Antreprenoriat

eMAG se internaționalizează în cinci țări noi printr-un proces de M&A complex

eMAG se extinde în alte cinci țări – Cehia, Slovacia, Slovenia, Croația și Austria – printr-o fuziune cu Extreme Digital, companie de comerț online din Ungaria. Prin acest “mariaj” a luat naștere una dintre cele mai importante companii de ecommerce din Europa Centrală și de Est capabilă să concureze cu retailerii offline și online globali. Ei bine, asta e o veste bună pentru ecosistemul de internaționalizare din România: este o premieră pentru o firmă românească să se extindă în alte cinci piețe prin intermediul unui proces de M&A (fuziuni și achiziții) atât de complex + o oportunitate de scalare prin internaționalizare pentru partenerii din Marketplace.

„Acest parteneriat reprezintă o recunoaștere a scalabilității și calității tehnologiilor eMAG dezvoltate în ultimii zece ani. Avem certitudinea că dezvoltarea eMAG în regiune se va intensifica în urma acestei fuziuni, creând premisele extinderii în țările unde Extreme Digital deja activează”, a spus Iulian Stanciu, CEO eMAG. “Extreme Digital a fost fondat în 2001 de către Balázs Várkonyi și Gyula Kelemen, cei mai puternici antreprenori din zona de tehnologie din Ungaria. Experiența lor, alături de tehnologia și know-how-ul eMAG, ne vor ajuta să construim cea mai mare companie locală de tehnologie, cu o țintă de un miliard de euro în șase ani”.

(Vezi Video cu Iulian Stanciu despre internaționalizarea eMag în regiune)

În urma fuziunii, eMAG România va deveni acționar majoritar al noii entități, cu 52% din acțiuni, restul de 48% revenind acționarilor Extreme Digital. Finalizarea tranzacției este condiționată de primirea acordului autorităților de concurență.

Balázs Várkonyi, în calitate de CEO, și Gyula Kelemen, în calitate de CFO, alături de Cătălin Diț, actualul Country Manager al eMAG Ungaria, vor conduce noua companie cu sediul la Budapesta. Tehnologia folosită în Ungaria și în cele cinci țări noi (Cehia, Slovacia, Slovenia, Croația și Austria) va fi cea dezvoltată de eMAG.

Pentru partenerii din Marketplace, eMAG devine astfel o poartă către scalarea și internaționalizarea afacerilor, în timp ce pentru clienții din Ungaria se traduce în mai multe beneficii: acces la un număr mai mare de produse, prețuri mai bune, comoditate mai mare prin servicii de livrare și retur la standarde înalte.

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
Cartolina mea preferata e despre initiativa privata
RBL lanseaza “Start-Up Bridge” – platforma de interactiune intre antreprenorii romani si cei straini

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
VIDEO – Cele două modele de business prin care Ivatherm se internaționalizează

Am analizat in cadrul proiectului Start-Up Bridge strategia de internaţionalizare a producătorului de dermocosmetice Ivatherm. Compania a avut anul trecut...

Close