O veste buna: discutam mai relaxat despre esecul in afaceri
Antreprenoriatul este mai dinamic ca oricand in Romania in acest moment si, in acelasi timp, a inceput sa se discute mai relaxat si despre esecul in afaceri.
- Pentru tinerii romani, ideea afacerii si calitatea planului de afaceri sunt cele mai importante aspecte pentru succesul unui business
- 65% dintre antreprenorii romani cred ca societatea penalizeaza esecul in afaceri
Daca la editia 2014 a studiului EY Antreprenorii vorbesc – Barometrul antreprenoriatului romanesc observam cresterea vizibilitatii in mass-media a povestilor antreprenoriale de succes, in 2015 nu doar ca antreprenoriatul este un subiect de discutie foarte efervescent, dar in fiecare saptamana se anunta noi si noi initiative cu focus pe acest subiect, de la hub-uri, la evenimente de pitching sau networking, la tranzactii care implica startup-uri in tehnologie.
Este o turnura normala a comunicarii din jurul antreprenoriatului, care indica faptul ca antreprenorii sunt mai deschisi sa detalieze obstacolele cu care s-au confruntat in parcursul antreprenorial.
Frica de esec ramane insa una dintre barierele semnificative care ii opresc pe romani sa isi deschida propria afacere, in conditiile in care eliminarea stigmatului esecului este critica pentru dezvoltarea initiativei personale. Pentru 37% dintre antreprenorii respondenti in cadrul studiului EY Antreprenorii vorbesc – Barometrul antreprenoriatului romanesc 2015 , esecul reprezinta o bariera pentru viitoarele proiecte de afaceri, 17% considera ca acesta reprezinta o nereusita in cariera, iar pentru 11% indica lipsa abilitatilor necesare.
Autor: Mihaela Matei – Special Projects & Digital Officer, coordonatoarea Barometrului antreprenoriatului romanesc