. Asa, si?

Voi publica cu consecventa pe blog toate studiile relevante despre antreprenoriat, mai ales pe cele care descriu starea spiritului intreprinzator din Romania. Un studiu foarte proaspat, realizat de gigantul Amway dupa o munca pe teren in perioada mai – iunie 2012, descrie atitudinile oamenilor fata de antreprenoriat. Au fost analizate 16 tari europene, printre care si Romania.

 

Studiul dezvaluie potentialul major al antreprenoriatului pe timp de criza:

· 66% dintre romani au o atitudine pozitiva fata de desfasurarea unei activitati independente, in timp ce 18% au o abordare negativa;
· 69% dintre europenii chestionati din 16 tari au o atitudine pozitiva fata de desfasurarea unei activitati independente;
· danezii demonstreaza cea mai deschisa atitudine, ungurii cea mai putin deschisa;
· fata de 2010 si 2011, potentialul pentru desfasurarea unei activitati independente ramane constant in toata Europa;
· 50% dintre greci se vad punand bazele propriei afaceri;

 

Ce anume ii motiveaza pe viitorii antreprenori? Cele mai importante aspecte pentru europenii chestionati in a pune pe picioare propria afacere sunt „independenta de un angajator” (45%), „autoimplinire, posibilitatea de a-si realiza propriile idei” (38%) si „perspectivele pentru venituri secundare” (33%). „Lipsa capitalului initial” (57%), „situatia economica nesigura” (44%) si „teama de esec” (35%) sunt percepute ca fiind cele mai mari obstacole.

 

Ok, toate bune si frumoase. Mai mult de jumatate dintre romani manifesta o pozitie de deschidere fata de antreprenoriat, dar este suficient?

 

 

Read More
Books Featured

Economia binelui si a raului: vaci grase vs vaci slabe

[dropcap]Poti[/dropcap] sa cazi usor in capcana care promoveaza aceasta lucrare, “o carte usor de citit”, inainte sa incepi lectura celor cateva sute de pagini scrise de economistul ceh Tomas Sedlacek in “Economia binelui si a raului”. O carte ale carei randuri contin, in medie, note de subsol pe o treime din fiecare pagina nu poate fi lecturata cu usurinta, cu atat mai putin cu cat cercetarea stiintei economice este abordata dintr-o perspectiva originala axata pe argumente religioase si filosofice. Analiza porneste din epopeea regelui sumerian Ghilgames, apoi este examinat modul in care gandirea iudaica, cea crestina, cea clasica si cea medievala percepeau chestiunile economice. Mai departe, tema economiei binelui si a raului culmineaza cu studiul argumentelor lui Bernard Mandeville si ale lui Adam Smith (binecunoscuta controversa asupra viciilor personale).

O carte densa in explicatii si detalii, “Economia binelui si a raului”contine o doza mai mare de teologie si filosofie decat argumentatie bazata pe teorie economica. Exponent al umaneconomiei, Tomas Sedlacek incepe cartea printr-o contemplare economica a celui mai vechi text cunoscut din civilizatia noastra, “Epopeea lui Ghilgames”, o lucrare ciclica care se termina acolo unde a inceput. Considerat util pentru ca descrie o civilizatie inca “semi-nuda”, studiul epopeii arata inca de la inceputul cartii aplecarea lui Sedlacek pentru studiul ciclurilor economice prin intermediul miturilor si a teologiei: precum releva scena repetitiva a construirii zidului din “Epopeea lui Ghilgames”, istoria nu se indreapta nicaieri, iar totul se repeta ciclic, cu varatii marunte si neesentiale, asa cum observam in natura.

Pentru a descrie radacinile teoriei ciclurilor economice, Tomas Sedlacek, care a fost si consilierul fostului presedinte ceh Vaclav Havel, apeleaza la oglinda religioasa, iar reflexia oferita cititorului consta in analiza primei mentiuni a unui ciclu economic, aparuta in visul faraonului din Biblie care viseaza 7 vaci grase si 7 vaci slabe. Mai departe, dupa cum am citit in Biblie, Iosif interpreteaza visul si-l sfatuieste pe faraon ca in primii 7 ani de bogatie sa economiseasca, sa faca rezerve pentru a putea trece intrucat urmeaza 7 ani de saracie. In cadrul acestei tentative biblice (de natura keynesiana?) de a atenua fluctuatiile naturale, este memorabila comparatia dintre visul faraonului si cei 7 ani de crestere economica care s-au scurs intre cele doua crize mondiale care marcheaza primul deceniu al noului mileniu: prima, din 2001, criza “dot-com”, si a doua criza, care ne-a lovit puternic in 2008. Urmeaza, deci, conform povestii de mai sus care este atat de simpla incat si un copil o intelege, un total de 7 ani de ani slabi precum vacile din visul faraonului, adica Marea Criza se va incheia abia in 2015? Autorul cartii nu raspunde acestei intrebari, insa da pe repede inainte catre epoca noastra si constata cum “Keynes a fost reciclat ca reteta pentru economiile slabe de dupa crizele din 2008.” Astfel, parabola biblica transpusa in anul 2012 arata cum perioada de crestere economica a creat un surplus bugetar care este transformat in datorie (prin consum) in loc sa fie acumulat. In opinia economistului Tomas Sedlacek, “trebuie sa schimbam tinta generala a politicii economice din MaxPIB in MinDatorie. (..) In loc de MaxPIB, ar trebui sa ne propunem tintirea unor niveluri rezonabile de crestere.”

In “Economia binelui si a raului”, o carte care poate fi vazuta ca o critica postmoderna la adresa economiei mainstream, Tomas Sedlacek face apel la stiinta economiei din operele parintilor ei fondatori. El cauta abordarea mai ampla din sfera stiintelor sociale (mai ales istorie, psihologie, filosofie), refuzand economia plina de ecuatii, de grafice, de formule, adica tot ce inseamna matematica. Verdictul este simplu, in opinia lui Sedlacek: “Umanul din noi este ceea ce ne deosebeste de computere.” Mai concret, in momente de criza, cand schimbarile sunt bruste si foarte dese, modelele matematice sunt inutilizabile. Cartea reuseste sa demonstreze cititorului ca exista o poveste mai fascinanta de spus despre economie decat cea pe care o comunica perceptia ei matematica.

Fie ca ai inceput deja sa citesti studii macroeconomice relevante, ori esti pasionat si interesat profesional de filosofie sau de religie, trebuie sa citesti cartea lui Sedlacek. El ne dezvaluie principiile unei economii frumoase prin care ne propune sa parasim unele idei noi si sa revenim la multe dintre cele vechi. Adica, sa abandonam, ca actori economici, nemultumirea permanenta, neajunsurile social-economice artificial create, iar in paralel sa redescoperim rolul suficientei, al odihnei si recunostintei pentru ceea ce avem. Economia este frumoasa si are, potrivit studiului scris de Tomas Sedlacek, suflet, unul pe care ar trebui sa-l cunoastem si sa il apreciem. Concluzia urmatoare suna ciudat astazi, in vremuri de austeritate, insa pana si economia are nevoie de grija pentru suflet.


Idei mari din “Economia binelui si a raului”

• Sunt necesare mai multe puncte de comunicare dintre economie si alte domenii: filosofie, teologie, antropologie, istorie, psihologie, sociologie intrucat in spatele modelelor noastre exista mult mai mult din acestea decat din matematica. Economiei nu ii trebuie mai multa matematica, ci mai mult din toate celelalte.

• Desi suntem cei mai ferventi adepti ai credintei in libertatea omului de a alege, nu le dam voie studentlor sa-si aleaga porpria scoala de gandire economica. Nu ii invatam decat teoria consacrata.

• Pe viitor, este necesar sa sacrificam o parte din cresterea PIB si sa incetinim artificial economia, pentru a putea recupera toata energia care trebuie dedicata apoi reducerii datoriilor (politica fiscala restrictiva).

• Insuficienta ii este inerenta omului, fiind o trasatura a noastra, care, potrivit povestii despre Gradina Edenului, a existat inainte de caderea in dizgratie si a dus la alungarea din Paradis.

• Intrebarile economice au framantat specia umana mult inaintea lui Adam Smith, iar demersul de cautare a valorilor economice nu a inceput cu acesta, ci a culminat cu el.

• Majoritatea idealurilor sociale si economice ale oamenilor provin nemijlocit din crestinism sau sunt derivate din aceasta reiligie. Cele mai multe din parabolele lui Iisus se folosesc de un limbaj sau de un context economic.


Cunostintele, aplicate:

Pentru a face economia mai relevanta, Tomas Sedlacek (foto) face apel la studiul metaeconomiei, adoptand o perspectiva existentialista asupra stiintei economice. In ciuda continutului dens cu explicatii documentate din mai multe stiinte sociale, cartea, o poveste a economiei de la poezie la stiinta, poate fi citita si de catre un public aflat la inceput de drum in studiul macroeconomiei, al filosofiei ori in analiza teologiei.


Cartea, dintr-o privire:

Titlu: “Economia binelui si a raului”
Autor: Tomas Sedlacek
Editura: Publica
Colectia: Economie
Traducator: Smaranda Nistor
Lungime: 568 pagini
Pret: 65,55 lei

Read More
Books Featured

Presentation Zen: lasa spatii goale in prezentarile cu slide-uri

Ca elev, am crescut intr-o atmosfera in care dainuia ideea ca o compunere de trei pagini are sanse sa primeasca o nota mai mare decat o lucrare de o fila. Trebuia sa scriu mult, sa intind coarda intrigii pana la pagina a doua ca sa am sanse reale la nota maxima. Am intalnit aceasta abordare de “scoala veche” si la facultate, mai ales in randul colegilor: mai mult inseamna mai bine. “Ce ai scris in atatea pagini?”, intreb curios. Raspunsul primit seamana cu o friptura de pui imbucata pe stomacul plin. “Am adaugat informatii din cursul urmator, profesorul trebuie sa vada ca am invatat”.

Ca jurnalist, vad cum obiceiurile vietii profesionale nu sunt diferite foarte mult de metehnele de pe bancile scolii. In organizarea conferintelor Wall-Street.ro, tin foarte mult la crearea unei sinergii editoriale intre continutul livrat de prezentatori. Ma intalnesc cu fiecare speaker inainte de eveniment si, printre altele, insist asupra unui detaliu semnificativ: prezentarea trebuie sa fie scurta, sa nu depaseasca 10 slide-uri: avem la dispozitie 15-20 de minute pentru discurs, interactiunea cu publicul este cea mai importanta, iar ascultatorii isi pierd concentrarea daca vom depasi acest prag. Ei bine, practica omoara intelegerea agreata inainte de marele “examen”: publicul este “indopat” cu cel putin 20 slide-uri, cu mult text . Auditoriul are nevoie de multe informatii si trebuie sa vada ca eu, vorbitorul, cunosc cel mai bine subiectul despre care vorbesc. Si astfel publicul primeste mai mult decat este nevoie, iar interactiunea dispare.

Ca in multe alte situatii de interactiune sociala, atunci cand trebuie sa sustinem prezentari eficiente, a sti cand trebuie sa ne oprim este o arta. Si despre acest lucru – de ce lungimea conteaza – vorbeste Garr Reynolds in cartea “Presentation Zen”, o unealta utila care imbina principiile solide ale designului cu invataturile filozofiei Zen.

Pentru a-mi ajuta viitori parteneri care vor fi speakeri la conferintele Wall-Street.ro, voi pune pe masa la fiecare intalnire aceasta carte, astfel incat sa gasim impreuna calea spre crearea unor prezentari mai simple si mai eficiente.

Steve Jobs, ale carui prezentari contineau elemente desprinse din „estetica Zen”, a inteles foarte bine cum poate fi dobandita simplitatea. Ganditi in termeni „reductivi”, nu „aditivi” – este o lectie de simplitate din “Presentation Zen”, o carte pe care o veti citi pe nerasuflate, iar apoi o veti rasfoi, de fiecare data cand veti prezenta o idee colegilor intr-o scurta sedinta la birou, la scoala, la un pitch important, in cadrul unei conferinte de afaceri ori in fata consiliului director.


Idei mari din “Presentation Zen”:

• Restrictiile si limitarile nu reprezinta inamicul, ci va sunt un aliat nemaipomenit.

• Daca publicul dumneavoastra ar tine minte doar un singur lucru, care ar trebui sa fie acesta?

• Creati idei care sa aiba priza la public, mizand pe simplitate, utilizand excemple si povesti, cautand elemente surpriza si stimuland emotiile oamenilor

• Designerii buni utilizeaza din plin spatiul gol

• Cine spune ca logoul dumneavoastra trebuie sa apara pe fiecare slide?

• Nu va luati prea mult in serios! Inveseliti-va!

• Un slide nu trebuie sa contina mai mult de sase cuvinte. Niciodata!

• Nu va cenzurati. Daca sunteti pasionat de subiect, atunci aratati-le-o oamenilor.


Cunostintele, aplicate:

O lucrare despre arta comunicarii, cartea “Presentation Zen” este utila celor care vor sa conceapa diferit prezentarile. Timpurile pe care le traim sunt in schimbare, activam profesional intr-o noua economie, iar exigentele publicului sunt diferite. Auditoriul – universitar sau de afaceri – nu mai trebuie “chinuit” cu informatii inutile. Simplitatea in design si naturaletea pe parcursul sustinerii sunt esentiale.

Cartea, dintr-o privire:

Titlu: “Presentation Zen”
Autor: Garr Reynolds
Editura: Publica
Colectia: Branding
Lungime: 240 pagini
Traducere: Mihaela Sofonea
Prefata: Guy Kawasaki
Pret: 80,75 lei

Read More
Featured

Cele mai fumoase drumuri: Transfagarasan vs Transalpina

Daca un turist strain m-ar ruga sa ii explic cum e cu tranzitia postcomunista, l-as duce anul viitor pe cele doua sosele regina, Transfagarasan si Transalpina. Aici ar intelege istorie si cum trecerea la capitalism ramane o afacere inca in desfasurare.

Am plecat cu masina pe un traseu bine stabilit. Traversam rapid Autostrada Bucuresti-Pitesti, ne oprim vreme de jumatate de ceas in Curtea de Arges, lasam in urma fantana mesterului Manole pentru drumul care incepe in comuna Bascov. Stim ca i se spune “drumul printre nori si munti”, dar pana a intelege alegerea numelui avem nevoie de rabdare: padurile de foioase ne tin o ora in suspans. Inca strabatem primul segment al drumului.

Cu norii si crestele in minte suntem surprinsi de hidrocentrala de la Vidraru. Un popas scurt ne da ragaz sa vorbim despre barajele tarii “vizitate” in copilarie. La barajul inalt de 307 m suntem inconjurati de Muntii Pleasa si Vidraru. Aerul devine tot mai placut, coniferele intra in mariaj cu foioasele, insa spectacolul serpentinelor e limitat de carpelile si gropile unui drum rau. Nu ne descurajam: am vazut noi la Top Gear ca drumul dintre nori e ca-n palma, ca pe L’Alpe d’Huez sau pe Col du Galibier din Turul Frantei.

De la Vidraru pana la Cabana Capra, locul in care am rezervat cazare pentru prima noapte, sunt 34 de kilometri. Un drum pe care il parcurgi cu un interes mai mare decat primii 40 de kilometri (Curtea de Arges – Vidraru): adio, drum cu hartoape, pe geam vedem creste tot mai inalte, prima turma de oi si cativa magari blanzi si fara griji.

La altitudinea de 1.585 m si 5 ore distanta de Bucuresti gasim Cabana Capra, odinioara un loc de vanatoare al lui Nicolae Ceausescu. “Daca aveti sansa, veti vedea si capre negre”, ne spune tanarul care ne-a intampinat la receptie. Mult spus “intampinat”. Cabana parea pustie, neprietenoasa, iar tanarul care ne-a cazat era si barman, poate chiar el ne-a pregatit mic dejunul sec de a doua zi. Nu stim daca era vorba despre caprele negre urmase ale celor pe care trebuia sa le vaneze fostul dictator, insa noi nu le-am vazut. Nesansa sau doar siluetele nobile ale caprelor negre au disparut de tot?

La Cabana Capra gasim un exemplu al tranzitiei in care beneficiem de asistenta financiara, dar in lipsa unor modele care sa aiba ca unic scop profitul. Complexul turistic, modernizat dupa o finantare SAPARD de vreo 200.000 de euro, nu ofera nimic pe masura pretului platit pentru o noapte de cazare (170 de lei).

Nu stam mult in cabana. Ne petrecem toata ziua pe platoul de la Balea Lac, situat la 4 kilometri distanta de Cabana Capra. Vederea panoramica, cerul senin, soarele prietenos si vantul calm ne fac sa ne rupem de telefonul mobil, iar cand acesta suna avem o senzatie placuta: ne intrebam daca roamingul este activat.

La cei 37 de ani ai sai, Transfagarasan, cu adevarat un drum printre nori, este un loc de scapare pentru ecologistii indragostiti de munte, o platforma pentru etalarea calcaielor cocotate, o plaja verde destinata abdomenelor umflate care arunca cutiile golite de bere si…pradatorilor de masini. Ne socheaza ca la peste 2.000 de metri inaltime gasim masina descuiata, cu amprentele unor pungasi amatori. Uitam de incident pentru ca preferam pestii pradatori, dar ne multumim cu un pastrav, specialitate casei la restaurantul Cabanei Balea Lac. Incheiem pranzul cu un desert de-al locului: placinta cu afine. Cazarea te costa la cabana 260 de lei, iar un pranz pentru patru persoane sare usor de 100 de lei.

Mii de turisti ajung aici la fiecare sfarsit de saptamana, iar partea frumoasa la Balea Lac o vezi mai ales cand pleaca cei care au venit pe Transfagarasan fara sa inopteze. Pe seara, incercam un bulz traditional cu multa branza de burduf. Costa 10 lei, dar e “mult mai gufstos decat o pizza”, asa cum ne avertizeaza doamna care l-a gatit.

A doua zi incepe la 8 dimineata, cu mic dejunul deloc ofertant de la Cabana Capra, dupa care ne continuam traseul pe patru roti inspre partea nordica a drumului dintre nori. Lasam in urma lacul glaciar Balea si vin serpentinele pe coborare. Dupa 13 kilometri, cea mai spectaculoasa parte a Transfagarasanului se incheie la Cascada Balea. Pe geam vedem din nou foioasele, crestele Transfagarasanului ne raman in minte, insa doar pana cand poposim la Sibiu, unde pregatim ziua a III-a si asaltul celei mai inalte sosele din tara: Transalpina, un drum construit pentru prima oara de armatele romane.

Din Sibiu ajungem in Sebes, iar de aici traseul este simplu: incepem cu Jina, coboram inspre Sugag. Mai departe, incepe urcusul, pe un drum nu tocmai bun, dar salbatic. Trecem de barajele Tau si Oasa si mergem in directia Novaci.

Chiar de unde incepe partea spectaculoasa a Drumului Regelui, soseaua devine tot mai buna. Preferam sa il avem in minte pe Carol al II-lea, cel care a inagurat drumul in 1938, si nu pe ministrul Anca Boagiu ori pe omul de afaceri Nelu Iordache, patronul Romstrade, firma care a modernizat soseaua de promenada.

Am plecat de acasa cu intrebarea “Transalpina, mai frumoasa decat Transfagarasan?”. Raspunsul pare a fi ca cele doua drumuri nu pot fi comparate. Evident, vorbim de epoci diferite, de alta dimensiune a costurilor financiare si umane. Pentru ca imi plac crestele muntilor si caprele negre mai mult decat un platou in care sute de masini sunt inconjurate de oraseni care danseaza pe “Cu ce m-am ales din viata”, inclin spre Transfagarasan. Ca admirator al regalitatii si al perioadei interbelice, ar trebui sa prefer Transalpina in detrimentul drumului dintre nori. Grea intrebare.

Pe serpentinele insiruite de pe Transalpina, DN 67C, nu te-ai plictisi nici daca ai face de doua ori intr-o zi drumul dus-intors. Ai adesea sentimente ca esti in Turul Frantei. Nici nu e greu. Drumul seamana cu soselele inalte din Alpi, iar cicloturismul pare ca are potential in zona.

Dupa ce ajungem in punctul cel mai inalt, din Pasul Urdele (la 2.145 m), coboram inspre Ranca. Aici apar primele pensiuni si cabane. Mancam la o pensiune – Valea Mariei – un business privat, cu pastravarie chiar langa terasa. Imi place sa cred ca pensiunea este rezultatul celui de-al doilea val al tranzitiei, in care au luat nastere spatii de cazare care au ca unic scop profitul. Peisajul e numai bun pentru o siesta dupa un platou cu branzeturi si pastrav cu nuci si ceapa. Si aici pranzul pentru doua persoane face aproximativ 100 de lei.

Mai departe, trecem prin Novaci, iar de aici coordonatele sunt simple: Horezu, Ramnicu- Valcea, Pitesti, Bucuresti. 

Prin doua drumuri spectaculoase am legat cu masina Muntenia de Transilvania, iar apoi Transilvania de Oltenia. Cele doua sosele de promenada ne-au amintit de romani, perioada interbelica si comunism. Privite din punct de vedere geografic si istoric pe trei planuri, cele doua drumuri pot fi si o oglinda a tranzitiilor care au caracterizat Romania dupa 1989. O dualitate formata din scobituri in sosea si drumuri modernizate, cabane cu iz invechit, de Stat, care concureaza cu pensiuni capitaliste, pradatori de masini si oameni de incredere.

Care sosea e mai frumoasa ramane un raspuns la fel de subiectiv precum e raportarea la anii tranzitiei. Dar asta nu ma impiedica sa va invit sa povestiti aventurile voastre de anul acesta din Transfagarasan si Transalpina si sa votati: drumul dintre nori sau cel al Regelui? Daca nu le-ati strabatut inca, va sfatuiesc sa o faceti. Cele doua drumuri se vor deschide anul viitor, in luna mai (Transalpina) si iunie (Transfagarasan).

Read More
Antreprenoriat Featured

Arta iubirii si antreprenoriatul: care este legatura?

[dropcap]C[/dropcap]ititorului care a lecturat inainte cartea „Arta de a iubi” ii sunt familiare ideile de mai jos, insa probabil ca il va suprinde felul in care sunt puse intr-o lumina comparativa cu starea de spirit a oamenilor care vor sa schimbe viitorul: antreprenoriatul.

Este oare antreprenoriatul o arta? Foarte multi intreprinzatori de succes spun ca este si ca implica efort si cunoastere. Ori este doar o senzatie placuta pe care o experimentezi daca ai sansa sau un context favorabil? La fel ca tanjirea dupa iubire, multi oameni considera antreprenoriatul important, un scop in sine, insa putini se gandesc ca ar putea avea ceva de invatat despre ce inseamna sa fii antreprenor. Cum ne multumim sa urmarim filme ori piese de teatru despre povesti de dragoste, asa ne rezumam doar la a citi si invidia reusitele celor care au intrat in antreprenoriat si au avut succes.

In urma cu cativa ani am descoperit cartea „Arta de a iubi”, scrisa de Erich Fromm. Lucrarea nu reprezinta un ghid superficial despre dragoste, ci o lucrare psihologica si filosofica respectata inca de la aparitia ei, din urma cu 60 ani. Imi amintesc ideile din carte de fiecare data cand invitatii emisiunii Start-Up Wall-Street explica ascultatorilor de ce antreprenoriatul este o arta. Cum multi dintre voi ati sarbatorit zilele acestea Valentine’s Day ori Dragobetele, ar fi utila o paralela intre arta antreprenoriatului si practica iubirii, cu ajutorul lui Erich Fromm, desigur.

De multe ori auzim ca antreprenoriatul este o atitudine, la fel cum iubirea nu inseamna doar o relatie cu o anumita persoana, ci tot „o atitudine, o orientare a caracterului”, care determina modul de corelare a unei persoane cu lumea in intregul ei, nu doar cu un obiect al iubirii. La fel cum avem intraprenoriat, antreprenoriat economic, social, politic, netantreprenoriat, se intampla sa traim mai multe tipuri de iubire, in functie de natura obiectului iubit: frateasca, materna, erotica, de sine ori de Dumnezeu.

Sa ducem ideea de atitudine un pic mai departe, catre un lucru mai concret. Iubirea este o activitate, nu o stare pasiva. Ceea ce vreau sa spun este ca, in mod general, caracterul activ al iubirii se bazeaza pe ideea ca a iubi inseamna in primul rand a da, si nu a primi. Ce inseamna a da in iubire are o semnificatie diferita pentru fiecare dintre voi, insa din perspectiva economica intalnim o activitate capabila de actul daruiririi: antreprenoriatul social, care consta in construirea unor afaceri etice, durabile, cu un impact social pozitiv.

Am observat ca multi antreprenori wanna-be cauta retete de tipul „cum sa devin antreprenor”. Isi pun intrebari clasice de genul „in ce domeniu sa investesc ca tanar antreprenor?”. Multi dintre ei raman profund dezamagiti dupa ce primesc raspunsuri generale. Asa o fi si cu iubirea, ca in antreprenoriat: e o traire personala, pe care nimeni nu o poate avea decat prin sine insusi si pentru sine insusi, cum spunea Fromm. Totusi, putem dezbate reperele care stau la baza practicii iubirii sau caile de abordare a antreprenoriatului, care pot fi utile in invatarea artei de a iubi ori de a deveni intreprinzator – evident, doar in cazul in care am scapat de dorinta de a primi „retete”.

Ma gandesc sa spun, mai bine, cate ceva despre cerintele generale ale oricarei arte, fie ca vorbim despre cea a iubirii ori a antreprenoriatului. In primul rand, avem nevoie de disciplina. Fromm spune ca „nu voi fi niciodata bun intr-un domeniu daca nu il practic disciplinat; tot ceea ce fac numai daca „am chef”, poate fi cel mult un hobby dragut si amuzant, dar nu voi ajunge niciodata maestru in arta respectiva”. Fara o asemenea disciplina, viata unui antreprenor devinae haotica. Sa ne amintim de ideile lui Malcolm Gladwell, care insista intr-una din cartile sale pe o teza simpla: este gresit sa pretindem ca succesul este o chestiune ce tine numai de meritul individual, ci este mai degraba un produs al lumii in care “exceptionalii” au crescut. Un context care da sansa unica de a profita de el si de a munci din greu. Este vorba de un ingredient care are legatura cu disciplina, “munca”, care merita adus in discutie prin studiul psihologic la care Gladwell face referire: regula celor 10.000 de ore, conform careia pentru a deveni un antreprenor mai bun, un atlet mai performant ori un artist desavarsit, atunci cariera ta trebuie construita pe 10.000 de ore in care sa fi lucrat constiincios pentru firma ta, sa fi alergat 3 ore pe zi, vreme 10 ani, ori sa iti fi pus talentul in practica vreme de un deceniu, cu timpul mediu pe zi de mai sus.

Un al doilea factor este concentrarea, o conditie necesara pentru stapanirea unei arte, fie ca vorbim despre iubire, tamplarie, pictura ori antreprenoriat. In al treilea rand, un antreprenor are nevoie de rabdare: omul modern are senzatia ca pierde ceva daca nu obtine rezultatele in graba. Uitati-va la cei mai cunoscuti intreprinzatori: cati dintre ei au reusit abia dupa ani buni de rabdare antreprenoriala? Majoritatea dintre ei!

Este aproape imposibil sa inveti orice arta, fara o preocupare majora pentru stapanirea acelei arte. Daca o anumita arta nu este extraordinar de importanta pentru el, un tanar, sa zicem un ucenic, nu o va invata niciodata. Fromm spune ca „va ramane, in cel mai fericit caz, un bun diletant, dar nu va deveni niciodata maestru”. Si, ar trebui sa privim situatia intr-un mod realist: si Romania este plina de multi antreprenori diletanti, acei „oameni de afaceri” care au legatura mai mult cu mediul politic, decat cu cel de business. Ei nu vor intelege ca preocuparea reprezinta o conditie foarte necesara pentru arta antreprenoriala, ca pentru orice arta.

Despre ce este necesar pentru practicarea oricarei arte, ar mai fi multe de spus. De asemenea, ar mai fi multe analogii intre arta antreprenoriatului si cea a iubirii, pe care va invit sa le propuneti si voi aici, la sectiunea de Comentarii. Pana atunci, va invit sa urmariti emisiunile Start-Up Wall-Street, in fiecare miercuri, la ora 12. Veti asculta povesti si veti descoperi acele calitati care au o insemnatate deosebita pentru capacitatea de a crea proiecte antreprenoriale.

Sursa foto: mirror.berardocollection.com

 

Read More
Economie Featured

Cele 7 motive absurde care se opun privatizarii

Pentru o economie care are ca nevoi reducerea deficitului bugetar, atragerea capitalului strain si eficientizarea marilor companii, vanzarea activelor statului este singura solutia sanatoasa. Cum misiunea FMI tocmai ce a plecat de la Bucuresti inchizand ochii (pentru a nu stiu cata oara in trei ani de zile) in fata noilor amanari ale intentiilor de vanzare a companiilor de stat, am incercat sa identific motivele invocate de guvernanti pentru tergiversarea privatizarii, un punct fundamental al reformelor economice. Pe langa clasicul si puerilul “nu ne vindem tara”, am gasit sapte pretexte, toate politice, fara niciun caracter tehnic. Cum refuzurile de mai jos au doar temei politic, ma cuprinde o teama solida cu privire la destinul privatizarilor pe care va propun sa o descoperiti la finalul articolului, dupa ce vom analiza cele sapte argumente exclusiv politice. Sa incepem cu primul.

Domeniul X intra in categoria sectoarelor strategice. Imi e greu de inteles de ce, spre exemplu, turismul ar trebui sa fie privat, iar energia nu. Reprezentantii guvernamentali sau, mai enervant, unii consultanti asa-zis independenti, aduc in discutie ca principal argument pentru pastrarea unui anumit domeniu in proprietatea statului sintagma “sector strategic”. Reticenta cu privire la privatizarea sectoarelor “strategice” apare in discursul politicenilor populisti si am auzit-o in dese randuri la microfoanele guvernantilor in ultimii douazeci de ani. Imi aduc aminte doar de fostul premier Emil Boc care, chipurile, ar fi sustinut vanzarea unor pachete minoritare de actiuni la companii de importanta strategica, precum Romgaz, cu o conditie: statul sa pastreze controlul companiilor “strategice”. Care erau explicatiile excluderii de la privatizare a unor zone ale economiei – de altfel, lipsita de orice baza rationala? Statul ar urma, astfel, sa pastreze participatiile majoritare pentru avea “un cuvant greu de spus” in energie si alte sectoare importante. Avem aici de-a face o viziune etatista aberanta care ne aminteste de tarile africane de tip socialist.

Privatizarea nu e un scop in sine. Din observatiile mele, atunci cand un guvernant se fereste sa urmeze o cale corecta, in situatia in care evita o solutie pe care nu o poate duce la capat, propune mai multe variante distincte de cea optima. “Nu avem un singur raspuns la aceasta problema. Eu va propun sa urmam calea X, solutia Y si ar trebui sa ne inspire, de asemenea, rezolvarea Z”. In fata unui astfel de discurs, populatia ramane impresionata. De fapt, situatia de fata ne arata un guvern incapabil si lipsit de dorinta de a pune in practica singura cale de urmat. In cazul nostru: privatizarea. Ce explicatii ne da politicianul care respinge, pur si simplu, atragerea capitalului privat, fie acesta strain sau autohton? “Privatizarea nu trebuie sa fie un obiectiv in sine. Avem si alte variante de lucru.” Care sunt variantele, am vazut in ultimii patru-cinci ani. Eu, unul, nu am descoperit un drum ocolitor mai sanatos decat privatizarea, care elimina arieratele, importa capital si tehnologie si, mai tangibil, capabil sa asimileze nevoile clientilor.

Cetatenii vor protesta. “Nu vrem privatizare”- striga angajatii din anumite organizatii, indeosebi personalul din companiile in care puterea sindicatelor este mare. Angajatii unor companii sau regii de stat se opun privatizarii, ba chiar ameninta cu greva si, in consecinta, politicienii in cautare de popularitate subscriu lozinicilor anti-mediul privat. Intalnim astfel de mesaje in 2012 din partea unor angajati care nu si-au mai primit banii de luni de zile, semn ca o firma neprivatizata nu este eficienta. Ei bine, eu sunt absolut convins ca publicul romanesc a evoluat, iar angajatii companiilor de stat au inteles pe propria piele diferentele de performanta dintre o companie de stat si una privatizata. Problema este si de aceasta data in curtea managementului companiilor de stat si mai ales la guvernanti, care pot influenta constiinta sociala a salariatilor de la stat. Dar cine sa explice chestiunile esentiale oricarui cetatean despre avantajele proprietatii private ori despre insanatosirea finantelor publice prin vanzarea activelor statului pentru reducerea deficitului bugetar daca guvernantii nostri nu au fost in stare sa comunice publicului larg masurile de austeritate din urma cu doi ani?

Mandria nationala. Guvernantii manifesta reticenta in fata privatizarii companiilor ineficiente care inghit in fiecare an fonduri de stat de ordinul sutelor de milioane de euro pentru ca…ei sunt patrioti. Auzim in dese randuri explicatii fundamentate naiv pe teza mandriei nationale ce sustin mentinerea in proprietatea de stat a unui cadavru, Tarom-ul spre exemplu, doar pentru a promova imaginea Romaniei in exterior. Pe baza unui patriotism schilod si fara logica economica, avem aspiratia de a fi prezenti pe aeroporturile Europei, ignorand cum ungurii au falimentat Malev-ul, bulgarii au esuat cu operatorul lor national, iar Olimpic-ul grecilor si-a inchis portile de imbarcare cu pierderi enorme dupa ce a incercat sa mearga pe cont propriu. Atata timp cat ne vom umfla in pene in continuare pentru ca Tarom-ul nostru sa aterizeze cu tricolorul pictat pe coada avionului pe pistele Heathrow ori pe cele din Charles de Gaulle, soarta unei companiii de stat cu perderi de milioane de euro este sortita esecului.

Compania are pierderi. Cine o cumpara? Pe principiul “Fata mea e urata, mai bine o tin in casa”, statul respinge lepadarea de anumite gauri negre si de sursele mari de capusare. O argumentatie fricoasa si fara perspective economice pe termen lung. In mod evident, cand o firma pierde bani privatizarile vor merge destul de greu, insa o echipa de consultanti independenti poate identifica diverse formule de a scoate companiile cu pierderi de sub umbrela statului. Nu sunt adeptul ideii ca statul sa accepte orice varianta, insa, avand in vedere pierderile unei companii, ma intreb: cat mai poate valora aceasta dupa inca trei ani de colectivizare?

Criza financiara. Acesta este, iarasi, un motiv aruncat in discutie frecvent de catre cei care se opun privatizarilor sau doar le prefera pe cele cu dedicatie catre un grup de interese transformat de azi pe maine in “strategic”. Auzim in dese randuri cum turbulentele de pe pietele financiare si deprecierea puternica a actiunilor vor intarzia planurile de privatizare ale guvernului. Despre care planuri vorbim? Sa luam un singur exemplu: jocurile de noroc, un domeniu stabil si in vremuri bune, si in vremuri grele, care poate fi privatizat mai usor. Unele tari pot depasi volatilitatile de pe piete, cum se intampla, pentru exemplu, cu planurile Spaniei de a privatiza loteria de stat, ce-i drept o companie cu profit in crestere. In cazul nostru, ramanem in brate cu Loteria Romana, institutie tentata de drumul insolventei pavat deja de Hidroelectrica, asta dupa ce, in primul rand, cheltuielile “gaurii negre” au crescut prin achizitii supraevaluate, si, in al doilea rand, in conditiile in care operatorul de jocuri de noroc are petitori.

Greaua mostenire. In final, o regula respectata cu sfintenie de toate guvernele post-decembriste: prima conferinta de presa a unui ministru, primele acuze adresate inaintasilor. Ce face un guvernant debusolat fara solutii si lipsit de intentia de a privatiza activele statului? Continua autismul economic si da vina pe greaua mostenire lasata de predecesori. Sa ne uitam doar la programul de guvernare al guvernului USL, care isi propune “continuarea procesului de privatizare, mai ales acolo unde si atunci cand privatizarea aduce responsabilitate si chibzuinta in gestionarea activelor economice si a resurselor, dar dupa finalizarea auditului asupra activitatii guvernului precedent si clarificarea situatiei reale, tehnice si economice a societatilor supuse acestui proces”. Practic, noul sef da vina pe actiunile celui care l-a precedat si asa am rezolvat criza: intreprinderile de stat vor ramane neprivatizate, desi existau mijoacele tehnice necesare. Ati intalnit obsesia fata de “greaua mostenire” si la privat? Ma indoiesc. Sa analizam doar primele zeci de minute care au urmat dupa depunerea jurmantului de catre premierul Victor Ponta. Stiti cat dureaza procesul de predare-primire a tot ce inseamna guvernarea unei tari? Nu mai mult de o ora, atat au stat impreuna in Palatul Victoria Mihai Razvan Ungureanu si presedintele PSD in urma cu trei luni, cand s-a produs cedarea de putere. Chiar si aceste zeci de minute inseamna prea mult pentru politicieni, care ar prefera sa nu se vada deloc in astfel de momente. Pentru o simpla dar relevanta comparatie, tranzitia este profunda in mediul de business in situatia unei schimbari de management. Pe baza unor exemple foarte proaspete, ma refer doar la cazul celor mai mari banci din Romania, unde presedintii care urmeaza sa fie inlocuiti isi exercita functia mai multe luni in paralel cu acomodarea celor care urme.

Pe fondul celor sapte motivatii de mai sus pe care ma astept sa le auzim in continuare din gurile guvernantilor, in contextul recentelor doua luni de criza politica, dar mai ales prin prisma ultimilor trei ani de inactiune politica, am o singura ingrijorare: ca vom ajunge la situatia in care privatizarea sa fie respinsa prin referendum. Cu sau fara cvorum, cu sau fara avizul si erata Curtii Constitutionale a Romaniei.

Read More
Antreprenoriat Featured

Ce au in comun sportivii de la Olimpiada si antreprenorii: 10 lucruri de invatat

Primii ne inspira, iar ceilalti sunt necesari pentru ca o economie in care ei au o pondere mai mare reactioneaza mai sanatos la socurile externe. Vorbim despre campionii pe care i-am urmarit in ultimele doua saptamani la Jocurile Olimpice si de antreprenori. Devii sau te nasti antreprenor? Exista anumite gene proprii campionilor din sport sau antrenamentul inseamna totul pentru un sportiv? Indiferent de raspunsuri, fiecare dintre noi avem cel putin o caracteristica dintre cele de mai jos in comun cu sportivii ori cu antreprenorii, plus multe altele de invatat de la ei.

Caracterul ager. Spre deosebire de companiile mari, cu proceduri interminabile si formale, antreprenorii, mai ales proprietarii de IMM-uri, au capacitatea de a lua anumite decizii mai rapid. Asa cum o firma antreprenoriala reuseste sa implementeze o schimbare rapid in ceea ce priveste produsele ori serviciile noi, la fel am vazut reactii prompte in sporturile individuale (boxul, spre exemplu) sau in competitiile de echipa (handbal feminin, vezi ultimele minute ale semifinalei Muntenegru-Spania).

Capacitatea de a vedea succesul. “Invinsii vizualizeaza efectele esecului. Invingatorii vad recompensele succesului”, afirma un dramaturg englez (via “Reguli de baza pentru antreprenori”). Daca analizam discursurile campionilor olimpici, iese in evidenta exercitiul lor anterior bazat pe crearea unei imagini de tip “preview” in care publicul ii ovationeaza dupa un mare succes. Sportivii campioni, caci doar despre ei vorbim aici, cauta in anumite momente dificile urmatorul exercitiu de imaginatie: inchid ochii si isi inchipuie obiectivul atins, adica clipa succesului. Am observat acest lucru si in cazul antreprenorilor, care isi pun mereu in minte obiective, mai ales de natura materiala: de exemplu, in urma cu aproape 20 de ani, cand a lansat Gecad Net, Radu Georgescu visa la o vila cu piscina, precum vazuse in serialul Dallas, sau pe Eugen Saulea, fondatorul a trei companii cu afaceri de circa 6,9 milioane de euro, l-a ambitionat o cina la un restaurant care la acea vreme era unul dintre cele de “fite” din Bucuresti.

Calitatea de a merge mai departe. Cristi Manafu, Evensys, spunea in emisiunea Start-Up Wall-Street ca cea mai mare calitate a unui antreprenor este sa stie “sa nu rateze un esec”. O stim de la antreprenori: esecurile te aduc pe pamant, te aduc pe drumul cel bun si, cu cat le faci mai la inceput, e mai bine si te pot indrepta. Daca le faci mai tarziu, risti sa te prabusesti de la o inaltime mai mare. La fel, Radu Florescu de la Saatchy&Saatchy sfatuia antreprenorii sa mearga din esec in esec fara a-si pierde entuziasmul. In egala masura, am intalnit la Jocurile Olimpice din Londra zeci de povesti care ilustreaza spiritul olimpic. Memorabila este atleta turca Merve Aydin, care la cursa de 800 de metri s-a accidentat, dar a continuat cursa, in aplauzele celor aproximativ 80.000 de oameni de pe stadion. Asemenea unui antreprenor ajuns intr-un moment in care simte ca ar trebui sa renunte, sportiva a parcurs o tura de teren cu probleme la glezna, iar cand a trecut linia de finis s-a prabusit pe pista, in lacrimi.

Mentoratul. Tinerii sportivi mizeaza in dese randuri pe sustinerea primita din partea celor mai experimentati, de preferat olimpici retrasi din activitate. Fie ca vorbim despre mentoratul propriu-zis (Mihai Covaliu si echipa masculina de sabie care a luat medalia de argint) sau despre modele aspirationale (Catalina Ponor, care se “juca in copilarie de-a Milosovici”), aceste relatii sunt comparabile cu cele dintre un tanar antreprenor si indrumatorul sau. Indeosebi pentru situatiile dificile, antreprenorii isi gasesc un mentor, pe cineva care a trecut prin situatii asemanatoare. Toate acestea merita cel putin pentru un sfat gratuit de tipul “Mergi mai departe” sau “Renunta la produsul X si schimba ceva” primit de la un mentor.

Analizarea detaliilor. Nu exista o echipa participanta la Jocurile Olimpice care sa creeze asteptari mai mari decat Dream Team-ul de baschet al Statelor Unite ale Americii. Aceste expectatii sunt intemeiate: echipele de baschet ale SUA au castigat 19 dintre cele 24 de finale de la Jocurile Olimpice. In ciuda acestui renume, atentia la detalii este obsesiva pentru jucatorii si antrenorii din sportul cu balonul la cos. De exemplu, cand echipa de baschet masculin a SUA a pierdut doar un singur sfert in grupe in fata Tunisiei, au fost disecate toate statisticile acelei parti din meci. Pentru Dream Team-ul american fiecare partida consta in imbunatatirea jocului si in concentrarea asupra drumului catre aurul olimpic. La fel e si comportamentul antreprenorilor, care lucreaza neintrerupt la propriile afaceri. Fie ca lucreaza la dezvoltarea afacerii in totalitatea ei, ori ca se concentreaza pe administrarea de zi cu zi, o regula este de invatat de la antreprenori: ocupa-te necontenit de acele lucruri care trebuie facute pentru a-ti satisface clientii!

Expertiza. Ati urmarit-o pe Alina Dumitru vorbind despre judo? Atunci cand explica metode de punctare ca Wazari, Yuko sau Ippon, discursul sau este modest si, in acelasi timp, profesionalizat. Si nu ma refer doar la explicatiile tehnice, ci mai ales la implicarea si legitimitatea cu care sunt descrise detaliile sportului pe care il practica. La fel se intampla si in gimnastica, sport in care numele campionilor devin, spre exemplu, denumirile unor sarituri inventate de acestia. Se spune ca un expert este omul care a facut toate erorile posibile intr-un anume domeniu. Asa se intampla si cu o mica dar insemnata parte dintre antreprenori, care ajung sa fie credibili prin propriile inventii si creatii sau doar prin faptul ca au devenit experti in domeniul lor de activitate.

Atentia fata de competitori. Cand apare concurenta? Doar atunci cand cel putin un furnizor este dornic si capabil sa initieze activitati ale caror rezultate sa atraga cererea, devenind astfel o amenintare pentru ceilalti in lupta concurentiala. Intr-o piata libera, competitia ii va determina pe ceilalti furnizori sa desfasoare o activitate mai performanta. Din discutiile si interviurile luate antreprenorilor, am observat ca acestia sunt preocupati permanent si intens de competitori nu doar la nivel profesonial, cat si din punct de vedere personal. La fel de apropiata este relatia dintre sportivii campioni care se lupta pentru aceleasi medalii. Ne referim aici, in primul rand, la studierea in amanunt a adversarilor, si, in a doua situatie, la relatiile de amicitie dintre sportivi (vezi legatura apropiata dintre atletii jamaicani Usain Bolt si Yohan Blake) sau relatiile dintre firme care activeaza in acelasi domeniu (situatii in care, ca antreprenor, poti primi un telefon de la un competitor ce iti propune sa il ajuti cu o serie de comenzi pe care el nu le mai poate onora).

Orientarea catre ceilalti. Cele mai mari acte de caritate sunt facute de antreprenori la ora actuala. Richard Branson oferea un sfat simplu si de usor de tinut minte: “Fa ceva deosebit si ajuta-i pe altii. Gandeste-te mereu ca poti ajuta pe cineva.” Si la noi, in Romania, intr-o perioada tulbure, de reasezare a economiei, antreprenoriatul social incepe sa devina o solutie pentru cei care au curajul sa porneasca afaceri ce nu urmaresc neaparat profitul, ci mai ales generarea de “valoare sociala”, adica rezolvarea problemelor comunitatilor din care fac parte. Fara a ignora beneficiile de imagine ale acestor proiecte, marii sportivi si-au creat propriile institutii care au ca scop schimbarea lumii, chiar daca intr-o mica masura. Asa au luat nastere Fundatia “Nadia Comaneci”, Fundatia “Usain Bolt” sau Fundatia “Michael Phelps”.

Familia. Inainte de toate, antreprenorii cred in familiile lor. Chiar daca unele se destrama, familiile antreprenorilor formeaza una din temeliile succesului profesional. Mai ales in faza de inceput a afacerii, membrii familiei sunt cei mai apropiati suporteri ai unui antreprenor. Indreptarea catre cei apropiati a facut sa creeze multe business-uri de familie, inclusiv in Romania. Le cunoastem cu totii, sunt sute de afaceri de familie de succes. Ca o comparatie, intalnim relatii de familie transformate in proiecte castigatoare si in sport, inclusiv la Jocurile Olimpice din Londra: surorile Williams, care au luat aurul olimpic la tenis dublu feminin, fratii americani Bob si Mike Bryan, castigatorii medaliei de aur in proba de dublu masculin din cadrul competitiei de tenis, ori fratii Alistair si Jonathan Brownlee, care au cucerit medaliile de aur, respectiv bronz, in cursa olimpica de triatlon.

Relatia cu Statul. Vad trei situatii in care aceasta caracteristica ii asemuieste pe antreprenori cu sportivii campioni la Olimpiada. Prima situatie: asa cum intreprinzatorii sunt agresati din toate unghiurile de taxarea inabusitoare, si veniturile lunare ale sportivilor angajati la anumite cluburi sunt impozitate dupa bunul plac al statului. Nu analizez aici premiile obtinute de sportivii medaliati, care intra in categoria de venituri neimpozitabile de stat. A doua situatie: in masura in care un antreprenor are succes in piata sa, adica face profit, el este invitat la plata taxelor urmata apoi de redistributionism. In aceeasi masura, un sportiv cu performante olimpice este adus in prim plan alaturi de politicenii-pasionati de sport si confiscat la nivel imagologic. A treia situatie vizeaza implicarea statului in sport, care, si in opinia mea, ar trebui sa lipseasca cu desavarsire si sa fie inlocuita de un sistem format in intregime din cluburi private. Implicarea statului in sport (ajutoare date anumitor sportivi) este comparabila cu interventiile acestuia in economie (subventii, ajutoare de stat), va sa zica amestecuri in activitatile antreprenorilor.

Cu siguranta, mai sunt multe alte lucruri pe care sportivii de la Olimpiada le au in comun cu antreprenorii. Sau lucruri care ii deosebesc. Va invit sa le scrieti aici pe baza experientelor si observatiilor voastre.

Read More
Books Featured

Exceptionalii si The Tipping Point: Malcolm Gladwell

Malcolm Gladwell ajunge repede pe lista autorilor preferati si acolo iti va ramane in urmatorii ani, caci sigur va mai scrie carti actuale, sau, daca nu, cel putin mai sunt lucrari inca netraduse in limba romana. E unul dintre acei tineri autori cu radacini in jurnalism care scriu nu doar pentru carieristii din marketing, cat mai ales pentru managerii care cauta o evolutie profesionala sanatoasa.

In cele doua titluri ale sale pe care le-am citit – “Exceptionalii – povestea succesului” si The Tipping Point” (ambele traduse de Editura Publica) – , am gasit o formula ampla pentru o carte de business, cu abordari multiple, pe placul meu: o abordare psihologica, combinata cu cea istorica, o perspectiva antropologica, cuplata cu cea sociologica. Marturisesc ca tocmai ultimele doua abordari m-au facut sa devin un admirator perseverent al lui Gladwell: insusindu-si bine tehnica de management a studiilor si evenimentelor, autorul american reuseste sa simplifice analize sociologice profunde, iar conceptele si aplicarea acestora il incadreaza in sociologia pop.

Din prima carte a lui Malcolm Gladwell care mi-a ajuns in mana – “Exceptionalii” – , am aflat prin studii de caz si exemple diverse cum nu reuseste cel mai destept, ca succesul nu inseamna doar suma deciziilor si eforturilor pe care le facem noi insine. Exceptionali sunt cei carora li s-au oferit oportunitati. Simplu si descurajator, nu? Dar cati dintre acestia au avut puterea si prezenta de spirit sa profite de ele? Pentru Bill Gates, a fost vorba de un context favorabil, dar nu cumva, translatand exemplele lui Gladwell in mediul de business romanesc, cartea norocoasa a lui Florin Talpes ori a lui Radu Georgescu a fost ca cei doi antreprenori s-au nascut exact cand trebuia, dar indeosebi in tara potrivita?

Malcolm Gladwell insista in cartea sa pe o teza simpla: este gresit sa pretindem ca succesul este o chestiune ce tine numai de meritul individual, ci este mai degraba un produs al lumii in care “exceptionalii” au crescut. Un context care da sansa unica de a profita de el si de a munci din greu. Si pentru ca am ajuns la ingredientul “munca”, merita adus in discutie un studiu psihologic la care Gladwell face referire: regula celor 10.000 de ore, conform careia pentru a deveni un antreprenor mai bun, un atlet mai performant ori un artist desavarsit, atunci cariera ta trebuie construita pe 10.000 de ore in care sa fi lucrat constiincios pentru firma ta, sa fi alergat 3 ore pe zi, vreme 10 ani, ori sa iti fi pus talentul in practica vreme de un deceniu, cu timpul mediu pe zi de mai sus.

Regula lui Malcolm Gladwell nu inseamna ca, daca un bucatar incepator va gati vreme de 10.000 de ore in urmatorii 10 ani, atunci va ajunge chef la cel mai luxos restaurant din oras, insa merita aplicata in cazurile oricarui tanar ambitios, care poate a gasit si oportunitatea de a deveni exceptional. Pentru un jurnalist – blogger, de exemplu, sa scrie 3 ore pe zi vreme 10 ani ar rezulta continut transpus in zeci de mii de insemnari. Ceea ce nu ar garanta succesul, insa daca acele 3 ore pe zi ar fi alocate si pentru training, intalniri periodice cu un mentor, cuplate cu dezvoltarea abilitatilor new media, atunci povestea nu ar mai parea atat de demobilizatoare.

Dupa ce termini de citit cartea lui Gladwell (“Outliers”, in engleza), realizezi cat de putine lucruri stiai despre oamenii exceptionali din spatiul public, dar si despre cei din jurul tau, despre barbati si femei ale caror experiente si comportament se situeaza dincolo de ceea ce este normal si previzibil. Iti vei imagina ca de-acum vei percepe succesul intr-un mod diferit de cel anterior, pe care il gaseai fundamental gresit.

A doua carte a lui Gladwell pe care am lecturat-o, insa prima scrisa de autorul american, “The Tipping Point”, se bazeaza pe aceleasi idei care rezulta din analize sociologice simplificate, insa care ar pune mai degraba umarul la succesul companiei ori organizatiei pe care o reprezinti, si nu neaparat la succesul personal, precum se intampla in “Exceptionalii”. In esenta, “The Tipping Point” cauta principiile dupa care circula zvonurile din gura-n gura, insa despre aceasta carte voi vorbi intr-un articol viitor alaturi de “Blink”, care a fost tradusa foarte recent tot la Editura Publica.

 

Read More
1 37 38 39