Urmarim balacareala politica cu o atentie atat de mare incat ne scapa anumite fapte care sfideaza teoria economica. Vorbesc aici despre actiuni ale guvernului care nu tin practic cont de consecintele amestecului in sfera afacerilor.
“Felicitari celor 5 firme, cunoscute de altfel, pentru care s-a dat o lege speciala. Noi, astia mai mici, ne vom descurca si noi cum putem…”, asa suna insemnarea de pe Facebook a lui Alexandru L., un tanar antreprenor din industria IT&C, ca reactie la ceea ce eu consider o noua masura dezastruoasa a celor care sunt responsabili de formularea si aplicarea politicii guvernului.
Masura interventionista care il supara cu temei pe tanarul intreprinzator se refera la intentia guvernului de a acorda subventii firmelor care vor crea cel putin 200 de locuri de munca “inalt calificate”. Concret, firmele care creeaza cel putin 200 de locuri de munca (cat de subiectiva este descrierea “inalt calificate”) vor putea primi, pentru o perioada de doi ani, o subventie in cuantum de 40-50% pentru cheltuielile salariale, in baza unei scheme de ajutor de stat.
Antreprenorul nostru, care are aproximativ 50 de clienti si afaceri anuale de 1,4 milioane de euro, simte pe propria piele consecintele inregistrate in urma eforturilor de a stimula anumite sectoare economice, iar rolul nostru este aici de a intelege macar cateva dintre urmarile majore ce decurg obligatoriu din aceste intentii aparent bine intentionate. In cazul de fata, sectoarele economice de aplicare a schemei sunt industria producatoare, cu exceptia fabricarii bauturilor si produselor din tutun, productia si furnizarea de energie electrica, termica, gaze, apa calda si aer conditionat, activitati de editare produse software, telecomunicatii, servicii in tehnologia informaticii, activitatii si servicii informatice, cercetare-dezvoltare. Identificam deja prima perversiune a “ajutorului” oferit de stat: propunerea ca executivul sa acorde subventii unor persoane particulare ori sa ajute anumite proiecte il vizeaza pe actorul economic A si uita complet de actorul B. Aceasta masura guvernamentala ii abordeaza pe intreprinzatorii in mainile carora ajunge capitalul si ii pierde din memorie pe cei care au fost lipsiti de el.
Al doilea argument care se opune, fara dubii, impotriva subventiilor guvernamentale, este ca, asemenea imprumuturilor guvernamentale, executivul nu ofera niciodata nimic pentru mediul de business fara sa ia ceva in schimb. Cunoastem cat de solida este argumentatia din scrierile lui Henry Hazlitt. In cartea “Economia intr-o lectie” (recenzata aici), economistul porneste de la o ipoteza vie si in zilele noastre, ale carei manifestari le observam inclusiv in spatiul romanesc: in stiintele economice au loc mai multe erori de gandire decat in orice alt domeniu de studiu cunoscut omului. Factorii cei mai importanti care dau nastere la erori economice in fiecare zi sunt, in primul rand, interpretarea unei idei sau propuneri in favoarea propriilor interese si, in al doilea rand, eroarea omiterii consecintelor secundare. Cand guvernul acorda “ajutoare” celor care dezvolta proiecte prin care se creeaza minimum 200 locuri de munca, ceea ce se intampla in fapt este impozitarea afacerilor private profitabile in vederea sprijinirii celor neprofitabile. Ce va lua guvernul in schimb? Sa nu uitam ca fondurile guvernului provin in totalitate din impozite, asa ca factura finala pentru bugetul total al schemei de ajutor de 440 milioane de lei va fi platita tot de antreprenorii privati.
Una dintre tezele favorite ale interventionistilor este cea bazata pe faptul ca ajutoarele guvernamentale sunt justificate in anumite situatii de criza, insa care sunt sectoarele aflate cu adevarat in dificultate? Despre ce vorbim aici? Este somajul o problema pentru industria IT&C, in care veniturile celor peste 18.000 de firme din Romania au ajuns anul trecut la in jur de 9,4 miliarde de euro, revenind la nivelul din 2008?
Fara sa intru in variabilele de natura politica ale masurii guvernamentale de mai sus si fara a pune in colimator firmele care solicita ajutorul de stat, un lucru este clar pentru noi toti: in cazul unei subventii, este evident ca atat cat vor castiga cele cinci companii vor pierde contribuabilii, iar printre ei se numara si antreprenorii de tipul lui Alexandru L. care pun la bataie toata averea si priceperea lor cand se lanseaza intr-o afacere. Alte sectoare si alti actori economici vor pierde ceea ce prima parte va castiga. Totul se produce prin intermediul impozitelor.
Desi sunt constient de enorma popularitate de care se bucura astazi interventionismul, il las pe cititor, antreprenor sau nu, sa-si imagineze mai departe consecintele interventiilor perturbatoare in sfera economica de care guvernul ar trebui sa se detaseze cat mai mult posibil. Un singur sfat am: nu priviti doar efectele imediate ale unei anumite politici publice, ci mai ales consecintele pe termen lung pe care acea politica le-ar putea crea grupului in particular, dar si asupra tuturor grupurilor!
