Personal

Vacanța cu autorulota în Grecia: cum te bucuri de viață în campingul mare și în cel mic, mai intim

Cei care mă cunosc din social media, online și din comunitățile de afaceri, știu că sunt specializat în programe de content, comunicare și de business. În ultimii doi ani am susținut industria ospitalității din România și voi încerca pe blogul meu să dau și o notă informativă anumitor experiențe personale de călătorie. Vă invit să citiți următorul articol despre prima noastră experiență cu autorulota în afara României, într-o vacanță în Grecia, de anul trecut, pe care o repetăm și vara aceasta. Sper că informațiile îți sunt utile sau doar să te inspire pentru următoarele vacanțe.

Am fost cu autorulota închiriată de la GoCamper, un proiect 100% antreprenorial românesc, și am ales să mergem o săptămână în Grecia cu cei doi băieți, David și Eric, în vârstă de 4 ani și 8 luni, respectiv 1 an și 3 luni (în 2020). Personal, cred că acest tip de turism îți oferă multe avantaje (super aventură pentru copii, mobilitate și independență la maxim, propria capsulă de distanțare socială și propriul restaurant/terasă), dar și lucruri pentru care trebuie să pregătești de dinainte: spațiul limitat, organizarea de „armată”.

Mai departe, îți prezint ce îți oferă camping-urile din Grecia în care am fost noi în vara anului 2020. În acest articol, compar două locuri de pe brațul Sithonia, de unde am plecat cu multe amintiri frumoase. Concret, mă uit la 10 variabile importante, cum ar fi prețul, cât de prietenoase sunt locurile cu cei mici, facilități și activități, plus foarte important, oamenii, căci rulotismul și campingul sunt despre oameni, despre interacțiunea cu prieteni în sensul acela simplist și ludic. Fie că mergi cu autorulota de la GoCamper, așa cum am făcut noi, fie că închiriezi din altă parte sau vei călători cu propriul camper, următoarele 10 lucruri sunt importante.

1. Prețul

Preț pentru o zi in Armenistis, Sithonia Halikidi (să îi spunem “Camping-ul mare”):

4,20 curent electric

8,2 euro/adult

11 euro autorulota

= în total 31,6 euro/zi (doi adulți, doi copii)

Preț pentru o zi la camping-ul REA, Sithonia Halikidi (“Camping-ul mic/boem”)

3 euro curent electric

10 euro autorulota

8 euro/adult

= în total 29 euro/zi (doi adulți, doi copii)

2. Loc si spațiu pentru autorulota

Armenistis (Camping-ul mare):

Camping-ul mare – Armenistis – se întinde pe o suprafață de 50 de hectare, este uriaș și, după calculele mele găzduiește un număr de turiști comparabil cu cel al tuturor turiștilor din Vama Veche. Este doar o simplă comparație pentru a-ți arăta că densitatea este foarte mare aici. Locurile de campare sunt mai îngrămădite (de exemplu, din locul tău de campare poți să vezi sau să fi văzut de alți 5-6 vecini). Cumva conviețuiești cu vecinii chiar dacă reușești să păstrezi o distanțare socială acceptabilă după toate standardele.

Suprafață de campare: 25 metri pătrați

REA (Camping-ul mic/boem)

Camping-ul REA este de peste 20 de ori mai mic, așa cum sunt multe camping-uri din Halkidiki, cu o suprafață de 2-3 hectare. Aici am avut un loc de campare foarte bun, mult mai mare și mai intim. Spre comparație cu un camping mare, distanțele față de vecini erau de 3-5 metri. Spațiul disponibil este mult mai mare.

Suprafață de campare: 40-45 metri pătrați

3. Vecinii. Oamenii

Una dintre principalele frumuseți ale rulotismului și un motiv puternic pentru care îți recomand să testezi închirierea unei autorulote este accesul la oameni. Conexiunile umane. Apropierea de alți oameni faini. Rulotismul într-un camping, în general, dar în mod particular într-un loc cu tradiție de zeci de ani, elimina o serie de bariere pe care le avem cu toții în relațiile inter-umane. Odată ajunși în camping, te vei împrieteni cu italianul care vine cu autorulota aici de 20 de ani și sare de pe scaun să te ajute să parchezi mai ușor sau cu românul prietenos care îți împrumută la nevoie un furtun pentru alimentare cu apă. Toți acești turiști aparte formează un țesut uman care îmi amintește de vecinătatea copilăriei mele, o stare de spirit greu de găsit astăzi în urbanul mare sau la un hotel de 4 stele.

Concret, la Armenistis, camping-ul cel mare și fain din Halkidki, cei mai mulți turiști sunt greci (70 la sută), semn că acesta este un loc apreciat de localnici. Noi am fost “înconjurați” doar de greci (vreo trei familii, grupuri de fete și de băieți), iar asta a fost bine: ne-am bucurat de muzică, limbă și mai ales mirosul grătarelor grecești.

La REA, camping-ul mic, cel puțin pe “strada noastră”, cu 20 autorulote una și una (cred că toate valorau 1 milion de euro) distribuția a fost mai variată: 40% italieni, 20% nemți, câte 10% români, ruși, bulgari și olandezi. Ca un sfert de finală la CE de Fotbal :). Toate autorulotele, inclusiv a noastră de la GoCamper, erau noi, anii 2018-2020.

4. Resurse oferite în camping

Atunci când închiriezi o autorulotă (noi am fost cu o autorulotă de la GoCamper), sunt foarte utile informațiile despre facilitățile și resursele oferite de camping. Cum în Grecia, off-camping-ul este interzis, îți recomand mai ales camping-urile care au multe facilități.

Spre exemplu, la Armenistis ai parte de mai multe locuri și spații cu toalete și dușuri, plus spații pentru spălat vasele. Aici ai acces și la o spălătorie pentru rufe. Ce ne-a plăcut în mod deosebit: nu au fost deloc țânțari, spre deosebire de alte locuri din Halkdiki, semn că cei de aici au folosit substanțe anti-insecticid. Accesul la apă pentru autorulota se face prin intermediul propriilor furtune.

La REA, camping prietenos din Halkidiki, sunt disponibile toate facilitățile de mai sus, cu excepția spalatoriei pentru rufe, iar accesul la apă este mai facil: fiecare spațiu de campare are propria cișmea care-i practică și are un design autentic.

Evident, în ambele camping-uri ai acces non-stop la curent electric pentru alimentarea autorulotei. Toaletele și dușurile sunt curate, dar nu îți imagina condiții precum la un hotel de 3-4 stele, ci mai degrabă ca la un cămin studențesc curat.

5. Facilități mâncare și băuturi

Atunci când închiriezi o autorulotă sau mergi într-un camping cu propriul camper, ideal este să ai acces la un magazin care îți oferă o varietate de produse, mai ales dacă stai mai mult de 4-5 zile. În camping-ul Armenistis, totul este ideal din acest punct de vedere: un supermarket și un magazin butic îți pun la dispoziție tot ce ai nevoie: alimente, fructe și legume, cosmetice, accesorii și unelte de bricolaj, plus accesorii pentru plajă și activități sportive. La campingul mic, oferta este mai limitată, găseșți doar strictul necesar, simți un pic atmosfera “bufetelor”/magazinelor din mediul rural de pe vremuri.

Dacă la REA (camping-ul cel mic), tavernă este minimalistă, dar cu un meniu decent, la Armenistis restaurantul are o terasă mare, oferă multe feluri de muncare, iar pentru orice comandă la pachet ai o reducere de 10 la sută. Bonus: există și un bar pe plajă modern, unde poți avea un “date” pe seară, asta dacă ți-ai adormit copiii sau sunteți singuri în vacanță.

 

6. Child Friendly

Experiența noastră cu autorulota GoCamper în camping-urile din Grecia a fost cea mai prietenoasă vacanță dpdv Child Friendly de până acum! Pe lângă spațiile de joacă faine și minimaliste, accesul la interacțiuni continue cu alți copii (de diferite naționalități), libertatea de a ieși și de a te juca pe suprafețe mari, posibilitatea de a te plimbă nestingherit cu bicicletă, toate acestea fac din ambele camping un loc ideal pentru copii să își petreacă timpul cu ceea ce eu numesc “dixtracție”. Spre exemplu, eu nu l-am mai văzut de mult timp pe David (4a8l) jucându-se în felul în care ne jucăm noi pe vremuri “în spatele blocului” când eram mici, sau pe Eric (1an3luni) plimbându-se, alergând și interacționând liber cu alți copii pe o rază de sute de metri.

Bonus: bucuria jocului și a găsirii altor copii români printre străini, cuplată cu jocuri și comunicare non-verbală cu alți copii greci ruși sau nemți.

Și, atenție, nu am ajuns încă pe …plajă și la mare

7. Plaja și marea

Plajele și apa de la Armenistis și REA sunt de nota 10, chiar dacă foarte diferite. Plaja de la Armenistis se întinde pe o suprafață de 2 kilometri, fiind într-un golf liniștit, înconjurată de două dealuri frumoase pe care musai să te urci, căci de acolo vezi Muntele Athos. La REA am găsit o ieșire aparte la mare cu limane de nisip în mijlocul marii ce îți permitau să stai pe o fâșie de nisip fiind înconjurat de apă, o senzație unică. Tot aici, dacă ai barcă, o poți parcă gratuit la pontonul camping-ului, de unde poți pleca să te bucuri de peste 10 alte plaje intime din apropiere.

Recomandare: să te “dotezi” cu propriile umbrele, scăunele sau șezlonguri pentru ambele camping-uri, ceea ce-i super ok, îți dă o senzație de intimitate și naturalețe. Oricum, acesta este avantajul autorulotei GoCamper: ai loc suficient pentru toate aceste accesorii pentru plajă, chiar și pentru o barcă gonflabilă sau un caiac. Portbagajul este imens.

8. Măsuri anti-Covid-19

În toate localurile, toaletele și dușurile din camping-uri am găsit gel dezinfectant, chiar dacă în camping-urile mai mici și intime, fără aglomerări, tendința este să nu se poarte masca în spațiile închise (de exemplu: în magazin nu se purta masca). În rest, distanțarea socială între turiști era respectată pe plajă și în spațiile de campare, poate mai greu la dușuri, unde noi am ales să mergem foarte târziu, când nu mai era nimeni acolo.

9. Personalul/angajații din camping

Toți prietenoși și disponibili, angajații din Camping-ul Armenistis erau, evident, mai numeroși. Doar la Recepție și Concierge am întâlnit 4-5 angajați, în timp ce la băi și dușuri sunt în permanență două doamne care fac curat în mod constant. La camping-ul mic, REA, atmosfera era mai antreprenorială și de familie, cu cei doi fondatori soț și soție, plus alți 8 angajați.

10. Activități auxiliare

Principalele activități extra pe care noi le-am văzut în cele două camping-uri: excursii și închiriat bărci, mese de ping pong, teren de baschet, clase de aerobic organizate ad-hoc de turiști, karaoke.

Sper că prin prezentarea informațiilor despre locuri de campare, te-am convins să plănuiești o vacanță cu autorulota (articolul a fost scris in 2020, dar publicat abia acum în 2021).

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
Conectarea la comunitățile internaționale: o șansă pentru România
#recomandareadeweekend: comunități, platforme, experiențe și branduri care ne ajută să trăim mai bine

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
The new type of capital raised by Romanian scale-ups these days

Despite the unpredictable times, the Romanian tech startups field is expanding, marked by the total capital raised by future scale-ups...

Close