Antreprenoriat Economie Featured

Romanian Business Leaders: TVA Split va bulversa economia in 2018

Noul sistem de plată defalcată a TVA va bulversa major economia sănătoasă – pe a cărei bună funcționare se bazează atât creșterea economică din 2018, cât și viitorul buget de stat. Ce nu va rezolva noul sistem e problema de fond – evaziunea fiscală – pe care Guvernul o invocă pentru a motiva introducerea plății defalcate a TVA.

În fapt, Guvernul își rezolvă acum – cu riscul de a vulnerabiliza întreaga economie – urgențele de finanțare ale unui buget de stat a cărui principală problemă e că a fost dezechilibrat alcătuit. Evoluțiile din ultima săptămână – rectificarea bugetară, cu suplimentări mari transferate dinspre investiţii de infrastructură către plata salariilor și a pensiilor mărite, precum și recentele solicitări guvernamentale de virare în avans, către buget, a dividendelor puţinelor companii de stat profitabile – demonstrează că prioritatea Guvernului nu e să creeze contextul pentru dezvoltarea economiei în viitor, ci să facă rost urgent de bani cu orice preț: inclusiv acela de a destabiliza, în 2018, sute de mii de companii corecte, majoritatea IMM-uri, cea mai mare parte a lor având capital românesc, prin adoptarea de la 1 ianuarie 2018 a sistemului generalizat de plată defalcată a TVA.

De la 1 ianuarie 2018, companiile din toate domeniile de activitate, fie că au fost sau nu identificate ca activând în arii cu risc fiscal, vor fi obligate să implementeze proceduri noi şi birocratice pentru urmărirea plăţilor şi încasărilor lor cu toţi furnizorii şi clienţii, pentru urmărirea încasărilor în numerar şi prin card, folosind noile conturi de TVA. Companiile din România vor fi expuse la penalităţi excesiv de mari din cauza lipsei implementării din timp a unor măsuri de ajustare a software-urilor contabile şi de facturare, a deschiderii şi urmăririi noilor conturi de TVA prin Trezorerie sau prin intermediul băncilor care vor opera cu astfel de conturi sau a urmăririi zilnice a încasărilor şi plăţilor.

Noul sistem de plată a TVA şi capacitatea extrem de slabă a autorităţilor fiscale de a-l gestiona la nivel naţional vor conduce la blocaje financiare şi costuri de finanţare mai mari pentru multe companii, în special cele mici şi mijlocii. Noul sistem va obliga companiile să menţină lichidităţi în conturi blocate de TVA, fără să poată folosi aceşti bani (care nu reprezintă neapărat suma de TVA de plată datorată către buget) pentru plata furnizorilor sau a salariilor, fără acordul prealabil al funcţionarilor ANAF.

Beneficiile macro ale măsurii – care ar oferi autorităţilor garanţii privind încasarea TVA la nivelul sumelor declarate de contribuabili sau folosirea temporară a acestor disponibilităţi – ar trebui comparate cu costurile cuantificabile (software, angajaţi, costuri de finanţare şi comisioane bancare, costuri cu penalităţi în caz de erori etc.) şi necuantificabile (costurile birocraţiei, libertatea de a tranzacţiona liber în cadrul UE pentru nerezidenţi, scăderea atractivităţii investiţionale a ţării etc.) ale implementării sistemului pentru toţi contribuabilii oneşti din România. Din 2018, produsele și serviciile românești vor fi mai puțin competitive, România va fi mai puţin atractivă pentru atragerea de noi investiţii, multe companii ar putea intra în insolvenţă, iar altele se vor vedea obligate să recupereze costurile prin creşterea prețurilor.

La nivel declarativ, Guvernul recunoaște importanța capitalului autohton și afirmă că susține dezvoltarea antreprenoriatului.

La nivelul faptelor, sistemul de plată defalcată a TVA – impus de Guvern de la 1 ianuarie 2018, în ciuda contraargumentelor și avertismentelor venite din partea tuturor reprezentanţilor companiilor active în România – va sfârși prin a gâtui sute de mii de mici întreprinzători corecți care, în loc să-și dirijeze în anul care vine eforturile spre dezvoltare și creare de noi locuri de muncă, vor fi nevoiți să aloce resurse de timp, bani și energie pentru a compensa incapacitatea cronică a statului de a aduce la lumină evazioniștii precum și incapacitatea de a-și recupera datoriile de la companiile de stat, beneficiare ale unei perpetue indulgențe din partea autorităților fiscale.

Romanian Business Leaders (RBL), o organizație non-profit care de 6 ani contribuie, prin proiecte concrete, la cultivarea antreprenoriatului onest şi responsabil, cere Guvernului României să regândească măsurile care impun obligativitatea plății defalcate a TVA de la 1 ianuarie 2018 și să se asigure, înainte de a implementa măsuri de o asemenea complexitate, că autoritățile fiscale – ANAF, Trezoreria – au capacitatea logistică și instituțională de a gestiona o astfel de schimbare radicală în lucrul cu sute de mii de companii. Creșterea economică de 5,7% cu care România se laudă în 2017 e rezultatul activității acestor companii. Dacă ele nu vor funcționa la fel de bine în 2018, creșterea economică va fi frânată, iar bugetul de stat va fi, în consecință, mai sărac ca în 2017.

RBL cere Guvernului, de asemenea, să ia măsuri rapide și împotriva adevăratei evaziuni fiscale, nu doar a întârzierilor de plată din economia albă.

RBL cere Guvernului, în același timp, să trateze cu egală exigență companiile private și companiile de stat când vine vorba de datoriile către buget. Conform calculelor noastre, folosind datele Consiliului Fiscal, datoria medie către buget a unei companii de stat era în 2015 de 8,8 mil. lei (1,95 mil. euro), în vreme ce o companie privată avea către același buget o datorie medie de 23,9 lei (5,31 euro).

În final, RBL cere Guvernului să ia măsuri chibzuite, care să țintească rădăcina marilor minusuri de la bugetul de stat, în loc să sufoce și mai mult companiile corecte, pe contribuția cărora se bazează întregul buget al ţării.

Claudiu Vrinceanu
Lucrez cu antreprenori și manageri din firme de tip startup și scaleup și îi ajut pe zona de PR + cresc ecosistemul antreprenorial românesc în fiecare zi. Pentru mai multe analize și informații utile, abonează-te la noutățile blogului meu: https://claudiuvrinceanu.ro/abonare-noutati/
You may also like
Ceasurile Vector Watch, lansate in Romania in octombrie. Vor fi un unicorn?
Fonduri nerambursabile 2017: Start Up Nation, POR, Diaspora Start-up si Romania Start-up Plus

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Legatura dintre internationalizare si incredere: profilul firmelor care exporta

IMM-urile care fac comerț internațional au mai multă încredere în economie și ar putea crește numărul locurilor de muncă. Concluzia...

Close