Guvernele propun cetatenilor sa imprumute statul prin cumpararea de obligatiuni. Altfel spus, guvernantii fac apel la patriotismul cetatenilor pentru a-si asigura o parte din finantare.
Ideea, prea idealista pentru un ecosistem caracterizat printr-o interactiune redusa intre populatie si sistemul financiar – jumatate dintre romani nu au niciun fel de relatie cu institutiile financiare -, pare in aparenta utila pentru educarea financiara a cetatenilor. Sunt de acord sa facem educatie financiara, dar nu cu cheltuieli publice care ajung sa fie acoperite, bineinteles, din venituri obtinute prin impozite.
Las deoparte costurile, administrativ vorbind, ale acestui nou proiect si faptul ca investitiile in titluri de stat vor fi scutite de impozit in timp ce castigurile dobanzile la depozite sunt taxate puternic. Privesc din alt unghi problema finantarii statului de catre cetateni, o practica care de altfel nu este deloc noua. Asemenea unei autostrazi gandita de un grup de birocrati care nu asigura cresterea neta de valoare pe leu cheltuit ca si cea creata de un investitor privat, in egala masura a investi un leu in datoria publica inseamna ca acel leu nu va mai fi utilizat pentru investitii private. Asa cum arata economistul Stephen Davies in interventia de mai jos (va invit sa urmariti inregistrarea, care explica cel mai bine argumentatia), investitiile guvernamentale vor fi mereu (sau aproape intotdeauna) mai putin productive decat cele private.
In loc sa isi reduca mai mult cheltuielile, guvernul prefera sa vanda obligatiuni catre investitorii privati si sa foloseasca banii obtinuti pentru a finanta investitiile curente, astfel incat acele persoane fizice care imprumuta statul nu vor mai investi in alte activitati economice, strategie care ar fi mai productiva decat o „investitie” in datoria guvernamentala.
Cum se ajunge la acest rezultat, care in manualele de economie este descris ca efect de evictiune (crowding out)? Simplu. Atunci cand ai pe mana banii tai, investitiile vor fi alocate cu mare atentie. In cazul in care trebuie sa aloci banii altor persoane, atunci vei fi, de asemenea, responsabil. Dar atunci cand folosesti banii altor oameni in folosul altcuiva, asa cum fac birocratii guvernamentali, nu ai nicio motivatie sa folosesti acel capital intr-un mod eficient. Si gasim multe exemple in trecut care sa confirme acest lucru, dupa cum spune si istoricul Stephen Davies.
Efectul crowding out ia nastere mai ales ca urmare a unei interventii etatiste. Daca imprumuta statul, indivizii lasa mai putin capital institutiilor financiare. Economisirile in sistem raman aceleasi, astfel incat rata dobanzii nu se modifica.
Ar trebui ca guvernul sa se imprumute de la cetateni? Nu cred in aceasta politica publica, o alta cale prin care statul erodeaza lichiditatea in economie. Sa aplicam reteta italienilor, care si-au mobilizat jucatorii de fotbal sa indemne suporterii la achizitia de obligatiuni de stat? Imi e greu sa imi imaginez cum cozile din fata agentiilor de pariuri de langa San Siro se vor muta la ghiseele bancilor din Milano, cu atat mai dificil vad o promovare ieftina si eficienta in Romania…pe bani publici.
Nu ma pricep la lucrurile astea, dar nu e mai bine ca guvernul sa se imprumute de la populatie, decat de la banci? Daca tot vom plati dobanzi (pt ca tot din banii nostri se platesc) nu e mai bine sa se plateasca tot catre romani, decat catre banci straine?