Tag Archives: educatie

O singura scoala pentru toata lumea. Sa regandim educatia

Apr 7,2013 / By Claudiu Vrinceanu / No Comment

[dropcap]O[/dropcap] educatie gratuita, de calitate, pentru oricine, oriunde, acesta este mottoul Khan Academy si al cartii “O singura scoala pentru toata lumea”, scrisa de Salman Kahn. O misiune destul de ambitioasa care a facut din Academia Khan cel putin o parte din solutia pentru iesirea din impas a educatiei moderne, intr-un sistem actual care abunda in strategii ineficiente, in neconcordante evidente intre ce invata elevii si ce ar trebui sa stie.

Viziunea revolutionara asupra viitorului educatiei m-a “prins” inca din primele pagini ale cartii datorita a trei ratiuni de context care au legatura cu logica economica sanatoasa. In primul rand, necesitatea unei libertati educationale: cu totii suntem influentati de proiectul prin care guvernul foloseste banii contribuabililor pentru a obliga cetatenii sa invete anumite materii prin ore cu o lungime chinuitoare, un obstacol in calea creativitatii. Am mai scris aici cum statul incalca libertatea cetatenilor de a-si folosi abilitatile prin educatie: cu totii suntem la un moment dat in viata inscrisi intr-un proces de educatie in care statul ne spune ce trebuie sa facem, ce materii si cursuri sa studiem. In al doilea rand, scoala pe care Salman Kahn o vede este speciala – cu ajutorul tehnologiei educatia poate fi reinventata – ceea ce imi da sperante ca, spre exemplu, postarea de lectii de economie pe YouTube poate fi o metoda ideala a retetei liberale prin care se poate pune capat dezordinii educationale printr-un proces extrem de simplu: excluderea guvernului din procesul educational. De ce? Guvernul incearca (si reuseste, din pacate) sa indoctrineze si sa modeleze tineretul prin sistemul scolilor publice. In al treilea rand, una dintre marile caracteristici ale umanitatii se refera la diversitatea sa, mai concret la faptul ca fiecare individ este unic, cu abilitati, interese si aptitudini unice. De aceea, parintii, spre exemplu, sunt mai calificati decat statul sa evalueze abilitatile copiilor si sa adapteze educatia la nevoile si competentele individuale ale fiecarui copil. Iar acest adevar este asumat intr-un mod sincer de Salman Kahn in cartea “O singura scoala pentru toata lumea. Sa regandim educatia”: niciun creier nu seamana cu altul; niciun drum “prin aceasta retea extraordinar de subtila care este cunoasterea nu seamana cu urmatorul”. Chiar si cele mai standardizate teste recunosc ca va exista, inevitabil, un set de idei pe care “fiecare elev il intelege conform propriei structuri intelectuale”. Cele trei motivatii – cheia in care am citit eu cartea – reprezinta, de fapt, trei argumente economice care fac, in opinia mea, din “O singura scoala pentru toata lumea” un titlu indezirabil pentru orice ministru al Educatiei din tarile care pun accentul pe educatia de stat.

Responsabilitatea individuala pentru cunoastere merge mana in mana cu recunoasterea unicitatii fiecarui elev. Un adevar evident aflat in contradictie cu realitatea modelului clasic de predare care prezinta posibilitati infinite de indoctrinare politica. Unele au fost ori sunt “directe si evidente, cum ar fi prezentarea unor materii ca istoria si sociologia”, asa cum explica Salman Kahn in cartea de fata. De-a lungul istoriei, educatia obligatorie si finantata de stat a fost un instrument politic aproape in aceeasi masura in care era unul pedagogic: “scopul nu era incurajarea gandirii individuale, ci crearea de cetateni loiali si usor de manipulat care sa invete sa se supuna autoritatii parintilor, profesorilor, Bisericii si, in ultima instanta, regelui”. Asa se intampla, spre exemplu, in Prusia secolului al XVIII-lea, insa lucrurile nu s-au schimbat foarte mult in prezent: sistemul de invatamant scartaie, se demodeaza si vechile obiceiuri si standarde nu mai sunt compatibile cu realitatea in care traim. Desi elevii si profesorii sunt victimele unui sistem viciat, inventat in Prusia cu doua secole in urma, cartea “O singura scoala pentru toata lumea” este unul din acele motiv care ne fac sa fim optimisti in legatura cu viitorul educatiei, asa cum gasim si in Romania proiecte de stimulare a antreprenoriatului ori a gandirii economice sanatoase: “Ubercool antreprenor” sau “Economy works”.

Filosofia lui Salman Khan in ceea ce priveste predarea este simpla si foarte personala: practic, fondatorul Khan Academy, care anterior a fost analist de fonduri speculative (hedge fund), expune lectiile asa cum si-ar fi dorit insusi sa i se fi predat. Nu vreau sa deconspir foarte multe din conceptele sistemului educational implementat de Salman Khan, dar este important de explicat, pe scurt, modelul Khan Academy, o platforma online care ofera peste 3.000 de videoclipuri educationale, filmulete pe YouTube de 10 minute, pe teme variate de la economie si matematica la istorie si medicina.

Proiectul a inceput prin succesul unei experiente personale, in care Khan ii preda verisoarei sale, Nadia, meditatii la matematica pe chat, apoi mai multi membri ai familei si prieteni i-au cerut ajutorul. Asa a luat nastere Khan Academy, un proiect antreprenorial care l-a prins pe Salman Khan intr-o munca ce ii place cu adevarat, incitanta si satisfacatoare din punct de vedere intelectual si financiar.

Sunt curios ce opinie aveti despre urmatoarea statistica: dintre toti copiii care incep scoala anul acesta, 65% vor avea slujbe care nu s-au inventat inca. Daca ne uitam la dezvoltarea formidabila a pietei de munca din ultimul deceniu si la perioadele de crestere economica de dinainte de anul 2008, aceasta ipoteza incepe sa aiba logica. Statistica de mai sus pare plauzibila: spre exemplu, cand eu ii explicam in scoala generala profesoarei de matematica de ce imi doresc sa devin jurnalist (ea ma vedea la un liceu cu profil real, ceea ce am si studiat in cele din urma), nu ma gandeam ca in anul 2013 imi voi castiga existenta cu ajutorul internetului, de vreme ce el nu exista in nicio oferta educationala de atunci. Astfel, cartea lui Salman Khan se bazeaza intr-un mod pe urmatoarea realitate: certitudinea schimbarii, “cuplata cu totala incertitudine referitoare la natura ei, are consecinte profunde si complexe asupra felului in care privim educatia”. Un lucru devine asadar cat se poate de evident: de vreme ce nu putem anticipa ce vor trebui sa stie copiii nostri peste zece sau douazeci de ani, ce ii invatam este mai putin important decat cum ii invatam sa invete singuri.

Idei mari din “O singura scoala pentru toata lumea – Sa regandim educatia”

• O singura scoala pentru toata lumea este mai mult decat o solutie, ea reprezinta un indemn pentru o educatie gratuita, universala, globala si o explicatie a modului in care o idee simpla, dar revolutionara, ne poate ajuta sa atingem acest tel.

• Rolul profesorilor este de a facilita si nu de a domina discutia de la cursuri. Mai presus de toate, raman ideile care se nasc din interactiunea cu colegii.

• Un aspect esential in educatie este invatarea prin asimilare succesiva. Elevii trebuie sa inteleaga in profunzime un anumit concept inainte sa li se ceara sa invete o chestiune mai avansata.

• Actualul model de predare la clasa incurajeaza pasivitatea si nu reuseste sa maximizeze capacitatea creierului de a invata prin asocieri.

• Sistemul de educatie actual imparte disciplinele in “materii”, care sunt separate in lectii independente, creand astfel impresia ca subiectele sunt de sine statatoare si nelegate intre ele.

• Este necesar un anumit grad de scepticism si atentie in modul in care interpretam rezultatele testele prin care profesorii evalueaza elevii.

• Daca permiti si incurajezi creativitatea, va trebui sa iei in calcul si posibilitatea esecului.

Cunostintele, aplicate:

“O singura scoala pentru toata lumea”, o carte care dezvaluie potentialul urias al educatiei virtuale de a sustine reusita oricarui copil, poate deveni un instrument util atat viitorilor sau actualilor antreprenori atrasi de domeniul educatiei, dar mai ales celor direct interesati de remodelarea tehnicilor de invatare a elevilor.

Cartea, dintr-o privire:

Titlu: “O singura scoala pentru toata lumea – Sa regandim educatia”
Autor: Salman Khan
Editura: Publica
Colectia: Educatie
Traducator: Irina Henegar
Lungime: 248 pagini
Pret: 49 lei

Sursa foto: thenextweb.com

Economie

Big Brother: educatia cu tele-ecrane

Feb 4,2013 / By Claudiu Vrinceanu / 1 Comment

[dropcap]R[/dropcap]ecitirea unei carti iti poate ridica anumite intrebari particulare, speciale, asa cum mi s-a intamplat zilele astea dupa relectura cartii “1984”, de George Orwell.

“Treaba asta, se gandeste, parca e copiata dintr-un manual de scoala. Partidul pretinde, bineinteles, ca i-a eliberat pe proli din robie. Inainte de Revolutie, ei ar fi fost crunt exploatati de capitalisti, lasati sa moara de foame si biciuiti, femeile ar fi fost silite sa munceasca in minele de carbuni si ca unii copii erau bagati in fabrici de la varsta de sase ani”.

Intelegem inca din primele pagini ale cartii “1984” ca principiile sistemului de invatamant din statul descris de Orwell se bazeaza pe incarcerarea si indoctrinarea indivizilor. “Pana la urma, Partidul va anunta ca doi cu doi fac cinci si fiecare va fi obligat sa si creada ca fac cinci. Este inevitabil sa vina si cu afirmatia asta, mai devreme sau mai tarziu; legea pozitiei lui o cere.” (Partea I, Cap. 7). Analizam aici problematica lui Winston Smith, care crede cu tarie ca libertatea inseamna libertatea de a spune ca doi si cu doi fac patru, si ne intrebam daca nu cumva statul, prin constructia sa institutionala, incalca si in prezent libertatea cetatenilor de a-si folosi indemanarile. Spre exemplu, priceperea de a vedea “- Cum pot sa vad altceva decat ce am in fata ochilor? Doi si cu doi fac patru. – Uneori, Winston, uneori. Alteori fac cinci, alteori fac trei. Si sunt situatii cand le fac pe toate in acelasi timp.” (Cap. 2, Partea a III-a).

Oamenii, atat cei din “1984”, cati si cei din zilele noastre, au anumite abilitati, iar libertatea lor consta in a le folosi. Insa, statul incalca libertatea cetatenilor de a-si folosi abilitatile si prin educatie. Cu totii suntem la un moment dat in viata inscrisi intr-un proces de educatie in care statul ne spune ce trebuie sa facem, ce materii si cursuri sa studiem. Chiar si in studiile universitare e la fel.

[dropcap]R[/dropcap]aman in sfera educatiei si ma voi referi la o alta tendinta orwelliana dezvoltata in scoli in zilele noastre. Asa cum Winston lua in mana manualul de istorie si “se uita la portretul Fratelui cel Mare de pe pagina intai, iar ochii cei hipnotici se uita fix in ochii lui”, la fel se intampla in prezent ca elevii care merg la baie sa nu fie cu adevarat singuri. Daca folosirea camerelor de supraveghere pentru examene ramane o masura cotroversata in Romania, chiar o tema centrala in strategia noului ministru al Educatiei (“camerele de supraveghere raman”, declaratie a ministrului Educatiei, Remus Pricopie, pentru Agerpres), peste 200 de licee din Marea Britanie au echipamente de inregistrare instalate in toalete si in vestiare.

Mai mult, in Statele Unite ale Americii elevii sunt urmariti la domiciliu de catre birocratii sistemului de invatamant public. Controlul etatic se mareste in spatiul educational si suntem fortati sa trecem in plan secund familia, care este cu adevarat institutia capabila realmente sa educe sau sa decida non-agresiv care este educatia potrivita pentru copii, astfel incat statul incepe sa semene cu cel descris de George Orwell: “Parca este o forta imensa care te copleseste – ceva ce iti patrunde sub teasta, nimicindu-ti creierul, infricosandu-te pana intr-atat, incat sa renunti la propriile tale pareri si sa te lasi convins sa negi evidenta simturilor tale.”

Va recomand sa cititi Ce au facut libertarienii cu aptitudinile mele si un articol relevant pe aceeasi tema: Scoala ca Big Brother.