Antreprenoriat Comunicare Economie

O voce unită în beneficiul pacienților și medicilor stomatologi din România

 bucur  am participat, ca moderator al evenimentului, la un moment important al coagulării pieței de stomatologie din România, un sector de activitate 100% antreprenorial care a înțeles pe deplin beneficiile privatizării.

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED), o organizație ce sprijină furnizorii privați de servicii medicale din România și dreptul pacienților la servicii medicale de calitate, a organizat primul eveniment dedicat industriei de stomatologie, Forum PALMED – Viitorul medicinei dentare din România. Provocări și perspective.

Evenimentul a reprezentat o dezbatere privind necesitatea existenței unui dialog deschis și eficient între actorii principali din domeniul medicinei dentare, autorități și specialiști, cu scopul dezvoltării unei relații de parteneriat între sectorul public și privat și găsirii de soluții la provocările cu care se confruntă, în prezent, stomatologia din țara noastră.

Printre cei peste 70 de participanți s-au numărat Andra Migiu – secretar de stat în Ministerul Sănătății, Adela Cojan – vicepreședinte Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Sas, președintele Colegiului Pacienților, reprezentanți ai centrelor universitare de specialitate, dar și ai cabinetelor private de stomatologie din România.

Astfel, au fost reprezentate DENT ESTET Group, Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu, clinicile Profesor Dr. Barbu și Nord Vest Dental, din București, dar și numeroase alte clinici stomatologice din Iași, Brașov, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Tulcea și Buzău.

Apel la unitate pe o piață de stomatologie fragmentată

În România, numărul cabinetelor stomatologice se ridică la 15.650, de patru ori mai multe decât în anul 2000, din care 95% sunt private, potrivit INS. De altfel, piața privată de stomatologie este estimată la 2,1 miliarde de lei în 2020, aproape de 15 ori mai mare față de 2018, creșterea datorându-se, în principal, proceselor de digitalizare a industriei dentare moderne, arată datele prezentate la primul forum PALMED pentru stomatologie.

PALMED și-a propus să susțină astfel și industria de stomatologie, atât cabinetele individuale, clinicile și rețelele de stomatologie, cât și furnizorii medicali și a lansat un apel la crearea unei organizații puternice care să lupte pentru drepturile pacienților, dar și ale principalilor actori din medicina dentară privată. 

“Doar astfel vom putea reprezenta împreună pacienții, fiind vocea acestora în fața Statului atunci când pacientul nu primește ceea ce are nevoie. Este pentru prima dată când liderii industriei se așază la aceeași masă pentru a susține împreună interesele pacientului. Prin această divizie de stomatologie vom colabora cu Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor și alte autorități responsabile pentru bunele practici, și pentru dezvoltarea sustenabilă a industriei, susținute deocamdată exclusiv din resurse private”, a precizat, la rândul său, Cristian Taban, director executiv DENT ESTET Group.

Sănătatea dentară, o problemă gravă în România: jumătate din români nu merg la dentist

Cel mai recent studiu Kantar, care analizează dinamica datelor pe ultimii trei ani, arată că jumătate dintre români nu merg la dentist, iar o treime nu-și duc nici copiii la medicul stomatolog, deși recomandările specialiștilor indică faptul că prima vizită la dentist trebuie să aibă loc la cel puțin 6 luni de la apariția primului dinte.

Dr. Ionuț Leahu, fondator Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu: “Am văzut că peste 70% din pacienți spun că nu au probleme dentare, ceea ce e imposibil, și vin prea târziu la stomatolog sau deloc. E nevoie de întreaga industrie, dar și de susținerea statului pentru a aduce pacientul la dentist. Am răspuns invitației PALMED de a ne alătura acestui proiect ambițios, alături de ceilalți colegi din industrie, tocmai pentru a impulsiona consolidarea acesteia și pentru a găsi împreună soluții de a crește accesul la servicii de calitate pentru toți pacienții din România, care suferă de pe urma subfinanțării cronice a sistemului. Stomatologia e cea mai dezbinată ramură a medicinii, nu doar la noi, ci în toată lumea.”

Forumul PALMED – un apel la dialog eficient și uniune în beneficiul pacienților din România

Reprezentanții clinicilor dentare private înscrise în PALMED vor lansa în urma acestor evenimente o platformă națională care va cuprinde acțiuni concrete necesare asigurării unei bune sănătăți dentare a românilor pe termen lung. Printre aceste acțiuni se numără:

  • dublarea bugetului CNAS pentru serviciile medicale stomatologice
  • creșterea numărului de membri PALMED din domeniul medicinei dentare din România
  • inițierea de campanii de informare națională cu mesaje de interes public, privind importanța igienei dentare în asigurarea unei bune sănătăți orale, cu efecte asupra sănătății generale a populației
  • susținerea drepturilor medicilor de a-și informa pacienții, dar și a drepturilor pacienților de a fi informați, de a avea acces la servicii stomatologice de calitate și de a-și alege furnizorul de servicii medicale.

În prezent, nouă clinici stomatologice sunt afiliate PALMED, acestea însumând afaceri de 158 de milioane de lei, adică 7,5% din totalul pieței de stomatologie. 

Evenimentul, primul din seria organizată de PALMED, a reunit peste 70 de participanți – reprezentanți ai autorităților, ai clinicilor dentare private, investitori, furnizori medicali și jurnaliști.

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
Sfarsitul lumii a venit. Are si un nume: politica economica
Cea mai tare miscare de marketing a verii: ce au in comun brandurile Simona Halep si Dedeman

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Cum te poate ajuta un Board of Advisors: util pentru PR și pentru a atrage finanțare

Avem în România între 500 și 1.500 de “gazele”, adică firme antreprenoriale românești care au crescut în ultimul an și...

Close