Antreprenoriat

Barometrul Startup-urilor: Câți antreprenori debutanți vor să se internaționalizeze. Mentoratul reprezintă principala sursă de învățare

50% dintre antreprenorii la început de drum își propun să-și lanseze afacerile pe care le conduc pe noi piețe geografice. Cea mai menționată zonă de extindere este cea regională, Europa, cu 51% dintre răspunsuri, urmată de piața americană (17%). Iar cea mai mare parte a resurselor financiare sunt destinate promovării, conform Barometrului Startup-urilor din România realizat de EY România, Impact Hub Bucharest și Startarium.

Mentoratul și discuțiile cu alți antreprenori reprezintă principala sursă de învățare menționată de antreprenorii de start-up (41%). Iar pentru 52% cele mai utilizate surse de interacțiune și inspirație sunt comunitățile online.

Mentalitatea și teama de eșec ocupă primul loc în topul celor mai importante obstacole pentru cei care vor să înceapă și să dezvolte o afacere în România.

Educația precară, impredictibilitatea fiscală și situația politică actuală se clasează pe a doua poziție, fiind resimțite și menționate de 12% dintre antreprenorii chestionați în cadrul studiului.

Comparativ cu ediția anterioară, se observă o îmbunătățire a percepției cu privire la educație și la accesul la finanțare, ceea ce nu înseamnă însă ca aceste aspecte au fost rezolvate sau îmbunătățite la nivel național. Cu atât mai mult cu cât România se situează pe ultimul loc printre țările UE în ultima evaluare PISA privind ponderea absolvenților de studii superioare.

Cea de a treia ediție a Barometrului Start-up-urilor din România analizează răspunsurile a 284 de antreprenori privind accesul la finanțare, zona de reglementare și impozitare, educație și formare, cultură antreprenorială și sprijin coordonat. Din totalul numărului de respondenți, 82% conduc afaceri cu o vechime mai mică de trei ani și 92% au declarat că sunt fondatori/ acționari în cadrul companiei. Cele mai multe startup-uri sunt localizate în mediul urban și activează în IT&C, comerț cu amănuntul, servicii pentru afaceri, media și publicitate, industria alimentară, educație și altele.

65% au vârsta cuprinsă între 22-35 de ani, 28% între 35-50 de ani, 4% au sub 21 de ani iar 3% peste 50 de ani. Chestionarul a fost aplicat în perioada 15 ianuarie – 17 februarie 2019.

În 2019, 74% dintre respondenți consideră că antreprenoriatul nu este susținut de societatea românească și că principalul obstacol este teama de eșec, față de 60% în ediția din 2017.

În dezvoltarea afacerii lor, principalele piedici cu care se confruntă majoritatea antreprenorilor de startup sunt lipsa de capital pentru investiții (45%), bugetul de promovare limitat (38%), dar și nevoia de noi clienți la care nu știu cum să răspundă (34%).

Media venitului mediu lunar personal a scăzut la 917 euro

Față de edițiile anterioare ale barometrului, se observă o scădere a veniturilor personale ale antreprenorilor de startup. Dacă în 2017, media lunară a veniturilor generate de startup depășea ușor 1.000 euro, în 2019 a scăzut până la 917 euro. Procentul celor ale căror venituri lunare sunt sub 500 EUR este în creștere față de 2017 cu 15 puncte procentuale.

Peste 9 ore/zi dedicate afacerii

Un antreprenor aflat la început de drum dedică, în medie, 9,2 ore afacerii lui în fiecare zi, ceea ce înseamnă că lucrează cu 15% mai mult decât un angajat cu normă întreagă din România.

Fondurile proprii rămân principala sursă de finanțare pentru 79% dintre liderii de start-up. Rezultatele studiului arată însă și o creștere semnificativă a ponderii finanțărilor de la stat, a fondurilor primite de la familie și prieteni, dar și a celor venite din partea business angels, comparativ cu ediția din 2017.

71% dintre antreprenori consideră că fondurile oferite de statul român în cadrul programelor specifice pentru IMM-uri reprezintă forma de finanțare cu cel mai mare impact în susținerea inițiativelor de afaceri.

Acest lucru este demonstrat de cele două ediții ale programului Start–up Nation, care au avut mii de tineri aplicanți. Fondurile europene reprezintă o a doua sursă importantă de finanțare, afirmă 58% dintre respondenți. Importanța creditelor bancare a crescut, comparativ cu ediția din 2017, ocupând locul al treilea, urmate de investitorii de tip business angels  – a patra sursă de finanțare ca impact pe termen lung, cu 27% dintre opțiunile exprimate.

Mediul fiscal și de reglementare din România s-a deteriorat în ultimul an pentru antreprenori, consideră 52% dintre respondenți. Principalele trei măsuri care ar putea îmbunătăți acest mediu, în opinia antreprenorilor, vizează scăderea impozitării muncii, combaterea birocrației și menținerea stabilității mediului fiscal și de reglementare.

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
[Guest post] Strategii de creștere în antreprenoriat: consolidarea internă, integrarea pe orizontală + internaționalizarea
Lansare Barometru EY si Impact Hub

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Contabilitatea, domeniul în care digitalizarea pătrunde puternic: prezentul este al platformelor cu date în timp real

Impactul tehnologiei la nivelul activității contabile provoacă contabilul să-și reconfigureze activitatea și generează inovație prin crearea de startup-uri cum sunt...

Close