Aceste priorități globale sunt, în esență, politici publice, prioritizări guvernamentale și abordări de comunicare în relația cu părțile de interes implicate în ecosistemul antreprenorial, al companiilor de stat și al investițiilor străine.
La începutul unui an special – Centenarul –, capitalul românesc și cel străin, prin deținătorii acestuia, merită o serie de direcții strategice care să crească încrederea în economie și în decidenți. Capitalul trebuie luat și ținut în brațe în 2018, căci suntem într-o competiție acerbă cu alte state pentru atragerea de plasamente, investiții și dezvoltarea de proiecte noi. Punctez mai jos 10 direcții stratetice pro-piață și pro-business care sunt utile și profesioniștilor din mediul privat și societatea civilă, nu doar specialiștilor din administrația publică.
1. În primul rând, trebuie reparat ce se mai poate reface din Revoluția Fiscală. Aici mă refer mai ales la a) dorința inițială a guvernului de a introduce răspunderea penală pentru antreprenori și manageri, pusă pe “hold” deocamdată, și b) la o abordare diferită față de sectorul IT&C, dezamăgit în prezent de efectele “Revoluției Fiscale”. Din păcate, timpul va arăta că soluția de compromis, a ajutorului de stat pentru angajații IT prin care 8.760 de firme vor primi 300 milioane lei pentru a menține salariile nete la nivelul actual, nu va fi eficientă, ba chiar va îngreuna viața antreprenorilor și a investitorilor din tehnologie.
2. În al doilea rând, se impune o consultare publică cu mediul de business în care să fie promis un singur lucru: p-r-e-d-i-c-t-i-b-i-l-i-t-a-t-e fiscală de-a lungul anului 2018. Nu doar o promisiune, ci și un calendar schimbărilor fiscale probabile și argumentele care să fundamenteze această strategie. Dialogul este necesar din două motive: a) auzim în ultima perioadă argumente în favoarea introducerii cotelor progresive de impozit pe venit, în condițiile în care sistemul actual, bazat pe cotă unică, este îmbrățișat în continuare de mediul de afaceri și b) ritmul modificărilor fiscale a bulversat activitatea firmelor anul trecut: peste 250 de articole din Codul Fiscal au fost modificate sau completate în 2017, iar la nivel general, România se situează pe primul loc în topul regional al modificărilor legislative, cu peste un sfert (280 legi) din totalul de 1040 legi adoptate într-un singur an.
3. A treia direcție strategică este proactivă și vizează internaționalizarea firmelor românești. Se impune, în opinia mea, o întâlnire rapidă cu cei mai mari 100 de exportatori români, firme locale care s-au internaționalizat, din care să rezulte o serie de măsuri care să de încredere exportatorilor români și firmelor locale care vor sau au deschis deja filiale peste hotare.
Prezența internațională directă a firmelor românești este modestă, numărul companiilor autohtone care efectuează investiții străine pe piețele externe fiind de aproximativ 20 într-un singur an. Antreprenorii români au nevoie de know-how, networking, studii și informații punctuale despre oportunitățile de business din străinătate.
4. “Diaspora, prioritate națională în 2018, Anul Centenarului” ar putea fi numele proiectului fanion care să comunice cu românii din Diaspora. România se numără printre țările care exportă personal calificat, iar primii oameni care aleg să părăsească țara sunt specialiștii din domenii precum cercetare, medicină și IT&C. Prin implicarea mea în proiectul de repatriere RePatriot, mi-am dat seama că motivele principale pentru care oamenii buni pleacă din România nu sunt de natură financiară, cel mai des invocate explicații fiind corupția, lipsa oportunităților de dezvoltare profesională sau avansarea în carieră nebazată pe merite profesionale.
În sens invers, cred că un proiect național de tipul celui inițiat de administrația irlandeză în 2018 (utilizarea tehnologiei pentru a conecta Diaspora cu țara, scheme de sprijin pentru cei care se întorc, reducerea birocrației, etc) ar crește încrederea românilor de peste graniță.
5. Un indicator important la care trebuie să ne uităm lunar este volumul investiţiilor străine directe, care reflectă atât atractivitatea mediului de afaceri românesc, cât şi percepţia investitorilor străini.
A cincea direcție strategică se adresează investitorilor străini și propun în acest sens o analiză profundă a sutelor de proiecte de investiții care stau să intre în România. Da, în ciuda incertitudinilor fiscale și a derapajelor politice, în prezent sunt sute de investitori care tatonează piața românească, iar aproximativ 100 sunt în prezent în baza de date a Invest România, platforma de promovare a României din cadrul guvernului. Acești potențiali investitori trebuie invitați la dialog și stimulați prin sprijin proactiv, nu doar reactiv astfel încât să grăbească decizia lor de a intra pe piața românească.
6. Următoarea direcție strategică este, din păcate, tot reactivă: revenirea la guvernanța corporativă pentru companiile de stat este absolut necesară pentru a spori credibilitatea economiei românești în ochi părților de interes.
Exceptarea majorităţii companiilor de stat de la prevederile Ordonanţei 109 privind guvernanţa corporatistă – măsură adoptată de Parlament – duce nu doar la slăbirea statului de drept, ci are efecte, de asemenea, asupra economiei private, în opinia mea. Astfel, un management incompetent şi corupt creează contextul ideal pentru furt în companiile de stat, astfel încât avem de-a face cu pierderi ale companiilor, ceea ce se traduce prin servicii publice proaste, şi, pe cale de consecinţă, pierderile vor fi acoperite de bugetul de stat din banii cetăţenilor, adică şi din taxele plătite de întreprinzători.
7. În Anul Centenarului ar fi foarte sănătoasă din punct de vedere economic și instituțional o strategie pentru dezvoltarea companiilor de stat în următorii trei ani, adică fix perioada de timp în care majoritatea politică actuală are spațiu să însănătoșească și să eficientizeze activele de stat.
O asfel de strategie, ideal bazată pe un plan de privatizări, se impune mai ales în contextul în care a) suntem corigenți la capitolul guvernanță corporatistă și b) avem deja un eșec al proiectului de creare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții.
8. Cel mai sănătos proiect început din prima zi lucrătoare din 2018 pentru viitorul copiilor nostri ar fi crearea unei platforme pentru dezvoltarea educației prin implicare și dialog cu rectorii celor mai puternice universități din România cu un obiectiv unic: “Cum să ne pregătim pentru Economia Viitorului, bazată pe trei piloni principali: Industria 4.0, Inteligență Artificială și Roboții”. Centenarul nu trebuie sărbătorit doar privind retrospectiv, ci se impune o celebrare orientată către următorii 10-20 de ani.
9. Centenarul fără o comunicare consecventă își pierde din esență. Un 2018 fără o imagine bună a României în străinătate reprezintă timp pierdut. Astfel, prioritară este promovarea brandului de țară în exterior. Aș începe cu o clarificare a strategiei de promovare a turismului, mai ales că Ministerul Turismului a desființat anul trecut birourile de promovare externă, toți angajații fiind rechemați în țară. Apoi, m-aș concentra pe promovarea capitalului românesc în piețele țintă, asupra Diasporei și, în final, pe imaginea României în ochii investitorilor străini.
10. Toate acțiunile și proiectele bine implementate în 2018 pot fi continuate în 2019, când România va exercita Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru de anul viitor. O ocazie perfectă de a arăta întregii Europe cine suntem, dar mai ales unde vrem să ajungem, astfel încât «inovarea prin antreprenoriat și investiții străine» ar trebui să fie proiectul fanion al României în 2019. Obiectivele sunt concrete: creșterea ecosistemului de start-up-uri și scale-up din România și atragerea unui număr cât mai mare de investitori străini, adică zeci de mii de locuri de muncă.