Daca il asculti pe Alex Gavan vorbind despre ascensiunile lui de pe munte, iti vine numaidecat sa te urci in masina sau in tren catre cel mai apropiat loc din care poti incepe macar o drumetie de o zi. Am fost atent la povestile lui Alex Gavan, cel care in urma cu o luna finaliza sanatos ascensiunea pe Broad Peak (8.047 m). Cred ca multe dintre gandurile, lectiile si motivatiile lui Alex, care a urcat pe sase dintre cele 14 varfuri de peste 8.000 de metri din lume, se intersecteaza cu motivele si invatamintele pe care le intalnim in viata de zi cu zi. Inclusiv in business.
1. Atentie la pasii marunti si intermediari. Sunt importanti, asemenea taberelor de baza
“A ajunge in tabara de baza reprezinta pentru multi o experienta in sine si o mini-expeditie. Au fost cazuri de expeditii in care alpinistii nu au atins varful pentru ca nu au reusit sa ajunga in tabara de baza. Foarte multe lucruri se pot intampla pana cand ajungi acolo pentru ca logistica pe care o presupune o astfel de drumetie este complexa. Desi echipamentul pe care il vedeti in poze este minimal si usor, eu am nevoie, de fapt, de contributia multor oameni pentru a transporta proviziile si echipamentul intr-o expeditie de doua luni de zile. Sa va dau un exemplu: echipamentul meu, al coechipierilor, al bucatarului si al ajutorului de bucatar in expeditia de pe Makalu avea o tona si 200 de kg. Apelez la serviciile localnicilor, care au iaci, cai si camile. Pana la tabara de baza din Broad Peak am parcurs 100 de kilometri pe jos.”
– -» Viata de zi cu zi sau businessul, in sens mai restrans, solicita experimente si teste mici, cu raspuns rapid. A gandi in pasi marunti, asa cum alpinistii abordeaza taberele de baza, reprezinta un mod de viata pentru multi dintre noi. Asta nu inseamna neaparat ca aspiratiile mari ne lipsesc!
2. Strategia conteaza. Daaah 🙂
“Initial, am stabilit sa avem trei tabere intermediare intre tabara de baza, care se afla la 4850 m, si varful Broad Beak. Pentru a urca un astfel de varf nu poti sa ajungi, pur si simplu, in tabara de baza si sa ataci direct varful. Neaclimatizat, vezi supravietui doar 5 minute. Aclimatizarea, procesul de adaptare a corpului la conditiile extreme de la altitudini inalte, dureaza cel putin o luna. Am decis sa organizam trei tabere intermediare, ultima fiind stabilita la altitudinea de 7.000 de metri. Prima a fost la 5.600 de metri, iar a doua la 6.200 de metri. Motivul pentru care am optat pentru trei tabere si nu pentru patru a tinut exclusiv de strategia ascensiunii. Corpul uman nu se mai poate aclimatiza si incepe usor-usor sa moara la peste 7.000 de metri, asa ca o luna am dedicat-o aclimatizarii pentru ca propriul organism sa obtina maximul posibil. Apoi urmeaza «the dead zone», zona in care ai un timp finit pentru a supravietui. Am ales ca ultima tabara sa fie la marginea asa-zisei zone a mortii. Evident, decizia a implicat o zi mai lunga pentru ascensiunea varfului. Spre exemplu, concentratia de oxigen din aer la inaltimi de 8.000 de metri este la o treime fata de cea de la nivelul marii.”
– -» Lectia pentru viata de zi cu zi: foarte multe rezultate depind de cum ti-ai definit strategia. O stim din 1980, de cand Michael Porter a scris „Competitive Strategy“.
3. Un detaliu evident, dar cu talc: cel mai inalt varf este unul singur
“Ascensiunea pe Broad Peak a fost mult mai dificila decat am anticipat initial. Practic, am parcurs un kilometru si jumatate doar pe creasta cremelata. Dar nu a fost satisfacator. Desi ajungi intr-un loc foarte inalt, nu este suficient. Un munte are un singur varf care-i cel mai inalt. Spre comparatie, esti foarte aproape de cel mai inalt varf din Carpatii Romaniei daca atingi Vistea Marea (2.527 metri), dar nu ai ajuns inca pe Moldoveanu. Cand am ajuns in saua Broad Peak am avut un singur gand: «OK, cum ne dam jos de aici 🙂 ?»”
4. Motivatia prezentului este cea care te ajuta sa evoluezi pe termen lung
Performanta nu este un scop in sine pentru mine. Ce am observat eu la altitudine: ce ma tine in viata (atentie, nu ceea ce ma face sa urc varful) este intensitatea trairii in momentul prezent. Acolo, lucrurile sunt atat de intinse la maxim, atat de duse la extrem, incat gandurile pur si simplu nu mai au putere sa zboare spre varf sau aiurea si atunci totul se concentreaza intr-o sfera in care eu si partenerul meu suntem invaluiti si are legatura cu prezentul.
“In momentul in care cu fiecare pas pe care tu il faci esti acolo, esti mie la suta acolo, la un moment dat varful va fi o consecinta a faptului ca tu esti acolo. A te gandi la varf in momentul in care tu esti pe panta muntelui de cele mai multe ori nu inseamna decat a-ti indeparta si mai mult obiectivul. Performanta este o consecinta. Evident, ca vreau sa fac performanta, dar in momentul in care sunt in mijlocul actiunii, performanta adevarata este sa fiu acolo. Mi-am dat seama ca voi atinge varful Broad Peak doar cu 30 de minute inainte, cand eram pe creasta somitala. Nu mai era foarte mult de urcat, iar drumul era fara obstacole semnificative. Momentul realizarii ca voi atinge varful a insemnat punctul culminant. De acolo si pana pe varf au fost momente prelungite de euforie si de fericire.”
5. Fiecare munte este unic. La fel ca proiectele personale si profesionale
“Fiecare ascensiune este unica. Faptul ca am atins cinci optmiari inainte de Broad Peak nu insemna ca voi urca pe varf. Pentru mine insemna un singur lucru: ca am experienta trairii unui astfel de varf si ca pot aranja lucrurile in asemenea fel incat sa-mi ofer conditii de siguranta maxima. Atat! Fiecare munte este unic si are propria personalitate. Desi exista o strategie generala de aclimatizare pentru varfurile de peste 8.000 de metri, de fiecare data aceasta trebuie personalizata. Uitandu-ma pe carnetelele pe care imi scriam strategia pe zile, observ ca nicio ascensiune reusita la peste 8.000 de metri nu a semanat cu alta.”
– -» La fel este si in viata de zi cu zi sau in business: daca, spre exemplu, o companie a inregistrat venituri de 10 milioane de euro si a avut 100 de clienti in 2013 nu inseamna ca 2014 vine de la sine cu aceleasi cifre.
6. Stilul conteaza: important este si CUM reusesti!
Cred foarte tare ca stilul conteaza si pe munte, si nu numai pe munte. Pentru mine si partenerii mei, modul in care atingem varful este mai important decat, pur si simplu, sa atingem varful.
“Nu folosesc oxigen suplimentar pentru ca in alpinismul de performanta inseamna doping, inseamna sa trisez. Echivaleaza, daca vreti, cu ce a facut Lance Armstrong in Turul Frantei cu EPO. Folosirea oxigenului suplimentar aduce un varf de peste 8.000 de metri, sub 7.000 de metri, adica sub «zona mortii». Am o butelie de oxigen pe care o tin pentru urgente. Acea butelie o tin in tabara de baza. Daca m-as afla intr-o situatie critica, as folosi oxigenul, dar dupa aceea as cobori, pentru ca nu pot sa mai vin in tara si sa spun ca am mers pana in varf cu oxigen.”
7. Pierderile colaterale sunt parte a jocului
“O expeditie are costuri variabile mari, iar pierderile colaterale sunt de luat in seama. Se poate intampla ca o parte din echipament sa dispara fara urma. Am primit un email zilele trecute din Pakistan in care, intr-o engleza foarte frumoasa si specifica localnicilor, mi s-a relatat urmatoarea intamplare: Iti mai amintesti cele trei butoaie pe care le-am avut cu noi? Butoiul cel mai greu, cel de 28 kg, in valoare de cateva mii de euro, era carat de un cal. Calul a cazut in «Marele Rau», iar butoaiele s-au prapadit.”
– -» Pierderile colaterale sunt de luat in seama in business, la fel cum echipamentul lui Alex Gavan a insemnat o pierdere colaterala asumata ca parte a jocului.
8. E vital modul in care iti alegi oamenii din jurul tau
“Ca sa fac performanta, am nevoie de o echipa si de parteneri. O expedite este, din multe puncte de vedere, o initiativa antreprenoriala. Cand vrei un proiect mare, ai nevoie de resurse. Partenerii ma sprijina din 2006 incoace pentru toate varfurile pe care le-am urcat si nu le-am urcat. Niciodata nu mi-am dorit sponsori, ci parteneri care sa inteleaga proiectul si riscurile pe care le presupune. Este esential ca oamenii cu care te asociezi sa aiba valori comune cu ale tale. Spre exemplu, eram la aproape 8.000 de metri in toamna lui 2012, doar eu cu partenerul meu, iar conditiile erau prea periculoase ca sa ne continuam ascensiunea. Am decis dintr-o privire sa ne retragem. In ascensiunea finala nu exista negociere sau dezbatere, ci doar consens. Consensul nu-l poti avea decat cu oameni care «sunt din filmul tau».”
9. Viata-i o cautare. La fel si muntele
Ma consider mai curand un cautator decat un sportiv si mai degraba un poet al ascensiunii. Muntele este o forma de explorare si de cautari personale.
10. Scoate-ti din minte ideea de esec!
“Nu ma gandesc la esec cand urc pe munte. Inainte de a pleca in expeditie nu mi-am pus niciodata problema la modul acesta dintr-un motiv foarte simplu. Daca inainte de a te implica intr-un proiect major te gandesti «Bai, dar ce o sa fac daca nu o sa urc pe varf?», probabil o mare din energie si din atitudine se duce pe apa sambetei.“