Economie Featured

Antreprenorii si investitorii fac front comun (a cata oara in 2017?) impotriva masurilor economice ale Guvernului

Antreprenorii români și marii investitori străini fac front comun, încă o dată anul acesta, împotriva măsurilor care vor pune în pericol echilibrul economic și fiscal al României.

Romanian Business Leaders. Economia României este ca un pacient care arată bine pe dinafară, dar pe dinăuntru a făcut excese, a apreciat Dragoș Roșca, președintele Romanian Business Leaders.

“Ca să fac o paralelă între un organism uman și economia României, pe dinafară pacientul arată bine. Este înalt, are mușchi pe el, se mișcă bine, economia crește, avem scădere a șomajului. La prima vedere, lucrurile arată bine. Dacă îl ducem pe acest pacient să facă niște analize, să vadă cât e colesterolul și alte componente din organism, care sunt evidențiate pe seturile de analize pe care le facem cu toții din când în când, vom constata că avem foarte multe elemente în setul de analize al României care sunt în parametrii pe care România îi avea în 2008, înainte de criză”, a spus Roșca.

Potrivit acestuia, creșterea economică este alimentată de consum, se adâncește deficitul comercial, crește creditarea și se majorează deficitul fiscal.

AmCham. Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) susţine că impactul bugetar negativ generat de măsurile fiscale pe care vrea să le adopte Guvernul, atât de frecvent şi în regim de urgenţă, este îngrijorător şi îngreunează derularea afacerilor în România.

„AmCham Romania îşi exprimă îngrijorarea cu privire impactul măsurilor de politică fiscală anunţate recent, atât din punct de vedere al costurilor generate la nivelul contribuabililor, cât şi din punct de vedere al sustenabilităţii bugetare. În plus, aceste măsuri multiple intervin la scurt timp după introducerea mai multor modificări de politică fiscală, în acelaşi regim de adoptare rapidă, ceea ce creează instabilitate şi confuzie în mediul de afaceri cu privire la impactul al acestor măsuri precum şi cu privire la procedura lor de implementare”, susţin reprezentanţii AmCham.

În viziunea AmCham Romania, atât frecvenţa modificărilor fiscale adoptate în regim de urgenţă, cât şi impactul financiar şi administrativ, îngreunează derularea afacerilor în România, scad încrederea în guvernanţa economică şi în economia în ansamblu, afectând competitivitatea economică a ţării şi capacitatea de a atrage resurse pentru consolidarea sustenabilă a economiei româneşti.

FIC. Consiliul Investitorilor Străini din România (FIC) îi cere premierului Mihai Tudose să explice public raţiunea transferului obligaţiilor fiscale de la angajator la angajat deoarece “în mod eronat” s-ar fi înţeles nu doar că angajatorii ar spijini aceast măsură, ci chiar că ar fi promotorii ei, în vreme ce realitatea este alta: membrii Consiliului Investitorilor Străini, “nu sprijină această măsură.”

“Vă transmitem această scrisoare deoarece considerăm că în mod eronat s-a acreditat opinia că angajatorii sprijină sau chiar au sugerat măsura transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Ca urmare a informaţiilor disponibile în spaţiul public, FIC a derulat în ultima perioadă o amplă consultare pe aceasta temă, în rândul membrilor săi. Domnule prim-ministru,dorim să vă comunicăm concluzia consultării în rândul membrilor FIC: companiile nu consideră binevenită această măsură deoarece nu îi înţeleg motivaţia şi raţionamentul economic”, se arată într-o scrisoare transmisă premierului şi semnată de Franz Weiler, preşedintele FIC în numele Consiliului Investitorilor Străini.

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
Cauti finantare? Renunta la sedintele de board din pat cu nevasta
Tabloul de bord/inovare 2019: nu doar că ne obișnuim cu ultimul loc, dar continuăm să scădem

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Potential de investitii in IT: ultimul loc in UE la digitalizare

România se clasează pe locul 28 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte indicele DESI- Digital Economic and Society Index,...

Close