Un nou studiu despre investitiile staine merita scos in evidenta in contextul in care clivajul capital romanesc – capital strain devine tot mai accentuat, iar nevoia unor proiecte de promovare a Romaniei pentru investitorii straini este tot mai mare. Doua procente, ilustrate mai jos, arata cat de dependenti suntem de multinationale.
Studiul realizat de prof. dr. Cezar Mereuta releva ca Romania se afla pe primul loc in Uniunea Europeana in functie de dependenta economiei de multinationale, cu 48% din cifra de afaceri totala si cu 44% din valoarea adaugata din economie generate de firme straine. Aceasta cercetare confirma ca economia romaneasca este precum un tren cu o locomotiva multinationala, care tracteaza prea multe vagoane supraincarcate. Imaginea mediului economic romanesc este evidentiata prin dependenta de un nucleu de companii, cu impact mare asupra economiei. Practic, 16.497 companii (adica doar 2,29% din totalul acestora de 720.000 de companii active) asigura 40,29% din totalul angajatilor din Romania, arata un alt studiu (anul 2014) care subliniaza importanta marilor investitori.
Concret, profesorul Cezar Mereuta valorifica prima baza de date complete privind filialele companiilor multinationale (FATS), elaborata de Eurostat si prezentata in ianuarie, baza de date valabila tot pentru anul 2014.
Ponderea numarului FATS din total intreprinderi in tarile UE 13
Denumirea tarii | Ponderea FATS, % |
Letonia | 7,05 |
Romania | 6,47 |
Slovenia | 5,09 |
Ungaria | 3,55 |
Bulgaria | 3,53 |
Croatia | 2,77 |
Lituania | 2,08 |
Republica Ceha | 1,30 |
Estonia | 1,21 |
Slovacia | 0,87 |
Malta | 0,64 |
Cipru | 0,63 |
Polonia | 0,46 |
Comentarii
- Ponderea UE 13 este mai mult decat dubla fata de cea a UE 15
- Romania ocupa pozitia a doua ca valoare a ponderii FATS din numarul total de intreprinderi, dupa Letonia
- Polonia are cea mai redusa pondere a FATS din numarul total de intreprinderi, mult sub valoarea ponderii UE 28 si a UE 15
- Dintre marile puteri economice ale UE 28, cea mai mare pondere a FATS din numarul total de intreprinderi o are Marea Britanie, cu o valoare semnificativ superioara ponderii UE 15 si usor superioara ponderii UE 28.
Ponderea cifrei de afaceri a FATS din cifra de afaceri totala in tarile UE 13
Denumirea tarii | Ponderea FATS, % |
Ungaria | 52,81 |
Slovacia | 51,84 |
Romania | 48,09 |
Republica Ceha | 46,70 |
Letonia | 39,34 |
Bulgaria | 33,91 |
Lituania | 32,48 |
Polonia | 29,61 |
Slovenia | 29,10 |
Croatia | 28,96 |
Estonia | 26,92 |
Malta | 21,29 |
Cipru | 12,81 |
Comentarii
- Ponderea UE 13 este net superioara ponderii UE 15
- Romania ocupa pozitia a treia in tarile UE 13 cu o valoare semnificativ superioara ponderii acestei grupari
- Polonia are valoarea ponderii cifrei de afaceri a FATS din total foarte apropiata de ponderea UE 28
- Dintre marile puteri economice, Marea Britanie are cea mai mare pondere a cifrei de afaceri a FATS din total, semnificativ superioara ponderii UE 28 si in apropiere de ponderea UE 13.