Antreprenoriat Featured

Ce nevoi au antreprenorii romani care se internationalizeaza. Studiu de caz: Start-Up Bridge Romania-Bulgaria

Interactiunile directe cu antreprenori din pietele-tinta, know-how-ul local si informatiile despre reglementarile statului si fiscalitate reprezinta principalele obiective ale antreprenorilor romani care au participat la prima editie a Start-Up Bridge, proiect de internationalizare a afacerilor romanesti lansat de Fundatia Romanian Business Leaders (RBL).

Proiectul Start-Up Bridge a fost lansat la Sofia, in cadrul unui schimb de experiente profesionale intre antreprenori romani si potentiali parteneri din Bulgaria. Cei 15 oameni de business din Romania prezenti la Sofia au avut acces, prin intermediul Start-Up Bridge, la cel putin 40 de interactiuni directe cu antreprenori romani si bulgari, reprezentanti ai statului, avocati, specialisti in fiscalitate, studii de caz si investitori.

 “Studiile arata ca prezenta internationala directa a firmelor romanesti este modesta, astfel incat numarul companiilor autohtone care efectueaza investitii straine pe pietele externe este de aproximativ 20 intr-un singur an. In acelasi timp, firmele autohtone realizeaza doar 30% din exporturile romanesti. Antreprenorii romani au mare nevoie de know-how, networking, studii si informatii punctuale despre oportunitatile de business din strainatate. De asemenea, am identificat un potential neutilizat de interactiune internationala in randul antreprenorilor romani”, a declarat Claudiu Vrinceanu, initiator al Start-Up Bridge.

Start-Up Bridge este o platforma de interactiune intre antreprenorii romani si companiile externe aflate in diverse etape de dezvoltare. Primul proiect Start-Up Bridge, organizat la Sofia in perioada 18-19 iunie, a fost realizat in parteneriat cu Association of the Bulgarian Leaders and Entrepreneurs (ABLE) si Start It Smart si a cuprins intalniri de tip match-making si prezentari despre oportunitatile de business din Bulgaria, fie ca dezvoltarea internationala a afacerilor romanesti se face prin export, prin deschiderea unei firme, prin castigarea unui proiect de prestari servicii sau prin achizitia unui jucator local. De asemenea, proiectul a beneficiat de prezenta reprezentatilor guvernamentali si a diplomatilor romani si bulgari (Ambasada Romaniei in Sofia, specialistii Invest in Sofia si ai Guvernului Romaniei) care au oferit informatii despre masuri si programe de sustinere a antreprenorilor interesati de internationalizare.

startsofia

Start-Up Bridge se va extinde in urmatoarele luni cu interactiuni de business in cele mai mari piete din strainatate, astfel incat sa ajute antreprenorii romani interesati de internationalizare.

 Informatii utile despre potentialul de business Romania-Bulgaria

a) Pana la 30 aprilie 2017 au fost inregistrate in Romania 2277 societati comerciale cu capital integral sau partial bulgar si un volum subscris al capitalului social de 155,98 milioane euro, pozitionand Bulgaria pe locul 26 in clasamentul pe tari de provenienta a investitorilor straini. In cursul anului 2016 au fost inregistrate 120 de societati cu capital bulgar, aportul de capital social subscris de acestea fiind de aprox. 35 milioane euro (peste 25% din volumul capitalului bulgar investit in Romania dupa anul 1990 pana in prezent).

Conform ultimelor date furnizate de Agentia de Inregistrare din Bulgaria (Registrul Comertului), rezulta ca pana la 31 decembrie 2015 au fost inregistrate 2544 de firme cu capital social integral sau partial romanesc in Bulgaria, din care 466 s-au inregistrat pe parcursul anului 2015.

b)            Relatii comerciale -Milioane euro

  2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Total 2036,4 2777,0 3209,8 3269,6 3221,5 3455,44 3683,69 3945,52
Export 1094,2 1337,3 1631,3 1735,0 1697,2 1774,83 1822,20 1850,93
Import 942,2 1439,7 1578,5 1534,6 1524,3 1680,61 1861,48 2094,59
Sold 152,0 -102,3 52,7 200,4 172,9 94,23 -39,28 -243,65

In anul 2016, volumul total al schimburilor comerciale ale Romaniei cu Bulgaria a crescut cu 7,26%, avand o pondere de 3,16% in totalul comertului exterior al Romaniei. Exporturile romanesti au crescut cu 1,81%, pondere de 3,23 %, locul 6 iar importurile de produse bulgare au crescut cu 12,60%, pondere de 3,11 %, locul 10.

Principalele marfuri exportate au fost: produse minerale – combustibili, metale comune si articole din acestea, masini si echipamente electrice, produse alimentare, produse ale industriei chimice, iar ca produse importate au fost: masini, aparate si echipamente electrice, produse ale regnului vegetal, produse chimice, metale comune si articole metalice, si produse alimentare.

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
O gluma buna: statul, mai disciplinat decat sectorul privat
De ce emigreaza, de fapt, romanii: “Sistemul e complicat, complex si stricat”

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
RBL lanseaza “Start-Up Bridge” – platforma de interactiune intre antreprenorii romani si cei straini

Fundatia Romanian Business Leaders (RBL) lanseaza Start-Up Bridge - proiect de internationalizare a afacerilor romanesti, luni, 19 iunie, la Sofia,...

Close