Tag Archives: Musai Listtime management

Books Featured

Vrei mai mult timp? Idei mari din trei carti despre time management

[dropcap]A[/dropcap]m avut o revelatie cand am insistat catre un tanar antreprenor milionar sa participe ca invitat la emisiunea Start-Up Wall-Street. Raspunsul sau mi-a dezvaluit un lucru la care nu ma gandisem pana atunci. “Claudiu, sa stii ca vreau sa particip la emisiune. Mi-am propus asta, insa sunt extrem de aglomerat acum. Daca imi poti vinde timp, eu ti-l cumpar cu orice pret!” – cam asa suna raspunsul antreprenorului, aflat pe val dupa o tranzactie insemnata, foarte implicat in cresterea unei companii pe care inca o conduce. Cunoastem cu totii nevoia de a targui timpul, daca ar fi posibil: suntem sufocati de activitati, informatii, documente si sarcini. Spre regretul nostru, timpul si spatiul disponibile sunt limitate si ajungem sa ne programam fiecare minut pentru drumuri, sarcini si treburi casnice, practic alergam dintr-un loc in altul, ne grabim sa ajungem la servicii, iar la finalul unei zile ne prabusim in pat. Dar procurarea timpului de pe o piata cu cerere si oferta este imposibila, asa ca singura cale este sa economisim timpul, asa cum ar trebui sa economisim si alti factori rari. Economisirea timpului are un caracter aparte, o stim de la von Mises, “datorita unicitatii si ireversibilitatii ordinii temporale”. Importanta lucrurilor acestea se manifesta in fiecare compartiment al teoriei actiunii. Mai concret spus, actiunea este cea care ne genereaza notiunea de timp si ne face constienti de fluxul temporal.

Anul trecut au fost publicate in Romania trei carti care iti vor fi de folos daca si tu iti faci planuri pentru o anumita zi, care insa nu seamana foarte mult cu felul in care decurge in realitate ziua: “Musai List”, “Procrastinarea” si “Mai mult cu mai putin”. Va recomand cu caldura sa oferiti in dar aceste trei carti celor dragi care isi doresc “niste timp”.

Pe masura ce vei citi cele trei carti, te vei gandi cu siguranta la tot felul de treburi si activitati din viata ta pe care vrei sa le schimbi imediat, la decizii pe care le ai de luat. De exemplu, cartea “Musai List”, scrisa de trainerul roman Octavian Pantis, managing director TMI Training & Consulting, iti ofera tocmai acel “document” cu angajamentele importante pentru a-ti gestiona mai bine timpul si a te bucura mai mult de fiecare zi. O carte cu multe sfaturi cordiale care cer perseverenta inainte de a-si arata roadele, “Musai List” te provoaca sa te apuci de schimbat anumite actiuni, practic e o imbiere la schimbare care “iti propune sa lucrezi altfel pe ici, pe colo si poate chiar in partile esentiale”.

Inainte de a sublinia ideile esentiale din carte, merita evidentiata o clarificare de la inceputul cartii care sigur te va pune pe ganduri: este vorba despre cele trei roluri pe care munca le poate juca in viata ta, tocmai pentru a te ajuta sa-ti identifici mai lamurit provocarile si problemele cu care te confrunti: 1. serviciul = situatia in care pui la dispozitia unui angajator timpul tau, energia si abilitatile tale, in schimbul unui pachet salarial; 2. cariera = imprejurarea in care oferi tot munca (poate chiar mai multa munca, si cauti sa primesti in schimbi bani si alte beneficii (promovari, responsabilitati, recunoastere, etc.); 3. vocatia = situatia in care iti dedici viata unui “talent al tau sau unei cauze in care crezi”;

Idei mari (doar trei) din “Musai List”

• Protejeaza-ti timpul, mult mai mult decat iti protejezi banii. Nu ezita! Respinge orice intrerupere fara mila. Politicos, dar ferm.

• Asigura-te ca ai in jur cativa stalpi pe care te poti sprijini, adica relatii de buna calitate cu oameni in care poti avea incredere. Bucura-te de astfel de relatii, fa tot ce tine de tine pentru a le consolida in fiecare zi si nu te ingrijora prea mult cu privire la viitor.

• Alege proiectele si obiceiurile in asa fel incat daca le rezolvi sa fii cu adevarat multumit, nu sa simti ca pasii au fost prea mici. Daca cumva inchei proiectele si cimentezi obiceiurile in prima parte a anului, desigur ca iti poti stabili alte tinte pentru mai departe.


Cartea, dintr-o privire:

Titlu: “Musai List”
Autor: Octavian Pantis
Editura: Publica
Colectia: Time Management
Lungime: 188 pagini
Pret: 49 lei

Daca “Musai List” abordeaza angajamentele pe care ar trebui sa le faci, cartea “Procrastinarea” este despre promisiunile pe care le faci fata de tine insuti/(ati) si nu le respecti. Mai concret, despre scopurile pe care ti le pui, fara a le atinge vreodata si fara a sti de ce. Cartea, un “must-read” de catre manageri, antreprenori, politicieni, dar mai ales de studenti, analizeaza din perspectiva practica factorul-cheie care ne impiedica sa ducem la bun sfarsit ceea ce vrem sau trebuie sa facem – procrastinarea.

Mentionam mai sus ca “Procrastinarea” se adreseaza si studentilor. Asa cum o veti face multi dintre voi, cei care veti citi cartea, si eu m-am regasit in studiile care arata ca procrastinarea reprezinta de departe cea mai serioasa problema pentru studenti, care isi petrec in medie o treime din timp amanand lucrurile. De ce se intampla asta? In primul rand, camerele de camin sunt pepiniere de procrastinatori intrucat tentatiile – alternativele la studiu – sunt omniprezente, superioare din orice punct de vedere, de exemplu, scrierii unor eseuri. In al doilea rand, termenele de predare mari ale eseurilor si lipsa pasilor intermediari provoaca o amanare indelungata a prezentarii lor.
Procrastinarea nu se regaseste doar in caminele studentesti, ci si in redactiile ziarelor sau in consiliile de administratie ale marilor companii, iar cartea de fata, bogata in studii empirice iti explica de ce tergiversarea activitatilor nu este vina noastra, insa acest lucru nu ne scuteste sa avem de-a face cu ea. Tocmai ce aceea, psihologul Piers Steel (autorul cartii), cercetator si practician in acelasi timp, nu se rezuma doar la descrierea nevoii de schimbare a vietii voastre, dar pluseaza si cu sfaturi utile pentru a nu mai amana lucrurile si a trece la treaba.


Idei mari (doar trei) din “Procrastinarea”

Cercetatorii in psihologie folosesc trei criterii pentru a categorisi procrastinarea. Pentru ca un comportament sa fie considerat procrastinare, acesta trebuie sa fie: neproductiv, inutil si intarziat. Pentru un individ, procrastinarea poate duce la stres, un sentiment de vinovatie, pierderea productivitatii personale, crearea unei crize si dezaprobare din partea altora pentru neindeplinirea unor responsabilitati sau a unor angajamente.

Amanarea irationala este o inclinatie umana, nu o inevitabilitate. Daca suntem capabili sa ne acceptam asa cum suntem, o putem contracara. Putem lasa in urma procrastinarea, dar aceasta numai daca ne recunostem limitele si adoptam aceasta stare de lucruri.

O trasatura a personalitatii dispuse la procrastinare iese in mod special in evidenta: impulsivitatea, adica nerabdarea cu care se traieste momentul si dorinta de a avea totul acum. Astfel, autocontrolul si amanarea recompenselor sunt procese greu de indeplinit de catre persoanele impulsive.


Cartea, dintr-o privire:

Titlu: “Procrastinarea”
Autor: Piers Steel
Editura: Litera
Colectia: IQ 230
Lungime: 302 pagini
Pret: 22,4 lei

Sustinator infocat al simplitatii, Leo Babauta reuseste in “Mai mult cu mai putin” sa te convinga ca munca ta va fi mai eficienta daca te vei elibera de tot ce ti-ar putea distrage atentia de la lucru. Dupa ce vei citi cartea (lectura ei este usoara), vei deveni unul dintre cautatorii de …simplitate. Rezultatul? Spre exemplu, daca esti fumator/oare, vei acumula energie pentru a depasi barierele de care te lovisei atat de des in incercarile tale de a renunta la fumat.

Leo Babauta, unul dintre expertii la nivel mondial in productivitatea muncii, stabileste inca de la inceput “munitia” minimala de care ai nevoie pentru a-ati simplifica viata: cele sase principii dupa care se ghideaza arta limitarii la esential: 1. Impune-ti limite; 2. Identifica esentialul; 3. Simplifica; 4. Concentreaza-te; 5. Creeaza-ti obiceiuri; 6. Incepe cu pasi mici. Apoi, in partea a doua cartii, autorul ofera sfaturi practice de implementare a acestor principii in domenii-cheie, de la viata profesionala la cea personala. Doar un exemplu, care pare evident pentru multi dintre noi, dar pe cat de simpla este recomandarea, pe atat de valoroasa ramane pentru cititorul interesat: o modalitate de a petrece cat mai putin timp in contul de e-mail, fiind totusi eficient(a), este sa scrii mesaje scurte, dar relevante si cuprinzatoare. Asadar, nu incepe sa scrii romane pentru fiecare dintre ele. Te poti limita la cel mult cinci propozitii. Astfel, te vei limita la concizie si sa cuprinzi doar esentialul, ceea ce economiseste timp.

Si, iata ca ne intoarcem la ideea de la inceputul acestui articol: asa cum bunastarea noastra materiala nu inseamna numai banii pe care ii castigam, ci si cei pe care ii economisim, si economisirea timpului reprezinta cea mai bun cale de inavutire personala si profesionala: fiecare timp “pus deoparte” genereaza mai mult prin miracolul dobanzii compuse.


Idei mari (doar trei) din “Mai mult cu mai putin”

Intreaba-te de fiecare data ce este cu adevarat esential, fie ca e vorba de ziua de azi, de saptamana asta, de anul acesta sau de viata, in general. Foloseste-te de aceste intrebari pentru a te ghida inspre esential, mai ales daca ai dificultati in a lua o decizie.

Solutie pentru simplificarea sarcinilor: introducerea limitelor, concentrarea pe un singur lucru la un anumit moment si canalizarea energiei pe sarcini mici.

Trebuie sa descoperi beneficiile programului de dimineata si seara, doua momente-cheie ale zilei. Astfel, iti vei oferi un cadou: energie pentru intreaga zi, dar, in acelasi timp, iti vei crea o senzatie de calm si echilibru.


Cartea, dintr-o privire:

Titlu: “Mai mult cu mai putin”
Autor: Leo Babauta
Editura: Publica
Colectia: Time Management
Lungime: 168 pagini
Pret: 37 lei

Read More