Tag Archives: Hit Mail

Featured

Capitalistul crony vs intreprinzatorul pur, orientat spre viitor: cu povestile lor ramanem dupa ultima saptamana de august

Imi place sa ma uit in urma la fiecare saptamana prin prisma povestilor care descriu cele mai importante momente din viata antreprenorilor romani: ce exit-uri au mai facut, ce fel de investitori au atras in actionariat, ce mutari strategice au mai anuntat ori in ce fel ecosistemul antreprenorial (finantatori, investitori, media, guvern, organizatii si spatii care sustin antreprenoriatul) influenteaza viata intreprinzatorilor de la noi. Iar vara aceasta a fost intensa, cu numeroase miscari de business (vezi Antreprenorii lunii iulie: Jean Valvis, milionarii din agricultura si creatorii Solitaire Arena).

Doua modele de antreprenori care s-au evidentiat in sens pozitiv, respectiv negativ, mi-au atras atentia in ultima saptamana. Cei doi antreprenori subliniaza, in opinia mea, doua dintre cele mai importante tipologii de capitalisti romani post-decembristi: antreprenorul politic si intreprinzatorul pur economic. Ma refer aici la mult mediatizatul Dan Adamescu (proprietarul defunctei Astra Asigurari) si la Marian Seitan (fondatorul Hit Mail, care si-a vandut intreg business-ul catre Posta Franceza, iar cu o parte din banii obtinuti vrea sa investeasca in servicii, in special in afaceri de comert electronic si tehnologie).

Intr-o saptamana in care doua aspecte pozitive ale noului Cod Fiscal au fost amanate pentru 2017 (plafonarea asigurarilor sociale si de sanatate, CAS si CASS, si reducerea impozitului pe dividende), actualii si viitorii antreprenori pot ramane in minte cu aceste doua portrete de intreprinzatori. Intre cei doi nu este nicio legatura, dar coincidenta mediatizarii a doua evenimente importante din viata lor in aceeasi perioada ma face sa consider oportuna punerea lor in oglinda.

Avem, pe de o parte, un produs al capitalismului clientelar si, de cealalta parte, un rezultat al capitalismului de piata: Dan Adamescu, un “rechin” crescut de ceea ce americanii numesc “crony capitalism” (tip de economie in care succesul in afaceri depinde de relatiile apropiate dintre oamenii de afaceri si stat), si Marian Seitan (foto sus), un produs al Noii Economii, consolidata pe servicii private validate de investitori strategici care “pariaza” pe cresterea veniturilor viitoare.

Intr-un colt al ringului de business, avem antreprenorul politic frustrat pe fostii “prieteni” guvernamentali:

“Si atunci a iesit domnul Ponta si a spus ca a vazut un film: too big to fail. Asa a interpretat el. Astra e prea mare ca sa cada. Au lucrat doi ani, dupa Rusanu, care a trebuit sa plece, a venit acest alt geniu, Negritoiu, si aceasta a fost tema cred ca de atunci.” (HotNews.ro)

In coltul opus, vedem antreprenorul economic care priveste spre viitor, cu gandul la investitii in alte proiecte de business. Marian Seitan va fi in continuare (cu siguranta, pentru o perioada limitata) directorul general al grupului pe care l-a fondat si vizeaza achizitii sau investitii in proiecte antreprenoriale:

“Imi doresc sa investesc in zona de servicii pentru ca aceasta este cea pe care o cunosc cel mai bine. Ma intereseaza zona de tehnologie si cea de comert electronic, care, din pacate, in Romania este foarte putin profitabila. Nu caut in mod activ companii, dar am primit deja propuneri din zona de comert electronic. Le-am refuzat pentru ca imi doresc sa investesc in companii profitabile si care pot sa creasca foarte mult, sa creasca de cateva ori.” (WALL-STREET.RO)

Concluzia mea este simpla: avem nevoie de mai multi „antreprenori economici” in urmatorii 25 de ani de capitalism si de cat mai putini „intreprinzatori politici”.

 

Profilul antreprenorului Marian Seitan

 

1997 – Marian Seitan fondeaza compania Hit Mail

2008 – Marian Seitan vinde catre grupul francez Mediapost, filiala a La Poste, serviciul postal al Frantei, 60% din Hit Mail, companie cu o cifra de afaceri de 7,8 milioane de euro la acel moment.

August 2015 – Marian Seitan vinde si restul de actiuni detinute la Hit Mail

 

760x0-00-65

 

Scurt profil al “antreprenorului” Dan Adamescu

 

2002 – Privatizarea Astra Asigurari in 2002, creata in 1990 prin ruperea din fosta ADAS, o mare afacere desfasurata in Romania, s-a petrecut cu scandal. Societatea Nova, condusa de Dan Adamescu, a castigat licitatia de privatizare desi s-a clasat doar pe locul patru, in urma unei companii italiene, a ofertei lui Dinu Patriciu si a companiei Omniasig. Italienii au fost descalificati, Dinu Patriciu s-a retras, iar Omniasig s-a retras dupa contestatie. In acest fel, pe piata asigurarilor a aparut un nou jucator.

 

2014 – Astra Asigurari intra in administrare speciala

August 2015 – Astra Asigurari intra in faliment

Sursa foto: Facebook si Mediafaxfoto, via WS

 

 

Read More