[dropcap]R[/dropcap]ecitirea unei carti iti poate ridica anumite intrebari particulare, speciale, asa cum mi s-a intamplat zilele astea dupa relectura cartii “1984”, de George Orwell.

 “Treaba asta, se gandeste, parca e copiata dintr-un manual de scoala. Partidul pretinde, bineinteles, ca i-a eliberat pe proli din robie. Inainte de Revolutie, ei ar fi fost crunt exploatati de capitalisti, lasati sa moara de foame si biciuiti, femeile ar fi fost silite sa munceasca in minele de carbuni si ca unii copii erau bagati in fabrici de la varsta de sase ani”.

Intelegem inca din primele pagini ale cartii “1984” ca principiile sistemului de invatamant din statul descris de Orwell se bazeaza pe incarcerarea si indoctrinarea indivizilor. “Pana la urma, Partidul va anunta ca doi cu doi fac cinci si fiecare va fi obligat sa si creada ca fac cinci. Este inevitabil sa vina si cu afirmatia asta, mai devreme sau mai tarziu; legea pozitiei lui o cere.” (Partea I, Cap. 7). Analizam aici problematica lui Winston Smith, care crede cu tarie ca libertatea inseamna libertatea de a spune ca doi si cu doi fac patru, si ne intrebam daca nu cumva statul, prin constructia sa institutionala, incalca si in prezent libertatea cetatenilor de a-si folosi indemanarile. Spre exemplu, priceperea de a vedea “- Cum pot sa vad altceva decat ce am in fata ochilor? Doi si cu doi fac patru. – Uneori, Winston, uneori. Alteori fac cinci, alteori fac trei. Si sunt situatii cand le fac pe toate in acelasi timp.” (Cap. 2, Partea a III-a).

Oamenii, atat cei din “1984”, cati si cei din zilele noastre, au anumite abilitati, iar libertatea lor consta in a le folosi. Insa, statul incalca libertatea cetatenilor de a-si folosi abilitatile si prin educatie. Cu totii suntem la un moment dat in viata inscrisi intr-un proces de educatie in care statul ne spune ce trebuie sa facem, ce materii si cursuri sa studiem. Chiar si in studiile universitare e la fel.

[dropcap]R[/dropcap]aman in sfera educatiei si ma voi referi la o alta tendinta orwelliana dezvoltata in scoli in zilele noastre. Asa cum Winston lua in mana manualul de istorie si “se uita la portretul Fratelui cel Mare de pe pagina intai, iar ochii cei hipnotici se uita fix in ochii lui”, la fel se intampla in prezent ca elevii care merg la baie sa nu fie cu adevarat singuri. Daca folosirea camerelor de supraveghere pentru examene ramane o masura cotroversata in Romania, chiar o tema centrala in strategia noului ministru al Educatiei (“camerele de supraveghere raman”, declaratie a ministrului Educatiei, Remus Pricopie, pentru Agerpres),  peste 200 de licee din Marea Britanie au echipamente de inregistrare instalate in toalete si in vestiare.

Mai mult, in Statele Unite ale Americii elevii sunt urmariti la domiciliu de catre birocratii sistemului de invatamant public. Controlul etatic se mareste in spatiul educational si suntem fortati sa trecem in plan secund familia, care este cu adevarat institutia capabila realmente sa educe sau sa decida non-agresiv care este educatia potrivita pentru copii, astfel incat statul incepe sa semene cu cel descris de George Orwell: “Parca este o forta imensa care te copleseste – ceva ce iti patrunde sub teasta, nimicindu-ti creierul, infricosandu-te pana intr-atat, incat sa renunti la propriile tale pareri si sa te lasi convins sa negi evidenta simturilor tale.”

Va recomand sa cititi Ce au facut libertarienii cu aptitudinile mele si un articol relevant pe aceeasi tema: Scoala ca Big Brother.