Am văzut și eu spotul cu Federer și Robert De Niro în care tenisman-ul elvețian îi propune actorului american să joace împreună într-un film care să pună cu adevărat Elveția pe harta blockbusterelor, doar că De Niro găsește mai multe argumente contra.
Este fain, vă invit să îl urmăriți. ⬆️ Îmi vine și mie să preiau retorica “Uite, băi, cum elvețienii fac o campanie de promovare și ai noștri, românii, nu sunt în stare și nu vor.”
Da, și mie îmi place să folosesc narativul acesta din două motive: dă bine la comunicare + este aspirațional: și pe mine mă hrănește asta, îmi place să învăț din bunele practici alte altor state.
Cred că-i mai important să privim lucrurile macro, nu doar din perspectiva “ce face instituția guvernamentală de turism de la noi” versus “ce face politicianul elvețian”. Vă propun să vedem tot ecosistemul (privat, ong, agenții de comunicare, guvern și ambasadori de brand/sportivi).
1. CONTINUITATE. Primul spot din campania lansată de Switzerland Tourism a fost filmat în Zermatt, Elveția, și New York, încă din toamna anului trecut. Deci campania a fost gândită prin primăvara-vara lui 2020. La noi ministerul de resort își schimbă structura, organizarea și conducerea o dată la 6 luni, știm că au fost multe schimbări din toamnă încoace. Asta se traduce de cele mai multe ori prin îngroparea proiectelor începute de fosta conducere.
2. EXPERTIZĂ. Martin Nydegger, CEO-ul Switzerland Tourism, organizația națională de turism a Elveției care gestionează campania cu Federer și Robert De Niro, este șef la această prăvălie din 2018 și lucrează acolo din anul 2005 (de 16 ani!). Omul e super activ pe Linkedin, creează conținut, le știe cu PR-ul. În România, un director la exporturi din minister (care a fost șef și pe la turism la un moment dat) are un cont amărât pe Linkedin cu typos.
3. LEADERSHIP. Roger Federer va dona fee-ul primit pentru acest proiect către propria fundație pentru a ajuta copii defavorizați din Elveția. Putem face și o paralelă și cu liderii din sport de la noi, evident, daca vreți.
4. CREATIVITATE și BANI. Eu cred foarte mult în potențialul creativilor din România, dar mă îndoiesc de capacitatea sistemului de achiziții publice și de disponibilitatea bugetului nostru de a crea ceva similar campaniei elvețienilor de la BBDO, coordonată de un director de creație danez. Nu vreau să le știu bugetul, dar sigur depășește tot bugetul disponibil al României pentru turism în ultimii 3 ani.
Elvețienii nu au doar ciocolată bună, ceasuri care rezistă generații întregi și pârtii de sute de kilometri. Au și un ecosistem sănătos, experți și lideri implicați. Și mai au un parteneriat public-privat care funcționează brici de zeci de ani.