Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) propune mai multe lucruri inteligente Guvernului și Parlamentului, că reacție la “Revoluția Fiscală”. Toate propunerile sunt documentate, merită analizate, iar eu am selectat trei dintre cele mai importante probleme din modificările aduse Codului Fiscal, cu soluțiile de rezolvare pentru mediul de business.
Problema 1: transferul contributiilor in sarcina angajatului
Membrii CDR NU consideră oportună transferarea contribuțiilor sociale la angajat din următoarele raționamente:
• motivația unui asemenea transfer nu a fost comunicată în mod specific, alături de faptul că beneficiile unui asemenea demers nu se regăsesc în impactul bugetar, conform Notei de Fundamentare
• creșterea salariilor brute în sectorul privat nu se poate reglementa, iar propunerea de Ordonanță de urgență nu are o asemenea obligativitate; atragem atenția că o asemenea măsură poate conduce la dezechilibre pe piața forței de muncă începând cu 1 ianuarie 2018, datorită unor comportamente ce pot fi diferite între mediul public și cel privat
• implementarea măsurii presupune un efort administrativ considerabil și costisitor, fără a vedea un beneficiu imediat sau pe termen lung al măsurii și, nu în ultimul rând
• aceasta este o măsură prin care angajații, la nivel personal, sunt solidari pentru partea de asigurări sociale cu alte categorii de persoane. Susținem solidaritatea socială, dar această solidaritate trebuie efectuată de către Stat, nu de către indivizi, iar rolul activ al Statului presupune tocmai protecția socială a indivizilor vulnerabili
Transferarea tuturor contribuțiilor sociale în sarcina angajatului va mări salariile brute în condițiile în care angajatorii vor accepta să mute propriile contribuții la angajat. Credem că nu este necesar să evidențiem faptul că există o concurență continuă în cadrul societăților comerciale, în ceea ce privește atragerea de proiecte noi într-o anumită țară, în cazul nostru în România.
De aceea, asigurarea unui sistem predictibil și stabil, fără schimbări fundamentale cu termen scurt de implementare, conduce la un grad mai ridicat de confort în procesul decizional pentru alegerea României ca destinație de investiții.
În cazul în care creșterea salariilor brute nu va fi efectuată, va exista un impact la nivelul salariilor nete, iar acest aspect va putea conduce la dezechilibre pe piața forței de muncă. Ținând cont de lipsa acută de forță de muncă din România din această perioadă, un asemenea dezechilibru nu este binevenit.
Alternativ, pentru păstrarea aceluiași salariu net, în funcție de circumstanțele specifice fiecărui angajator, creșterea salariilor brute va conduce ori către un cost salarial similar celui din prezent, ori la o creștere a acestuia.
Pentru angajatorii cu condiții de muncă speciale și deosebite, va exista o creștere a costului salarial, contrar intenției de neutralitate a măsurii.
Atragem atenția cu privire la impactul negativ al noii reglementări asupra angajaților din industriile de dezvoltare software, cercetare-dezvoltare, inovație, precum și pentru persoanele cu handicap, scutite de impozit pe venit. În cazul acestora, nivelul salariilor nete va fi mai scăzut, având în vedere că acești angajați nu vor câștiga din diferența între cota de impozit pe venit de 16% și noua cotă de impozit de 10%.
Știm că România duce deja lipsă de forță de muncă calificată în acest domeniu. În acest context, nu credem că este cazul să se introducă reglementări fiscale cu impact negativ pentru aceste categorii. Considerăm că această reglementare va contribui la accentuarea emigrării forței de muncă super-calificată către alte țări.
În plus, dorim să semnalăm o altă implicație generată de mutarea contribuțiilor sociale din sarcina angajatorilor în sarcina angajaților. Mai exact, o altă categorie care nu a fost luată în calcul la momentul adoptării Ordonanței este categoria salariaților cu timp parțial de muncă.
Prin Ordonanță, contribuțiile sociale în cotă de 35% datorate de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, nu pot fi mai mici decât nivelul contribuțiilor sociale calculate la nivelul salariului de bază minim brut pe țară.
Cu alte cuvinte, pragul minim al contribuțiilor sociale datorate începând cu anul 2018 de angajații cu timp parțial de muncă va fi de 665 RON, în contextul unui salariu de bază minim brut pe țară de 1.900 RON. Astfel, vor exista situații când angajații vor trebui să aducă bani de acasă pentru a plăti contribuțiile sociale datorate.
Spre exemplu, un angajat cu contract part-time în baza căruia va fi remunerat cu un salariu brut de 600 RON, nu va câștiga suficient astfel încât să acopere cei 665 RON datorați drept contribuții sociale. De asemenea, chiar și cu majorarea deducerilor personale, această categorie de angajați va avea de pierdut. Spre exemplu, dacă luăm cazul unui angajat cu jumătate de normă, care în prezent câștigă 725 RON, iar din 2018 va câștiga 950 RON (i.e. 50% din salariul minim brut) și are 2 persoane în întreținere, acesta va avea un venit net diminuat cu 52% începând cu ianuarie 2018.
Având în vedere cele de mai sus, considerăm că trebuie luate măsuri astfel încât să nu fie încurajată renunțarea la contractele cu timp de muncă parțial, care în unele situații/sectoare de activitate ar duce la creșterea volumului de forță de muncă remunerată la negru, efect contrar a ceea ce se dorește de fapt.
În consecință, solicităm analizarea celor de mai sus și propunem:
• anularea implementării transferului contribuțiilor către angajat sau
• implementarea principiilor și adoptarea legislativă în regim normal prin Parlament, luând în considerare un termen minim de 6 luni
Problema 2: schimbarile cu privire la regimul micro-intreprinderilor
Solicităm menținerea posibilității societăților nou-înființate sau existente de a opta pentru aplicarea impozitului pe profit, în condițiile menținerii unui capital social minim, întrucât obligativitatea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor ar putea avea consecințe negative asupra antreprenoriatului românesc, având în vedere următoarele:
Descurajarea investițiilor în România
Majorarea plafonului de la 500.000 de euro la 1 milion de euro pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor, coroborat cu obligativitatea aplicării acestui regim de impozitare prin eliminarea opțiunii de aplicare a regimului de plătitor de impozit pe profit în baza unor criterii precum dimensiunea capitalului social, va avea efecte negative asupra investițiilor din România.
Astfel, toate companiile nou înființate, indiferent de dimensiunea capitalului lor sau a investițiilor preconizate, vor fi automat impozitate ca microîntreprinderi, în absența unei cifre de afaceri inițiale.
Aceste companii, aflate în perioada de investiții, nu vor mai avea posibilitatea deducerii cheltuielilor înregistrate pe parcursul desfășurării activităților curente și investiționale, inclusiv în primii ani de funcționare când, în general, companiile înregistrează pierderi și, în plus, se vor afla în imposibilitatea recuperării pierderilor fiscale înregistrate în acești ani investiționali din profiturile următorilor 7 ani, așa cum s-ar întâmpla dacă ar putea opta să rămână înregistrați ca plătitori de impozit pe profit.
În al doilea rând, societățile care înregistrează o rată de profit mai mică de 6,25% raportată la cifra de afaceri vor fi nevoite să plătească un impozit mai mare decât în prezent.
În al treilea rând, companiile care aplică regimul microîntreprinderilor nu pot beneficia de facilitățile din sfera impozitului pe profit – de exemplu scutirea pentru profitul reinvestit, facilitățile pentru activități de cercetare-dezvoltare, ceea ce va descuraja investițiile în domenii strategice. Mai mult, microîntreprinderile nu vor beneficia de credit fiscal pentru cheltuielile cu sponsorizarea.
În condițiile în care numeroase companii sunt implicate în acțiuni de responsabilitate socială corporativă, descurajarea sponsorizărilor prin eliminarea facilităților fiscale va crea un impact negativ și asupra ONG-urilor care depind de sponsorizări ca sursă de finanțare.
Problema 3: mecanismul de plata defalcata a TVA
În contextul Ordonanței 23/2017 privind plata defalcată a TVA, în continuare vom semnala îngrijorările CDR cu privire la consecințele de ordin economic ale acestui mecanism, precum şi recomandările noastre.
Propunerea nr. 1: anularea implementării mecanismului de plată defalcată a TVA
Ca urmare a dificultăților majore ce vor apărea la nivelul contribuabililor care vor aplica sistemul, și anume:
• blocarea fluxurilor de numerar;
• costuri, obligații şi sarcini adiționale legate de adaptarea sistemelor ERP şi a programelor de contabilitate;
• modificarea procedurilor interne de lucru şi instruirea personalului;
• dezvoltarea de noi sisteme de plată şi monitorizarea plăților către conturi multiple şi transferurile din contul curent în conturile de TVA, în perioada recentă mediul de afaceri şi-a exprimat în mod constant îngrijorarea şi dezacordul cu privire la implementarea sistemul de plată defalcată a TVA.
În consecinţă, în numele membrilor din cadrul CDR, având în vedere consecințele extrem de grave și blocajele ce pot interveni în economia României, precum și lipsa unui studiu de impact pentru care mediul de afaceri a subliniat necesitatea imperioasă, CDR propune considerarea anulării implementării noului mecanism.
Propunerea nr. 2: Soluție alternativă cu aplicare opțională a mecanismului de plată defalcată
În situaţia în care anularea sistemului nu reprezintă o opţiune, ca şi soluţie alternativă CDR propune un model mai puţin invaziv la nivelul mediului de afaceri, bazat pe sistemul ce urmează a fi implementat în Polonia, aşa cum este descris în continuare.
În primul rând, propunerea noastră este ca mecanismul de plată defalcată a TVA să nu fie aplicat cu caracter generalizat şi obligatoriu şi, în consecinţă, sistemul să rămână opţional, persoanele impozabile având libertatea de a opta pentru implementarea / încetarea aplicării mecanismului. Subliniem faptul că alte modele de sisteme de plată defalcată a TVA au fost propuse sau implementate, de asemenea, opțional sau doar pentru anumite sectoare specifice din economie unde riscul evaziunii fiscale este ridicat, fapt ce a fost documentat prin studii concludente (e.g. în Italia se aplică un sistem similar pentru sectorul public). În această situație, nu ar mai fi necesară nici obţinerea unei derogări din partea Comisiei Europene de la prevederile legislaţiei europene.
În al doilea rând, mecanismul de plată defalcată a TVA ar trebui să afecteze doar tranzacțiile efectuate între contribuabili persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA (i.e. Business to Business).
În al treilea rând, având în vedere că actualul model de plată defalcată a TVA propus prin Ordonanţa 23/2017 implică o povară administrativă și operațională excesivă la nivelul contribuabililor, propunem implementarea unui model eficient simplificat şi automatizat cu un impact minim invaziv la nivelul contribuabililor, într-o perioadă de timp rezonabilă care să permită contribuabililor să se supună noilor cerinţe.
Nu în ultimul rând, în cazul introducerii sistemului de plată defalcată a TVA cu caracter opțional, fără a exista vreodată o obligativitate la nivelul tuturor contribuabililor sau a unei părţi a acestora, o măsură care ar încuraja optarea pentru aplicarea mecanismului ar fi acordarea unor beneficii adiționale celor prevăzute deja în Ordonanța 23/2017. Urmând îndeaproape exemplul Poloniei, alte beneficii pentru persoanele care ar opta pentru aplicarea sistemului ar putea fi:
• Valoarea TVA de plată va fi diminuată (în baza unei anumite formule), dacă plata va fi efectuată dintr-un cont de TVA înaintea termenului legal de plată;
• Rambursarea TVA în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de către contribuabil, cu inspecție fiscală ulterioară;
• Eliminarea dobânzii pentru plata cu întârziere a TVA, în situația în care 95% din TVA pentru o anumită perioadă de timp este achitată prin utilizarea sistemului de plată defalcată a TVA.
Propunerea nr. 3: Recomandări punctuale cu privire la Raportul suplimentar al Senatului
În ceea ce privește varianta propusă de către Senat prin raportul suplimentar la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, în numele membrilor din cadrul CDR dorim să reiterăm faptul că varianta propusă va conduce la consecințe nefavorabile la nivelul întregului mediu de afaceri, întrucât va afecta inclusiv societățile ce nu vor aplica sistemul dar vor efectua achiziții de la furnizori care aplică mecanismul de plată defalcată a TVA.
Astfel, conform textului din raportul suplimentar al Senatului, acestea vor fi nevoite să efectueze plățile în conturi separate, și anume în cont curent, respectiv cont de TVA pentru bunurile / serviciile achiziționate de la furnizori care aplică sistemul. Deși aceste persoane impozabile nu vor aplica sistemul, vor fi nevoite să angajeze costuri suplimentare pentru aplicarea prevederilor legale, legate de adaptarea sistemelor ERP și a programelor de contabilitate, modificarea procedurilor interne de lucru și instruirea personalului; monitorizarea plăților către conturi multiple ș.a.m.d., întrucât în caz contrar vor fi pasibile de amenzi semnificative.
În ceea ce privește creanțele societăților aflate în insolvență, în conformitate cu legea insolvenței, statul se află pe locul al cincilea la masa credală, pe primul fiind salariații. În acest context, este necesară reglementarea condițiilor privind ordinea de achitare a datoriilor societăților care se află în procedură de insolvență.
