Tag Archives: obtinere cod tva

Featured

UTIL pentru investitori: procedura de inregistrare in scopuri de TVA din Romania

Procedura de inregistrare in scopuri de TVA din Romania are unele dintre cel mai dificil de indeplinit criterii comparativ cu procedurile din alte 12 state membre ale Uniunii Europene, potrivit unui studiu realizat de Deloitte Romania.

Deloitte Romania a colectat informatii privind procedurile de inregistrare in scopuri de TVA, prin intermediul unui chestionar, de la profesionistii din reteaua internationala Deloitte. Scopul demersului este sa analizeze comparativ practicile similare din alte tari.

Principalele concluzii ale studiului

•         In toate statele care au raspuns chestionarului procedura este considerata simpla/directa, cu exceptia Romaniei si a Cehiei
•         In Romania se solicita cele mai multe documente (inclusiv dupa eliminarea formularului 088). Pe locurile urmatoare se plaseaza Germania, Cehia si Slovacia.
•         In 9 state, autoritatile fiscale pot solicita aditional documente fata de cele prevazute, dar nu exista o lista similara cu cea din Romania, solicitarile fiind punctuale, de regula in functie de profilul/activitatea societatii
•         In 4 din 13 state (Estonia, Bulgaria, Italia si Croatia), autoritatile fiscale nu solicita alte documente in afara de cele prevazute de legislatie
•         Procedurile cel mai simplu de parcurs sunt in Olanda, Austria si Italia
•         Scorul pentru evaluarea cererii nu este disponibil in niciun stat (in cazul unora nu exista un scor)
•         Refuzul de inregistrare are loc in majoritatea statelor doar daca exista dovezi ca au fost furnizate informatii false, compania nu exista sau reprezentantii acesteia nu pot fi contactati
•         Procedura interviului cu autoritatile fiscale, dupa depunerea cererii de inregistrare, exista in 3 state (Romania, Cehia si Slovacia)
•         In celelalte 10 state, autoritatile fiscale pot face control inopinat la sediul entitatii care a solicitat inregistrarea, dar numai in masura in care nu pot contacta reprezentatii acesteia sau au suspiciuni/dovezi ca societatea nu exista
•         In unele state, Olanda fiind exemplu de buna practica in acest sens, procedura se desfasoara in paralel cu inregistrarea la Registrul Comertului care transmite electronic documentele catre autoritatile fiscale. Prin urmare, contribuabilii nu trebuie sa efectueze un demers separat pentru obtinerea codului de TVA.

“Toate statele aplica un filtru pentru acordarea codului de TVA. Este o procedura binevenita in conditiile in care TVA este taxa cea mai expusa fraudei. Totusi, Romania se remarca printr-o birocratie mai mare, probabil si pentru ca abordarea s-a schimbat drastic in 2015, cand s-a trecut de la o formalitate (o bifa in formularul de inregistrare fiscala) la o procedura foarte complicata (formularul 088). Dupa cum stim, de la sfarsitul lui 2015 si pana la jumatatea lui 2016, procedura a generat un blocaj care a afectat multe societati”, a declarat Vlad Boeriu, partener Deloitte.

Desi a fost ameliorata anul trecut, iar de la inceputul lui 2017 s-a renuntat la celebrul formular 088, problema de fond nu s-a schimbat decisiv. In practica, multe societati se confrunta in continuare cu birocratia care reprezinta o bariera pentru initierea si derularea afacerilor. Insa abordarea mai restrictiva a autoritatilor romane ar putea fi explicabila avand in vedere ca diferenta dintre suma potentiala de colectat din TVA si cea incasata efectiv (gap) este cel mai mare din UE, de aproape 40%. Urmatorul raport al Comisiei Europene pe acest subiect ne-ar putea arata in ce masura a ajutat aceasta procedura la combaterea evaziunii.

In cadrul studiului au fost adresate 16 intrebari si au raspuns solicitarii noastre 12 state membre care au facut si comentarii pe marginea acestora (descarca PDF).

Read More