Tag Archives: carte antreprenoriat

Antreprenoriat Books Featured

Cartea Antreprenorilor (pdf)

EY Romania lanseaza Cartea Antreprenorilor, dedicata celor 40 de antreprenori inscrisi in competitia Entrepreneur Of The Year in 2014, la cele trei categorii: Entrepreneur Of The Year, Emerging Entrepreneur Of The Year si Social Entrepreneur Of The Year.

In aceasta carte, oamenii care au creat unele dintre cele mai de succes afaceri romanesti impartasesc cum au construit de la zero companiile fondate si drumul unic pe care fiecare dintre ei l-a parcurs. De asemenea, vorbesc despre visele cu care au pornit, despre increderea in aceste vise, despre oamenii care le-au stat alaturi si despre momentele frumoase si grele care au marcat misiunea lor antreprenoriala.

Cei 40 de antreprenori inscrisi in competitia Entrepreneur Of The Year Romania 2014:

1. Dragos Anastasiu, Eurolines Group

2. Mircea Androne, Metatools

3. Lucian Anghel, Building Support Services

4. Simona Baciu, Transylvania College

5. Cristi Badea, MavenHut

6. Remus Aurel Benta, DAW Benta Romania

7. Teodor Blidarus, Softelligence

8. Florin Danila, Cumpana 1993

9. Ion si Marinela Dragoi, PET Star Holding

10. Dan Fati, Grupul de companii Dacris

11. Teia Gavrilescu, Atelierul de Panza

12. Bogdan Georgescu, Bookster

13. Genoveva Hossu, Primera Interiors

14. Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm

15. Isabelle Iacob, Help Net Farma

16. Cristian Ionescu, Baurom Construct

17. Mihai Logofatu, Bittnet Systems

18. Malin Malineanu, New Concept Travel

19. Istvan Mar, Asociatia Fructul Secuiesc

20. Adrian Mihai, FAN Courier

21. Daniel Mocanu, DAAS Impex

22. Samy Numan, Nimet

23. Laila Onu, Fundatia Pentru Voi

24. Ciprian Oprea, MCA Group

25. Voicu Oprean, AROBS Transilvania Software

26. Patrick Ouriaghli, Ateliere Fara Frontiere

27. Corina Pacuraru, Perfect Tour

28. Carmina Paraschiv, Ana si Cornel

29. Oana Paun, Impact Hub

30. Dragos Petrescu, Grupul City Grill

31. Andrei Postoaca, Clintelica

32. Cristina Savuica, Lugera & Makler

33. Mihai Sofian, Rematholding

34. Alice Stavride, Concordia Development

35. Marius Stefan, Autonom Rent a Car

36. Felix Tataru, GMP Group

37. Daniel Truica, Vola.ro

38. Bogdan Tudor, Class IT Outsourcing

39. Mircea Tudor, MB Telecom

40. Anca Vlad, Grupul Fildas Catena

Read More
Books Featured

Ce mi-a soptit o vrabiuta – o carte scrisa de un antreprenor de treaba: co-fondatorul Twitter

“Cel mai de treaba intreprinzator a scris o carte cu povesti despre #antreprenoriat. Oamenii sunt in mod fundamental buni.” Asa ar suna scurta recenzie a cartii “Ce mi-a soptit o vrabiuta – Confesiunile unei minti creative”, daca ar fi sa o sintetizez in mai putin de 140 de caractere. In aceasta situatie, m-as regasi intr-una dintre lectiile pe care Biz Stone, co-fondatorul Twitter, le explica in carte: constrangerea alimenteaza creativitatea.

Dupa cum stii, lungimea unui mesaj (tweet) este limitata pe Twitter. Tocmai aceasta “fortare” a energizat proiectul antreprenorial lansat de Biz Stone si alti trei tineri, ba chiar i-a oferit si un avantaj de imagine (toata lumea se intreba “de ce 140?”). Pe baza mai multor experiente personale, Biz Stone iti demonstreaza de ce trebuie sa-ti accepti constrangerile, fie ca sunt de natura creativa, fizica, economica sau pur si simplu autoimpuse. Astfel, constrangerile reprezinta o provocare, te pun la incercare, te trezesc din amorteala si te fac mai creativ(a). Poat chiar mai bun(a).

Biz Stone, autorul “Ce mi-a soptit o vrabiuta”, propune in carte mai multe povesti oneste si pozitive despre viata lui, dar mai ales despre proiectele sale de business. Prin intermediul povestilor, Stone ofera lectii de luat acasa de cei care au o idee si vor sa o duca la nivelul urmator, adica sa o concretizeze intr-un proiect intraprenorial sau antreprenorial.

O alta lectie vorbeste despre rolul implicarii emotionale intr-un proiect. “Succesul nu este garantat, dar esecul este inevitabil daca nu te-ai angajat emotional cu adevarat in munca ta” – reprezinta un stil de viata specific nu doar lui Biz Stone. Il intalnim, de asemenea, la alti antreprenori de succes: Mark Zuckerberg, Jeff Bezos sau Steve Jobs. Pasiunea lor pentru propriile idei si afaceri ii faceau imuni la orice considerau oamenii ca este inutil sau stupid la Twitter, Facebook, Amazon sau Apple.

In comparatie cu nevroticul Steve Jobs, care reusea sa-si umileasca managerii intr-o banala intalnire in lift, ori cu Jeff Bezos, genul de persoana care strica bucuria altora, Biz Stone pare cel mai de treaba antreprenor din .com. Aceasta perceptie exista si pentru ca il cunoastem prin intermediul unei carti scrise de el, si nu de un autor profesionist, asa cum se intampla in cazul biografiilor despre fondatorii Apple si Amazon. Biz Stone, un tip pentru care cea mai buna modalitate de a dezvolta indentitatea de cetatean al lumii este sa cultivi empatia, propune existenta unei lumi ideale in care totul incepe cu capacitatea de a te pune in locul altcuiva. Citindu-l, il simti precum un tip de treaba care ti-ar raspunde imediat daca i-ai scrie un email, senzatie hranita mai ales de crezul sau la baza caruia sta proiectul Twitter: “o adevarata promisiune a unei societati conectate consta in ajutorul reciproc intre oameni.”

O scena memorabilia face nota discordanta cu imaginea de “baiat bun” a lui Biz Stone: intalnirea cu Mark Zuckerberg, singurul om pe are nu il descrie intr-un mod prietenos si pozitiv. Dialogul purtat intre creatorii Facebook si Twitter este savuros, iar capitolul “Cinci sute de milioane de dolari” al cartii “Ce mi-a soptit o vrabiuta” va ramane un episod central din istoria antreprenoriatului tehnologic. Doar pentru a-ti starni interesul, iata cum se incheie aceasta intalnire cheie: “ – Avem ceva de rezolvat inapoi in oras, i-am spus lui Mark. Poate ca m-a crezut sau poate ca nu, dar, din moment ce nu vorbeam aceeasi limba, era imposibil sa ghicesc cum percepuse interventia mea.”

Idei simple si mari in acelasi timp din “Ce mi-a soptit o vrabiuta – Confesiunile unei minti creative”

• In loc sa stai deoparte si sa te arunci intr-o situatie in care sunt sanse mari sa ratezi, mai bine te apuci singur si iti construiesti circumstantele favorabile. Pe masura ce iti creezi singur oportunitatile, sansele tale de castig cresc exponential.

• Creativitatea este o resursa regenerabila. Pune-te la incercare in fiecare zi. Fii cat de creativ vrei, cat de des iti doresti, pentru ca nu ai cum sa epuizezi aceasta abilitate.

• Pentru a avea succes fulminant, trebuie sa fii gata sa esuezi in mod spectaculos. Iar daca pierzi, ai o poveste grozava de spus – si o experienta care e un atu major pentru data viitoare cand incerci.

• Banii amplifica trasaturile de caracter. Daca esti o persoana de treaba, iar apoi te alegi cu mai multi bani, vei fi un filantrop foarte bun. Dar daca esti un nemernic, cu multi bani iti vei permite sa fii chiar si mai nemernic decat la inceput.

Cartea, dintr-o privire:

Titlu: “Ce mi-a soptit o vrabiuta”
Autor: Biz Stone (in ultimii zece ani, el a dezvoltat proiecte de mare amploare care sustin schimbul liber de informatii; este cofondatorul Twitter si consilierul mai multor startupuri din domeniul tehnologiei;)
Editura: Publica
Traducator: Mihai Pecingine
Lungime: 256 pagini
Pret: 46,55 lei

Read More
Books Featured

Cei care schimba jocul: cum gandesc, decid si actioneaza antreprenorii romani

Andreea Rosca si Mona Dirtu au scris “Cei care schimba jocul”, o carte care vorbeste despre mecanismele si procesele de decizie ale primei generatii de antreprenori romani din capitalism. Veti citi in aceasta carte despre Dragos Petrescu (City Grill, Caru’ cu Bere); Mihai Marcu (MedLife); Vasile Armenean (Betty Ice); Dragos si Adrian Paval (Dedeman); Adrian Mihai, Felix Patrascanu si Neculai Mihai (Fan Courier); Dan Sucu (Mobexpert); Florin si Mariuca Talpes (Bitdefender si Softwin).

Andreea si Mona m-au rugat sa scriu cateva randuri despre carte. Multumesc pentru oportunitate!

Datorita profesiei pe care o urmez si a proiectelor in care sunt implicat, am oportunitatea sa interactionez cu multe povesti de business si sa ma intersectez cu lecturi de afaceri de ultima ora. Consider, fara nicio urma de indoiala, ca “Cei care schimba jocul” este cea mai profunda carte despre jucatorii din arena antreprenoriala construita in ultimii 25 ani de capitalism. Cartea de fata ii va inspira si ii va motiva pe tinerii cu initiativa din Romania. Andreea Rosca si Mona Dirtu le propun cititorilor cele mai sincere sapte povesti ale antreprenoriatului autohton, modele adevarate pentru viitorii intreprinzatori.

photo

 

Alte opinii faine despre “Cei care schimba jocul” (editura Publica)

 

Aparitia acestei carti, in care sunt adunate o parte din povestile unei Romanii contemporane demne de admirat, este un gest simplu. Avem carti despre cum sa ne crestem copiii, cum sa ne iubim unii pe altii, cum sa slabim si cum sa izbandim. Dar nu am avut, cel putin pana acum, o carte in care sa se vada limpede acea ,,Romanie severa“ pe care istoricul Alexandru Dutu o descria ca fiind formata din „niste oameni seriosi care-si vad de treaba, isi fac datoria, isi asuma obligatii pe care le duc la bun sfarsit cu discretie si isi implinesc vocatia plini de raspundere“. Cred ca aceasta Romanie exista si e necesar ca ea sa se vada mai bine. E necesar ca ea sa reinceapa sa ocupe un loc central in lumea noastra. Fara festivisme, fara cele mai mari steaguri si cele mai tricolore emotii din lume. Simplu si firesc. Pentru ca merita.  Vlad Mixich, jurnalist

O carte unica, despre oameni extraordinari, o sursa de inspiratie pentru cei care au luat calea antreprenoriatului, dar si o resursa pentru bancheri, manageri si investitori care doresc sa inteleaga mai bine cum pot conlucra cu antreprenorii si firmele lor. Cornel Marian, managing director,  Oresa Ventures Romania

Aveti in maini o carte despre business si, mai ales, despre oamenii din spatele businessului. Cunosc mult prea bine exigentele autoarelor. Asteptati-va, deci, la o carte scrisa frumos si captivant, lucru nu usor de realizat, cand vorbim de povesti de business, la o carte care nu vorbeste doar despre succes, ci si despre valoarea pe care o da esecul, un element bine ascuns in orice plan de afaceri si, nu in ultimul rand, asteptati-va la o carte care va va inspira, indiferent de proiectele pe care le aveti de dus la capat.  Dragos Stanca, antreprenor, managing partner ThinkDigital, fondator ICEEfest

Cei care schimba jocul vorbeste, intr-un stil accesibil si captivant, despre cei mai valorosi antreprenori romani si despre modul in care acestia si-au dus bataliile, si-au trait infrangerile, si-au savurat victoriile. M-as bucura mult sa fie o carte care sa ne inspire pe cat mai multi sa le calcam pe urme. Cosmin Alexandru,  partener Wanted Transformation

Read More
Antreprenoriat Featured

The Monday Video: Bill Aulet vine in Romania

[dropcap]V[/dropcap]ara aceasta mi-a atras atentia o carte scrisa de Bill Aulet, un antreprenor consacrat si profesor in cadrul MIT, una dintre cele mai riguroase institutii de invatamant din lume. El a creat sute de milioane de dolari in valoare de piata conducand companii antreprenoriale si a educat mii de antreprenori in ultimul deceniu. In aprilie 2013, MIT i-a acordat lui Bill premiul Adolf D. Monosson pentru mentorat antreprenorial.

Cartea “Disciplined Entrepreneurship: 24 Steps to a Successful Startup” le arata cititorilor cum sa creeze un startup de succes dezvoltand un produs inovativ si utilizand un proces complex in 24 de etape, dovedit a fi un set de bune practici. In cartea sa, Bill Aulet a compilat intr-un singur material toate informatiile practice si concrete pe care si-ar fi dorit sa le aiba in urma cu 20 de ani cand a devenit antreprenor.

Vestea buna este ca Bill Aulet vine in Romania! El va fi prezent joi, 24 octombrie, la TechHub Bucharest, unde are loc TechHub Meetup. In timpul evenimentului Bill Aulet va vorbi atat despre cartea sa, cat si despre experientele sale cu antreprenorii romani.

Pana atunci sa urmarim un scurt inteviu cu Bill Aulet, antreprenor si profesor convins ca antreprenoriatul poate fi invatat.

Read More
Books Featured

Bun venit in antreprenoriat: Nimic de pierdut, totul de castigat

[dropcap]S[/dropcap]crisa intr-un ritm prompt si foarte pragmatic, “Nimic de pierdut, totul de castigat” este una dintre cele mai bune carti despre antreprenoriat publicate in Romania anul acesta, si, in acelasi timp, unul dintre ghidurile pe care te poti bizui atunci cand cauti ceva semnat de catre un antreprenor autentic.

Las la o parte paginile care, chipurile, ofera un model eficient de a atinge succesul si ma concentrez asupra continutului franc al cartii: capitolele in care autorul, antreprenorul in serie Ryan Blair, reuseste sa fie cinstit si sa explice cum trecutul lui nu este imaculat, astfel incat cititorii se simt mai relaxati in raport cu ideea de lansare a propriei afaceri, mai ales ca pot impartasi propriul set de experiente neplacute si sechele. In felul acesta se iveste prima recomandare a cartii: invatati de pe urma propriilor experiente! “Daca eu am putut s-o fac – pornind in viata ca un bataus de strada si sfarsind ca un cetatean linistit care se bucura de succes financiar -, atunci oricine poate”, asa cauta Ryan Blair sa se apropie de cititorii sai. Si reuseste, in opinia mea, mai cu seama in paginile in care prezinta, fara cuvinte ascunse, perspectiva mai putin stralucitoare de a demara propria afacere. Ce-mi place aici e ca antreprenorul-scriitor analizeaza spiritul intreprinzator din perspectiva celor care isi asuma riscuri. Concret, el ofera cititorilor o harta a antreprenoriatului de succes prin raportarea la orice pericol posibil: “trebuie sa aflati cat de mare este toleranta dumneavoastra la risc.” Argumentul esential al problemei este ca antreprenoriatul nu-i pentru oricine, astfel incat este impus sa va intelegeti bine aversiunea la risc chiar inainte de a incepe sa sperati ca va puteti arunca in afaceri.

Fara indoiala, subtitlul cartii, “Cum am ajuns, din delincvent, antreprenor multimilionar”, este tentant si iti arata ca orice e posibil prin actiuni antreprenoriale. Titlul secundar incearca, de fapt, sa ni-l descrie pe autorul cartii. Cu mult timp inainte sa devina antreprenor, Ryan Blair a fost “derbedeu cu un cazier de infractionalitate juvenila in spate, cu experienta de strada si cu o gramada de traume emotionale dupa ce am fost abuzat de tatal meu”. Prima sa companie, firma de suport IT 24/7 Tech, a fost fondata pe cand avea doar 21 de ani. In prezent, Blair, care intotdeauna a avut o personalitate impulsiva, este CEO-ul companiei ViSalus Sciences si un investitor activ in multe alte afaceri. El a creat, de asemenea, “Fundatia Nothing to Lose”, care urmareste sa-i ajute pe someri si pe cei care nu au slujbe demne de competentele lor profesionale sa-si insuseasca abilitati antreprenoriale. Va las sa descoperiti povestea si traseul americanului citind cartea, insa “firul rosu” care strabate intreg continutul acestui ghid este clar: nu exista nicio cale secreta prin care puteti evita munca, transpiratiile si sacrificiile necesare pentru a creste o afacere.

Cu hotarare va spun ca cel mai relevant capitol al cartii (de printat si de lipit pe oglinda oricarui antreprenor) este cel intitulat “Greseli de milioane de dolari”. Numele va poate duce cu gandul din nou la tot felul de recomandari generaliste pe care le gasesti in orice carte. Nu este deloc asa. Lectiile sunt dureroase, din experienta autorului, si probabil ca le veti face chiar daca le veti citi aici. Redau o singura greseala costisitoare din cele 13 lectii ale capitolului: “Nu va concentrati prea mult asupra concurentei!”. Pe scurt, povestea este despre cum Ryan Blair a alocat un milion de dolari pentru a incerca sa se razbune pe un concurent, sfarsind in cele din urma prin a plati scump efortul sau.


Idei mari din “Nimic de pierdut, totul de castigat”

Daca vreti sa va bucurati de succes, trebuie sa va respectati intelegerile. Daca nu puteti onora o invoiala, faceti una noua si incercati sa o respectati.

Niciodata sa nu pui o intrebare la care nu ai deja raspunsul. Omul de afaceri nu vrea sa fie prins cu garda jos in fata potentialilor clienti sau investitori.

Daca sunteti interesati doar de ziua in care truda se va sfarsi, sa stiti ca nu veti ajunge nicicand acolo. Niciodata nu termini ceva; nu exista sfarsit, ci doar noi intreceri si noi inceputuri.

Eforturile nu platesc chiria. “Cand un angajat imi spune cat de mult sau cat de greu se straduieste, de obicei raspund cu acest gand. Eu fac afaceri cu rezultate, nu cu eforturi. Rezultatele platesc chiria.”

“Urasc planurile de afaceri.” Desi planurile de afaceri reusite necesita sute de ore de munca pentru a le crea, ele sfarsesc prin a fi rezumate pe spatele unui servetel.

Mai intai sa vindeti si abia mai tarziu sa puneti intrebari. In asta consta oricum ratiunea tuturor celorlalte aspecte la care lucrati.

Daca ii permitem fricii sa ne impiedice sa luam orice decizie de al carei rezultat suntem nesiguri, vom ramane blocati intr-o viata caracterizata de o inactivitate completa.


Cunostintele, aplicate:

Printr-un limbaj accesibil, Ryan Blair ofera prin “Nimic de pierdut, totul de castigat” cel mai util “bun venit” in lumea antreprenoriatului. Vorbeste in carte foarte frecvent despre inceputuri. Pentru exemplu, el explica modalitatea in care puteti convinge primii clienti prin integritatea de care dati dovada si prin eforturile dumneavoastra sustinute. “Prima zi a afacerii poate fi adesea terifianta, insa, daca nu aveti nimic de pierdut, o puteti gasi si extrem de antrenanta, de vreme ce deschideti larg usile unei noi afaceri si ale unei noi vieti.”


Cartea, dintr-o privire:

Titlu: “Nimic de pierdut, totul de castigat”
Autor: Ryan Blair
Editura: Publica
Colectia: Antreprenoriat
Traducator: Florin Sia
Lungime: 304 pagini
Pret: 46,55 lei

Read More