Tag Archives: Radu Georgescu tranzactii

Antreprenoriat Featured

De ce a iesit Radu Georgescu din afacerea Coinzone?

Exit-ul Radu Georgescu din Coinzone (companie cu 2.000 de clienti activi/luna), platforma de tranzactionare pentru moneda digitala Bitcoin care a trecut in portofoliul firmei daneze Coinify, a surprins multa lume din mediul de business. De ce?

In primul rand, pentru ca Radu Georgescu isi propune, ca orizont de timp, exit-uri in 3-5 ani din momentul lansarii unui business. Coinzone a fost fondata in martie 2014. In al doilea rand, chiar Radu Georgescu paria ca “urmatorul mare lucru” in domeniul tehnologic va fi Bitcoin, moneda virtuala pe care acesta o compara cu revolutia IP din anii ’70.

“Consider ca protocolul bitcoin va avea un trend similar. A fost inventat (creat? inceput?) in 2009 si in cinci ani (ne miscam mai repede) primul strat de infrastructura este construit: procesoare, portofele electronice, monede, straturi de securitate, ATM-uri…toate cele necesare pentru ca bitcoin sa explodeze”.

De ce a iesit Radu Georgescu din afacerea Coinzone? Iata cateva detalii mai jos care ne pot ajuta in creionarea unui raspuns:

Q: In opinia mea, aceasta tranzactie a fost o surpriza pentru ca vorbim despre un deal “prematur” in comparatie cu alte exit-uri pe care le-ai realizat pana acum, ca antreprenor.


Radu Georgescu: Ai dreptate. In mod normal, exit-urile GECAD au loc la un interval de aproximativ patru-cinci ani. Cu toate acestea, cel mai bun moment pentru a vinde o companie este atunci cand ai un cumparator cu adevarat interesat [n.r. zambeste]. Am investit in Coinzone cu viziunea de a pune bazele a ceea ce noi numim “Internet of Assets”. In ultimul an, compania s-a concentrat mai mult pe dezvoltarea unei platforme de procesare plati in moneda virtuala Bitcoin si a unui wallet pentru cumparatori. Astfel, nefiind interesat de aceasta directie de dezvoltare, am decis sa nu mai investesc in companie si am lasat la latitudinea managementului Coinzone sa gaseasca fie o investitie suplimentara, fie un exit convenabil.

Q: Crezi ca Bitcoin este in continuare “The Next Big Thing”, asa cum ai argumentat in luna mai a anului trecut? (vezi The next big thing – Bitcoin 101)

Radu Georgescu: Sunt convins de importanta tehnologiei blockchain si cred ca in viitor va sta la baza dezvoltarii mai multor produse si servicii extrem de interesante. Bitcoin este doar una dintre monedele virtuale ce beneficieaza de tehnologia blockchain. Cred ca monedele virtuale reprezinta viitorul si vor functiona la fel de bine si in continuare, desi gradul lor de adoptie este poate mai lent decat se estimase initial. (Vezi mai multe comentarii ale lui Radu Georgescu despre exit-ul din Coinzone.)

 

Am lansat pe Facebook o dezbatere pe aceasta tema, iar raspunsurile unor manageri, comunicatori si antreprenori merita mentionate:

  1. Horia Grozea: Intrebarea este daca a vandut sau a dat sa scape de el? Din bitcoin inca nu se fac bani, iar directia lor nu era cea corecta.
  2. Dragos Roua: Eu cred ca este o tranzactie “de urgenta”. Probabil Radu vrea focus exclusiv pe Vector Watch in perioada urmatoare, o companie mult mai bine pozitionata decat Coinzone. Interesant e ca Radu iese complet din piata de cryptocurrencies cu aceasta tranzactie (in general, se semneaza niste non-compete agreements la preluari de genul asta, pe un interval intre 2 si 4 ani).
  3. Mircea Goia: Don’t believe the hype – aceasta este concluzia 🙂
  4. Mihai Radu: Bitcoinii sunt imprevizibili. Total! Nu zic de la mine, am vorbit cu oameni care cunosc fenomenul. Deci, daca danezii au fost impresionati de argumentele lui Radu, probabil a fost ceva de genul “vrabia din mana”…
  5. Bogdan Tudor: O recunoastere rapida a greselii de a intra intr-o piata volatila, nesigura cu riscuri enorme. Respect.
  6. Traian Traicu: A vandut la timp si bine, pentru ca aceasta piata nu va fi niciodată legitimata. A fost un experiment, l-a facut ca sa-l bifeze si apoi l-a vandut, si bine a facut.
Read More